Lucian Isar
Dupa ce a abuzat un popor timp de 23 de ani cu rezultate economice sub-mediocre, d. Isarescu a ajuns sa I se para normal abuzul.
Dintre cei 3 eterni ai demnitatilor romanesti, Dragomir, Sandu, Isarescu, doar ultimul a ajuns sa considere normale clauzele abuzive.
Contractele de credit ale bancilor si institutiilor financiare nebancare in cazul persoanelor fizice si ale companiilor mici sunt standardizate.
Motivatia este simpla si legata de costul prea mare in a valida la nivel de legal, compliance, business si BNR forme asa zis personalizate (tailor made).
Orice modificare la un astfel de contract dupa pofta clientului trebuie validat conform procedurilor si ar costa si timp si resurse umane.
In consecinta modificari de clauze si contracte nu se realizeaza decat in cazul companiilor mari si medii.
Modificarea din dobanda fixa in variabila si schimbarea valutei si a termenului nu inseamna modificarea clauzelor si nici o personalizare a ofertei. Este o pacaleala de marketing inghitita din lipsa de presiune competitionala si pentru ca BNR se implica doar atunci cand au un interes.
In conditiile in care contractele sunt standard si nu exista posibilitatea din partea clientului sa impuna schimbarea clauzelor, interpretarea corecta si de bun simt daca sistemul nu ar fi fost condus de d. Isarescu, ar fi ca un astfel de contract NU contine clause abuzive.
BNR reglementeaza piata de credit din Romania prin normele restrictive introduse, supravegheaza operatorii si mai mult le aproba propriile norme de creditare.
In alte tari clauzele abuzive sunt eliminate din contracte ori prin presiunea asociatiei profesionale ori in lipsa unei astfel de initiative prin presiunea regulatorului adica a d. Isarescu.
Desigur ca ARB nu se sesizeaza pentru ca atunci d. Ghetea ar actiona impotriva ordinului d. Isarescu ceea ce ar insemna pierderea pozitiei de sef la CEC. In perioadele de alegeri pentru sefia ARB telefoanele din partea d. Ghetea, emotionante deoarece mentioneaza ca fara ARB ar pierde locul de la CEC, sunt insotite de telefoane de la d. Cinteza ca mesajul de la d. Isarescu sa fie clar inteles de bancherii votanti.
Prin urmare un client onest semneaza in realitate un contract cu o institutie financiara fara sa presupuna apriori ca va fi inselat prin clause abuzive.
D. Isarescu afirma cu mult cinism si meditand la piata de desfacere a productiei de vinuri “Cand semnezi ceva iti asumi”.
Nu si atunci cand clauzele sunt abuzive.
Asta este motivul si logica noului cod civil si a practicii din toate tarile evoluate si mai putin evoluate.
Nu merita probabil dezvoltat faptul ca d. Isarescu a semnat ca nu se ocupa de altceva decat de inflatie si stabilitate financiara. Ca ratarea tintelor de inflatie nu s-a soldat cu o demisie de onoare. Stabilitatea financiara dupa multiple falimente inseamna un sistem stabil in miscare. Stabilitatea sistemului financiar se refera la un sistem care isi indeplineste functia de baza in conditii de stabilitate, ceea ce nu este cazul in Romania. D. Isarescu se si pregatise sa nu isi asume cum a inceput sa se miste Bank of Cyprus Romania.
Intr-o tara normala in care ar exista un elementar respect pentru consumatori si piata, lipsa de Normalitate in codul de valori al d. Isarescu s-ar fi soldat cu cererea imediata a demisiei.
