Spre confirmare că noi nu suntem nici măcar ai doilea pe planetă, voi aduce dovezi care literalmente se află sub picioarele noastre. În mod conştient, exclud cele mai convingătoare fapte de acest gen, cum ar fi piramidele din Egipt, cruţînd credința ortodoxă.
Dinții vechi cu pietre prețioase – obiect găsit în anul 2009. Acesta demonstrează o măiestrie pur şi simplu, fantastică a stomatologilor antici. Americanii băştinaşi au fost în măsură să introducă pietre preţioase în dinţi, încă 2,5 mii de ani în urmă.
Această amprentă a palmei umane a fost lăsată în calcar circa 110 milioane de ani în urmă. Amprenta a fost găsită în Glen Rose, Texas. Pe ea este posibil să distingem chiar şi unghii.
Pe insula Axel Heiberg, la nordul Arhipelagul Arctic canadian, a fost găsit un deget fosilizat. Vârsta obiectului este de aproximativ 100 milioane de ani. Analiza radiografică a arătat că obiectul este anume un deget, ci nu o piatră, similară cu el.
În octombrie 1922 în ziarul „New York Sunday American” a apărut un articol intitulat „Misterul tălpii fosilizate”, în care s-a raportat că celebrul geolog John Reid, în timpul căutării fosilelor a descoperit pe o rocă o amprentă fosilizată a unei tălpii de pantof. S-a păstrat conturul doar a două treimi de talpă. A fost perceptibil firul care unea rama pantofului cu talpa. Apoi mergea o altă cusătură, iar în centru, în locul unde presiunea piciorului era cea mai mare, a rămas o adâncire parcă lăsată de osul călcâiului care roade şi uzează talpa.
John Reid, a adus această mostră la New York şi experții au fost de acord cu datarea amprentei misterioase: 213-248 milioane de ani în urmă.
Producătorii încălţămintei au caracterizat această amprentă ca o urmă lăsată de o talpă a unui pantof confecţionat manual, iar filmarea microscopică a dezvăluit toate detaliile fine ale firilor întortocheate şi distorsionate. A fost o urmă a unui om cu un mers vertical, Homo erectus, care a umblat pe pământ și a purtat pantofi, 200 de milioane de ani în urmă.
Desigur, „talpa pantofului” a fost declarată de oamenii de știință un „miracol al naturii” și simultan un obiect „fals uimitor”.
O altă amprentă lăsată de un pantof, a fost găsită în straturilw de lut şistos din Utah, de colectorul de trilobate, William Meister. După spargerea unei bucate de şist, dlui a găsit o amprentă fosilizate și alături, resturi de trilobiţi, artropode marine fosile. Vârsta șistului cu amprente constituie 505-590 milioane de ani. Amprenta lăsată de toc este presată în stâncă cu 3,2 milimetri mai mult decât talpa și este, desigur, o amprentă lăsată de piciorul drept, judecând după uzura specifică a tocului.
Oamenii de ştiinţă, desigur, au declarat acest obiect „un caz straniu al eroziunii”.
După aspectul exterior este un ciocan obișnuit. Partea metalică a ciocanului are o lungime de 15 cm și un diametru de aproximativ 3 cm. Dar, el este literalmente scufundat în calcar timp de 140 de milioane de ani, deoarece a fost depozitat împreună cu o bucată de piatră.
Această minune a atras atenţia doamnei Emma Hahn, în iunie 1934, în rocile din apropierea orașului american Londra, în statul Texas. Experții care au examinat obiectul găsit, imediat s-au pronunțat pentru o concluzie unanimă: o mistificare. Cu toate acestea, studiile ulterioare efectuate de diferite instituții academice, inclusiv faimosul laborator Battelev (Statele Unite ale Americii) au arătat că totul este mult mai complicat.
În primul rînd, mânerul din lemn, pe care este aşezat ciocanul, din afară a fost deja pietrificat, iar din interior s-a transformat în cărbune. Acest lucru înseamnă că vârsta lui, de asemenea, datează milioane de ani. În al doilea rând, experții din Institutul Metalurgic Columbus (Ohio), au fost uimiţi de compoziția chimică a ciocanului: fier 96,6%, clor 2,6% și sulf 0,74%. Alte impurități nu au fost detectate. Un astfel de fier pur nu a fost produs pe parcursul întregii metalurgii pământene.
În Rusia, Ţinutul Primorie de sud (raionul Partizanski), au fost găsite fragmente de clădiri, construite dintr-un material care deocamdată nu poate fi obținut cu ajutorul tehnologiilor moderne. La construirea drumului în pădure, tractorul a tăiat o parte dintr-un mic vulcan stins. Sub sedimentele cuaternare se afla o construcție mică (mai puțin de 1 m în înălțime), formată din detalii de diferite dimensiuni și forme.
Cum arăta construcţia anterior, nu este cunoscut. Conducătorul buldozerului nu a observat nimic şi a împrăştiat resturile construcţiei pe o rază de 10 metri, strivindu-le.
Geofizicianul, Iurkoveţ Valeriu Pavel, a cules fragmentele de o formă geometrică perfectă: cilindri, conuri trunchiate, plăci.
Cilindrii reprezentau nişte rezervoare.
Vă prezentăm comentariile expertului:
„Doar peste zece ani, am hotărât să fac analiza mineralogică a probei. Detaliile structurii au fost fabricate din granule de cristal numit moissanite*, cimentat cu aceeași masă de moissanite. Mărimea granulelor era de 5 mm, grosimea – de 2-3 mm”.
*Moissanite este o clasă rară de compoziţie minerală naturală de carbură de siliciu, care formează cristale fine incolore cu sclipici diamante – trad
Obţinerea cristalului moissanite în cantități suficiente, pentru a „construi” un obiect mai mare decât o bijuterie, în condiţiile moderne este imposibilă. Acest mineral este cel mai tare şi cel mai acid-, termo-, alcalino-rezistent. Proprietățile unice ale moissanite-ului sunt utilizate în industria aerocosmică, nucleară, electronică și alte tehnologii de vârf super-moderne.
Fiecare cristal costă aproximativ 1/10 din diamantul de aceeași dimensiune. Totodată, creşterea cristalului de o grosime mai mare decât 0,1 mm este posibilă numai în instalații speciale cu temperaturi peste 2500 de grade.
Într-un raport ştiinţific american, prezentat în iunie 1851, s-a menţionat că în timpul lucrărilor de explozie în rocile de o vârstă Precambriană (534 de milioane de ani) situate în Dorchester, Massachusetts, au fost găsite două fragmente de un vas de metal.
Fixate împreună, fragmentele au format o cupolă de 4,5-inci înălţime, 6,5-inci la bază, 2,5-inci în partea de sus și a opta de inc în grosime. Vizual, materialul vasului este similar cu zinc vopsit sau aliaj cu adaos mare de argint. Elementele decorative – flori și vița de vie – sunt incrustate cu argint. Calitatea fabricării vasului vorbeşte despre o înaltă măiestrie a meşterului.
În 1912, doi angajați la centrala electrică municipală din orașul Tomas (Oklahoma), despicând mari bucăți de cărbune au descoperit în interiorul unui cărbune un ceaunaş mic de fier. Geologul Robert O. Fay, a estimat vârsta cărbunelui de aproximativ 312 milioane de ani. Acum ceaunaşul se află la Muzeul de creaționism (www.creationevidence.org, Creation Evidence Muzeum).
La muzeul din Cairo, a fost expus un obiect original destul de mare (60 cm în diametru sau mai mult), fabricat din ardezie. Acesta este considerat un vas mare cu un centru cilindric de 5-7 cm în diametru, cu o margine exterioară subțire și trei plăci, repartizate uniform în jurul perimetrului, curbate spre centru. Și cu ce, în opinia dvs., seamănă acest obiect? Conform opiniei mele, el nu arata deloc ca un vas.
În Africa de Sud, în rocă, situată în apropierea orașului Klerksdorp, minerii au extras și continuă să extragă bile gofrate. Aceste obiecte sferice și în formă de disc sunt din metal de culoare albăstrui cu pete albe și goale, în interiorul lor este „închis” materialul alb spongios. Vârsta aproximativă a sferelor din Klerksdorp, datează 3 miliarde de ani.
În munții chinezi Bayan-Kara-Ula, în 1938 au fost găsite sute de discuri de piatră, cu o gravură în formă de spirală şi o gaură la mijloc, care arătau ca nişte discuri de gramofon. Ele au fost numite pietrele Dropa.
Conform ipotezei mai multor cercetători, pe ele este înscrisă istoria civilizației, care a înflorit pe Pământ înainte de lumea noastră sau se trag de la un popor extraterestru. Vîrsta obiectului găsit este de 10-12 mii de ani.
