Nota Redacției: O fi citit Dragnea rezoluțiile ONU?
A) Nu le-a citit.
B) Le-a citit, dar nu-i pasă de ele?
C) Întrebarea e fără rost.
Declarația lui Dragnea
Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei din Israel, de la Tel Aviv, la Ierusalim, a anunţat joi preşedintele PSD, Liviu Dragnea la Antena3.
Dragnea: ”România își mută ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. A început deja procesul de mutare, a fost aprobat un memorandum. Noi practic ne prefăceam că ambasada era la Tel Aviv, practic toată activitatea era la Ierusalim”, a spus șeful PSD la Antena3.
Dragnea: „Acum ceva timp eu am spus că, din punctul meu de vedere, şi România, după anunţul administraţiei americane, trebuie să-şi mute ambasada din Israel, de la Tel Aviv, la Ierusalim. (…) Ieri, într-adevăr, informaţia a ieşit, Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Poate părea un lucru puţin important. Are o valoare simbolică uriaşă acest gest al nostru, în primul rând o valoare simbolică pentru un stat care are o influenţă nemaipomenit de mare în lume, un stat, Israelul, cu care noi avem relaţii speciale de foarte mulţi ani, un stat în care sunt peste 500.000 de români care trăiesc acolo, are o valoare foarte mare pentru administraţia americană”, a afirmat Dragnea, la Antena 3
Nota Redacției: O fi citit Dragnea rezoluțiile ONU?
A) Nu le-a citit.
B) Le-a citit, dar nu-i pasă de ele?
C) Întrebarea e fără rost.

Care e Statutul International al Ierusalimului conform rezoluțiilor ONU?
O eventuală decizie de relocare a Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim reprezintă o temă de politică externă deosebit de sensibilă și complexă, cu implicații politice și de securitate ample pe plan extern. Pentru că o astfel de decizie depinde de statutul Ierusalimului, care este doar o componentă – este adevărat, centrală – a unui dosar complicat, mult mai amplu, ce face obiectul Procesului de Pace din Orientul Mijlociu. O astfel de decizie nu se poate lua pripit, discreționar, fără un proces riguros de analiză, în care să fie implicate în prealabil toate instituțiile relevante, mai ales Președintele României, care, din punct de vedere constituțional, este factorul care decide liniile directoare ale politicii externe a României.
Este esențial ca poziționarea României, care a fost până acum stabilită în parametri clari, să rămână echilibrată și echidistantă. Încă o dată, vorbim despre o decizie deosebit de sensibilă politic, care nu poate fi luată fără să fie fundamentată solid, în concordanță cu interesele statului român în relațiile cu toți actorii externi implicați.
O eventuală astfel de decizie trebuie să fie în deplină conformitate cu dreptul internațional, anume Carta ONU și rezoluțiile Adunării Generale ONU și ale Consiliului de Securitate ONU, adoptate în perioada 1947-2017. În egală măsură, este utilă și o citire atentă a pozițiilor Uniunii Europene privind Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, inclusiv a celor mai recente.
O analiză succintă a acestor rezoluții ale Adunării Generale ONU și ale Consiliului de Securitate ONU ne arată și câte implicații ar putea avea o asemenea decizie din partea României.
(Nefiind scopul prezentei analize, nu mă voi referi aici și la alte efecte, cum ar fi impactul potențial pe care o astfel de decizie l-ar avea asupra unor obiective importante de politică externă, de exemplu asupra eforturilor în curs ale diplomației române pentru a obține un nou mandat de membru nepermanent al Consiliului de Securitate, sau asupra siguranței turiștilor români, a membrilor comunităților românești ori a misiunilor noastre diplomatice în regiune).
Înainte însă de a trece în revistă aceste texte relevante, este important de clarificat de ce nerespectarea rezoluțiilor relevante ale Consiliului de Securitate echivalează cu încălcarea dreptului internațional. Astfel, potrivit Cartei ONU, Consiliul de Securitate are ”răspunderea principală pentru menținerea păcii și securității internaționale” (articolul 24), iar membrii ONU ”sunt de acord să accepte și să execute hotărârile Consiliului de Securitate, în conformitate cu prezenta Cartă” (articolul 25). De asemenea, este util de precizat că, în conformitate cu articolul 103 din Cartă, ”în caz de conflict între obligațiile Membrilor Națiunilor Unite decurgând din prezenta Cartă și obligațiile lor decurgând din orice alt acord internațional, vor prevala obligațiile decurgând din prezenta Cartă”. Aceste prevederi trebuie citite, cu privire la România, și în conexiune cu articolul 11 din Constituție, care prevede în aliniatul 1 că ”statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte”, adică și din Carta ONU (care potrivit aliniatului 2 al articolului 11 face parte din dreptul intern) – deci și din rezoluțiile Consiliului de Securitate privind Procesul de Pace din Orientul Mijlociu.
Până acum, poziția de principiu a României a fost de respectare a dreptului internațional în vigoare, inclusiv în ceea ce privește problematica Procesului de Pace din Orientului Mijlociu, şi, pe această bază – dar şi având în vedere contextul politic foarte sensibil şi interesele divergente ale părților, cuplate cu complexitatea deosebită a dosarului – poziția tradițională a României a fost extrem de echilibrată şi atent calibrată.
În 29 noiembrie 1947 Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția 181 (II)[i] prin care era recomandată crearea unui stat israelian și a unui stat arab și care prevedea un regim internațional special pentru orașul Ierusalim: ,,Orașul Ierusalim va fi stabilit ca un corpus separatum (n.red. cu Ierusalimul de Vest aparținând Israelului și cu Ierusalimul de Est aparținând Palestinei), sub un regim internațional separat și administrat de Organizația Națiunilor Unite”.
Aceasta este baza juridică a statutului Ierusalimului din perspectiva ONU, fiind cunoscută şi ca ,,Planul de partiţie al Palestinei”, cu valoare juridică de recomandare, prevederile acesteia fiind reluate ulterior în rezoluţiile Consiliului de Securitate ONU în materie. În partea a-II-a a rezoluției sunt propuse frontierele pentru ,,Statul Arab” şi ,,Statul Evreiesc”, iar partea a III-a a rezoluţiei prezintă statutul oraşului Ierusalim, pe următoarele capitole: a) Regimul special, b) Frontierele oraşului, c) Statutul oraşului şi d) Durata regimului special. Implementarea Rezoluției nu a fost însă realizată.
În 1948 Israelul și-a proclamat independența, iar, în cele din urmă, orașul Ierusalim a fost divizat între partea de vest, ocupată de Israel, și partea de est, ocupată de Iordania.
Dar în 1967, în urma Războiului de 6 zile, Israelul ocupă Cisiordania, Gaza şi Ierusalimul de Est – ocupație pe care o menține până în zilele noastre.
Ca urmare a acestei situații, Consiliul de Securitate al ONU a cerut, prin Rezoluţia 242[ii] din noiembrie 1967, retragerea trupelor israeliene din teritoriile ocupate (inclusiv, implicit, din Ierusalimul de Est). Elementele Rezoluției 242 au fost reluate după anul 1967 prin următoarele rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU: 252 (1968), 267 (1969), 271 (1969), 298 (1971), 338 (1973), 446 (1979), 465 (1980), 476, 478 (1980), 1397 (2002), 1515 (2003), 1850 (2008) şi 2334 (2016).
Rezoluția CS ONU 252 din 1968[iii] menționează că ,,orice măsuri și acțiuni administrative ale Israelului, inclusiv exproprierea de proprietăți care au alterat sau își propun alterarea caracterului și statutului Orașului Sfânt al Ierusalimului sunt invalide și nu îi pot schimba statutul”. De asemenea, cere de urgență Israelului să se abțină de la orice acțiuni care au ca obiectiv schimbarea statutului Ierusalimului.
De asemenea, Rezoluția CS ONU 476 din 1980[iv] reia faptul că ,,orice măsuri și acțiuni legislative și administrative ale Israelului, puterea ocupantă, care își propun alterarea caracterului și statutului Orașului Sfânt al Ierusalimului, nu sunt valabile din punct de vedere legal și constituie o încălcare flagrantă a Convenției de la Geneva privind protecția civililor pe timp de conflict armat și, de asemenea, constituie o obstrucționare gravă în calea obținerii unei soluții de pace comprehensive, juste și de durată în Orientul Mijlociu”.
Foarte important, Rezoluţia CS ONU 478[v] din 1980 solicită „acelor state care au stabilit misiuni diplomatice la Ierusalim să retragă aceste misiuni din Oraşul Sfânt” (paragraful 5 lit. b). Textul Rezoluției 478/1980 a CS ONU nu face distincția între misiunile diplomatice aflate în Ierusalimul de Est și cele aflate în Ierusalimul de Vest, incluzând o referire generală la Ierusalim. Așadar, nu ar conta în care dintre părți România și-ar stabili Ambasada, consecințele în raport cu dreptul internațional fiind aceleași.
Rezoluţia CS ONU 2334[vi] din 2016 condamnă orice măsuri vizând modificarea compoziţiei demografice, caracterului şi statutului teritoriilor palestiniene ocupate din 1967, inclusiv a Ierusalimului de Est. Totodată, în paragraful operativ 3 al acestui document, Consiliul de Securitate al ONU subliniază că acordă prioritate unei soluţii agreate direct de către părţile implicate, deși nu recunoaște nicio schimbare în privința liniilor de demarcaţie stabilite la 4 iunie 1967, inclusiv cu privire la Ierusalim, altele decât cele agreate de părţi prin negocieri. În plus, în paragraful operativ 5 solicită statelor să ,,facă distincția în relaționările lor relevante între teritoriul Statului Israel și teritoriile ocupate după 1967”.
Ce mai recentă rezoluție a Adunării Generale a ONU (A/RES/ES-10/19)[vii] privind statutul Ierusalimului a fost adoptată în 21 decembrie 2017. Rezoluția afirmă la paragraful 1 că
(Adunării Generale a ONU (A/RES/ES-10/19)[vii]) ,,orice decizii și acțiuni care modifică caracterul, statutul sau compoziția demografică a Orașului Sfânt al Ierusalimului nu au niciun efect juridic, sunt nule și neavenite și trebuie anulate în conformitate cu rezoluțiile relevante ale Consiliului de Securitate și, în acest caz, face apel la toate statele să se abțină de la stabilirea de misiuni diplomatice în Orașul Sfânt al Ierusalimului, în conformitate cu Rezoluția 478 (1980) a Consiliului de Securitate”.
Aceeași rezoluție solicită tuturor statelor să acționeze numai în conformitate cu rezoluțiile Consiliului de Securitate privind Orașul Sfânt și să nu recunoască nicio acțiune sau măsură contrară acestor rezoluții.
Trebuie reamintit că la adoptarea acestei rezoluţii, la care România s-a abţinut, statul român a reluat – în explicaţia de vot – poziţia tradiţională a României.
Autor: Bogdan Aurescu sursa: Contributors.ro
