Notele unui oaspete
Am petrecut o lună în „Ziben Linden” în cadrul unui grup de 34 de persoane care au venit din 22 de ţări ale lumii pentru a participa la un curs privind proiectarea aşezărilor ecologice (EDE – Ecovillage Design Educaţiei). Organizatorii cursului şi persoanele invitate au relatat despre experienţa lor în domeniul organizării şi asigurării funcţionării aşezărilor ecologice, care include diverse aspecte – organizatoric, juridic, social, economic, etc. A fost informativ şi interesant, dar mult mai impresionant a fost contactul direct cu membrii cursului – organizatorii şi participanţii activi la diferite proiecte sociale şi pacificatoare din mai multe ţări din Africa, America de Sud, Europa şi Asia. O lună întreagă noi am fost o familie mare şi unită, am făcut prezentări de proiecte, am împărtăşit experienţa, ne-am odihnit şi am ascultat melodii de diferite naţiuni.
O parte esenţială a programului a fost cunoştinţa cu aşezarea ecologică „Ziben Linden”, în care, de fapt, a fost organizat cursul – una din cele mai mari şi cele mai cunoscute aşezări europene. Prelegerile şi studiile au avut loc într-un centru educaţional al aşezării, noi am trăit în casele aşezării, am mîncat în sufragerie comună şi am petrecut acolo tot timpul liber (cu excepţia alergărilor de dimineaţă şi călătoriilor îndelungate cu bicicleta prin împrejurimi). Este complicat de a exprima impresiile despre „Linden Ziben” , dar am încercat să fac acest lucru cît se poate mai obiectiv şi mai sincer. Cele mai interesante relatări ale participanţilor (din Columbia, Chile, Kenya, şi, eventual, alte ţări) vor fi publicate separat.
„Care este ideea, iniţial pusă în baza aşezării?”. Martin, unul dintre „veteranii” aşezării ecologice, inginer care a luat parte activă la proiectarea şi construcţia mai multor clădiri şi sisteme tehnice la „Ziben Linden”, a răspuns: „Crearea unui model de aşezare rurală, în care vor fi testate cele mai bune soluţii, atît ecologice, cît şi sociale”, a fost răspunsul lui.
Pe parcursul lunii petrecute în aşezare, m-am convins că coloniştii s-au descurcat perfect cu sarcina. Îndeosebi impresionează realizările lor tehnice: panouri solare, case eficiente energetic, sisteme de purificare a apei şi multe altele. A fost bine organizată viaţa socială, au fost rezolvate cu succes problemele financiare, un mare interes prezintă grădina şi livada de permacultură. Şi totuşi, ceva nu ajunge…
Ce anume? O lună întreagă am încercat să-mi clarific sentimentele şi să înţeleg cum trăiesc coloniştii. Am stat de vorbă cu localnicii şi oaspeţii aşezării, am răsfoit vechile albume cu fotografii ale primelor construcţii. Mi s-a părut că lipseşte bucuria în ochii coloniştilor, transparenţa, bunăvoinţa şi pare mi-se energia umană simplă. Mai surprinzător a fost faptul că locuitorii, în marea majoritate, aproape practic nu au stabilit contacte cu oaspeţii. Ei nu au fost deloc interesaţi de aceşti oameni, cine sunt, de unde şi de ce au venit. A fost ciudat: doar printre invitaţi erau oamenii foarte interesanţi, adepţii de aceleaşi idei, care în patria lor au rezolvat aceleaşi probleme.” Cu mulţi colonişti noi n-am contactat deloc, iar cu cei, care stăteau cu noi la o masă, nu au apărut legături. În cel mai bun caz – un zîmbet fals, cîteva întrebări şi răspunsuri politicoase, şi toţi au plecat la afacerile lor şi companii. Aflîndu-ne fizic în aceeaşi zonă, noi, oaspeţii am rămas separaţi de aşezare. Complet cufundată în problemele sale mărunte şi conflicte … După cum am înţeles, nu a fost deficitul de timp liber, însă ceva diferit, ceva nematerial.
