Judecata de Apoi a zeilor culturii române. NICOLAE MANOLESCU, ION CRISTOIU, DANIEL CRISTEA ENACHE, DINU SĂRARU, FLORIN IARU, VAARUJAN VOSGANIAN, EUGEN SIMION – CEI MAI SLABI BLOGGERI DIN ROMÂNIA, AUDIENȚA LOR ESTE ZERO

 Confruntarea cu publicul a zeilor culturii române arată că audiența lor pe internet este aproape zero. Adică nu-i citește nimeni.
Dacă rezultatele ratingurilor de pe ziarul Adevărul (la care s-a lipit crema culturii române) sunt reale (și n-am nici un motiv să cred altfel), atunci cei mai slabi bloggeri din România (și probabil din întreaga Europă) sunt Nicolae Manolescu, Ion Cristoiu, Daniel Cristea Enache, Florin Iaru, Dinu Săraru, Vaarujan Vosganian, Eugen Simion și Mircea Cărtărescu.
Rezultatele sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât toți oamenii ăștia sunt regii culturii românești (sau cel puțin așa s-au impus în planul atenției publice). De exemplu ca să fie primit în audiență la dl Nicolae Manolescu un scriitor trebuie să se programeze pe listă la secretară cu o jumătate de an înainte, iar ca să fie primit în audiență de dl Vaarujan Vosganian trebuie să se treacă pe listă  cu un an înainte (aroganța armeanului Vaarujan fiind cu circa doi kilometri mai lungă decât cea a lui Manolescu).
Situația catastrofală a audienței de care se ”bucură” pe internet cei mai celebri reprezentanți ai elitelor românești nu trebuie luată însă ca o tragedie. Ea arată ceva ce știm cu toții, anume că întreaga conducere a culturii române de azi este sclerozată, îmbătrânită și că trebuie schimbat ceva în mecanismul acesteia. Dar să trecem la rezultatele ratingurilor.
Dl Nicolae Manolescu este considerat o personalitate titanică a culturii românești. Este membru al Academiei Române de Științe, ambasador al României la UNESCO, profesor universitar, critic literar și președintele Uniunii Scriitorilor din România. Senatul Universității București l-a declarat ”profesor emerit”.
Cu toate acestea, articolele pe care dl Manolescu le postează pe blogul domniei sale afiliat la Adevărul, au înregistrat, conform ratingului pe anii 2008, 2009 și 2010 zero cititori. Este incredibil, dar șeful scriitorilor români nu a reușit să atragă timp de trei ani nici măcar un singur cititor la articolele lui pe care nu le deschid nici măcar scriitorii.
Acest lucru este foarte interesant: scriitorii îl ignoră pe bătrânul octogenar Manolescu deși mulți dintre ei i-au fost studenți la facultate și mulți dintre ei au devenit membri ai Uniunii Scriitorilor (deci scriitori profesioniști) și cu recomandarea lui.
Această atitudine este greu de descifrat și nu se poate explica doar prin aroganța și disprețul cu care bătrânul Manolescu îi tratează pe scriitori. El are aceste păcate, într-adevăr, nu-i primește în audiență pe scriitori, nu trece cu lunile pe la Uniunea Scriitorilor, nu răspunde la scrisori și mesaje etc. Dar numai această singură atitiudine nu explică totala lipsă de interes a scriitorilor față de șeful lor direct. Să revin însă la obiectul articolului de față: ratingul.
Deci timp de doi ani (după cum arată Adevărul), dl Manolescu nu a înregistrat absolut nici un cititor la articolele publicate pe blogul său. Aceasta este o performanță absolută, fără precedent în întreaga istorie a internetului.
De-abia pe 28 noiembrie 2010, dl Manolescu reușește performanța de a avea 2 (doi) cititori la articolul ”Cum citim”. Se pare însă că respectivii cititori au regretat că au intrat pe blogul respectiv, pentru că nu mai revin și din nou articolele maestrului primesc nota 0 pe linie (zero cititori, zero comentarii, zero aprecieri).
În concluzie, timp de trei ani (2008, 2009, 2010) dl Nicolae Manolescu nu înregistrează decât  2 (doi) cititori la articolele sale adică 0,6 cititori pe an.
