Cristalizarea sensibilă este o metodă calitativă pusă la punct în anii 1930-1950 de către o serie de cercetători, începând cu biochimistul Ehrenfried Pfeiffer. Ea a fost utilizată de-a lungul timpului si este folosită si acum, cu rezultate bune, pentru a evidenţia calitatea biologică superioară a plantelor medicinale şi a produselor alimentare ecologice şi biologice faţă de produsele alimentare convenţionale, precum şi pentru a evalua modificările biologice pe care le suferă o plantă sau un aliment în funcţie de metoda de procesare aleasă sau în funcţie de condiţiile de depozitare.
1. Rezumat ştiinţific
Lucrarea îsi propune să stabilească dacă metoda cristalizării sensibile poate fi folosită pentru a determina, rapid şi global, valoarea biologică a plantelor medicinale şi a medicamentelor de sinteză.
Folosim termenul de valoare biologică pentru a desemna global proprietăţi cum suntprospeţimea, nivelul de puritate, “îmbătrânirea”, nivelul de “vitalitate”, precum si pentru a determina “cantitatea” de energie a vieţii prezentă într-un substrat (metoda diferenţiază foarte fin substanţele organice de cele anorganice, iar în ceea ce priveşte substanţele organice, poate determina “moartea” lor treptată, dacă probele sunt făcute de exemplu pe frunze care au fost culese si apoi ţinute mai multe zile, timp în care ele încep treptat să moară, uscându-se). Un alt obiectiv a fost stabilirea de indicatori specifici pentru evaluarea acestor parametri.
Un alt scop este evaluarea compatibilităţii biologice a plantelor şi a medicamentelor cu fiinţa umană. Orice substanţă, vie sau nevie, prezintă o amprentă de cristalizare sensibilă cu o anumită specificitate.
Studiul comparativ al unor plante medicinale (Pausinystalia yohimbe, Hypericum perforatum, Inula helenium, Azadirachta indica, Embelia ribes, Salix alba, Cnicus benedictus, Spirulina platensis, Tribulus terrestris, Betula sp.) faţă de medicamente de sinteză cu acţiune terapeutică similară, realizat cu ajutorul cristalizării sensibile, sugerează faptul că plantele medicinale sunt mult mai compatibile din punct de vedere biologic cu fiinţa umană şi aşadar mai potrivite pentru uz terapeutic.
2. Obiectul cercetării
Prin acest studiu am urmărit să stabilim dacă putem utiliza metoda cristalizării sensibile pentru a cerceta ce substanţe terapeutice sunt compatibile biologic cu fiinţa umană. O altă întrebare la care am urmărit să răspundem a fost dacă am putea prevedea cu ajutorul acestei metode apariţia de efecte secundare în cazul folosirii respectivelor substanţe terapeutice.
Pentru aceasta am realizat serii de cristalizări sensibile pentru plante medicinale şi medicamente de sinteză care au un mod de acţiune similar, respectiv:
1. antiinflamatoare nesteroidiene: acid acetilsalicilic şi scoarţă de Salix alba (salcie);
2. antiinflamatoare nesteroidiene: indometacin si partea aeriană de Cnicus benedictus (schinel);
3. antibiotice cu spectru larg: metronidazol si frunze de Azadirachta indica (neem sau nimba);
4. antibiotice cu spectru larg, cu tropism digestiv: sulfatiazol si fructe de Embelia ribes (vidanga);
5. vitamine: riboflavină si Spirulina platensis (sursă naturală de riboflavină);
6. diuretice: furosemid si fructe de Tribulus terrestris (colţii babei);
7. diuretice: clortalidona si frunze de Betula sp. (mesteacăn);
8. antidepresive: prozac si flori de Hypericum perforatum (sunătoare);
9. antidepresive: seroxat si rădăcină de Inula helenium (iarbă mare);
10. afrodiziace: viagra si scoarţă dePausinystalia yohimbe (yohimbe).
3. Introducere
În prezent, există mijloace ştiinţifice destul de puţine cu ajutorul cărora să se poată arăta într-un mod rapid şi sigur dacă un medicament este cu adevărat util menţinerii vieţii fiinţei umane sau nu.