Această întrebare a rămas deschisă. Dumnezeu să binecuvînteze pe fiecare dintre noi pentru a ajunge la acel nivel de ecologie, de eficienţă. Dar întotdeauna apare o dorinţă de a ridica ştacheta mai sus. Şi pentru a face acest lucru sunt necesare nu numai scopuri materiale, ci şi cele spirituale. O înţelegere profundă a căii spirituale, a provocărilor puse în faţa oamenilor pe această planetă, a cauzelor de război şi de conflicte. Şi atunci la realizările din „Ziben Linden” pot fi adăugaţi următorii paşi, mult mai importanţi decît cei materiali.
Dar oamenii care au organizat şi au construit aşezarea, care au găsit şi au întruchipat soluţii simple, eficiente şi ecologice în diferite domenii ale vieţii noastre materiale şi care împărtăşesc cu generozitate experienţa lor, sunt demni de mare respect. Mulţumesc şi o plecăciune adîncă!
Aşezare ecologică
Ideea a apărut în 1989, pămîntul a fost găsit şi valorificat în 1993. Organizatorul a părăsit proiectul în 1992, dar lumea de aici îşi aminteşte de dînsul, îl invită permanent să participe la celebrarea aniversărilor aşezării.
Suprafaţa totală a aşezării constituie 80 de hectare, din care 40 ocupă pădurea, trei sferturi – partea rezidenţială, care include un centru educaţional şi o grădină de aproximativ trei hectare. Restul terenurilor este ocupat de pajişti, păşuni şi alte activităţi agricole. În aşezare locuiesc permanent aproximativ 120 de oameni, din care 40 sunt copii.
Terenuri, clădiri publice şi comunicaţii sunt în proprietate publică. Pentru a deveni membru cu drepturi depline al aşezării, este necesar să depuneţi o parte-cotă fixă, care în prezent valorează la 12 300 de euro. Această sumă nu este indexată, ţinînd cont de inflaţie, şi se restituie omului, dacă el a decis să părăsească comunitatea. Perioada de rambursare este de doi ani.
În plus, rezidentul aşezării, de regulă, are o cotă în proprietatea clădirilor rezidenţiale. Acest procent este calculat separat şi, de asemenea, este returnat la ieşire din aşezare.
Structura socială a aşezării a fost iniţial bazată pe ideea că aşezarea va fi constituită din mini-comunităţi cîte 25-30 de persoane în fiecare. Anume acest număr a fost considerat optim pentru contacte zilnice. Se presupunea că mini-comunităţile vor fi alcătuite din oameni apropiaţi, avînd idei similare despre viaţă. În interiorul comunităţilor sunt atît familii, cît şi persoane singure şi cele în vîrstă.
Însă viaţa a adus schimbări: în prezent doar o jumătate din locuitori sunt uniţi în mini-comunităţi, fiecare constînd din 5-8 persoane. Ceilalţi trăiesc de felul lor, supunîndu-se, desigur, regulilor generale şi participînd la viaţa aşezării.
Una din aceste mini-comunităţi a fost mult timp aşa-numitul „Clubul-99”, constituit din extremiştii ecologici. Această comunitate nu folosea energie electrică, practica minimalism şi veganism (fără ouă sau lapte). Casa comunităţii a fost construită fără utilizarea oricărui echipament, buştenii au fost despicaţi în lemne cu ajutorul unor ferăstraie speciale cu doua mîniere, iar în construcţii au fost utilizate doar cuie vechi, folosite. Clubul există şi astăzi, dar s-a despărţit în două părţi, din cauza unor diferenţe ideologice.
Kosha – aşa se numea lectorul nostru, o femeie fermecătoare, care a locuit unsprezece ani în aşezare, a declarat că fiecare aşezare ecologică trebuie pur şi simplu să aibă un „Club-99” al său.. Acest lucru este important, mai ales pentru tinerii care, în esenţă, au tendinţa de a fi maximalişti şi ar trebui să încearcă acest lucru.
