Scriitoarea Misha Defonseca și-a falsificat memoriile despre Holocaust, dar a fost prinsă după 17 ani, când a recunoscut că nu este nici măcar evreică
Curtea de Apel din Massachusetts a anulat un verdict prin care scriitoarea Misha Defonseca trebuia să primească 22,5 milioane de dolari de la editura care i-a publicat cartea. Decizia definitivă a fost dată după un proces care a durat mai bine de 15 ani.
Romanul „Misha: Memorii din anii Holocaustului” a fost publicat în 1997 și descrie experiențele prin care a trecut o fată evreică din Bruxelles, după ce părinții ei au fost luați de naziști. Cartea a fost tradusă în 18 limbi, iar francezii au transformat-o într-un film pe care l-au numit „Trăind cu lupii”.
Cartea poate fi cumpărată, în continuare, de pe Amazon și costă 15 lire sterline. Misha Defonseca a călătorit în toată lumea, fiind invitată să își spună povestea în comunitățile de evrei sau la evenimentele de comemorare a victimelor Holocaustului.
Cum a apărut „Misha: Memorii din anii Holocaustului”
În 1994, Jane Daniel, o tânără din Massachusetts, a auzit-o pe Misha Defonseca vorbind, într-o sinagogă, despre experiențele ei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe numele ei adevărat Misha Levy, Defonseca povestea că avea șapte ani când părinții ei evrei au fost luați de naziști. A trăit, apoi, în Ghetoul din Varșovia, a ucis un soldat nazist, pentru a scăpa de un viol, și, cel mai impresionant, a trăit patru ani ascunsă într-o pădure, alături de o haită de lupi.
Daniel a simțit imediat potențialul poveștii și a convins-o pe Defonseca să își scrie memoriile pentru editura Mt. Ivy Press, o companie la început de drum, pe care Jane Daniel încerca să o ridice. Vera Lee, profesoară la Colegiul Boston, a fost luată în echipă, pe post de co-autor. Cele trei femei au încheiat un contract prin care Daniel a fost de acord să le treacă pe Defonseca și pe Lee co-autori în cererea de înregistrare a operei la Oficiul pentru Drepturi de Autor.
Procesul
Modul în care a coordonat Jane Daniel afacerea le-a dus pe cele trei femei în instanță. În speranța că își va mări profitul, Daniel „a început un complot, pentru a o înlătura pe Lee din proiect, plângându-se în mod fals de calitatea muncii ei”, după cum au remarcat judecătorii de la Curtea de Apel din Massachusetts. Ulterior, Jane Daniel a încheiat un contract cu editura condusă de ea, care nu a fost adus la cunoștința co-autorilor și care îi garanta ei mai multe drepturi. Astfel, când Daniel a înregistrat opera la Oficiul pentru Drepturi de Autor, a trecut la co-autori compania Mt. Ivy Press, încălcând contractul încheiat cu Lee și Defonseca.
Mai departe, în 1997, când cartea a fost publicată, Daniel a scos numele co-autorului Vera Lee de pe copertă. Lee a amenințat că va merge în instanță, iar Daniel a mutat câștigurile Mt. Ivy într-un offshore. Această mișcare a fost considerată de magistrați o încercare de a încerca să evite plata drepturilor de autor către Defonseca și Lee.
În 1998, Lee a dus cazul în instanță, acuzând-o pe Daniel, printre altele, de încălcarea contractului și de practici nedrepte și înșelătoare. Și scriitoarea Misha Defonseca s-a constituit ca parte vătămată, iar curtea le-a dat dreptate celor două femei. Astfel, Daniel a fost obligată să plătească 9,9 milioane de dolari către Vera Lee și 22,5 milioane de dolari către Defonseca.
Jane Daniel a făcut apel, dar judecătorul Marc Kantrowitz i-a respins cererea și a păstrat verdictul inițial.
Dezvăluirea memoriilor mincinoase
În timpul recursului, jurnaliștii, dar și Jane Daniel, au început să observe neconcordanțe în declarațiile scriitoarei Misha Defonseca. În cele din urmă, s-a aflat că numele adevărat al lui Defonseca nu este Misha Levy, ci Monica Ernestine Josephine de Wael, că nu este evreică, iar tatăl ei ar fi colaborat cu Gestapo. La începutul anului 2008, scriitoarea a recunoscut că „fiecare element esențial al autobiografiei este fals”, astfel că mărturia ei din timpul procesului a fost prejudiciată.
Jane Daniel a profitat de aceste dezvăluiri și a înregistrat o plângere prin care cerea rejudecarea cazului său, în urma fraudei din timpul procesului. În cererea sa, Daniel a cerut Curții Supreme să anuleze verdictul anterior. Instanța a respins recursul, motivând că adevărul din carte nu reprezintă esența cazului său. Cu alte cuvinte, magistrații au susținut că „ce a făcut Daniel nu este mai puțin greșit din cauza informațiilor pe care le știm acum” despre Defonseca.
