Câte 33.000 de euro USR-iștilor de încredere dați de firma lui Dan Barna din banii statului și din bani europeni

Știrea-1
Cum s-a îmbogățit Dan Barna (USR) cu bani publici, din contracte cu guvernul PSD
Dan Barna, actualul președinte al USR, s-a îndulcit cu bani de la stat, din instituțiile conduse de pesediști, prin firma sa Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG SRL, scrie newsstandard.ro.
Acum clamează “Fără penali,” desi în 2015 avea peste 1,7 milioane de lei datorii la stat, în vremea guvernării PSD.
În data de 4 septembrie 2013, Ministerul Administrației și Internelor, condus de liberalul Radu Stroe, în prezent PSD, i-a oferit firmei pe care o conducea un contract de 992.194 lei cu TVA (220.576,4 euro), pentru servicii de elaborare și tipărire a ghidului de procedură, machetare și tipărire de fluturași, în cadrul unui program denumit “Dezvoltarea Capacității Instituționale a MAI în domeniul gestionării dosarelor europene”.
Al doilea minister care i-a atribuit companiei lui Barna un contract, în valoare de 352.626,2 lei cu TVA (78.361,4 euro) este Ministerul Justiției. Parafarea a avut loc în data de 17 octombrie 2014, când la conducerea Ministerului Justiției se afla actualul senator PSD Robert Cazanciuc.
Un alt contract a fost primit de societatea respectivă în data de 18 februarie 2010, de la Consiliul Județean Ialomița, condus, atunci, de “baronul” PSD Vasile Ciprian Ciupercă. Obiectul contractului era prestarea unor servicii, iar valoarea s-a ridicat la 90.528,7 lei cu TVA (22.632,2 euro).
SC Grupul de Consultanţă și Dezvoltare DCG SRL a mai încheiat și contracte prin cumpărare directă. Unul dintre acestea, în valoare de 2.730,2 lei cu TVA, a fost atribuit de Prefectura Constanța, în 7 octombrie 2014, tot sub guvernarea PSD.
Alte contracte similare au fost încheiate cu Asociația Transilvania Nord sau cu Asociația Grup de Afacere Locală Făgăraș. Un alt contract a fost primit de compania în cauză chiar în data de 20 ianuarie 2017, când Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a achiziționat servicii de consultanță în derularea de proiecte cu fonduri europene în valoare de 129.710 lei cu TVA (28.824,4 euro).
În total, contractele publice ale firmei lui Barna se ridică la 1.734.2259 lei cu TVA, adică 392.530,9 euro.
Ilie Dan Barna a fost ales, la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, în funcția de președinte al USR, în urma congresului extraordinar care a avut loc la Brașov. În 11 decembrie 2016, Barna a fost ales deputat.
Din declarația de avere a acestuia reiese că deține, în judeţul Sibiu, cinci terenuri agricole și fâneață, în suprafață totală de 7.477 metri pătrați, și trei apartamente, împreună cu soția sa, Dana Olguța Totolici (unul în București și două la Sibiu). Barna deține conturi, plasamente și împrumuturi acordate în valoare totală de 915.316,3 lei, 37.477,2 euro și 166,59 dolari SUA.
Soția lui Barna lucrează la OMV Petrom. (n.red. Barna nu a chițcăit niicodată nimic legat de redevențele bacșiș prin care ni se fură petrolul și gazele naturale)
Știrea-2
În PLUS, fosta firmă a lui Dan Barna a gestionat 11,7 milioane de lei acordate de stat și Uniunea Europeană pentru încurajarea antreprenoriatului în Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.
„Fără Penalii” sunt PENALI. USR poreclită „Uniunea lui SOROS” face ravagii cu 11,7 milioane de lei bani publici primiți de firma lui Barna. Câte 33.000 de euro USR-iștilor de încredere dați de firma lui Dan Barna din banii statului și din bani europeni
Fosta firmă a lui Dan Barna a umplut simpatizanții USR de bani europeni
Firma prin care prezidențiabilul Dan Barna a luat bani de la Ministerul de Interne, Ministerul Justiției și alte instituții publice continuă seria încasărilor. Asociații liderului USR au umplut de #rezist-ul de antreprenori pe bani europeni. Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG a coordonat proiectul StartUp@Centru.
Fosta firmă a lui Dan Barna – stăpâna banilor
Mai exact, fosta firmă a lui Dan Barna a gestionat 11,7 milioane de lei acordate de stat și Uniunea Europeană pentru încurajarea antreprenoriatului în Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Ultimul este județul de baștină al candidatului USR+PLUS la președinția României.
Practic, GCD a organizat cursuri pentru aproape 400 de persoane și a selectat cei 48 de norocoși care primesc finanțare pentru afacerea lor.
Cei care au fost selectați de oamenii lui Barna au primit câte 33.300 euro nerambursabili în cadrul proiectului. Am analizat o parte din personajele de pe listă pentru a vedea cui au dat banii foștii parteneri de afaceri ai lui Barna.
Poza #fărăpenali la loc de cinste
Fruntaș pe lista celor care obțin finanțare este ocupat de un tânăr IT-st din Mureș care își va înființa o afacere în Sibiu, după cum arată lista publicată de gestionarii programului StartUpPlus@Centru. Progresistul Răzvan Girmacea nu este deloc un tânăr fără ocupație sau din vreo categorie special care să beneficieze de ajutor de la stat pentru a deveni antreprenor.