Nu sunt acceptate ca fiind dovezi stiinţifice în acest sens decât laborioasele studii clinice care presupun deja testarea medicamentului pe om si care pot fi realizate doar după realizarea studiilor fizico chimice si a celor pe animale de laborator, astfel încât timpul necesar pentru ca un medicament să fie complet testat este uneori de mărimea zecilor de ani de zile.
Cu toate acestea, adevărul despre efectul complet al unui medicament iese la iveală într-un mod extrem de dureros abia atunci când sute sau chiar mii de pacienţi plini de speranţă si de încredere, ajung să sufere de probleme de sănătate uneori mai grave decât cele pe care le tratau cu respectivul medicament.
Hipocrate îsi învăţa discipolii că: “Remediile este necesar să fie asemeni alimentelor, iar alimentele asemeni remediilor”. Ce poate însemna aceasta decât că orice remediu este necesar să fie la fel de util omului ca şi un aliment care-i menţine viaţa si că orice aliment este necesar să fie ales după criteriul utilităţii sale în direcţia refacerii sau menţinerii stării de sănătate perfectă.
Pe lângă toate substanţele chimice pe care le conţine, un aliment conţine si viaţă, fiind cu atât mai apreciat cu cât este mai proaspăt si mai biologic, adică mai plin de viaţă.
Însă viaţa nu poate fi măsurată cu analize fizico-chimice.
În ultimele decenii, s-a conturat tot mai mult necesitatea folosirii unor metode calitative, care să vină în completarea metodelor analitice obişnuite (fizice si chimice cantitative), şi să aibă astfel o contribuţie importantă la lărgirea conceptului de calitate, mai ales în ceea ce priveste utilizarea plantelor şi a altor substanţe de către om, în scop alimentar sau medicinal.
Dintre metodele calitative morfogenetice merită amintite dinamoliza capilară, testul picăturii sensibile, precum şi analiza cristalelor de gheaţă realizată de către Masaru Emoto, devenită celebră în ultimii ani.
În medicină, în farmacie, în agricultură, în industria alimentară, precum şi în industria suplimenţilor alimentari, controlul calităţii produselor se face în principal cu ajutorul unor metode analitice biochimice, adesea foarte laborioase şi costisitoare, cum sunt analizele fizico-chimice şi microbiologice. Însă astfel de metode sunt limitate atunci când se ridică problema aprecierii calităţii biologice, a determinării anticipative a evoluţiei în timp a unui produs, sau a comparării calitative a două produse care chimic au aceeaşi compoziţie dar care diferă prin aspecte calitative, mai ales de natură biologică sau energetic-subtilă.
Din aceste motive producătorii s-au orientat spre utilizarea de diverse metode calitative, dintre care cristalizarea sensibilă, numită şi tesigrafie, biotesigrafie sau morfocristalizare este metoda morfogenetică cea mai cunoscută şi mai utilizată. Ea a fost utilizată de-a lungul timpului şi este folosită si acum, cu rezultate bune, pentru a evidenţia calitatea biologică superioară a produselor alimentare ecologice şi biologice faţă de produsele alimentare convenţionale, precum şi pentru a evalua modificările biologice pe care le suferă un aliment în funcţie de metoda de prepare aleasă.
Meritul deosebit al metodei este însă acela de a diferenţia foarte clar substanţele organice vii de cele moarte sau de cele anorganice, iar în ceea ce priveste substanţele organice poate determina “retragerea” treptată a energiei vieţii, pe măsură ce se instalează moartea biologică, dacă probele sunt făcute de exemplu pe frunze care au fost culese si apoi ţinute mai multe zile, timp în care ele încep treptat să moară, uscându-se.
Ea a fost mult folosită în studiul forţelor morfogenetice (forţele care guvernează apariţia formelor fizice vii şi nevii şi fenomenele fiziologice vii), respectiv pentru a pune în evidenţă tipul de energie asociată substratului analizat, aspect imposibil de determinat prin metode cantitative.