Dar în 2010, un judecător de la Curtea de Apel a avut o altă părere. Magistratul Gabrielle Wolohogian a fost de acord cu decizia Instanței Supreme, că nu există motive să anuleze plata celor 9,9 milioane de dolari către Vera Lee, care nu a făcut nimic rău. Situația în cazul scriitoarei Misha Defonseca a fost, însă, diferită. Deși în instanță nu se discuta autenticitatea cărții, Curtea a stabilit că „este inadmisibil să sugerezi că informațiile despre fraudă, dacă ar fi fost aduse la cunoștința judecătorilor, nu ar fi afectat drepturile părților”. Prin urmare, plângerea lui Daniel a fost admisă.
Cum a pierdut scriitoarea Defonseca 22,5 milioane de dolari
În 2012, Curtea Supremă a decis că Defonseca a comis fraudă în instanță și a anulat verdictul prin care primea 22,5 milioane de dolari. Scriitoarea a atacat decizia, iar cazul a ajuns, din nou, pe masa judecătorului Marc Kantrowitz.
În 29 aprilie 2014, Kantrowitz a dat ce a numit el „a treia și, să sperăm, ultima opinie în acest caz”. Magistratul a decis că adevărul despre poveștile lui Defonseca ar fi făcut o diferență semnificativă în deliberarea juriului și a păstrat decizia Curții Supreme, de a anula verdictul inițial. Marc Kantrowitz a subliniat faptul că atât Daniel, cât și Defonseca au „acționat nepotrivit” și și-a exprimat speranța că „saga a ajuns, acum, la final”.
Misha Defonseca: Această poveste este realitatea mea
„Această poveste este a mea. Nu este chiar realitate, dar este realitatea mea, felul meu de supraviețuire”, a spus Defonseca, într-un comunicat de presă, citat de AP, în 2008.
„Le cer iertare tuturor celor care se simt trădați. Vă implor să vă puneți în locul meu, al unei fete de patru ani, care s-a simțit pierdută”, se mai arată în comunicat.
Misha Defonseca a recunoscut că părinții ei nu erau evrei, ci catolici, dar a spus că au fost, într-adevăr, arestați de naziști, fiind suspectați că erau membri ai mișcării de rezistență din Belgia. Defonseca a rămas fără părinți în 1941, când avea patru ani, nu șapte, așa cum spune în memoriile sale. Mama și tatăl ei au murit până în anul 1945, dar aceste similarități nu au fost de ajuns pentru a câștiga în instanță.
Scriitoarea a fost adoptată de familia unchiului ei, dar a povestit că a avut parte de rele tratamente în copilărie, fiind numită „fiica unui trădător”. Acest lucru a făcut-o să se simtă evreică. Ea a mai spus că au fost momente în care i-a fost greu să facă diferența între ce era real și ce era „parte a imaginației mele”.
„Misha: Memorii din anii Holocaustului”
„Misha: Memorii din anii Holocaustului” spune povestea captivantă a unei evreice care merge mii de kilometri, pentru a scăpa de Holocaust și a-și găsi părinții. „O poveste adevărată despre curaj și supraviețuire”, spuneau criticii, până să afle că totul este un fals. În 1940, când Misha avea șapte ani, mama și tatăl ei au fost luați de naziști, iar ea s-a ascuns într-un loc secret, pregătit dinainte de părinții ei. Realizând pericolul în care se afla, bunicul ei adoptiv a învățat-o câteva tehnici dure de supraviețuire: „să nu ai încredere în oameni, te pot răni” și „poți face tot ce îți pui în minte”. Când Misha a auzit-o pe mama ei vitregă spunând că o va da germanilor, s-a hotărât să fugă și să își caute părinții adevărați. Copila s-a ascuns în pădure, pentru a evita contactul cu oamenii, și a supraviețuit furând din bucătăriile fermelor din apropiere și din culturile de pe câmp. Fata a cunoscut foametea și, deseori, a fost aproape de a muri înghețată. În călătoria ei, s-a împrietenit cu o haită de lupi și printre ei, a experimentat cele mai fericite momente ale copilăriei ei.
„Nu-mi amintesc să îmi fi fost foame în preajma lupilor”, scrie Misha Defonseca în cartea sa. În timpul încercărilor ei, Misha a continuat să creadă că își va găsi părinții, astfel că a mers zi după zi, an după an, de-a lungul Europei devastate de război, asistând la ororile Holocaustului. Înainte de sfârșitul războiului, a fost capturată de partizani și închisă în Ghetoul din Varșovia, a ucis un soldat nazist, în legitimă apărare, și a cunoscut prima dragoste. Deși niciodată nu și-a găsit părinții, s-a reîntâlnit cu bunicul ei adoptiv după cinci ani, când s-a întors acasă. „Această poveste uimitoare, plină de pasiune, teroare și triumf, va deveni clasică în același fel cum a devenit „jurnalul Annei Frank” , numai că în această poveste, eroina supraviețuiește”, mai scriau criticii.
