Binecuvântare sau dezastru ? Minune medicală sau Fata Morgana ? – ll

Binecuvântare sau dezastru ? Minune medicală sau Fata Morgana ? – l

Poliomielita: Bernard Greenberg (Decan la School of Public Health, University of N. Carolina) a condus Comitetul de evaluare şi standarde al American Public Health Association, şi în această calitate a depus mărturie în cadrul audierii iniţiate de Congresul american în chestiunea poliomielitei (HR0541, 1962). Mărturia sa a relevat modificările de diagnostic şi manipulările statisticilor, care au condus la implementarea concepţiei conform căreia epidemia de polio a scăzut ca urmare a vaccinării anti-polio. „Ca rezultat al schimbărilor efectuate în metodele de diagnozare şi diagnostic, rata poliomielitei paralitice a scăzut de la începutul anului 1950 până în 1957. Acest fapt implică: 1. redefinirea a ceea ce este considerat a fi epidemie; 2. redefinirea bolii în sine; 3. diagnozarea falsă, şi reclasificarea ulterioară (înainte de 1954 foarte multe cazuri de presupusă poliomielit aparalitică erau în realitate cazuri de coxahie (enterovirus) şi de meningită aseptică;    Interesant este că Greenberg a certificat faptul că după introducerea vaccinării la începutul lui 1957, a existat în fapt o creştere substanţială a cazurilor de poliomielită prezumtiv paralitică. În perioada 1957-58 numărul de cazuri a crescut cu 50%, iar între 1958-59 acesta a crescut cu 80%. Greenberg a arătat că în această perioadă au fost manipulate statisticile şi declaraţiile publice făcute de serviciile de sănătate publică americane, pentru a se crea o impresie pozitivă! Sursa: Hearings Before the Committee on Interstate and Foreign Connnerce, House of Representatives,” Eighty-Seventh Congress, Second Session on HR 10541, May, 1962, pp. 94-112; vezi şi The American Journal of Public Health, Vol.45, Sup.1-63,1955 O discuţie interdisciplinară excepţională moderată la cea de 120-cea întâlnire anuală a Societăţii medicale din satul Illinois, a confirmat faptul că în 1959, aproximativ 1.000 de cazuri de poliomielită paralitică au apărut la persoane care fuseseră vaccinate anti-polio cu multiple doze ale vaccinului Salk. Ca moderator al discuţiei, Greenberg a făcut următoarea observaţie: „Cea mai evidentă dezinformare este aceea că în 1958 au scăzut cu 50% cazurile de poliomielită, în timp ce rata de înbolnăvire s-a accelerat în fapt în 1959, mai ales la persoanele anterior vaccinate. O examinare ştiinţifică şi corectă a datelor precum şi a manierei în care acestea au fost manipulate va releva ineficacitatea  vaccinului Salk.“ Sursa: Section Panel on „Preventive Medicine and Preventive Health” at the 120″ Annual Meeting of the Illinois State Medical Society, May 26, 1960–reported in the Illinois Medical Journal, August and September issues, 1960 Atunci când pediatrul R. Mendelsohn a fost întrebat dacă polio va reapare ca urmare a opririi vaccinării, el a răspuns: Doctorii recunosc că 40% din populaţia americană nu este vaccinată contra polio! Deci, unde este boala, poliomielita? Bolile sunt ca moda, vin şi pleacă, apar şi dispar.“ Sursa: James, W., Inununization, p. 28 Vorbind la Convenţia Internaţională asupra sănătăţii din 1978, A. Burton a relatat că datele statistice din Australia, de la Universitatea New South Wales, au arătat că vaccinarea nu a avut un impact măsurabil asupra a ceea ce fusese considerat ca fiind epidemia de polio din Australia. Sursa: James, W., Inununization, p. 28 Ciclul natural al apariţiei poliomielitei este bine ilustrat de către situaţia din Anglia, une poliomielita a atins un vârf în 1950, şi a scăzut cu 82% până în 1956, an în care a fost introdus vaccinul. Sursa: Neustaedter, R., et al, Immunizations, Are They Necessary?, Hering Family Health Clinic, Berkeley, California, 1981, p. 19 Tot din Audierile Congresului american citate mai înainte aflăm că în Israel în 1958 a existat o epidemie majoră de polio tip I. Măsurile de vaccinare fuseseră deja introduse, dar nu a existat o apreciabilă diferenţă între cei vaccinaţi şi cei evaccinaţi. Suplimentar 3 ani mai târziu, în statul Massachusetts a apărut o epidemie de polio tip II în care au existat mai multe cazuri în rândul celor vaccinaţi decât în rândul celor nevaccinaţi. Sursa: US House of Representatives, Hearings on HR 10541, p. 113. (Reported in the Toorak Times, Melbourne Australia, October 5, 1986) Este de asemenea de semnalat faptul că într-unul dintre puţinele studii dublu-orb efectuate asupra vaccinului Salk, peste 200 de persoane care au primit vaccinul au contractat polio, în timp ce din grupul de control nu s-a îmbolnăvit nimeni!!! Acest studiu a fost prezentat de Mendelsohn (nu fusese făcut public oficial) , care în acelaşi articol din 1984 scria: „Adepţii vaccinului cu virus mort susţin că vaccinul cu virus viu duce la apariţia bolii. Celalţi, adepţii vaccinului cu virus viu susţin că un vaccin cu virus mort nu conferă o suficientă protecţie. La urma urmei, ambele tabere au dreptate, deoarece folosirea vaccinului,  fie cu virus mort fie viu, măreşte posibilitatea contractării unei poliomielite, în loc să o reducă.