Oricare alt blogger ar fi renunțat și și-ar fi închis situl. Nu însă și dl Manolescu. Domnia sa nu disperă și este hotărât ca în anul următor, 2011,  să spargă piața. Succesul îi zâmbește încă din prima lună a noului an și  pe 15 ianuarie 2011 dă lovitura: 2 (doi) cititori la articolul ”Despre violență”.  ”Ratingul” se prăbușește însă cu 50%  în luna următoare când dl Manolescu nu mai înregistrează decât un singur cititor, pe 12 februarie 2011 la articolul ”Mari scriitori și păcatele lor”.
Pe tot parcursul anilor următori, adică  2011 și 2012  articolele dlui Manolescu vor reveni la ”performanța” știută: zero accesări, zero cititori, zero comentarii.  O excepție este ziua de 7 decembrie 2012 când articolul ”Domnul Trandafir” care este vizitat de circa o sută de cititori (mai precis117 cititori).
Actualmente, cititorii articolelor dlui Manolescu înregistrează o medie de circa 20 sau 30 de persoane, dintre care foarte multe se exprimă extrem de critic la adresa autorului, acuzându-l de multe păcate, inclusiv de greșeli gramaticale.
O altă catastrofă întâlnită tot între bloggerii afiliați la ziarul Adevărul este dl Ion Cristoiu, autodeclarat ”ultimul comunist din România”. Articolele de început publicate pe blogul său înregistrează mult timp, ca și cele ale dlui Manolescu, zero cititori, zero comentarii, zero aprecieri.
Văzând dezastrul, dl Cristoiu apelează la amintirile sale nostalgice din tinerețe și în calitate de ”ultim comunist”, publică pe blogul din Adevărul articolul ”Cum se făceau demascările pe vremuri” care reușește să atragă de astă dată impresionanta cifră de 21 (douăzeci și unu) de cititori (probabil toți informatori ai fostei Securități).
Dl Cristoiu își freacă mâinile de bucurie și pornește voinicește mai departe publicând articolul ”Tâmpiții regimului de democrație populară”.
Rezultatul, zbang: zero cititori, zero comentarii. La fel și celelalte articole cu Dej, cu rușii, cu dușmanul de clasă și cu eroii conștiinciozității. Audiența 0 (zero).
În disperare de cauză dl Cristoiu încearcă să revină din nou la publicul preferat și pe 3 martie 2013 publică articolul ”Demascarea la români”. Rezultatul este pozitiv (7 cititori), dar departe de a fi mulțumitor, mai ales că cititorii încep să devină recalcitranți și să-l ia la șuturi pe maestru.
Ion Cristoiu își face imediat autocritica și publică articolul ”Cum era cât pe-aici să trec drept imbecil”.  Articolul este accesat de 15 cititori.
În fine, ca să n-o mai lungim, articolele dlui Cristoiu pendulează între 2 și 70 de cititori, având o audiență medie de 18,5 cititori pe număr.
Criticul literar Daniel Cristea Enache este un alt mofluz al internetului pe care nu-l citește nimeni. Dar la el lucrurile sunt cel puțin explicabile. Deși este tânăr (35 de ani), dl Enache este atât de îngâmfat, are în el atâta vanitate și înfumurare și se poartă cu atâta dispreț cu scriitorii încât aceștia l-au dat afară  din Uniunea Scriitorilor (l-au exclus din branșă) și unul chiar a vrut să-l bată la Universitate.
Totuși, ca și Ion Cristoiu, Florin Iaru sau Eugen Simion, dl Daniel Cristea Enache apare frecvent la televizor, publică articole în toate revistele și jurnalele care apar pe tarabe, despre orice (de la fotbal la rețete de bucătărie, pentru că omul este și grafoman). Se bucură deci de publicitate mediatică. În plus a luat o căruță de premii literare, inclusiv Premiul Academiei, pentru o carte extrem de proastă și de slabă cu un titlu absolut imposibil: ”Concert de deschidere”.
Trebuie remarcat faptul că dl Daniel Cristea Enache ca și dl Manolescu este membru în consiliul editorial al Polirom și hotărăște ce cărți să apară sau nu la cea mai prestigioasă editură din țară. Faptul că este un zero pe internet ridică suspiciuni în privința prezenței celor ca el în astfel de consilii editoriale, dar acest lucru este altă mâncare de pește.
Academicianul Eugen Simion este un alt nume egal cu zero pe internet. Articolele sale au de obicei între 1 (unu) și 6 (șase) cititori și sunt atât de închistate și sclerozate în privința conținutului încât este greu de crezut că numărul de cititori va depăși vreodată această cifră.
