Col. (r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu
Contextul internațional
În vara anului 1940, beneficiind de sprijinul Uniunii Sovietice și al Germaniei, guvernul bulgar și-a intensificat pretențiile revizioniste față de România. Concomitent, Germania, mai ales, și-a sporit presiunile asupra României, la 31 iulie 1940 Wilhelm Fabricius, prezentând lui Mihail Manoilescu, ministrul român al Afacerilor Străine, o foiţă de hărtie de culoare verde cu următorul text: „Führer-ul socotește retrocedarea Dobrogei de sud în graniţa de la 1913, inclusiv Silistra și Balcicul, ca o soluţie extraordinar de loială și de dreaptă, care trebuie acceptată pur și simpluî el însuși a dat bulgarilor sfatul să nu pretindă mai mult, așa ca să nu intre într-un sistem de tărguieli cu românii”. Uluit, acesta a apreciat că o asemenea intervenţie avea „un adevărat caracter de sentinţă arbitrară”, cu atât mai mult cu cât era „absolut sigur că de această comunicare au luat act și bulgarii”.
În acest context, la 3 august 1940, Victor Cădere, ambasadorul român la Begrad, s-a întâlnit, la Sofia, cu primul-ministru bulgar și cu ministrul de Externe, făcând cunoscut că românii erau de acord să cedeze Cadrilaterul, dar doreau să păstreze Silistra și o suprafaţă de circa 2 000 kmp, între vechea frontieră, litoralul Mării Negre și o linie care ar fi plecat de la vest de Balcic spre nord. „Din nenorocire – continuă Mihail Manoilescu – bulgarii erau încurajaţi de toată lumea în rezistenţa lor și anume nu numai de puterile Axei, ci și de ministrul Angliei la Sofia. Cât despre ministrul U.R.S.S., el propune chiar o frontieră comună între Bulgaria și Rusia prin împărţirea Dobrogei românești”. Ca urmare, ministrul de Externe bulgar a refuzat să trimită delegaţi la București înainte ca românii să recunoască „cedarea integrală a Cadrilaterului”. și să se întâlnească cu minsitrul de externe român.
În faţa acestei situaţii, încercând să schimbe decizia germană, ministrul român al Afacerilor Străine a trimis câte un Memorandum lui Joachim von Ribbentrop și Galeazzo Ciano în problema Cadrilaterului, fapt care a creat iritare la Berlin, subsecretarul de stat și șeful protocolului refuzând să primească documentul și să-l înainteze ministrului de Externe german. Mai mult, a comunicat că „ar fi cu totul împotriva intereselor României dacă am mai stărui în acestă chestiune în care Hitler și-a spus cuvântul fiindcă aceasta ne-ar dezavantaja la tratativele mult mai importante pe care le avem cu Ungaria”. Pe aceeași linie, ziarul „Berliner Boersenzeitung” avertiza categoric (2 august 1940), prin articolul „Fals eroism”, semant de Karl Megerle: „Ceea ce nu se face astăzi nu va fi mâine ușor de făcut și se plătește, de regulă, foarte scump”. În aceeași zi, subsecretarul se stat Weiszacker a cerut ambasadorului roman la Berlin ca România să înceapă cât mai curând și să finalizeze cât mai repede tratative directe cu Ungaria și Bulgaria. Presiuni asemănătoare a făcut, la București, și ministrul german, Manfred von Killinger.
În faţa acestei situaţii, guvernul român, precizează Mihail Manoilescu, a reluat „cu și mai multă energie încercarea de a obţine de la bulgari renunţarea lor la Silistra și litoralul Mării, inclusiv Balcicul”. În acest sens, la 12 august 1940, Ion Gigurtu și Mihail Manoilescu au convocat pe ministrul bulgar la București căruia i-au declarat că „noi considerăm Cadrilaterul în această clipă, după recomandarea cu caracter de quasi arbitraj a Führer-ului ca fiind deja retrocedat Bulgariei și formulăm problema invers, și anume, dacă bulgarii înţeleg să dea un gaj de prietenie pentru noi lăsându-ne o porţiune din Cadrilater (Silistra și Coasta, inclusiv Balcicul), atrăgând atenţia că preferinţa noastră merge spre Coastă cu Balcicul. Dacă Bulgaria nu cedează nimic din poziţia pe care o are graţie unei conjuncturi, tot o conjunctură poate într-o zi să schimbe situaţia”. Refuzul guvernului bulgar a sosit la 14 august. Peste două zile guvernul român a elaborat un Memoriu asemănător în care arăta că „împăcarea definitivă a poporului bulgar cu cel român nu poate fi concepută altfel decât prin dovezi de comprehensiune date de amăndouă părţile”. Documentul a fost înmânat ministrului de Externe bulgar, la 17 august, de către ambasadorul român la Sofia, Eugen Filitti, care a fost primit în audienţă și de regele Boris al III-lea. Și de această dată propunerile românești au fost respinse.
Cu toate acestea, în Bulgaria se manifesta nervozitate, întreţinută de manifestări cu caracter revizionist. Referindu-se la o emisiune a postului de radio Sofia, care în cadrul unui program muzical a transmis compoziţia „Epopeea Turtucaei” și reportajul „Frumuseţile litoralului Mării Negre”, în care s-a insistat asupra pitorescului zonei Balcic-Caliacra, N.Batzaria se întreba, într-un articol publicat în ziarul „Universul” din 16 august 1940: „Nu sunt oare acestea gesturi și manifestaţiuni cel puţin inoportune în aceste zile când este vorba să se stabilească, într-o atmosferă serioasă, raporturi de bunăvecinătate între România âi Bulgaria? Socotim că răspunsul este cuprins în întrebarea însăşi”. Pentru a calma spiritele, primul ministru bulgar a precizat, într-o cuvăntare rostită în faţa redactorilor principali ai ziarelor din Sofia, că „este necesară liniștea și mult sânge rece” și a asigurat că „guvernul face tot posibilul pentru apărarea intereselor ţării și nu va scăpa nimic din vedere care ar putea duce la justa rezolvare a problemelor importante puse la ordinea zilei”.
În acest timp în România se manifesta deja resemnarea, atenţia principală fiind îndreptată spre graniţa de vest a ţării, unde Ungaria, sprijinită și ea de Germania și Italia, făcea presiuni puternice.