“ Sursa:Mendelsohn, R., „The Medical Time Bomb of Immunization Against Disease,” p. 52 vezi şi: http://www.alternative-doctor.com/vaccination/mendelsohn.htm Treisprezece oameni de ştiinţă au concluzionat recent asupra epidemiei de polio din Oman: eşecul vaccinului în epidemia din Oman nu poate fi pus pe seama „păstrării la rece, la frig“ a vaccinului şi nici pe suboptimizarea vaccinului; eficacitatea vaccinului OPV de a induce imunitate umorală a fost mai mică decât se aştepta, iar imunizarea polio de rutină se pare că nu este adecvată realizării unei eradicări a polio pentru anul 2000. (Ei au remarcat de asemenea epidemii de polio paralitic similare în alte populaţii complect vaccinate: Gambia, Brazilia, Taiwan, etc.) Sursa: Sutter, R., et al, „Outbreak of Paralytic Poliomyelites in Oman. Evidence for Widespread Transmission Among Fully Vaccinated Children,”Lancet, Vol. 338, September, 1991, pp. 715-720;  Patriarca, et al, „Randomised Trial of Alternative Formulations of Oral Poliovaccine in Brazil,” Lancet, February, 1988, pp. 429-432; Kim-Farley, R., et al, „Outbreak of Paralytic Poliomyelitis in Taiwan,” Lancet No. 11, 1984, pp. 1322-1324; Deniing, M., et al, „Epidemic Poliomyelitis in the Gambia Following Control of Poliomyelitis as an Endemic Disease: Part 11. The Clinical Efficacy of Trivalent Oral Polio Vaccine,” American Journal of Epidemiology; Pertussis (tuse convulsivă):  V. Fulginiti, Preşedintele „American Academy of Paediatrics Committee on Infectious Diseases“ a făcut cea mai incisivă remarcă: „În ciuda a 30 de de experienţă cu imunizarea contra pertussis, motivele pentru recuperarea din infecţia acută şi imunitatea subsecventă sunt încă incerte. Se ştie că un al doilea atac apare foarte rar după o boală făcută natural. De asemenea se ştie dă 45-95% din cei vaccinaţi sunt susceptibili de o recidivă începând cu 12 ani mai târziu (după vaccinare)… nu înţelegem încă mecanismele imunologice implicate în rezistenţa la infecţie ca urmare a unei boli experimentate natural. Este vaccinul contra pertussis eficient?… înaintea largii răspândiri a vaccinului contra pertussis, atât rata incidenţei pertussis cât şi a cazurilor de deces erau în declin. O scădere de 50% a cazurilor şi de 84% a mortalităţii a fost înregistrată în Anglia între 1047 -1972, iar protecţia conferită de vaccin înainte de 1968 este slabă, nu mai mare de 20%…. Anglia este avocatul cel mai aprig al vaccinării pentru care însă nu există date suficient de solide.“ Sursa: Fulginiti, V., „Controversies in Current Immunization Practices: One Physician’s Viewpoint,” 1976, in Morris, J.A., Statement Submitted to US Senate Committee on Labor and Human Relations. Subcomniittee on Investigations and General Oversight, June 30, 1982. (Dr. Morris served as Director of the Slow, Latent, and Temperant Virus Section of the US Bureau of Biologics, Food and Drug Administration);    G.T. Stewart observa în „British Medical Journal“ că din 8.092 de cazuri de pertussis, 2.940 (36%) erau persoane complect vaccinate, în timp ce 2.434 (30%) nu erau deloc vaccinate. Sursa:  Stewart, G.T., British Medical Journal,January 31, 1976; Stewart, G.T., „Vaccination Against Whooping Cough: Efficiency vs. Risks,” Lancet, 1977, p. 234    În Medical Tribune Report (10 Ianuarie 1979) se relatează asupra unei izbucniri de pertussis în care din 85 de copii complect imunizaţi s-au îmbolnăvit 46 (iar despre restul de 36 se ralata prezenţa unui anumit număr de factori predispozitorii). Sursa: Medical Tribune, January 10, 1979, p. 1 Cercetările lui  Ekanem (Graficul 12) relevau o creştere cu 21% a cazurilor de pertussis la sfârşitul celor 3 ani de EPI în Nigeria. Sursa: Ekanem E.E., „A 10 Year Review of Morbidity from Childhood Preventable Diseases in Nigeria,” Journal of Tropical Pediatrics, Vol. 34, p. 325, December, 1988 Tetanos toxicoid şi imunoglobulina Neustaedter indica faptul că „tetanosul pare a fi eradicat în USA în primul rând datorită condiţiilor de igienă şi a corectei tratări a rănilor“. În perioada 1982-84 au existat în USA doar 8 cazuri, fără nici un deces. Sursa: Neustaedter, R.,The Immunization Decision, p. 32 Cercetările lui Cournoyer indicau ca primă cauză a tetanosului în ţările subdezvoltate infecţiile la cordonul ombilical la naştere. Sursa: Cournoyer, C., What About Immunizations? p. 12 Astfel de infecţii pot fi cel mai bine eliminate pritr-o informare corectă şi un training adecvat al asistenţilor natali tradiţionali. Suplimentar Cournoyer sugera faptul că “dovezile în sprijinul vaccinului tetanos  toxicoid parvin de la studii epidemiologice care nu prezintă suficiente criterii şiinţifice verificabile.” Sursa: Cournoyer, C., What About Immunizations? p. 12 Conform datelor prezentate în Gaficul 17, în Republica Dominicană incidenţa tetanosului printre copii a crescut în fapt în următorii 2 ani de după programul