- Originea metodei
Metoda provine din Şcoala antropozofică şi a fost inspirată de către Rudolf Steiner. A fost pusă la punct în anii 1930-1950 de către o serie de cercetători, începând cu biochimistul Ehrenfried Pfeiffer (1899- 1961) care şi-a dorit să găsească o cale prin care ceva imaterial şi mai ales specific vieţii, ar putea fi redat printr-o metodă materială. Pentru aceasta el a căutat, aşa cum i-a indicat Steiner, un „reactiv sensibil la modificările formelor aşa cum turnesolul este sensibil la acizi şi la baze”.
Pfeiffer a testat în acest scop numeroase săruri şi în 1925 definitivează metoda cristalizării sensibile pe baza clorurii de cupru hidratate (CuCl2x2H20), cea mai sensibilă sare la modificările forţelor morfogenetice în raport cu substratul adăugat. Menţionăm că atât Pfeiffer, cât şi alţi cercetători cum au fost Selawry, Kolisko şi Jung au testat şi alte săruri alcaline şi alcalino-pământoase (de sodiu, magneziu, potasiu) precum şi săruri metalice (de fier, plumb, aur, mercur, argint, staniu, zinc), înainte de a alege clorura de cupru hidratată.
Prima lucrare despre cristalizare a lui Pfeiffer apare în 1927: „Aus dem naturwissenschaftlichen Forschungslabor in Dornach” („Comunicarea laboratorului de cercetare a stiinţelor naturale din Dornach”).
În 1930 publică „Kristalle” („Cristalele”), în 1931 „Studium von Formkraften an Kristallisationen” („Studiu asupra forţelor generatoare de forme în cadrul cristalizării”), în 1935 „Empfindliche kristallisationen als Nachweis von Formkraften im Blut” („Cristalizarea sensibilă, indicator al forţelor formatoare purtate de către sânge”).
- Informaţia vehiculată de apă şi clorura de cupru hidratată
Clorura de cupru hidratată are o capacitate foarte specială: este deosebit de avidă de apă, aşadar poate fi influenţată de informaţia pe care apa o vehiculează.
Numeroase cercetări ştiinţifice realizate în ultimii ani, dintre care cele mai populare sunt studiile lui Masaru Emoto, au arătat că, de fapt, apa are o proprietate remarcabilă: ea copiază informaţia unei substanţe cu care vine în contact, chiar dacă această substanţă se află într-o cantitate foarte mică, în raport cu apa.
Apa este atât de sensibilă încât se poate încărca si cu energii foarte subtile şi rafinate cum ar fi de exemplu cele atrase de realizarea unei rugăciuni, aşa cum reiese din diversele experimente realizate de Masaru Emoto. Acest experiment deosebit şi repetat de Dr. Masaru Emoto în mai multe rânduri a fost prelevarea sicristalizarea prin îngheţare a unor eşantioane de apă, înaintea şi după efectuarea unei rugăciuni asupra ei. Rezultatele sunt grăitoare.
Clorura de cupru se comportă de fapt doar ca un simplu revelator al informaţiei vehiculate de apă, aşa cum argintul este un revelator pentru lumină în fotografie.
De fapt, toate observaţiile realizate asupra felului în care cristalizează clorura de cupru la care se adaugă un substrat au arătat că ea nu se combină niciodată cu substratul analizat, ci doar îşi modifică aspectul reţelei de cristalizare.
Putem spune că formarea imaginii de cristalizare sensibilă este analoagă felului în care pilitura de fier aşezată într-un câmp magnetic se dispune de-a lungul liniilor de câmp magnetic, oferindu-ne o sui-generis „fotografie” a câmpului magnetic, care altfel rămâne invizibil cu ochiul liber.
Privind lucrurile din această perspectivă, cristalizarea sensibilă este o sui-generis „fotografie” a forţelor morfogenetice, adică a forţelor Vieţii.
Esantion de apă din barajul
Fujiwara înainte de efectuarea
rugăciunii (Masaru Emoto)
În concluzie putem spune că metoda cristalizării sensibile nu este doar una de analiză de laborator. Ea este în primul rând o modalitate de evidenţiere a forţelor morfogenetice care coordonează creşterea, dezvoltarea şi degenerarea materiei vii.