Într-o mini-comunitate oamenii trăiesc în primele zile în vagoane pentru constructori (în Germania acest lucru este oficial permis, cu respectarea unor standarde relevante). Apoi, la apariţia unei oportunităţi şi unei viziuni comune pentru întreaga mini-comunitate se construieşte o casă mare. De obicei, casele sunt construite în două etaje, plus o mică mansardă. În aşezare sunt mai multe astfel de case, date în exploatare şi înregistrate oficial.
Desigur, casele sunt construite cu utilizarea materialelor naturale. Tehnica cea mai răspîndită – structura din carcasă şi izolaţie cu blocuri de paie. În acest domeniu au fost realizate mai multe experimente, şi acum în aşezare poate fi găsită cea mai mare colecţie de acest tip de case din Germania, precum şi cea mai mare din Germania casă cu carcasă, izolată termic cu blocuri din paie. Totodată, înainte de a da o astfel de casă în exploatare, au fost efectuate mai multe teste după diferiţi parametri, inclusiv conductibilitatea calorică şi refractaritate (rezistenţă la foc – trad.). Ambii parametrii au depăşit în mod semnificativ cerinţele oficiale. Astfel peretele nu se incendia de la o flacără directă timp de 90 de minute (din el ieşea fum, dar incendiere nu a avut loc). Ca rezultat al acestor teste a fost obţinută permisiunea oficială de a construi astfel case în Germania.
Eva – alt lector – ne-a povestit că la început ei au crezut că tehnologia modernă de paie este cea mai potrivita pentru auto-construcţie. Dar foarte repede ei şi-au dat seama că nu este aşa. „Diletanţii ar trebui ţinuţi departe de construcţia casei de paie, sau ei trebuie să lucreze sub îndrumarea unui bun profesionist”, – aşa se spune acum. Paia este un material foarte delicat, şi dacă ceva lipseşte în tehnologie, ea poate putrezi şi pierde toate calităţile sale pozitive.
Atunci cînd comisia oficială a studiat cu atenţie amprenta ecologică, rezultată în urma construcţiei, în care se află „Clubul-99”, s-a dovedit că aceasta constituie doar trei la sută din amprenta ecologică care se formează în timpul construcţiei unei case obişnuite de dimensiuni similare în Germania. Celelalte case în aşezare nu sunt la fel de „ecologice”, şi amprenta lor este mai mult de douăzeci la sută din media naţională.
Acelaşi lucru este valabil nu numai pentru construcţie, dar, de asemenea, pentru funcţionare. În toate casele aşezării ecologice sunt prevăzute toalete de compost, care nu consumă apă şi produc compuşii organici care fertilizează arborii şi arbuşti. Toaletele de compost sunt construite în mod diferit, dar este folosită aceeaşi idee: deşeurile umane sunt amestecate cu rumeguş şi apoi compostate. Pentru eliminarea apei „gri” (adică, celei care se formează după spălarea vaselor, rufelor şi duş) sunt făcute cîmpuri de filtrare foarte eficiente, după care apa filtrată este reutilizată în scopuri industriale. Pentru încălzire aici nu sunt folosite nici gaze, nici energie electrică. Din considerente ecologice, pentru încălzirea locuinţelor (în afară de soare) sunt utilizate numai lemne, ca fiind o resursă regenerabilă. Ele se obţin în procesul de îngrijire a pădurii din jur sau cumpărate de la gospodării învecinate (plantaţiile aparţinînd aşezării încă nu au ajuns la vîrsta de maturitate).
Pe întregul teritoriu al aşezării aici şi acolo se întîlnesc stive de lemne aranjate cu grijă, acoperite de ploaie, care nu strică aspectul ci numai separă teritorii de funcţionalitate diferită. Se consideră că pentru o utilizare mai eficientă şi, prin urmare, ecologică, lemnele trebuie să stea nu mai puţin de doi ani. În realitate, lemnele se usucă trei sau mai mulţi ani, pentru că stocurile de lemne sunt foarte mari, iar consumul lor este mic.