El era prezentat de Adevărul în 2018 ca un afacerist de succes din industria IT „Răzvan Gîrmacea (36 de ani) este un tânăr antreprenor de succes din Suceava. După ce a început mai multe proiecte care nu au avut efectul scontat, Gîrmacea a reuşit să dea lovitura prin două idei extrem de ingenioase pentru mediul IT. Antreprenorul sucevean a reuşit să câştige din proiectele derulate până în prezent suma de 1 milion de dolari” scriau jurnaliștii de la Adevărul.

După ce a înghițit banii rutați de Barna, pe Facebook, Gîrmacea a publicat o fotografie care arată că susține proiectul USR #fărăpenali. El a participat și la mai multe proteste de profil.
Fanii politicienilor printre premianți
Progresista Lorena Oprică este o altă tânără care urmează să primească cel mult 33.300 de euro de la stat și UE prin intermediul fostei firme a lui Dan Barna. Ea este fana progresistului Dacian Julien Cioloș, apreciind pagina acestuia de pe Facebook.

Progresistul Iulian Pufu, un alt „premiant” ai banilor lui Barna, își exprimă și el susținerea pe Facebook pentru Bogdan Rodeanu, deputat USR de Galați.

Progresista, Daniela Suhănea, o specialistă în marketing din Mureș a semnat și ea un contract cu fosta firmă a șefului USR. Cu un an înainte ea susținea pe Facebook faptul că a votat USR.
Progresista Ana Cristina Sichitiu, o altă beneficiară ai banilor rutați de Barna, promova pe Facebook campania „Observator Independent” organizată de USR înainte de europarlamentare.

Fost director de bursă „ajutat” de stat
În cadrul programului care trebuie să susțină 48 de antreprenori o regăsim și pe progresista Iulia Anca Ghișe. Femeia a fost din iunie 2015 până în iunie 2017 directorul Depozitarul Sibex SA, firma care ține registrele pieței de capital pentru Bursa din Sibiu.
Femeia are și înclinații politice. Anca Ghișe avea un profil pe pagina de internet a USR PLUS. Pagina votez.usrplus.ro conținea un profil a femeii care a primit șiea, peste 30.000 de euro de la fosta firmă a președintelui Uniunii Salvați România, „onestul” Dan Barna.

La un moment dat, în cadrul programului a fost „școlit” și progresistul Rusu Septimiu Ștefan. El este conducător al SSIF la Bursa Română de Mărfuri. Bărbatul nu a mai continuat proiectul.
Fost candidat USR printre câștigători
Pe lista celor selectați de Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare să ia bani europeni se regăsește și progresistul Alexandru Cezar Crican. Acesta s-a regăsit și pe lista de candidați ai USR în județul Brașov. El a aspirat la un post de deputat.

Tânărul politician afișază pe profilul de Facebook faptul că semnează pentru Dan Barna – Președinte. Același Dan Barna care s-a aflat în structura acționariatului Grupului de Consultanță pentru Dezvoltare.
Crican a fost instructor de ski. El administrează un blog despre civism și mai multe pagini de Facebook. El este originar din Dâmbovița.
Adjunctul filialei USR Ghimbav – bani de la fosta firmă a lui Dan Barna
Pe lista de „premianți” cu fonduri UE se regăsește și progresistul Mircea Toiu. Acesta este absolvent al cursurilor proiectului Start-up@CENTRU. În afară de punctajul obținut la selecție, fapt ce i-a permis să ia banii, Toiu mai are un atuu.
Mircea Toiu este vice-președinte al filialei Uniunii Salvați România din localitatea Ghimbav. „ USR Ghimbav a deschis agenda administrației locale către cetățeni. Doar împreună vom reuși să construim Ghimbavul de mâine” susține acesta pe pagina de internet a filialei.
Preluara lumeapolitica.ro