Esantion de apă din barajul Fujiwara
după efectuarea rugăciunii (Masaru Emoto)
„În vârtejurile sale imobile putem citi viaţa şi moartea, sănătatea şi boala, puritatea şi poluarea, energia şi entropia, ordinea şi haosul.[…] Ea ne învaţă în modul ei specific despre existenţa unor lucruri ascunse în negura timpurilor. Pe zi ce trece sunt tot mai mulţi cei care consideră că se află în faţa uneia dintre descoperirile cele mai extraordinare ale secolului XX.” (Jean- Pierre Lentin)
- Modul de realizare a cristalizării sensibile
Testul cristalizării sensibile se bazează pe studiul formelor ce apar în urma evaporării unei soluţii apoase de clorură de cupru amestecată cu o cantitate extrem de mică de substrat, aşezată pe o placă Petri. Soluţia se evaporă într-o incintă în care se asigură o temperatură şi un nivel de umiditate controlat, iar pe placă rămâne desenul format de cristalele de clorură de cupru, desen ce constituie amprenta de cristalizare specifică substratului adăugat.
Cristalizarea soluţiei de clorură
de cupru, martor
Dacă soluţia este pură (martor, nu conţine nici un substrat adăugat) clorura de cupru cristalizează sub forma unor ace fine, dispuse în mici rozete, aglomerate în special spre marginea plăcii.
Imagine de cristalizare
sensibilă pentru sânge uman
Dacă la soluţia pusă la cristalizat se adaugă cantităţi extrem de mici (0,4% – 0,06%) de substrat (extract vegetal, soluţie de sânge hemolizat, sânge proaspăt, extracte de organe, extracte din alimente, băuturi, medicamente etc.), imaginea de cristalizare se organizează într-un mod surprinzător în forme extrem de coerente, specifice substratului.
Imaginile de cristalizare realizate cu extracte biologice (provenind de la plante, alimente, animale, oameni) prezintă cea mai mare organizare specifică, generând forme caracterizate de un centru de la care pleacă radiar o mulţime de striuri sau raze extrem de dense şi coerente faţă de cristalizarea specifică clorurii de cupru pure.
Imagine de cristalizare
sensibilă pentru planta
Tephrosia purpurea
Imagine de cristalizare
sensibilă pentru miere polifloră
Fiecare substanţă vie sau nevie are „semnătura” ei specifică, iar în plus, imaginile de cristalizare, fiind capabile să pună în evidenţă formele forţelor generatoare ale vieţii în plenitudinea dinamicii şi a unicităţii lor nu sunt niciodată identice, ci doar analoage, asemănător frunzelor unui copac, care deşi nu sunt superpozabile, sunt specifice acelei specii.
Imagine de cristalizare
sensibilă pentru pentru
polen proaspăt (crud)
de păpădie (polen
cules de albine)
Tot ceea ce este viu este în continuă vibraţie, în continuă transformare, iar cristalizarea pune în evidenţă această miscare specifică vieţii, prin formarea de imagini analoage, dar niciodată superpozabile.
Imagine de cristalizare sensibilă
lăptişor de matcă
În mod surprinzător, imaginea substanţelor anorganice sau foarte mult prelucrate chimic, nu este centrată şi nici organizată. Această diferenţă majoră dintre imaginea de cristalizare a viului şi cea a ne-viului evidenţiază tocmai prezenţa forţelor formatoare ale vieţii în tot ceea ce este viu.
Imagine de cristalizare
sensibilă pentru zahăr alb
rafinat
În secolul trecut a existat o divergenţă importantă între vechii chimişti care susţineau că tot ceea ce are viaţă are ceva special, care nu poate fi pus în evidenţă, şi care era numit suflu sau prana sau chi, în timp ce noii chimişti nu au acceptat această idee deoarece existenţa acestui suflu al vieţii nu se putea demonstra prin analize chimice.
Imagine de cristalizare sensibilă
pentru zahăr nerafinat
Cristalizarea sensibilă demonstrează însă tocmai existenţa şi prezenţa acestei energii a vieţii, care organizează şi coordonează apariţia formelor şi a structurilor fizice vii, pe care Rupert Sheldrake a numit-o forţă morfogenetică.
