Arhiva lunară: aprilie 2018

Universitățile de azi?

Mă întreabă cineva ce părere am de supărarea Universităților? Păi ce părere să am? Universitățile din România sunt o rușine. Și nu pentru că nu ar fi salarii bune, nu pentru că nu ar fi bani și de cercetare. și … Continuă să citești

În categoria INVATAMANT-EDUCATIE | 2 comentarii

Care e Statutul Internațional al Ierusalimului conform rezoluțiilor ONU din 1948 și până astăzi?

Nota Redacției: O fi citit Dragnea rezoluțiile ONU? A) Nu le-a citit. B) Le-a citit, dar nu-i pasă de ele? C) Întrebarea e fără rost. Declarația lui Dragnea Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru … Continuă să citești

În categoria INTERNATIONAL | Lasă un comentariu

Ungaria și-a repatriat ÎN ÎNTREGIME rezerva de aur. Dacă omul băncilor străine, Isărescu, nu repatriază de urgență AURUL ROMÂNIEI, Isărescu trebuie demis iar Parlamentul trebuie să voteze imediat O LEGE despre cum anume trebuie protejat AURUL ȚĂRII NOASTRE

Banca Naţională a Ungariei (NBH) a anunţat în luna martie a acestui an (2018), că a finalizat repatrierea, de la Londra la Budapesta, a rezervei de aur a Ungariei, informează agenţia MTI. A fost repatriată o cantitate de aproximativ 100.000 … Continuă să citești

În categoria ROMANIA(tezaur) | Un comentariu

Au apărut noi documente despre controlul minților oamenilor de la distanță prin unde electromagnetice. Aviz amatorilor de mitinguri „spontane” cu organizatori bine ascunși la care sunt adunați brusc sute de mii de oameni.

Conținutul Primei Planșe – Ce efecte se pot induce de la distanță corpului uman, prin unde electromagnetice Acțiuni de la distanță asupra creierul 1. Forțarea ștergerii memoriei și inducerea de acțiuni false. 2. Inducerea unor schimbări ale auzului – schimbarea … Continuă să citești

În categoria VIATA LIBERA(manipulare) | Lasă un comentariu

Românii sunt majoritatea șomeri de la 55 de ani în sus dar se pot pensiona doar la 65 de ani. Ce mănâncă 10 ani? Eurostat: 57% dintre români nu au de lucru de la 55 ani în sus, deși pensionarea se face la 65 de ani.

Românii sunt majoritatea șomeri de la 55 de ani încolo dar se pot pensiona doar la 65 de ani. Ce mănâncă 10 ani? România, printre țările UE cu cele mai puține joburi ocupate de persoanele cu vârsta între 55 și … Continuă să citești

În categoria LOCURI DE MUNCA | Lasă un comentariu

Băsescu, despre decizia lui Dragnea de a mutat ambasada României din Israel: Un neisprăvit din Teleorman a făcut praf și pulbere 60 de ani de diplomație consistentă și inteligentă în Orientul Apropiat

Fostul președinte Traian Băsescu comentează în termeni duri scandalul referitor la mutarea Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim și declarațiile liderului PSD Liviu Dragnea pe acest subiect, afirmând că „un neisprăvit din Teleorman a făcut praf … Continuă să citești

În categoria POLITICA(Basescu) | Lasă un comentariu

Noaptea minții: Institutul Cultural Român a sărbătorit 450 de ani de la Edictul de la Turda, document prin care s-a pecetluit statutul de tolerați pentru românii din Transilvania. Jurnalistul Dorin Suciu: Despre funie în casa spânzuratului

Biserica Unitariană, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Universitatea din București, au organizat pe 19 aprilie un „eveniment festiv” pentru a celebrai450 de ani de la Edictul de la Turda. La sediul ICR din Aleea Alexandru s-a lansat volumul … Continuă să citești

În categoria ROMANIA(cultura) | Lasă un comentariu

Artefact Maya ce sta marturie interventiei extraterestre

Un artefact bizar, care au apartinut civilizatiei Mayase, au fost facut public decurand. Conform ufologilor, acest artefact este dovada vie ca civilizatia mayasa a colaborat, intr-un fel sau altul, cu o specie extraterestra. La inceputul anului 2013, guvernul Mexican a prezentat … Continuă să citești

În categoria ISTORIE UNIVERSALA(civilizatii), SPATIU - EXTRATERESTRI | 3 comentarii

Tragica poveste a lui Ota Benga, omul expus într-o grădină zoologică

Familia i-a fost ucisă, a fost luat sclav și a trăit în țarcul maimuțelor de la o grădină zoologică, drept exponat uman. Aceasta este povestea lui Ota Benga. La 20 martie 1916, un bărbat african de 32 de ani, pe … Continuă să citești

În categoria ISTORIE UNIVERSALA( personaje) | Lasă un comentariu

3 înșelătorii și descoperiri științifice false care au zguduit lumea

Noile descoperiri științifice îi pot aduce autorului faimă, celebritate și prestigiu. Dar pentru fiecare cercetător sau inventator autentic, mii de oameni de știință, inventatori aspiranți și persoane care se voiau a fi descoperitori au muncit în zadar. Ei au încercat cu … Continuă să citești

În categoria ISTORIE UNIVERSALA | Lasă un comentariu