EPI, iar Graficul 18 ne arată că rata tetanosului neonatal era minoră înainte, dar a crescut după EPI. Sursa: Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6, May 27, 1988; and data for years 1988 and 1989, obtained from the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990 De ce trebuie reconsiderat succesul eradicării variolei (vărsat) Deşi variola aparţine aparent cărţilor de istorie a medicinei, este necesară reexaminarea afirmaţiei precum că boala a fost eradicată mai ales ca urmare campaniilor de imunizare a OMS. O tratare onestă a acestei probleme este necesară cu atât mai mult cu cât unul dintre principalele arumente ale programenlor UCI-EPI, prin care acestea sunt legitimate, este tocmai revendicarea acestei „poveşti de succes“ a eradicării variolei. O puternică provocare a acestui punct de vedere tradiţional o aduc Buttram şi Hoffman: „ Mulţi oameni consideră probabil că vaccinul contra variolei a jucat un rol major în recenta eradicare a variolei la nivel global, fără însă a verifica faptele. În articolul „Vaccinurile – un viitor sub semnul întrebării“  se arată că mai puţin de 10% din copiii din ţările subdezvoltate au fost vaccinaţi.“ Ceea ce arată că, la o „acoperire“ atât de slabă, campania OMS nu a putut juca rolul unui factor real în eradicare. Datele prezentate de cei doi arată că vaccinarea nu a fost necesară pentru eradicarea variolei. Sursa: Buttram, H.E., and Hofftnan, J.C., „Bringing Vaccines Into Perspective,” (reference to „vaccines, a therapy in question,” Theropocia, June, 1981, p. 23) Mothering, Vol. 34, Winter Edition, 1985, p. 43    Apare evident că afirmaţiile OMS asupra meritului eradicării variolei nu sunt corecte. Dacă ne vom deplasa destul de mult timp înapoi, vom descoperi că cercetările independente ale lui Creighton, publicate în a noua ediţie a „Encyclopedia Britannica“ contravin puternic cu programul de imunizare contra variolei. Iată doar câteva extrase: -în Bavaria în 1871, din 30.742 de cazuri, 29.429 erau persoane deja vaccinate, adică 95,7%! -deşi Prusia era ţara cea mai bine vaccinată din lume la ora aceea, mortalitatea cauzată de variolă în epidemia din 1871 a fost mai mare (69.839) decât a celorlalte state nordice; -în conformitate cu un competent statistician (A. Vogt) rata mortalităţii de variolă în armata germană, în care toţi recruţii erau obligatoriu vaccinaţi, era cu 60% mai mare decât în rândul populaţiei civile germane de vârstă similară, deşi re-vaccinarea nu era obligatorie printre aceştia din urmă; -în Köln, prima persoană nevaccinată care s-a îmbolnăvit de variolă în 1870 a fost în fapt ce-a de a 174-a dintre cei care s-au îmbolnăvit, iar în Bonn în acelaşi an, de abea a 42-a persoană bolnavă era una nevaccinată, în timp ce în Liegnitz în 1871, primul nevaccinat a fost deabea al 225-lea bolnav, în ordine cronologică; Sursa: Creighton, C., „Vaccination,” Ninth Edition of the Encyclopedia Brittanica, pp. 29 and 30 (Nota Qui bono: o prostie mai mare nici nu am mai auzit, decât atunci când se afirmă că nevaccinaţii sunt de vină şi că ei, pentru că sunt nevaccinaţi, îi pun în pericol pe ceilalţi , vaccinaţi. Păi daca sunt vaccinaţi, înseamnă că nu trebuie să le pese, căci sunt protejaţi şi deci nu se vor îmbolnăvi. În timp ce aşa vaccinaţi cum sunt, pot pe mai departe fi purtători de agent patogen, şi deci, fără a fi bolnavi ei înşişi, îi pot infecta pe cei nevaccinaţi. Mai degrabă, eu, ca nevaccinat, trebuie să mă feresc de cei vaccinaţi, care sunt sănătoşi, dar care fiind „cărăuşi“ ai agentului patogen, mă pot infecta pe mine. Dar parcă asta este singura inepţie vechiculată  de imunologi şi adoptată orbeşte, fără un pic de gândire, de către foarte mulţi oameni! Mai cunosc o grămadă d-astea!) Şi pe măsură ce ne apropiem de vremurile noastre, tabloul general nu se modifică deloc. Dettman şi Kalokerinos descriu o vizită pe care au făcut-o în Filipine cu 15 ani în urmă (prin 1965 deci): „Am rugat oficialităţile de acolo să ne prezinte statistiiile şi documentele asupra ratei variolei, dar astfel de lucruri nu existau la faţa locului. Ceea ce se ştia era faptul că vaccinarea sistematică începuse în 1905 iat în 1918-19 au existat 112.549 de cazuri de boală cu 60.855 de decese!!! Mortalitatea crescuse alarmant de abea după introducerea vaccinării, iar autorităţile locare recunoşteau că rata extrem de mare de mortalitate era greu de explicat.“ Sursa: Dettman, G., and Kalokerinos, A., „Viral Vaccines Vital or Vulnerable,”Australasian Nurses Journal, August, 1980, p. 30: Vorbind la Conferinţa asupra dezvoltării din 1973 de la Bruxelles, profesorul George Dick admitea că în ultimele decade, 75% dintre cei care contractaseră variolă în Anglia, erau persoane vaccinate. Dick admitea că în anumite ţări tropicale variola fusese eradicată fără a se fi folosit vaccinarea.  Sursa: Dettman, G., and Kalokerinos, A., „Viral Vaccines Vital or Vulnerable,” Australasian Nurses Journal, August, 1980, p. 29 Graficul 8 arată clar că înainte de a fi introdusă campania de eradicare de către OMS, 38 de ţări nu mai raportaseră nici un caz de variolă! Sursa: „Natural History of Smallpox,” in the New Scientist, November, 1978, p. 30 A. Hutchison scria în Journal of the Royal Society în 1974 referitor la vaccinul contra variolei că este „…lipsit de potenţă. Am dat detalii asupra diferitelor focare de variolă din Anglia, şi unde anume fuseseră diagnosticate. Aceasta indică clar că măsurile preventive sunt în general inefective“. Sursa: Dettman, G., andKalokerinos, A., „Viral Vaccines,” p. 29 Într-un articol din „New Scientist“ se indică faptul că „familia virusurilor de variolă este genetic instabilă“ şi că o nouă tulpină virală care să pună în ameninţare programul de eradicare al variolei promovat de OMS“ poate apărea oricând şi oriunde. Sursa: Hoole, F.W., Evaluation Research and Development Activities, Sage Publications, Newberry Park, California, Figure 2.3, p. 58 Este interesant de menţionat că într-un articol din 1980 din „Australasian Nurses Journal“, Dettman şi Kalokerinos subliniau că prin microscopul electronic nu se putea distinge între diferitele virusuri de variolă. Sursa: James, W.,Immunization, p. 18  Conform lui D. de Saving de la IDRC, din 1990 se poate face o distincţie în secvenţa AND, dar nu se ştie dacă acest lucru joacă vreun rol în rapoartele asupra variolei din toată lumea. La ora actuală doar 10% din populaţia globului este vaccinată contra variolei. De altminteri vaccinul contra variolei este extrem de periculos, la sfârşitul anilor 60 existând rapoarte asupra a 3.000 de copii care au suferit daune aduse creierului; iar în Germania conform lui G. Kiftel, în 1967 vaccinul contra variolei a produs afectarea creierului a 3.296 de copii, dintre care 71 au decedat. Sursa: James, W.,Immunization, p. 18 În lucrările de specialitate şi de virologie umană asupra virusurilor vertebratelor ne atrage atenţia din 1970 relatarea asupra unui virus al „variolei maimuţei“, despre care se spune că este din punct de vedere clinic identic cu cel cunoscut al variolei clasice umane. Cazuri de acest gen au fost relatate din Zair, Camerun, Nigeria, Coasta de Fildeş, Liberia şi Sierra Leone (în Mai 1983 au fost raportate 101 cazuri). Sursa: Belshe, R.B., Editor, Textbook of Human Virology, PSG Publishing Co. Inc., Littleton, Massachusetts, USA; Andrews, Sir Christopher, et at, Viruses of Vertebrates, Bailliere Tindall, London, UK, Fourth Edition, (Figure 33.5 Sharing Distribution of Human Monkeypox Cases, courtesy of I. Arita, Smallpox Eradication Unit), p. 944 (Vezi şi Razzell P., The Conquest of Smallpox, Caliban Books, United Kingdom, 1977.) Supra-diagnozare sau incompetenţă? Supra-diagnozarea rujeolei este unul dintre procedeele des folosite de diferite organizaţii gen OMS, UNICEF, Ministere ale Sănătăţii, concerne farma, pentru a băga frica în oameni şi a-i convinge să se vaccineze. Iata un caz concret din 2006: Cazuri confirmate de rujeolă (deci afecţiune contra căreia se face vaccinarea ROR-MMR) în Anglia şi Ţara Galilor, Octombrie-Decembrie 2006: Rujeola: cazuri notificate: 474, testate: 589, cazuri confirmate: 8!!! Asta înseamnă o supra-diagnozare (sau diagnostic pus greşit, dacă vreţi) de 7.400% (-589/8 = de 74 de ori sau 7.400%). Sursa: CDR Weekly, Volume 15 Number 12 Published: 24 March 2005 Totalul cazurilor confirmate de rujeolă şi lichid oral IgM test anticorpi în cazurile notificate către ONS, pentru săptămânile 40-52/2005 Notificate: 408; Testate: 343; Cazuri confirmate: 22 Rata de supra-diagnostic: -408/22 = 1.850% sau de 18,5 ori Sursa: CDR Weekly, Volume 16 Number 12 Published on: 23 March 2006 Asta înseamnă că, dacă cineva are intenţia de a crea panică, şi de a provoca o nouă „pandemie“, (că tot se poartă în ultimii ani moda asta), prezintă publicului larg doar cazurile notificate, semnalate sau presupuse, fără a mai prezenta şi confirmarea laboratoarelor. Şi iată că deodată avem 589 de cazuri, în loc de 8. Cam aşa a fost informat şi publicul român în iarna anului trecut asupra cazurilor de porcină, cu 122 de decedaţi dintre care (dacă) erau doar 7 confirmate prin analizele de laborator. Doar una dintre multele metode de măsluire şi mistificare. Cetăţeanul obişnuit, neavizat, se îngrozeşte, intră în panciă şi dă fuga la Ministrul Sănătăţii ca să primească vaccin cu… cercel. Alte statistici, aceleaşi rezultate Până acuma ne-am ocupat mai ales de afecţiunile contra cărora există vaccinuri. Firesc, căci aceasta este problema care ne interesează în mod deosebit. Pentru a putea verifica afirmaţiile făcute anterior, să privim un pic şi statisticile altor boli, care de asemenea cu 100-150 de ani în urmă provocau multe cazuri de îmbolnăvire şi chiar deces, afecţiuni însă contra cărora nu s-a făcut niciodată un vaccin. Şi să începem cu scorbutul. Avem mai jos un tabel cu rata mortalităţii datorată scorbutului , pentru Anglia. Din 1901 scorbutul a bătut permanent în retragere. Interesante sunt cele două „izbucniri“ de scorbut, una în perioada1916-1919, deci în timpul primului război mondial (nutriţie deficitară obiectiv-istorică) şi cea de a doua în perioada 1941-1945, deci din nou în timpul unei crize mondiale, cel de-al doilea război mondial. Din 1946 cu variaţii le de rigoare, scorbutul ajunge la „zero“ în 1964. Cunoaşteţi astăzi în Europa vreun caz de scorbut. Desigur ca nu a existat vaccin contra scorbutului, deoarece această boală este provocată de lipsa vitaminei C, deci de semnificative probleme de nutriţie! UK Scurvy Mortality Rates 1901 to 1967 – Published: Roman Bystrianyk Să vedem acuma alte două afecţiuni care „bântuiau“ pe vremuri, şi de care am auzit doar din cărţile de istorie: febra tifoidă şi scarlatina. Ambele au dispărut fără vaccinuri, dar cu apă potabilă curată, nutriţie sănătoasă, igienă sanitară şi condiţii optime de locuit. Iată mai jos graficele respective pentru mortalitatea provocată de tifoidă şi scarlatină în Anglia, USA şi Australia. USA în comparaţie cu Anglia – mortalitatea în tifoidă 1901-1965 – Published: Roman Bystrianyk USA în comparaţie cu Anglia 1901-1965 – Published: Roman Bystrianyk Iar în continuare situaţia pentru aceleaşi boli în Australia: (din păcate calitatea graficelor este mai slabă): Australia – rata mortalităţii tifoidei între1880-1970; nu există vaccin! Sursa: Data – Official Year Books of the Commonwealth of Australia, reprodus în cartea lui  Greg Beattie „Vaccination A Parent’s Dilemma„ Australia – rata mortalităţii în scarlatină între 1880-1970 Sursa: aceaşi ca mai sus După cum puteţi vedea, tendinţa în cazul acestor trei afecţiuni, contra cărora nu a existat niciodată vaccinare, este identică cu tendinţele celorlalte boli, contra cărora se vaccinează într-o veselie. Logica ar fi simplă: dacă bolile infecţioase dispar, din ce să trăiască săracii de la concernele farma? Păi, din vaccinuri contra bolilor care nu mai axistă, sau din boli care nu există, şi contra cărora desigur că nu se pot face vaccinuri. Tocmai de aceea nu există vaccin contra AIDS, hepatitei C, cancerului şi altor  chestii de genul acesta. În schimb se pot face alte medicamente, antivirale, chemoterapii, etc. Deci: concernele farma fac bani adevăraţi din produse virtuale. Asta da afacere. Iar noi încă ne mai lăsăm fraieriţi? Dar să ne întoarcem la vaccinurile lor (căci ale noastre nu pot fi). În continuare o serie grafice, altele decât cele prezentate mai înainte, dar care confirmă acelaşi fenomen. Mortalitatea datorată rujeolei în USA şi Anglia: în anul 2007, şansa ca cineva să moară de rujeolă în Anglia sau Ţara Galilor, plecând de la premiza că nimeni n-ar fi vaccinat, ar fi d 1 la 55 de milioane. Şansa de a fi lovit de trăznet este deci de 30-60 de ori mai mare! Sursa: grafic în scară logaritmică după Clifford G. Miller – For Evidence in the Dr Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England Iar alăturat, acelaşi grafic în scală analogă: Sursa: Clifford G. Miller – For Evidence in the Dr Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England Graficul de mai jos, tot asupra rujeolei, provine dintru material medical „peer refereed“. Linia roşie punctată a fost introdsă ulterior. Ea ne indică mai clar scăderea ratei mortalităţii şi morbidităţii în USA. Deşi statistica se opreşte la anul1975, prin prelungirea liniei roşii, în baza aceluiaşi logaritm, rezultă că pentru anul 2010, mortalitatea este de 1 din 25 de milioane, fără vaccin. Care poate fi motivul pentru care se mai practică vaccinarea anti-rujeolică în masă? Qui bono? Sursa: Measles mortality in the United States 1971-1975. Halsey et al, Am J Public Health 1980;70:1166–1169. Mortalitatea datorată rujeolei în USA în comparaţie cu Anglia 1901-1965 – Published: Roman Bystrianyk. Iată aici şi rata mortalităţii datorată rujeolei pentru Australia între 1880-1970. Sursa: Data – Official Year Books of the Commonwealth of Australia Să trecem în continuare la oreion (parotidită epidemică). Mortalitatea datorată oreionului în Anglia şi Ţara Galilor între 1910-1999 Sursa: Clifford G. Miller – For Evidence in the Dr Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England În conformitate cu The British Medical Association (‘BMA’) şi cu The Royal Pharmaceutical Society of Great Britain (RPSGB) vaccinarea contra oreionului este din punct de vedere clinic inadecvată: „Deoarece oreionul şi complicaţiile sale iau foarte rar forme serioase este foarte puţin indicată o folosire de rutină a vaccinului contra oreionului.“ Sursa: British National Formulary (‘BNF’) 1985 and 1986 De asemenea încă din 1974 UK’s Joint Committee on Vaccination and Immunisation şi Ministry of Defence erau de acord că: „nu există necesitatea introducerii vaccinării de rutină contra oreionului“ deoarece „complicaţiile pe care le poate provoca această boală sunt extrem de rare.