Proaspăt confirmat în poziţia de nepot al Regelul Carol al II-lea, Prinţul Paul s-a implicat, rapid, în ceea ce pare a fi ocupaţia de căpătâi a purtătorilor noștri de „sânge albastru”: revendicarea averilor la care cred ei că ar avea dreptul.
Ani la rând, pe vremea când se războia în justiție pentru recunoașterea ascendenței sale regale, Prințul Paul s-a lăudat că urmărește doar o confirmare a acestei auguste înrudiri și că, în rest, n-are nici un fel de ale pretenții patrimoniale. Până la urmă, el a apucat să-și vadă visul cu ochii: pe 15 februarie 2013, o sentință definitivă și irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a confirmat că Prințul Paul este nepotul legitim al Regelui Carol al II-lea. Dincolo de aceste detaliu privitor la problemele dinastice, detaliu lipsit de importanță în pentru regimul politic republican din România de azi, această sentință are, însă, o deosebită relevanță patrimonială: în urma ei, Prințului Paul a căpătat dreptul de a revendica o parte însemnată din averea Casei Regale. Concret este vorba despre faptul că are dreptul să revendice partea sa din moștenirea Casei Regale, adică 62,5 la sută. Iar asta pentru că fiecăruia dintre cei doi fii legitimi ai lui Carol al II-lea, așadar Carol Mircea (tatăl Prințului Paul) și Regelui Mihai îi revenea câte 37,5, la sută din avere, iar Elenei Lupescu 25 la sută. Dupa moartea acesteia, Prințului Paul i-a revenit, în mod legal și partea de moștenire a acesteia.
Povești, povești!
Astfel că povestea că Prințul Paul nu ar fi interesat de vreun aspect patrimonial a fost chiar o poveste. Fapt confirmat de curând, când Prințul Paul – care a primit dreptul de a-și adăuga în coada numelui și titlui „de România”- a anunțat că demarează procedurile de revendicare a unor bunuri care ar fi aparținut, cândva, Casei Regale. Dar, pentru asta nu i-a chemat în justiție pe reprezentanții în viață ai fostei monarhii, ci câteva instituții ale actualului stat republican. Astfel se face că Prinţul a deschis la Tribunalul București trei procese prin care cheamă în judecată Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii plus alte câteva instituții de la care pretinde restituirea unei suprafețe de teren de 57.370 de metri pătraţi din fosta Fermă Regală Băneasa precum şi plata unor despăgubiri cuvenite pentru alți 25.642,96 m.p din aceeaşi proprietate. Concret, prin aceste procese, Prinţul Paul a cerut instanţei să oblige Regia Autonomă „Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian”- ROMATSA şi Ministerului Transporturilor să-i restituie, în natură o suprafață de teren de 28.780 de metri pătraţi. În plus, el mai cere instanței să oblige și Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie „Cantacuzino” să-i retrocedeze, în natură, încă 28.590 de metri pătraţi din imobilul de 268.764 metri pătraţi, cunoscut sub numele „Ferma Regală Băneasa.” Care ar valora, în total, un „fleac” de 3,5 milioane de euro.
La scurt timp după decizia instanței supreme, avocaţii prinţului au anunțat că, deocamdată, nu au stabilit cu acesta care ar urma să fie „obiectele patrimoniale, mobile sau imobile”, pe care le vor revendica, în numele lui în justiție. Dar cert era un lucru: Prințul Paul, în calitatea sa de nepot al lui Carol al II-lea, tatăl lui fiind fratele vitreg al regelui Mihai I, are dreptul să revendice proprietăţi care au aparţinut direct lui Carol al II-lea. Iar lista proprietăţilor lui Carol al II-lea, confiscate de comunişti este deosebit de bogată, totalizând câteva mii de hectare de teren agricol, plus câteva palate răspândite prin toată țara. O fi mult? O fi puțin? Nu știm! Dar cert este un sigur lucru: aceste viitoare pretenții „cu sânge albastru” se adaugă averilor deja restituite și în curs de restituire a căror beneficiar este însăși Casa Regală.
Un martor al istoriei
1947, anul în care vechea societate românească „burghezo-moșierească” se prăbușea definitiv, sub ciubotele bolșevice. Anul în care, Monitorul Oficial nr.300 bis, publica Decretul nr. 2.301 din 30 decembrie. Un text scurt și concis care, în fraze conforme cu protocolul oficial de atunci, anunța: „MIHAI I, Prin grația lui Dumnezeu şi voința națională Rege al României, La toţi de față şi viitori, sănătate: În viața Statului Român s-au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice şi sociale, care au creiat noi raporturi între principalii factori ai vieții de Stat. Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiunilor, stabilite de Pactul fundamental – Constituția țării – ele cerând o grabnică şi fundamentală schimbare. În fața acestei situațiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere ai țării, conștient și de răspunderea ce-mi revine, consider ca instituţia monarhica nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de Stat, ea reprezentând o piedica serioasă în calea desvoltării României. În consecință, pe deplin conștient de importanța actului ce fac în interesul poporului român, ABDIC pentru mine şi pentru urmaşii mei dela Tron, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României. Las poporului român libertatea de a-şi alege noua forma de Stat.” Asta a fost fața văzută, oficială a unui eveniment petrecut în urmă cu șapte decenii.
Ulterior opiniile istoricilor au tratat în fel și chip condițiile în care s-a consumat actul abdicării regale. Cert este, însă, un lucru: în textul oficial, fostul monarh anunța că abdică, pentru el și pentru urmașii săi de la Tron, și renunță pentru el și pentru ei „la toate prerogativele ce le-a exercitat ca Rege al României”. Anii de beznă din vremea regimului comunist l-au preschimbat, mai mult sau mai puțin justificat, pe Mihai I într-un simbol național, demn de tot respectul cuvenit. Respect pe care poporul i l-a acordat, imediat după anul 1990. Dar nu și regimul FSN-ist condus pe atunci de Ion Iliescu, cel care l-a tratat pe fostul suveran mai rău ca pe un dușman personal. Mulți dintre noi ne mai amintim modul penibil în care noile autorități, chipurile „democratice” au și fugărit și blocat cu niște tractoare, coloana oficială care-l însoțea pe fostul Rege într-una dintre tentativele lui de a intra în țară. Ulterior, situația s-a schimbat brusc: în ultimul mandat al aceluiași Iliescu famila regală a început să fie tratată cu un respect cu totul deosebit. Este drept că această bunăvoință bruscă a apărut după căsătoria Prințesei Margareta cu Radu Duda, fiul unui fost demnitar comunist, despre care, la un moment dat, s-a spus că ar fi avut niște relații mai ciudate cu fosta Securitate. Apoi, în doar câțiva ani, simpatia pro-monarhistă s-a concretizat printr-un val de restituiri. Concret, averea Casei Regale a fost estimată la circa 65 milioane de euro. O evaluare relativă pentru că în ea nu sunt socotite și o serie de imobile, mai ales castelele, incluse în patrimoniul național. Conform unor evaluări, Casa Regală a deținut circa 15.000 de hectare de teren agricol, răspândit prin diverse zone din țară, plus circa 140.000 hectare de pădure aflată atât pe Valea Prahovei, cât și în Bucovina, Banat sau Oltenia. În plus, Familia Regală a mai deținut 12 palate și castele, inclusiv Palatul Peleș, precum și peste o sută de alte proprietăți, vile, case ori cabane de vânătoare. O bună parte din acest patrimoniu imens a fost deja retrocedat Casei Regale. Iar dacă la acestea adăugăm și bunurile pe care le revendică, acum, Prințul Paul, ajungem la o concluzie de-a dreptul jenantă: coborâți direct din cărțile de istorie, purtătorii noștri de „sânge albastru” s-au preschimbat în niște „geambași” ahtiați după averi la care altfel nu ar fi putut nici măcar să viseze. De Vasile Surcel – Curentulhttp://www.frontpress.ro/
