Panarama Europei

O invazie de ştiri deprimante se revarsă asupra unei populaţii deja mult prea obijduite şi călcate în picioare.  Ca de obice indolenţa incompetenţa sau neputinţa guvernanţilor nu au avut şi nu au culoare politică, nici fixare geografica – din mai toate domeniie şi mai toate colţurile ţării parvin ştiri care nu au nimic comun cu un stat  european modern şi democratic, având politicieni dedicaţi electoratului şi administratori autentici.

Ca de obicei, o iarnă timpurie – dar nu venită pe nepusă masă, pentru că metorologii i-au anunţat sosirea şi asprimea – a blocat şosele şi căi ferate, edlii si responsabili din multe zone neincheind nici până acum contracte cu firmele de deszăpezire. Tergiversarea nu se justifică atât  prin tembelism, cât printr-o manoperă deliberată, la limita sau peste limita stuaţiei de urgenţă, aşa încât  să nu se mai organizeze licitaţii, ci să se încheie contracte prin încredinţare directă, sifonându-se astfel  zeci şi zeci de milioane de euro către anumite buzunare sau conturi de partid. In alt domeniu vital, Sănătatea, un ministru aerian tot lansează proiecte fie fantasmagorice, fie urmărind transferarea brutală a costurilor pentru ocrotirea sănătăţii  în grija exclusivă a unor pacienţi deja vlăguiţi şi pe care statul aproape nu-i mai ocroteşte. Acum, la început de iarnă, Nicolăescu asistă imperurbabil la închiderea Institutului Cantacuzino (secţia de vaccinuri antitetanice şi antigripale de la Iaşi). La Interne, cam dă cazanul în clocot, dar politicienii sunt mai preocupaţi de creşterea sancţiunilor pentru demenţa rutieră, mulţi nevrând să accepte că, dacă unor beţivi care provoacă grave accidente, care apasă pedala până la 250 kmh, li se suspendă sau chiar anulează permisul, e un act de necesară intervenţie drastică.
Căutaţi şi veţi găsi fără mare efort viruşii abuzului, bramburelii şi ai lucrului prost făcut în toate zonele vieţii economice şi sociale. Dar parcă mai mult decât oriunde în zona sistemului judiciar. Adică acolo unde elctoratul îşi pusese nădejedea, acum un an şi jumătate, că se va reanima statul de drept, că abuzurile vor fi stopate sau cel puţin încetinite. Ce s-a ales din toate aceste aşteptări? Mai nimic. Sau s-a accentuat o atmosferă de vrajbă, de diversiune, ca instrument pe care de aproppe 10 ani Băsescu îl mânuieşte cu atâta dibăcie, securizându-si, lui şi camarilei, poziţiile, chiar şi după mai 2012. Fără nici o ezitare, am susţinut că duhoarea deprinderilor băsesciene era mult prea sulfuroasă, că salvarea a ceea ce mai putea fi salvat din patrimoniul naţional şi din valorile morale ale poporului depindea de trezirea grabnică la realitate a populaţiei şi aducerea la putere a unei noi generaţii. Nu mi-am închipuit că dezamăgirile vor veni atât de repee, că noii lideri sunt şi ei contaminaţi de interese prea puţin racordate la cele ale naţiunii. În bună măsiură, USL este şi urmarea a modului în care mass-media (aş spune că în primul rând Antena 3 şi J.N) s-au implicat în procesul de formare şi de consolidare a noii structuri politice pe care puţini o credeau la început că a fi în stare sa dărâme colosul portocaliu. De aici s-a încrâncenat şi mai mut Băsescu, care oricum decretase că presa e o vulnerabilitate a siguranţei naţionale. Presa, nu ciracii săi, de care nu DNA ori justiţia îi ia de guler, ci aceeaşi presă. Represaliile au început şi s-au accentuat. 

Băsescu ar fi în stare să trimită şi mâine solie de pace către profesorul Dan Vioculescu, făcându-se că uită ranchiunile personale. Dar nu poate uita cât de des l-au pus pe el şi ai săi la zid Antena 3 sau JN. Şi s-au găsit magistraţi numiţi în funcţie chiar de el – „primul inculpat al ţării” – care să-i cânte în strună, să întocmeacă dosare aiuritoare şi neargumentate, să pronunţe condamnări pe bază de telepatie, ori să trimită în judecată un trust tv întreg.  Asemenea derapaje, să-mi fie permisă o părere, sunt determinate nu doar de înverşunrea manifestă a lui  Băsescu şi de obedienţa cu care pretorienii săi îi execută adversarii. Ci şi de strania, până la un punct, abulie de care  liderii USL, deşi având în spate o majoritate parlamentară covârşitoare, nu au mişcat un deget spre a schimba legi abuzive şi mecanisme tipice unei dictaturi, nu unui stat de drept. Ba dimpotrivă. E stupefiant în acest sens votul de turmă prin care au fost sporite halucinant puterile procurorilor, cărora li se dă dreptul de a intra tropăind şi cu ostentaţie în locuinţa oricui, sub pretexte şi mai şubrede decât până acum.

Încep să mă întreb dacă tolerarea unui asemenea climat parcă fascistoid, de suspiciune şi de opresiune extremă,  nu convine şi celui care, indiferent cum se va fi numind, pândeşte jilţul lui Băsescu. Am tot auzit în ultima vreme voci indignate, smiorcăindu-se : „Vai, dar trebuie să informăm Parlamentul European şi Comisia Europeană!”. Cu ce efect? Cu unul nul. Oficialii de pe acolo oricum privesc România ca pe o panaramă, o ciudăţenie.  Dar, cât timp  plăteşte cotizaţia şi pocneşte supusă din călcâie, acceptând orice renunţare la suveranitatea sa mai ales economică şi privatizează pen imic avuţia  şi resursele naţionale, e tolerată, indiferent de culoarea guvernanţilor. Singura care mai poate avea o reacţie e societatea civilă şi mai les tânăra generaţie. Care începe să înţeleagă că aşa cum îşi aşterne, aşa va dormi.  

http://jurnalul.ro/