Invazie de seringi ucigaşe în sistemul sanitar din România!

# Seringile fabricate în China au invadat România în ultimii ani. În U.E. se utilizează seringi fabricate de către companii renumite (în siguranţa şi securitatea actului medical). În România se folosesc tot felul de seringi “made in China”, în multe cazuri fiind indicat doar distribuitorul român, dar nu şi fabricantul chinez.
# Numeroasele cazuri grave – unele mortale – de malpraxis medical, provocat de instrumentar medico-sanitar chinezesc, au fost muşamalizate de autorităţile române, deşi medicii acuzaţi pe nedrept au identificat cauza: seringile şi ustensilele “made in China” (precum mănuşi, aţă chirurgicală, etc).
# Departamentul de Investigaţii romaniapress.ro deţine dovezi şi probe în acest sens, mai precis seringi “made in China”, pe al căror tub de plastic de unică folosinţă nu scrie nimic. Adică fabricantul dubios din China nu şi-a imprimat brand-ul sau marca pe acest tip de instrumentar medico-sanitar, aşa cum se procedează conform legislaţiei din U.E. pe orice astfel de produs fabricat în Europa.
# Romaniapress.ro solicită Ministerului Sănătăţii să se autosesizeze asupra instrumentarului medico-sanitar tip “made in China” şi, mai mult, cere SRI şi CSAT să demareze investigaţii speciale şi să pună acest fenomen sub lupa legislaţiei referitoare la siguranţa naţională.
# Printr-o aparent banală seringă, pacientul român (oricare ar fi acesta ajuns la spital, la policlinică sau la o farmacie) se poate trezi cu hepatită, HIV-SIDA, etc. Asta ar însemna periclitarea unei întregi populaţii care crede că trăieşte în spaţiul U.E., dar care este aprovizionată în stil mafiot cu seringi şi instrumentar-medical mai mult decât dubioase.
# Rămâne un mister pentru noi ca jurnalişti de investigaţii cum farmacii cu ştaif, lanţuri de farmacii cu pretenţii, spitale de primă mână (de stat şi chiar private) se aprovizionează în continuare cu seringi şi instrumentar medical “made in China”.
# După ce, în urmă cu trei ani, de exemplu, medicii Spitalului C.F. 2 din Capitală au denunţat existenţa unor catetere, seringi şi mănuşi de provenienţă chinezească (a se vedea cazul dramatic al prim-solistei Teatrului Naţional de Operetă Amelia Antoniu şi al pacientei Alice Preda).
# Fără efect, în statul iresponsabilităţilor criminale numit România, a rămas uluitorul denunţ public al prof. dr. Monica Pop din aprilie 2010, când a dezvăluit un fapt cutremurător: “Una îţi prezintă firmele şi alta îţi aduc după ce faci comanda. (…) Fac pe vapoare sau cine ştie pe unde instrumentar medical şi materiale consumabile care sunt necorespunzătoare. Când se duc să obţină acreditările, firmele prezintă eşantioane bune, iar după ce câştigă licitaţia aduc cu totul altceva. (…) Au fost doi colegi care au găsit seringi infestate dar nu au avut curaj să recunoască. Firma care le importa a făcut presiuni să nu dau totul în vileag”.
# Pacienta Alice Preda (după ce a fost transferată la un spital de urgenţă, unde i s-a salvat viaţa, dar şi-a pierdut fertilitatea!) declara presei următoarele: “Eu am bănuit că ustensilele de unică folosinţă, catetere, seringi sau mănuşi au fost infectate, iar acum mi s-a confirmat. Bacteria aceasta provine din China, de acolo de unde sunt aduse şi aceste produse”.
# Noul şef al secţiei Ginecologie a Spitalului C.F. 2, medicul Cristian Gherasie, a dezvăluit şi el un fapt la fel de cutremurător: “Noi am auzit pentru prima dată de această bacterie. Se pare că ea provine din China, dar la noi nu au mai fost astfel de cazuri”.
# O tragedie şi mai mare s-a petrecut în judeţul Argeş, în anul 2008, când o femeie a decedat la naştere. Cauza: aţa chirurgicală contaminată, care provenea – prin import – din China. Criminalul importator este, potrivit dezvăluirilor de atunci, firma PANSIPROD, societate care a aparţinut urmăritului internaţional Sorin Beraru.

Silviu Alupei

http://www.romaniapress.ro/

Acest articol a fost publicat în SANATATE ( pericol)., SANATATE(sistem).. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns