România în dezagregare


1Pretentiile-lui-Horthy-si-Hitler-si-cele-ale-UDMR-privind-Ardealul-romanesc1

Ştiu, se tot aude de vreo 20 de ani, că România se va dezintegra, sub efectul forţelor imperialiste adverse, situate la toate graniţele ţării. Faptul că nu s-a întâmplat însă până acum îi linişteşte pe unii, care consideră acestea ca fiind scenarii conspiraţioniste.

Întrebarea este, câţi dintre adversarii teoriilor conspiraţioniste ar fi crezut că în Balcani ar putea apărea un precedent de tipul Kosovo? Cine ar fi crezut că Uniunea Europeană ar fi susţinut un conflict inter-etnic, inter-confesional în centrul său? Cine ar fi crezut că NATO va fi folosit ca armată de ocupaţie, pentru dezrădăcinarea populaţiei autohtone şi impunerea dominaţiei musulmanilor? Mai nimeni!

România, Slovacia, Serbia, Spania sunt printre puţinele ţări, ce nu recunosc acest pseodo-stat, în timp ce Germania, Regatul Unit, Ungaria, şi mai toate statele UE au ambasade în provincia sârbească, ajunsă sub controlul unor traficanţi albanezi de arme şi droguri.

Iată că Victor Ponta se trezeşte din nou vorbind neîntrebat. Doreşte recunoaşterea urgentă a provinciei sârbeşti aflate sub ocupaţie. De ce?

Punând cap la cap eforturile de redefinire a statului român, prin prisma revizuirii constituţiei, reducerea pragului electoral pentru referendum, până la procentul de vite furajere cu buletin, care merg şi votează ce le spune secretarul de partid, România este pe calea cea mai bună spre dezintegrarea statală.

Adunând declaraţiile belicoase ale liderilor maghiari (sau secui, sau cum şi-or mai spune, doar să fie diferiţi) la atitudinea de non-combat a aşa-zisului nostru prim ministru, şi la dezinteresul total al clasei politice conducătoare, ajungem la nişte concluzii alarmante.

Ce l-a făcut însă pe Victoraş să iasă tocmai acum la rampă cu acest subiect? Cu ce este el presat? Un titlu de o şchioapă din secţiunea economică a ziarelor (trecut de obicei cu vederea de cititorii ce caută doar mondenităţi): FMI refuză să continue acordul cu România!

Din acest titlu rezultă, că un stat ca România, în care politicienii prăduiesc tot ce se produce intern şi trăiesc din credite (suportate de generaţii viitoare) nu se poate susţine independent. Fără FMI, pensiile, ajutoarele sociale, medicamentele, sistemul de sănătate, dar şi poliţia, armata, etc. rămân fără finanţare. Şi asta pentru că guvernul este mult mai preocupat de jefuirea ţării, decât de programe economice, pentru viitorul ţării.

Şi atunci, lumea de ce nu iese în stradă? Pentru că ne-am obişnuit să îi lăsăm pe alţii să ne facă treaba. Pentru că atunci când unii ies, le căutăm nod în papură, spunem că sunt plătiţi, sau fac jocurile nu ştiu cui. Pentru că, atunci când o mână de tineri ies în apărarea ţării în stradă, o grămadă de “români” de facebook sar să-i acuze în loc să iasă şi să îşi apere suveranitatea.

De aceea România de dezintegrează sub ochii noştri! Din propria lene şi indolenţă, iar clasa politică este doar bomboana din vârful colivei. Căutaţi un vinovat? Priviţi-vă în oglindă!!!

http://agonia-natiunii.info/

Acest articol a fost publicat în ROMANIA (distrusa). Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns