V-ați gândit vreodată că disconfortul poate fi constructiv?
Să cugetăm.
Eva, protagonista de 35 de ani din povestea noastră, este supraponderală și nuîși aduce aminte că atunci când avea 6 ani, creierul ei a făcut o legătură foarte strânsă între mâncare și siguranță. Eva nu își aduce aminte că de fapt, mâncarea, problema ei numărul 1 astăzi, a fost odată o soluție. Pentru că Eva nu-și aduce aminte de acest lucru, ea nu poate actualiza informația.
Este un caz clasic de incompatibilitate între memoria explicită și memoria implicită. Diferența dintre ceea ce Eva știe că știe și ceea ce Eva nu știe că știe.
Amintirile autobiografice versus amintirile emoționale.
Informațiile emoționale pot fi diferite de informațiile raționale și majoritatea dăților chiar sunt.
Creierul Limbic versus Neocortexul.
Copilul a asimilat informații fără să le poată filtra. Aceste informații rămân tatuate în creier. Creierul nu uită niciodată.
Adultul este un copil maturizat, motiv pentru care, toate tatuajele (conexiunile neuronale) făcute de copil, apar, așa cum este evident, pe „pielea” adultului. Acesta nu le vede. Sunt făcute pe creier. Nu are cum.
Vestea bună este că aceste tatuaje neuronale (toxice pentru adult) se pot retușa. Cum? În primul rând prin a le detecta și prin a le descifra.
Care este mesajul copilului?
Dacă mesajul este decodificat corect, acesta este urmat de o revelație extatică (tușul) necesară pentru a reface „desenul”.
Carl Sagan spunea că înțelegerea profundă este un soi de extaz. Aș adăugă că este un extaz neurochimic.
Acesta este procesul organic de a înlocui informația veche cu cea nouă.
Eva face un nou tatuaj în care, familia, prietenii și jobul ei reprezintă adevărul ei emoțional (actual) despre siguranță. Tatuajul vechi, cel care conține adevărul de atunci legat de siguranță, se șterge.
În creier nu pot exista două tatuaje diferite suprapuse.
Poate te întrebi, cum ai putea să descoperi (intenționat) dacă ai în tine adevăruri care nu sunt coerente cu cine vrei să fii.
Răspunsul la această întrebare ar fi următorul:
Atunci când ieși din zona ta de confort. Cu alte cuvinte, atunci când te simți în disconfort.
Disconfortul este rezultatul unui adevăr emoțional ascuns. Disconfortul de astăzi este fructul unei experiențe de ieri.
Copilul de ieri vs. Adultul de azi.
Ca să descoperi aceste adevăruri trebuie mai întâi să-ți schimbi părerea despre durere și suferință în general.
Dacă încerci compulsiv să combați disconfortul, nu ai cum să faci aceste descoperiri și modificări.
Trebuie să înveți să fii recunoscător situațiilor neplăcute pentru că sunt cele care te ajută, de fapt, să deschizi ușa spre o înțelegere profundă.
S-a produs scurt circuit?
Nu trebuie să aștepți să apară o situație neplăcută în viața ta pentru a iniția acest proces de cercetare interioară.
Poți să o creezi artificial. Pentru a face acest lucru o să furăm meserie de la astronauți și o să începem să facem simulări. Ne antrenăm în siguranță înainte de a trăi situații reale.
Ce este incredibil despre creierul nostru este că acesta este „desenat” să facă astfel de simulări și ceea ce este și mai incredibil este că acesta răspunde la situații imaginare la fel cum ar răspunde la o situație reală. Interesant, nu? Aplaudați, vă rog!
Neuroștiințificul Alvaro Pascual-Leone a făcut un experiment-studiu, în cadrul Școlii de Medicină de la Harvard, care, din punctul meu de vedere, intră în categoria: „CINE A FĂCUT CREIERUL UMAN A FOST UN GENIU.”
Este vorba despre două grupuri de elevi cărora li s-au „scanat” creierele înainte și după experiment. Primului grup i s-a cerut să cânte la pian cu un ritm și pentru un timp determinat și celuilalt grup i s-a cerut să-și imagineze că face același exercițiu în aceleași condiții. Un grup a atins pianul, celălalt și-a imaginat că-l atinge.
Rezultatele? Creierul și-a modificat structura în ambele situații! Antrenamentul mental ne schimbă creierul, oameni buni!
Puteți citi mai mult despre acest experiment aici, aici și aici.
Astronauții făcând aceste simulări și replici, nu numai că se pregătesc, strategic vorbind, să facă față anumitor probleme care pot apărea în situațiile reale, dar ei chiar își îmbunătățesc, la nivel structural, creierul.