- Domenii de utilizare a cristalizării sensibile
Agricultură:
• pentru a determina amprenta specifică unei plante sau părţi de plantă, pentru a aprecia starea de vitalitate şi de sănătate a unei plante sau degradarea ei, influenţa solului şi a condiţiilor de mediu (climă, poluare) asupra stării plantelor: Friedrich-Vincenz von Hahn (1962), B. Petterson (1969), Alla si Oleg Selawry (1957-1975), Hans Kruger (1950), Magda Engqvist (1964), Jean Leray (1973),
• valoarea biologică a alimentelor şi băuturilor precum şi influenţa tipului de agricultură asupra lor şi a modului de preparare a alimentului: Alla şi Oleg Selawry (1957-1975), J. Bockenmuhl (1980), Marie-Therese Piva (1980)
Medicină umană şi veterinară:
• modalitate de orientare a diagnosticului în orice tip de afecţiuni, atât la om cât şi la animale, pentru precizarea terenului general, al vitalităţii, al îmbătrânirii, etc. şi chiar pentru diagnosticarea precoce a cancerului. Precizia metodei este de minim 80%.
• Modalitate de diagnostic preventiv al bolilor prin identificarea organelor afectate de tulburările emoţionale, înainte de apariţia primelor simptome ale bolilor
• Orientarea precoce a diagnosticului
• Alegerea remediului compatibil cu bolnavul
• Evidenţierea efectului terapiei alese la nivel energetic (biofeedback)
• Determinarea tipului de câmp morfogenetic specific unei plante medicinale, extract, remediu
• Aprecierea valabilităţii unui remediu
• În domeniu medical menţionăm studiile lui Pfeiffer (1927- 1961), Begouin (1938), Pfeiffer si Miley (1939), Trumpp si Rascher (1939), Seigle (1939), Isabel (1940), Selawry (1939, 1940, 1949, 1957, 1959, 1969, 1984), Rohlofs (1944), Krebs (1947), Kubina (1954), Bourgeois (1954), Beckmann (1959), Bessenich (1960), Spielberger (1983), Huguette si Guille (1983), Barth (1984), Hoffmann (1985), Knijipenga (1996).
Psihologie:
• Identificarea efectului energetic al tulburărilor emoţionale
• Verificarea efectului tratamentului psihologic la nivel energetic
Spiritualitate:
• Identificarea aspectelor rezonatorii specifice
• Diferenţierea benefic – malefic prin gradul de organizare şi armonie al imaginii
• Evidenţierea impactului gândirii asupra materiei
- Interpretarea imaginii de cristalizare
În acest scop se urmăresc caracteristicile şi aspectul centrului de cristalizare, situat de obicei pe linia mediană, uşor descentrat faţă de centrul plăcii, apoi aspectul razelor sau striurilor de cristalizare din Zona B numită şi Zona Medie, raze care pleacă din centrul de cristalizare şi se îndreaptă spre periferia plăcii, iar în finalul aspectul şi, mai ales, lăţimea Zonei C periferice, unde razele îşi pierd coordonarea şi direcţia dată de centru şi devin relativ paralele între ele, formând o bandă marginală.
- Ordonarea în jurul unui centru
Spre deosebire de imaginea de cristalizare a clorurii de cupru pure care nu prezintă un centru principal, ci un ansamblu de mici fascicule de cristalizare independente unele de altele, imaginea de cristalizare sensibilă a unui substrat viu este un ansamblu organizat, centrat, care reflectă unitatea fiinţei vii.
Slăbirea coordonării, reflectată în apariţia de centri secundari de cristalizare individualizaţi faţă de structura radiantă generală, apare în caz de diminuare a forţelor formatoare, adică de reducere a vitalităţii – boală, îmbătrânire, degradare.
Striurile sunt mai vag trasate, sunt mai puţine si mai terne în caz de diminuare puternică a vitalităţii, când imaginea de cristalizare tinde să se apropie tot mai mult de imaginea specifică cristalizării clorurii pure, arătând astfel diminuarea forţelor specifice vieţii în substratul analizat.