Motivul nu este numai o bună izolare termică a caselor, ci şi faptul că aproape toate casele sunt dotate cu încălzire solară. Pe acoperişuri sunt instalate colectoare solare, care în timpul zilei încălzesc rezervoare mari de apă aflate în interiorul clădirilor.Noaptea, apa este furnizată în radiatoare şi încălzeşte camerele. Locuitorii acestor case spun că începînd cu luna martie, atunci cînd soarele străluceşte mai mult sau mai puţin, nevoia de încălzire suplimentară este complet inutilă.
Procesul de luare a deciziilor este una din cele mai complexe probleme în orice ecovillage. În „Ziben Linden” de la bun început a fost adoptat un consens privind luarea hotărîrilor la reuniuni ale întregului colectiv prin vot unanim. În primii ani locuitorii aşezării se adunau în mod constant şi ore întregi discutau orice întrebare, chiar şi cea mai neînsemnată: în ce culoare trebuie de pictat unul sau alt detaliu în casă, unde şi cum să se planteze copacii, ce feluri de mîncare să se gătească în ospătăria comună. Dar, cu timpul toată lumea s-a săturat. Numărul şi durata reuniunilor au crescut pînă la punctul că, pur şi simplu, a devenit imposibil de a pune în aplicare deciziile luate la ele. Mulţi oameni au încetat treptat să frecventeze reuniunile, iar alţii au spus: fie că toate întrebările mici să le rezolve specialiştii, iar noi, pur şi simplu, vom avea încredere în deciziile lor.
Astfel, la un moment dat, în aşezare s-a declanşat o criză de gestionare, care a durat destul de mult timp – nu mai puţin de un an sau chiar doi. Pentru a soluţiona acest conflict a fost nevoie să se invite oamenii din afară, dar, din păcate, eu nu ştiu detaliile acestei poveste. Spre onoarea aşezării criza a fost depăşită şi a fost aprobat un nou sistem de administrare – un sistem de sfaturi (din engleză: council). Nu s-a întîmplat cu mult timp în urmă, aşa că este încă prea devreme să tragem concluzii definitive privind eficacitatea acestui sistem.
În prezent , în aşezare funcţionează cinci consilii. Fiecare din ele este responsabil pentru domeniul său de activitate al comunităţii: finanţe, construcţii, alimentaţie, proiecte educaţionale şi aşa mai departe. Consiliul este compus din 5-7 persoane, care se întîlnesc de cîte ori este necesar şi iau decizii prin vot unanim. Dacă cineva votează „contra”, atunci hotărîrea nu este adoptată. Odată ce decizia este adoptată, aceasta este publicată, dar intră în vigoare numai după o săptămînă.
Pe parcursul acestei săptămîni orice locuitor al aşezării poate merge la oricare dintre membrii consiliului de administraţie pentru a face comentarii sau sugestii. Dacă astfel de oameni vor fi mai mulţi şi observaţiile (obiecţii) sunt esenţiale, atunci consiliul se reuneşte din nou pentru a reexamina sau a modifica hotărîrea. Dacă cineva din locuitori se opune vehement unor decizii ale consiliului de administraţie, atunci el poate aduna în sprijinul său 20% din voturile tuturor locuitorilor aşezării şi hotărîrea va fi anulată. Dar acest lucru nu s-a întîmplat niciodată.
Alegerile consiliului au loc conform listelor: fiecare rezident al aşezării, pe o foaie separată , scrie numele persoanelor pe care el ar dori să le vadă în acest sfat. După aceea, toate voturile sunt numărate, în componenţa consiliului nimeresc, cei care au obţinut mai multe voturi. Desigur, există şi autorecuzări, şi situaţii în care consiliul ales nu doreşte să lucreze în această componenţă, dar totul se rezolvă „în ordinea obişnuită”.