“ Sursa: JCVI minutes 11 Dec 1974. Doctorii şi surorile care omit să le spună pacienţilor că vaccinul contra oreionului din MMR (ROR) este clinic inutil, care omit să informeze exact asupra reacţiilor adverse şi care, după toate acestea, administrează vaccinul, se comportă lipsit de etică, potenţial în contradicţie cu legile juridice şi sunt deci susceptibili de a fi inculpaţi într-un proces de prejudicii. Pe de altă parte, ei sunt incapabili să explice exact riscurile deoarece datele privind reacţiile adverse nu sunt colectate (centralizate) iar datele deja existente sunt ascunse. Consecinţa este că administrarea vaccinului ROR (MMR) copiilor nu poate fi justificată nici clinic şi nici etic. Există prea puţin beneficiu clinic pentru copii prin introducerea vaccinării contra oreionului, ceea ce face ca această acţiune să nu fie justificată ca fiind o măsură de sănătate publică. Una dintre consecinţele acestei vaccinări inutile este faptul că la ora actuală tinerii adulţi de sex masculin sunt puşi în faţa riscului unei orhite (inflamaţie a testicolelor) sau unei sterilităţi cel puţin parţiale, deoarece ei nu au facut boala în copilărie, în mod natural, şi deoarece vaccinarea ROR (MMR) nu este eficientă în a conferi o imunitate complectă în întreaga populaţie vaccinată. Unul dintre rezultatele vaccinării ROR (MMR) este faptul că periodic apar focare epidemice de oreion în grupuri de vârstă matură. În 2005 în Anglia oreionul bântuia printre studenţii din Colegii şi Universităţi. Vezi Mumps and the UK epidemic 2005, R K Gupta, J Best, E MacMahon BMJ  2005;330:1132-1135 (14 May). Unul din patru bărbaţi care a atins pubertatea şi care nu a făcut oreion, deci nu a căpătat imunitatea contra oreionului în mod natural, riscă o orhită! Orhita (inflamare a testicolelor, de regulă uni-laterală) este recunoscută ca şi complicaţie în 20-30% dintre cazurile clinice de oreion după vârsta pubertăţii. Unele atrofieri testiculare apar în 35% din cazurile de orhită datorată oreionului. Aceasta înseamnă că un testicol din cei doi se atrofiază, respectiv devine steril. Acest lucru se întâmplă la unul din nouă pacienţi care capătă oreion după pubertate, în comparaţie cu nici un astfel de caz atunci când boala izbucneşte înainte de pubertate. Sterilitatea totală este rară, căci există două testicole, iar atrofierea se produce doar la unul dintre ele. Dar este oare aceasta o consolare? Balastul psihologic rămâne oricum de dus în spinare toată viaţa. Rezultă că este mult mai bine să faci oreion normal, în copilărie, decât să devii semi-viril la maturitate. Vezi şi http://emedicine.medscape.com/article/966678-overview   în limba engleză.    (Nota Qui bono: natura nu este sadică, dar are legile ei clare şi logice. Dacă le nesocotim, suntem singuri vinovaţi de rezultate. Din păcate de multe ori le nesocotim fiindcă nu suntem suficient informaţi, sau suntem intenţionat dezinformaţi, ori acest lucru este, regret că trebuie să o spun, criminal! Iar oreionul, şi orhita nu sunt doar un caz singular.) La fel ca şi în cazul oreionului, vaccinarea contra rubeolei se plasează şi ea la graniţa ilegalului şi in-eticului. Nu am inclus aici un grafic al rubeolei, deoarece reubeola nu mai este de sute de ani letală (nu provoacă decesul), iar cazurile de deces datorate rubeolei au fost în ultima sută de ani atât de rare, încât nu se poate face un grafic cu ele. Efectele rubeolei asupra copiilor sunt minimale, iar vaccinarea nu aduce nici un beneficiu clinic unui copil, mai ales dacă vom compara acest fapt cu reacţiile adverse ale vaccinului. Dacă o femei gravidă se îmbolnăveşte de rubeolă, există posibilitatea ca nou-născutul să aibe anormalităţi congenitale sau chiar să se nască mort. Ori dacă vaccinul ROR nu este eficace (nu conferă o protecţie de lungă durată, eeventual pentru toată viaţa, aşa cum se întâmplă în cazul bolii experimentată natural) în cazurile de oreion şi rujeolă, există evident riscul ca o femei care a fost vaccinată să nu capete o imunitate efectivă şi deci să existe riscul potenţial al unei rubeole în timpul sarcinii. Acest risc nu ar exista dacă persoana respectivă ar fi făcut rubeolă, şi deci ar fi căpătat imunitate naturală în copilărie. (Din nou lipsa de respect faţă de legile naturii, cu consecinţele ei neplăcute). Înainte de introducerea vaccinului contra rubeolei, numărul de cazuri în Anglia era de circa 50 pe an. Dintre care 92% se desfăşurau absolut normal. Sursa: DANISH MEDICAL BULLETIN MARCH 1987 – WAVES Vol. 11 No. 4 p. 21 . Ori acesta este un risc incomparabil mai mic faţă de cel al unei rubeole după pubertate sau mai târziu, mai ales în timpul unei sarcini! Pentru cei care doresc să consulte mai multe materiale informative asupra vaccinării contra rubeolei iata câteva articole interesante (însă în limba engleză): False Government Rubella Scare Stories – Reply to Professor Louis Z Cooper 6 Iunie 2005 Rubella Scares – Demonstrating the Figures are False 11 August 2005 False Government Rubella Scare Stories – Only 20,000 Percent Overstated 1 Iunie 2005 În continuare doresc să pun la dispoziţie o serie de grafice combinate, între afecţiuni infecţioase contra