”Dacă aveam o insulă nelocuită la-ndemână, mă mutam fără drept de apel. Şi, colac peste pupăză, am realizat că pe insulă mă mut pentru că sunt supărată pe ceilalţi, dar ce fac cu supărarea pe mine. Pe mine unde mă las? Şi cum n-am avut nici insulă şi nici de mine n-am putut să scap, am fost nevoită să stau în banca mea! Iar în timpul acesta vedeam cum viaţa merge înainte şi nu se opreşte în loc de mine, în timp ce eu mă plictisesc cu graţie în supărarea mea! Plictiseală, lehamite şi preaplin de supărările mele. De mine! Şi multiple argumente. Infinite justificări.
Balast. Cap greu. Poc. Ruptură. Trezire. Viaţa trece…
Aşa a fost la mine …
Şi azi mă mai supăr, pe mine, pe tine… Dar îmi trece repede! Atât de repede că nici nu ştiu măcar de ce m-am supărat! Iar timp să stau să aflu nu mai am!”