Dar cu aceasta administrarea aşezării nu se termină, pentru că, în afară de cele cinci consilii, totodată funcţionează aproximativ 30 de grupuri, fiecare din care este organizat pentru a rezolva o problemă concretă. Astfel, orice locuitor al aşezării poate manifesta iniţiativă şi abilităţi de conducere, dar în acelaşi timp, trebuie să aibă încredere şi să respecte deciziile luate de alţi membri ai echipei lui.
Adunările generale acum au loc mai rar – o dată în lună sau într-o lună şi jumătate. Consensul strict nu se respectă, astăzi deciziile sunt luate cu două treimi de voturi, adică, dacă două treimi sunt siguri în decizia luată şi votează „pro”, în timp ce restul nu ştiu sau au îndoieli, atunci soluţia este adoptată.
După adoptarea noului sistem toată lumea a respirat cu uşurinţă – viaţa a devenit mult mai uşoară. Însă, potrivit lui Kosha, sistemul devine posibil numai în cazul în care există încredere în echipă. Şi aceasta este unul din elementele-cheie de creare a auto-administraţiei eficiente – formarea unei atmosfere de încredere. Oamenii din aşezare au spus că este într-adevăr o prostie – a petrece timpul pentru a discuta culoarea, în care va fi vopsit pervazul. Mai bine să-l cheltuim pe ceva util, iar decizia cu privire la culoare s-o lăsăm pe seama celuia care şi-a asumat responsabilitatea.
Pentru a forma „încrederea” au fost dezvoltate diferite tipuri de training-uri , principalul din care este forumul. Esenţiala condiţie pentru eficienţa acestor mecanisme este dorinţa omului de a se schimba, a merge înainte, a recunoaşte neajunsurile.
O altă idee unificatoare – aceleaşi obiective. Cu timpul în ecovillage şi-au dat seama că obiectivele nu sunt ceva stabil, ele pot fi corectate şi modificate. Şi acest lucru este atît de important că pentru a lucra asupra lor a fost creat un consiliu separat.
De fapt Ziben Linden are mai multe activităţi. Una din ele – promovarea cunoştinţelor în domeniul stilului de viaţă ecologic, permacultura, impactul omului modern asupra naturii. Aici se lucrează mult asupra problemei de biodiversitate. În Germania modernă există o problemă mare – tot pămîntul este atît de valorificat, încît nu a rămas loc pentru un număr mare de specii de insecte, păsări şi animale. Şi în păduri, şi în agricultură, predomină monocultura, în care focarul de boli şi de dăunători trebuie să fie reprimat prin metode chimice stricte. Şi acest proces devine infinit: numărul de tratamente chimice este în creştere, preparatele chimice devin tot mai puternice, pentru dezvoltarea şi producerea lor sunt cheltuite sume enorme.
În Ziben Linden la acest subiect se lucrează în mod constant.
În pădure, care aparţine comunităţii, sunt cultivate numeroasele specii de arbori, locuitorii şi vizitatorii se străduiesc să nu viziteze deloc unele locuri, pentru a permite naturii sălbatice să se restabilească, cel puţin parţial. Locuitorii aşezării au plantat copacii pe spaţiul dintre două terenuri forestiere, situate pe teritoriul lor, pentru a permite animalelor din pădure să restabilească cărările lor.
În grădină sunt utilizate principiile de permacultură – plantări mixte, abundenţă de flori şi de plante sălbatice, o respingere completă a îngrăşămintelor şi pesticidelor. Aici există iazuri mici, pomi şi arbuşti fructiferi şi sălbatici, paturi cu plante medicinale, roci din piatră şi alte adăposturi pentru insecte, şopîrle şi alte creaturi mici. Şi în bucătăria de vară deschisă, în întuneric nu este neobişnuit să vezi un arici care s-a băgat într-o găleată răsturnată cu deşeuri alimentare.
