Într-o după-amiază, un avocat de succes se îndrepta spre casă în limuzina lui somptuoasă, când observă pe marginea drumului doi bărbați care… mâncau iarbă. Intrigat, îi spuse șoferului să oprească și merse la ei, să vadă despre ce este vorba. Îl întrebă pe primul:
– De ce mănânci iarbă?
– Domnule, eu și familia mea, nevasta și cei doi copii pe care-i vezi mai încolo, sub copac, suntem săraci și n-avem bani de mâncare, răspunse acesta. De aceea mâncăm iarbă.
– În cazul acesta veniți la mine acasă și o să vă hrănesc eu, spuse avocatul.
Apoi, întorcându-se spre celălalt sărman, îi spuse:
– Poți să vii și tu cu noi.
– Domnule, răspunse acesta cu o voce stinsă, și eu am o nevastă și șase copii. Pot să-i chem și pe ei? Stăm în coliba aceea de peste drum.
– Bineînțeles, adu-i încoace, răspunse avocatul.
Zis și făcut. Intrară cu toții în limuzină, ceea ce nu fu chiar simplu, deși era una foarte încăpătoare. Primul bărbat se întoarse spre generosul avocat și-i spuse:
– Domnule, ești un om foarte bun. Îți mulțumim că ne-ai luat pe toți cu dumneata.
– Nicio problemă, răspunse avocatul. Sunt foarte bucuros că pot să vă ajut. Sunt sigur că o să vă placă proprietatea mea. Acolo, iarba are aproape 30 de centimetri…
http://frumoasaverde.blogspot.ro/