Dar cum rămâne cu noi? Cum simulăm o călătorie în Limbic.land?
Avem 2 abordări.
Prima este legată de ceea ce avem în viața noastră și ne creează disconfort și a doua este legată de ceea ce ne-ar plăcea să avem și nu avem.
Prima abordare poate fi compatibilă cu un adevăr emoțional prin care copilul crede că suferința este o soluție și a doua abordare poate fi compatibilă cu un adevăr emoțional prin care copilul reflectă ceea ce i s-a repetat cu privire la capacitățile lui.
-Să începem cu primul scenariu.
Gândește-te la o situație care, în prezent, îți creează disconfort. Asigură-te că faci acest exercițiu singur și fără să fii întrerupt. Scrie pe o foaie încercând să sintetizezi în maxim două-trei fraze. Observă cum te simți. Scrie și senzațiile. Fii cât se poate de sincer! Poți să arzi această foaie după ce termini exercițiul.
Acum, gândește-te la 3 soluții. Nu încerca să le gândești strategic. Nu calcula fezabilitatea și influența celorlalți. Gândește-le ca pe un simplu exercițiu de imaginație. Dă-ți voie să visezi.
Aceste 3 soluții trebuie 1) să te facă fericit și 2) să depindă de tine.
Să câștigi la loto sau „să apară cineva de care să se îndrăgostească și să plece fără ca eu să-i spun să facă acest lucru”, nu reprezintă o soluție pentru că depinde de condiții externe pe care tu nu le poți controla! Este doar o scuză pentru inacțiune. Nu pica în această capcană.
Atitudinea, în timp ce scrii aceste 3 soluții, este foarte importantă. Adoptă o poziție fizică de siguranță și de satisfacție. Respiră, relaxează burta.
Zâmbește în timp ce le gândești chiar dacă nu ai niciun motiv să o faci. PoateTED-ul lui Amy Cuddy și cel a lui Ron Gutman te vor ajuta să înțelegi mai bine de ce îți recomand acest lucru.
După ce le-ai scris, și le ai în fața ta, pune-ți, la fiecare în parte, aceeași întrebare:De ce copilul din mine (poți să folosești numele de alint din copilărie) nu vrea să fac acest lucru?
Observă ce se întâmplă, cum te simți. Răspunsul poate apărea instant sau după câteva ore, zile, săptămâni. Sau poți să-l visezi.
Poate că la început, acest exercițiu o să fie greu și copleșitor dar dacă-l faci măcar o dată pe săptămână, creierul tău începe să se obișnuiască cu această rutină de simulare. Este un antrenament mental prin care îți dai soluții chiar dacă nu le pui în practică. Soluțiile sunt experiențe constructive care au un efect pozitiv în neurochimia și neuroanatomia creierului tău. Nu subestima acest lucru!
-Să vedem și cel de-al doilea scenariu. Ceva ce vrei să ai dar nu reușești.
O să propun exemplul limbii engleze pentru că este una dintre cele mai mari frustrări pentru o bună parte dintre voi.
Să zicem că încerci (în cerc) de ani buni să înveți această limbă prin diverse metode și cu diferiți profesori. Rezultatul este că atunci când vrei să vorbești nu iese cum trebuie, te blochezi sau amesteci timpurile verbale pe care le-ai învățat de șpe mii de ori.
Cele mai bine știute poezii: Tatăl nostru și lista de verbe neregulate. Zâmbește, nu ești singur.
Care este exercițiul propus aici?
Intră pe site-ul TED. Dacă ești bărbat caută un filmuleț ținut de un bărbat iar dacă ești femeie caută un filmuleț ținut de o femeie. Pune-ți căștile la urechi și așează-te în fața unei oglinzi. Dacă e posibil, să fie o oglindă mare.
Asigură-te bineînțeles că ești singur și că nimeni nu te va întrerupe.
Apasă play și pe măsură ce speaker-ul vorbește, imaginează-ți că ești tu cel care vorbește. Mimează cât poți de bine și nu uita că vorbești în fața unui mare mare public. Toți se uită la tine și toți sunt atenți la ce ai de spus. Privește-te.
Cum te simți?
Ridicol, ciudat, stângaci, stânjenit? Sau încrezător și relaxat?
Dacă te încadrezi în prima categorie, întrebarea este următoarea: Când m-am simțit așa (și aici poți folosi numele tău de alint) în copilăria mea? Care sunt situațiile care îmi vin în minte? Scrie-le fără să cauți logica. Adu-ți aminte că în Limbic.land regulile nu au nimic de-a face cu logica ta de adult rațional.
În ambele scenarii, nu uitați să fiți blânzi cu voi.