Respectul pentru natură şi utilizarea corectă a resurselor, minimalismul promovat prin menţinerea unui standard de viaţă confortabil distinge destul de avantajos comunitatea de restul Germaniei, cît şi de Europa modernă civilizată. Oamenii vin aici nu numai din toată Europa, dar şi din ţările şi regiunile mult mai îndepărtate pentru a studia o atitudine rezonabilă faţă de natură. Interesul pentru aşezare şi succesele ei a crescut mai ales în ultimii ani, atunci cînd la cel mai înalt nivel au început să se recunoască realitatea încălzirii globale şi s-o asocieze cu activitatea umană prea activă şi nu întotdeauna raţională.
În centrul aşezării se află o mare casă de fermier, complet reproiectată şi renovată. Aici, într-o sală mare şi confortabilă, se organizează numeroasele cursuri, seminare şi ateliere de lucru. Aici este o bibliotecă, un punct de acces la internet pentru oaspeţi şi cîteva camere hoteliere. Toate casele şi clădirile în aşezare au energie electrică, care provine de la un număr mare de panouri solare amplasate pe acoperişurile acestor clădiri. Desigur, energia este convertită la 220 volţi, problema de acumulare este soluţionată foarte simplu: cînd soarele străluceşte, energia electrică este furnizată la o reţea de nivel naţional, şi în lipsa acestuia(în special, pe timp de noapte şi în timpul iernii) – se ia înapoi. Soldul este pozitiv: de la stat anual vine o anumită sumă de bani.
La două sute de metri de la casa mare este situată o tabără de corturi care reprezintă o peluză mare cu locuri pentru corturi. Tot aici sunt situate cîteva toalete de compost şi duşuri – pentru bărbaţi şi femei. Apa pentru duş este încălzită cu ajutorul colectoarelor solare puternice şi se acumulează într-un rezervor mare, volumul căruia este suficient pentru o utilizare non-stop.
În afară de camere în case şi tabără cu corturi, pentru cei care preferă să doarmă în corturile lor în aşezare sunt instalate cîteva iurte mari şi foarte confortabile. O iurtă separată, cu un şemineu în interior şi un orificiu pentru fum din partea de sus, este destinată pentru întîlniri şi contacte strînse în jurul rugului şi meditaţii. Pentru aceste scopuri sunt amenajate unele locuri în aer liber, înconjurate de arbori şi altă vegetaţie.
În general, zona rezidenţială a aşezării este foarte compactă şi ocupă numai trei hectare şi jumătate. În ea locuiesc aproximativ 120 de rezidenţi permanenţi şi mai mult de cincizeci de oaspeţi. Dar nu se simte nici un fel de înghesuială datorită abundenţei copacilor mari şi planificării competente.
Relaţiile materiale în cadrul aşezărilor sunt construite pe o bază financiară. Locuitorii din aşezare deja nu pot spune, este bine sau rău. Pentru că aşa s-a obişnuit de la bun început, şi nu are nici un sens de a schimba ceva, deoarece orice scheme au argumentele sale pro şi contra şi sunt extrem de dependente de conţinut (detalii şi persoane care le pun în aplicare).
Orice lucru în aşezare este apreciat, din punct de vedere financiar. Construirea caselor, organizarea atelierelor de lucru, curăţarea teritoriului, cultivarea legumelor şi aşa mai departe. Nivelului de plată este stabilit de către un consiliu special, care încearcă să evalueze toate la maxim obiectiv şi corect. O altă sarcina pe care trebuie să o rezolve consiliul: acumularea mai multor bani în cadrul aşezării, dacă este posibil, a realiza toate lucrările cu ajutorul rezidenţilor. Şi reieşind din faptul că, multe lucrări se îndeplinesc manual şi nu sunt la fel de productive, acestea sunt plătite mai scump, decît media naţională. De exemplu, legumele, care sunt cultivate în grădina locală, costă pentru comunitate mai scump, decît s-ar putea achiziţiona pe piaţă. Dar comunitatea acceptă acest lucru, conştientizînd că munca aici nu este la fel de productivă ca şi la alte ferme (care, de exemplu, folosesc munca ieftină a lucrătorilor imigranţi).