Aspectul centrului de cristalizare dă şi el informaţii importante despre vitalitate:absenţa centrului indică absenţa energiei vieţii, un centru slab sau chiar punctiform indică o vitalitate redusă, în timp ce un centru bine conturat şi complex ca formă, arată un nivel crescut de vitalitate.
Cu ajutorul acestei metode se poate aprecia degradarea treptată a unui remediu sau a unui aliment, aşa cum reiese din următoarele experimente.
În primul experiment au fost realizate serii de cristalizare pentru un eşantion de polen proaspăt şi acelaşi eşantion care a fost păstrat necorespunzător (la temperatura camerei, într-o pungă de plastic închisă), un anumit număr de zile.
Comparaţie între polenul de albine poliflor păstrat corespunzător şi necorespunzător
Metoda este atât de sensibilă încât poate fi folosită si pentru a aprecia rapid dacă un aliment cu o înaltă valoare biologică şi plin de viaţă, cum este de exemplu mierea, a fost amestecat intenţionat cu un aliment mort din punct de vedere vital, cum este de exemplu zahărul alb rafinat.
Comparaţie între miere şi miere amestecată cu sirop de zahăr
Principalele obiecţii care au fost aduse de către chimişti şi farmacişti acestei metode au fost mai ales că ea probabil nu pune în evidenţă încărcătura energetică a plantelor şi alimentelor naturale sau a sângelui uman sau animal ci imaginea complexă si coordonată care apare este rezultatul complexităţii chimice extraordinare, specifică lumii vii.
Ei au susţinut că imaginile obţinute pentru substanţele anorganice sau pentru cele izolate prin extracţie chimică, cum este de exemplu si zahărul, care în imaginea de mai sus arată aproape la fel ca si imaginea martor (chiar un pic mai “rău” decât martorul) sunt diferite de imaginile substanţelor vii deoarece cele anorganice sunt substanţe chimic pure, în timp ce cele provenite din lumea vie sunt foarte complexe.
Acest lucru părea corect la prima vedere si de asemenea era foarte greu de combătut deoarece în lumea vie nu putem găsi substanţe chimic-pure. Sucul unei plante, sângele uman sau orice alt produs al unei fiinţe vii este o asociere de mai multe substanţe chimice, chiar de sute de substanţe.
Cu toate acestea problema a fost depăşită şi s-a demonstrat faptul că prin cristalizare sensibilă se poate pune în evidenţă o încărcătură energetică subtilă, în momentul în care au fost făcute o serie de experienţe prin care s-a comparat un macerat de plantă cu acelaşi macerat binecuvântat.
Compoziţia chimică era absolut identică, folosindu-se acelaşi macerat, însă jumătate din el a fost binecuvântat după realizarea lui. Cele două probe au fost analizate simultan, în aceeaşi cutie de critalizare, pentru a elimina orice alte posibile variaţii ale condiţiilor de timp si spaţiu.
Au fost realizate mai multe astfel de serii de cristalizare, folosind mai multe plante,iar modificările prezente pe plăcile cu macerat binecuvântat au fost aceleaşi, conducând la următoarele concluzii:
1. efectul binecuvântării apare pe imaginea de cristalizare, cel mai clar, în banda marginală (zona dinspre periferia plăcii, unde acele nu mai respectă direcţia dată de centru ci devin paralele între ele, întrun mod uniform);
2. modificarea tipică care apare pe toate plăcile cu plante binecuvântate este îngustarea de diverse grade a benzii marginale;
3. interpretarea acestui semn este cresterea rezonanţei cu o energie care amplifică manifestarea „energiei vieţii” în planta binecuvântată.
- Faţa ascunsă a medicamentelor sau ce ne dezvăluie cristalizarea sensibilă
Cu ajutorul acestei metode extrem de sensibile, care revelează fără greş încărcătura energetică a substratului analizat, sau altfel spus ce se acunde în spatele unui ambalaj frumos, putem descoperi ceva esenţial despre medicamentele de sinteză:unele NU AU VIAŢĂ, iar altele mimează energia vieţii, dar fără succes. Şi ne întrebăm atunci din nou: cum ar putea să ne redea viaţa ceva mort ?
Dr. Cristina Cîmpean, Cornel Hoţiu – ” Lohanul” nr.25