Florin Iaru, celebrul comentator care apare zi de zi la televizor pe toate posturile înregistrează pe blogul din Adevărul rușinosul număr de 35 de cititori în medie pe articol, cu specificația că articolele sunt atât de proaste și de anoste că adormi după primele rânduri.
Vaarujan Vosganian celebrul vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor și autorul mai multor cărți (toate proaste, după părerea mea) este mare amator de premii literare și ahtiat după traducerea propriilor volume în cât mai multe limbi străine. Totuși nu trece nici el de câteva zeci de cititori în articolele lui publicate pe internet.
Dacă dl Dinu Săraru (altă  catastrofă totală pe internet) , la fel ca dl Nicolae Manolescu poate invoca vârsta înaintată, Mircea Cărtărescu  (care nici el nu e citit de nimeni pe internet) trebuie analizat cu atenție, pentru că el nu e atât de bătrân ca dl Săraru, dl Manolescu sau dl Simion.
Mircea Cărtărescu s-a bucurat de o publicitate demențială din partea editurii Humanitas și a celor de acolo (în special dl Liiceanu) care au vrut să facă din el un candidat serios pentru Premiul Nobel.
Păcăliți de publicitatea falsă a editurii Humanitas și de recomandările călduroase ale dlui Liiceanu, românii au dat buzna și au cumpărat masiv cărțile lui Cărtărescu care s-au dovedit a fi un fiasco. Ulterior s-a descoperit că Mircea Cărtărescu a fost și ofițer de Securitate pe timpul lui Ceaușescu și că este de fapt un plagiator notoriu (vezi articolul lui Victor Roncea ”Mircea Cartarescu, plagiat demascat și demonstrat. ICR-ul lui Patapievici a pompat bani in Humanitas-ul lui Liiceanu pentru un Nobel-ist ratat de la debut”)
Dealtfel trebuie să reamintesc aici că păcatul plagierii este o meteahnă veche la Mircea Cărtărescu. Primul lui volum, Levantul, nu este nimic altceva decât o pastișă. Și pentru pastișa asta dl Cărtărescu a primit  mari premii literare, deși atât dl Manolescu cât și dl Eugen Simion știau că Levantul este un plagiat grosolan.
În concluzie
Nimeni  nu poate fi pedepsit pentru ratingurile pe care le obțin articolele lui pe internet. Ar fi absurd. Nici eu în acest articol nu critic faptul că articolele marilor oameni de cultură ai noștri nu sunt citite de nimeni. Dimpotrivă.  Faptul că dl Manolescu la vârsta de aproape 80 de ani încearcă să se adapteze vremurilor noi și să-și mențină blog pe internet este un lucru lăudabil.
Dealtfel, în ciuda unor eșecuri răsunătoare și greșeli uriașe, maestrul Manolescu are și merite. Așa cum a fost el, infatuat, arogant, distant față de scriitori, el a păstorit destinele Uniunii Scriitorilor în momente de mare cumpănă și a reușit să mențină această Uniune pe linia de plutire.
Ceea ce nu înțeleg ei, toți acești oameni ca dl Manolescu, dl Eugen Simion, dl Vosganian și alții este că vine o vreme când trebuie să faci loc altora. La acești domni acest simț al măsurii nu funcționează. Deși se apropie de 80 de ani dl Manolescu, care are deja două mandate în fruntea USR , vrea încă un mandat și, dacă se poate, și vreo funcție de ministru sau măcar șef al ICR. Dacă ar fi posibil, dl Manolescu  ar sta președintele USR pe viață. Îl are ca exemplu pe dl Eugen Simion care are 90 de ani și mai vrea un mandat în fruntea Institutului Academiei Române. Și cu siguranță îl va primi, chiar dac-ar fi să ajungă să fie dus la serviciu cu papamobilul ca Ioan Paul al II-lea. Pe de altă parte, oricât ar fi de curios, Academia Română are ca membri titulari personaje absolut anonime sau care nu au nici măcar studii superioare. Avem academicieni fără facultate (probabil o reminiscență a perioadei ceaușiste). Unul din ei este celebrul Breban.
În acest timp își caută cu disperare de lucru în România  regimente de tineri absolvenți ai universităților occidentale (inclusiv din SUA) tobă de carte și șomeri. Răspunsul care li se dă este stas: ”Ne pare rău, dar toate funcțiile sunt ocupate!”
Marina  CALIOPE

http://universulromanesc.ro/