cărora există vaccinare şi/sau contra cărora nu există vaccinare. Pentru început un grafic asupra ratei mortalităţii în USA cauzată de rujeolă, scarlatină, pertussis, tifoidă şi difterie: vaccinul contra difetriei introdus în 1920, contra pertussis la sfârşitul anilor 40 iar cel contra rujeolei în 1983. USA Disease Mortality 1900 to 1965 Measles, Typhoid, Pertussis (Whooping Cough), Diphtheria, Scarlet Fever – Published: Roman Bystrianyk Următorul grafic este similar cu cel de mai sus, dar sunt suplimentar incluse decesele provocate de influenza şi tuberculoză. Şi aici puteţi observa că decesele datorate influenzei (gripă) nu au fost prevenite prin vaccinare, deoarece în aproape toată perioada prezentată în grafic nu a existat un vaccin antigripal, el fiind însă prezent astăzi, când mortalitatea datorată gripei (influenza) a „explodat“. USA Disease Mortality 1900 to 1965 Measles, Typhoid, Pertussis (Whooping Cough), Diphtheria, Scarlet Fever, Influenza & Pneumonia, Tuberculosis – Published: Roman Bystrianyk Observaţi explozia de gripă şi pneumonie (interesant ca este adăugată şi pneumonia la gripă!) din perioada aşa-numitei „gripe spaniole“. Iar mai jos aveţi graficul pentru Anglia între 1901-1964 în ceea ce priveşte rata mortalităţii rujeolei, scarlatinei, tifoidei, pertussis şi difteriei. UK Disease Mortality 1901 to 1965 Measles, Typhoid, Pertussis (Whooping Cough), Diphtheria, Scarlet Fever – Published: Roman Bystrianyk Difteria: Rata mortalităţii cauzate de difterie în Anglia şi USA, în cădere liberă până prin 1952, când practic afecţiunea nu mai juca nici un rol. În Anglia, deşi vaccinul contra difteriei a fost introdus în 1940, foarte mulţi copii mai ales sub 5 ani nu au fost vaccinaţi, iar o mare campanie de vaccinare s-a desfăşurat în perioada 1945-1946. Deci grupul copiilor sub 5 ani constituia un grup de risc, conform „vacciniştilor“. Dar puteţi observa vreo diferenţî în rata mortalităţii de după 1946 pentru Anglia? Nu! Surprinşi? „Succesul“ vaccinului contra difteriei este o altă dogmă quasi-ştiinţifică predicată de medicina şcolastică, care nu are susţinere în date ştiinţifice obiective, iar în datele statistice, ce să mai vorbim. USA Compared to UK Diphtheria Mortality 1901 to 1965 – Published: Roman Bystrianyk Graficul următor este unul dintre cele mai interesante, deoarece aduce alături vaccinarea şi măsurile de îmbunătăţire a nutriţiei şi reformelor sociale şi de sănătate.Graficul se referă la mortalitatea datorată difteriei în Anglia şi Ţara Galilor, pentru perioada 1901-1999. În 1940 începe campania de imunizare contra difteriei, în 1944 este introdus în şcoală laptele oferit gratuit copiilor, precum şi măsuri medicale şi de control dentar , iar în 1948 întră în vigoare noua reformă socială şi de sănătate. Observaţi că după fiecare dintre ultimele două (1944 şi 1948) s-au înregistrat scaderi vizibile în rata mortalităţii. England & Wales Diphtheria Mortality 1901 to 1999 – [By Clifford G. Miller – For Evidence in the Dr. Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England Iar aici avem rata mortalităţii cauzată de difterie pentru Australia între 1880 şi 1970 Sursa: Data – Official Year Books of the Commonwealth of Australia. Vaccinul contra difteriei a fost introdus în Anglia în 1940. Dar în mod sigur nu a jucat nici un rol în rata mortalităţii de difterie dintre 1941-1946. Graficul ratei de mortalitate totală din acea perioadă ne arată că vaccinul nu a jucat un rol important. La sfarşitul lui 1941: „circa 36% din copii de şcoală erau imunizaţi, dar numai 19% dintre copii preşcolari.Sursa:British Journal of Nursing October 1948 p121. De abea după 1946-47, după ce mortalitatea cauzată de difterie a scazut drastic (se terminase cel de-al doilea razboi mondial), a avut loc o campanie majoră de vaccinare antidifterică. 969.000 de copii sub 5 ani au fost vaccinaţi atunci.Sursa: vezi mai sus. Cu o rata anuală a creşterii natalitaţii de 200.000, aceasta reprezintăpractic mai mult decât totalul copiilor nascuţi între 1941-46. Astfel rezultă că vaccinarea antidifterică nu este răspunzătoarea pentru scăderea mortalitaţii dintre 1941-1946! În schimb un impact evident au avut modificările din sistemul social şi cel de sănătate care au avut loc în 1944, 1947 şi 1948. Vezi al doilea grafic de mai sus! Se poate clar observa că scăderea mortalităţii cauzate de difterie a urmat aceaşi curbă descrescatoare ca şi scăderea ratei totale a mortalităţii infantile, deci vaccinul nu a adus nimic nou. Pertussis: rata mortaliăţii scade substanţial şi în cazul tusei convulsive, înainte ca vaccinarea sa fie introdusă. Contribuţia acesteia, daca a avut vreuna, este neglijabilă. Rata scadeii mortalităţii infantile datorate pertussis este identică cu scăderea ratei mortalităţii de pertussis în intregul populaţiei, ceea ce confirmă aserţiunea de mai sus. USA şi Angila-rata mortalitaţii cauzate de pertussis: USA Compared to UK Whooping Couch (Pertussis) Mortality 1901 to 1965 – Published: Roman Bystrianyk Şi rata mortalităţii pertussis pentru Anglia şi Ţara Galilor: UK Whooping Couch (Pertussis) Mortality 1838 to 1978 – Published: Roman Bystrianyk Iar mai jos avem graficul ratei mortalitaţii pertussis comparativ între toate categoriile de vârsta şi mortalitatea infantilă, pentru Anglia şi Ţara Galilor: England & Wales Whooping Cough (Pertussis) Mortality 1901 to 1999 [By Clifford G. Miller – For Evidence in the Dr Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England În continuare, rata mortalitaţii pertussi pentru Australia: Australian Whooping Cough (Pertussis) Mortality 1880-1970 – Sursa: Data – Official Year Books of the Commonwealth of Australia, Tetanos: graficul de mai jos ne prezintă mortalitatea generala comparată cu cea infantilă în cazurile de tetanos, pentru Anglia şi Ţara Galilor, în perioada 1901-1999. Scaderea cazurilor de tetanos după anii 1947-48 se justifica pe de o oarte prin reformele despre care am vorbit mai înainte, precum şi prin scăderea numărului de muncitori fermier la jumătate (după cel de-al doilea razboi monial) datorată mecanizării agriculturii, şi implicit a cazurilor de răniri datorate accidentelor de munca din acest domeniu, dar şi unei mai bune asistenţe medicale în aceasta privinţă (tratarea mai eficientă a accidentelor de muncă). Reducerea cazurilor de tetaons dupa anii 50 este evidentă în graficul de mai jos. Tetanus Mortality England & Wales 1901 to 1999 [By Clifford G. Miller – For Evidence in the Dr Jayne Donegan General Medical Council Hearings August 2007, Manchester, England Variola: pentru variolă dispunem de un grafic care ne prezintă rata de deces cauzat de însuşi  vaccinul contra variolei (de pe vremea cand industria farmaceutică nu reuşise încă să ascundă toate statisticile). În USA pe la 1901 mureau mai mulţi oameni din cauza vaccinului decât din cauza variolei însăşi. Severitatea bolii a scazut treptat o dată cu îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi locuit, şi nicidecum datorită vaccinului, aşa cum consideră „dogma şcolastică“. Un vaccin care are nevoie de 100 de ani pentru a „acţiona pozitiv“ nu este un vaccin, ci o mare minciună. UK Deaths Caused by Smallpox Vaccination 1875 to 1922 – Published: Roman Bystrianyk Iar în urmatorul grafic se pot compara similitudinile dintre decesele provocate de variolă şi cele provocate de vaccinul contra variolei: UK Deaths from Smallpox Vaccine Compared To Smallpox Mortality 1906 to 1922 – Published: Roman Bystrianyk Cazul Leicester şi variola: Foarte interesant este faptul că oraşul Leicester din Anglia a stopat vaccinarea, spre deosebire de restul Angliei, iar rata deceselor cauzate de variola a căzut abrupt şi brusc. Tabelul de mai jos ne prezintă situaţia comparativă între grupul de vaccinaţi-revaccinaţi din diferite regiuni ale lumii şi situaţia din Leicester, unde nu se vaccina (neprotejare), pentru aceaşi perioada de timp 1860-1908:

Toate informaţiile în legatură cu cazul Leicester sunt preluate din cartea „Leicester: Sanitation versus Vaccination“ scrisă de J.T.Briggs J.P. în 1912 (poate fi gasită integral la adresa: http://www.whale.to/a/biggs.html Briggs spune: „Am prezentat numărul de vaccinaţi şi revaccinaţi pentru cazurile de boală, de deces, şi ratele de mortalitate, separat şi împreună, astfel că pot fi comparate unele cu altele, dar mai ales cu datele din Leicester. Se ridică întrebarea: dacă rata mare de mortalitate din Japonia, din armata şi marina britanică, nu se datorează vaccinării şi revaccinării, atunci care poate şi cauza? Cui se datorează?“ Iata înca un tabel cu epidemiile de variola din diferite perioade, costuri şi rata mortalităţii, comparate cu Leicester:

Şi un extras din cartea originală a lui Briggs: City of Leicester Smallpox Deaths 1880-1908 Interesant este şi următorul grafic care pune alături rata mortalităţii în cazul variolei (vaccin existent) şi scarlatinei (vaccin inexistent) pentru Anglia şi Ţara Galilor. Curbele grafice sunt surprinzător de asemănătoare, deşi una dintre afecţiuni beneficia de vaccin, iar cealalta nu. Deci, care este rolul vaccinului în cazul variolei? UK Smallpox Mortality Rates Compared to Scarlet Fever 1838 to 1890 – Published: Roman Bystrianyk Pentru comparaţie, iata şi situaţia asupra mortalităţii variolei din Suedia, unde de la 1814 exista disponibil vaccinul. Sweden Smallpox Mortality Rates 1821 to 1852 – Published: Roman Bystrianyk Iar aici pentru doritorii de informaţii suplimentare, două studii interesante asupra temei noastre. “The questionable contribution of medical measures to the decline of mortality in the United States in the twentieth century“. McKinlay JB, McKinlay SM, Milbank Mem Fund Q Health Soc. 1977 Summer; 55(3): 405-28. “Symposium: Accomplishments in Child Nutrition during the 20th Century.  Infant Mortality in the 20th Century, Dramatic but Uneven Progress” Myron E. Wegman School of Public Health, University of Michigan: J. Nutr. 131: 401S–408S, 2001

http://www.quibono.net/