Aparent, Linden Ziben încearcă să construiască modelul său financiar, care în mod semnificativ diferă de la cel convenţional. Aici lumea încearcă să aprecieze în mod corect munca, să economisească resursele, să menţină auto-suficienţa şi să respecte mediul înconjurător. Comunitatea cîştigă, organizînd seminare, comercializînd produse din lemn (aici funcţionează o mare tîmplărie), oferind consultaţii, construind case (echipa lucrează şi la faţa locului, precum şi prin multe alte feluri. Cheltuielile curente sunt împărţite la toată lumea şi plătite individual. Este interesant faptul că toţi copiii pana la vîrsta adultă sunt întreţinuţi de comunitate, ci nu de părinţi.
De altfel, abordarea financiară nu este foarte dură. De exemplu, dacă comunitatea doreşte să ia un nou membru, dar acesta nu are deloc bani sau nu are suficienţi bani pentru a depune o taxă de înscriere, în cele mai multe cazuri se găsesc soluţii de eludare. Fie că persoanei i-se permite să plătească taxa treptat, fie că locuitorul aşezării, cota căruia este mult mai mare decît este necesar, pentru un timp oarecare rescrie partea lui pe un nou membru al comunităţii. Pe de altă parte, moliciunea excesivă nu este permisă: toţi trebuie să muncească şi să contribuie la activitatea vitală şi dezvoltarea comunitară.
Autorul sincer speră că comunitatea, care a creat un loc unic, va depăşi cu succes dificultăţile curente şi va ieşi la nivelul următor al dezvoltării. Oare poate fi uşoară calea oamenilor care şi-au făcut scopul de a schimba lumea spre bine?
Încă odată despre „Ziben Linden”
(Completări făcute de Liaisan Mirzaghitova)
În ecovillage sunt folosite numai produse naturale de curăţare şi spălare, care nu conţin sulfat de sodiu lauryl (laurylsulfate de sodium), înălbitori şi alte componente sintetice nesigure. Şampoanele, săpunurile şi detergenţii formează mai puţină spumă, dar nu au un impact negativ asupra mediului înconjurător şi sănătatea umană. Cu aceste mijloace sunt aprovizionaţi toţi oamenii care vin la seminare, aceştia sunt preveniţi să nu aducă nimic. În clădirea centrală a aşezării ecologice lucrează un magazin mic, în care totul se vinde, inclusiv pasta de dinţi, pe care este scris cu mîndrie că ea „nu conţine fluor şi sulfat de sodiu lauryl”. De asemenea, acolo se vinde îngheţata din soia pentru vegani(persoane care consumă numai alimente de origine vegetală), ciocolată din cacao organic şi biscuiţi din grîul organic.
Aproximativ 70% din legumele consumate în ecovillage sunt cultivate în grădinile locale. Avînd în vedere numărul mare de oaspeţi şi seminare, nu este atît de puţin. Alte produse sunt achiziţionate numai organice, la producătorii locali, sprijinind astfel economia autohtonă. Totodată, sunt cumpărate numai legume sezoniere. Este adevărat că în magazinul local sunt şi banane, dar acestea, de asemenea, sunt crescute organic şi au marca „fair trade” – sistem de certificare, care confirmă atît originea organică a produselor, cît şi faptul că acestea au fost cultivate fără încălcarea legilor internaţionale şi normelor etice, inclusiv fără utilizarea muncii copiilor.
În ecovillage este organizat un schimb activ de haine – tot ceea ce nu se poartă şi de ce s-au săturat, se acumulează într-o cutie lîngă casa comună şi oricine îşi poate reînnoi garderoba. Acest lucru este valabil şi pentru alte obiecte – în lăzi puteţi găsi diverse suveniruri, veselă şi multe altele.
„Ziben Linden” este o zonă fără telefoane mobile. La intrare în ecovillage fiecare trebuie să oprească telefonul mobil. Acest tip de conexiune este considerat nesigur şi ca urmare toată lumea foloseşte telefoanele tradiţionale: lîngă casa comună este instalată o cabină telefonică galbenă de modă veche. Liniile de acces la Internet, în ultimii trei ani, au devenit mult mai puternice. Trei ani în urmă, aici a fost doar un singur calculator. Acum, pe lîngă calculatoarele de birou comune, sunt făcute zeci de conexiuni pentru oaspeţii care vin cu laptop-urile lor.
Materialele din care sunt construite casele în cea mai mare parte sunt naturale. În majoritatea caselor,totuşi, se foloseşte materialul sintetic izolator sub podea, pentru că în casele din chirpici principala problemă este umiditatea. Ferestrele din materialul plastic aici nu sunt – numai din lemn. Pe cît ştiu, policlorura de vinil în Germania este scoasă din producţie, şi noile ferestre din PVC sunt interzise. Toate casele din aşezare bucură cu o abundenţă plăcută de piese de lemn, şi sunt realizate nemţeşte solid şi cu grijă.
Datorită izolaţiei foarte bune şi climei destul de uşoare,casele aici sunt încălzite doar trei sau patru luni în an. Însă în majoritatea caselor sistemele de încălzire depind de energia electrică, deoarece sunt folosite circuite de apă în formă de baterii. Apa este încălzită în cazanele de lemn, high-tech şi super-eficiente, cu un sistem de control electronic. Toate acestea, în afară de randamentul ridicat, au şi un dezavantaj, cu care locuitorii „Ziben Linden” s-au ciocnit în această iarnă. În ianuarie 2011 în Germania s-a întîmplat un dezastru natural – inundaţii, care aproape în întreaga ţară au scos din funcţionare reţelele electrice. În aşezare cinci zile nu a fost nici electricitate, nici încălzire. Panourile solare în timpul iernii nu ajută dacă nu este un acumulator puternic,pe care locuitorii din „Ziben Linden” nu şi-l pot permite. Doar o singură casă nu a fost deteriorată în timpul dezastrului, pentru că proprietarii ei au construit-o cu un minim de tehnologii moderne. În această casă simplă, dar foarte interesantă, construită în formă de spirală, proprietarii au supravieţuit perfect acelor zile, în timp ce alţii au îngheţat în casele lor super-tehnice.
Rezidenţii aşezării ecologice se alimentează colectiv, ceea ce le permite să economisească o mulţime de timp şi de eforturi. Totodată, ei nu fac serviciu pe rînd, aşa cum se întîmplă în multe comunităţi cu o bucătărie colectivă. La bucătărie lucrează persoane care au o inclinaţie spre gătit şi munca lor este plătită. Pentru mîncare aici se plăteşte 7 euro 10 cenţi pe zi. Cu toate acestea, rezidenţii , care doresc, pot găti în casele lor. La bucătăria comună este oferită dieta vegetariană, dar în aşezare sunt şi vegani, şi rawfoodişti. Oamenii care folosesc carne, în aşezare, de asemenea, sunt, dar puţini şi cum mi se pare, fiind în aşezare, ei nu mănîncă carne.
Aşezarea are „Cercul prietenilor Ziben Linden”, ceva de genul un club al fanilor, care numără aproximativ 300 de membri. Aceştia sunt oamenii care împărtăşesc ideile aşezării ecologice şi, uneori, vin în vizită. Ei plătesc cotizaţii de membru – 80 de euro pe an şi primesc ştiri şi un discount la participare la seminare şi alte evenimente.
În aşezare sunt trei cai frumoşi, bine îngrijiţi cu care se ară pămîntul şi o pereche de pisici gigante. Nu este neobişnuit să vezi aici un iepure (sălbatic, desigur). Şi o mulţime de păsări. Localitatea evaluează în mod regulat biodiversitatea în pădurile lor şi constată cu bucurie o creştere constantă a numărului de specii de floră şi faună.
Ecovillage „Ziben Linden”, Germania, august 2011.
