ÎN ROMÂNIA CONDAMNAREA COMUNISMULUI A DEVENIT RUSOFOBIE

Să deschidem pentru început monumentalul volum  Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, dat publicității în anul 2006. El este document științific oficial al statului român, redactat de o comisie de savanți istorici români sub coordonarea profesorului Vladimir Tismăneanu. A fost întocmit pe cheltuiala Guvernului României și are menirea de a dezvălui opiniei publice românești (adică nouă, românilor) atrocitățile săvârșite în România de către regimurile comuniste ale lui Dej și Ceaușescu. Iată ce citim noi în acest document încă de la începutul său:
” În URSS, cel puţin 20 de milioane de oameni au pierit în sinistrul experiment bolşevic.” (pg 10)
     ”Sistemul stalinist nu a avut o asemenea longevitate şi intensitate precum în România, luând în considerare lipsa destalinizării în România” (pg 11)
      ” Pentru  Stalin, ori Gheorghiu-Dej, ereziile ideologice echivalau cu crime politice (pg 11)
      ”De-sovietizarea de după 1963 a fost de fapt un mecanism de supravieţuire a elitei comuniste. Tot de sus s-a hotărât şi revenirea la formulele cele mai agresive de control stalinist” (pg 11)
     ”Despărţirea de centrul imperial de la Kremlin a însemnat doar afirmarea dreptului elitei locale din România, obsedată de aceleaşi mituri leniniste, să decidă ea însăşi priorităţile în politica internă şi externă. Chiar şi aşa, devierea naţional-comunistă românească nu a reprezentat niciodată o primejdie reală pentru unitatea Blocului Sovietic” (pg. 12)
     ”Forma delirantă a postulatelor staliniste… Spre deosebire de alte state sovietizate, România nu a traversat o perioadă de veritabilă destalinizare… Brutala intervenţie sovietică din perioada 1944-1947… Ca şi în URSS, s-a recurs la violenţa maximă …. Dictatura PMR, apoi PCR (după 1965), a fost construită după modelul sovietic… impunerea regimului bolşevic în Basarabia şi Bucovina de Nord în perioada de după ultimatumul sovietic din iunie 1940…”.(pg 13-14)
     ”În perioada stalinismului dezlănţuit (1948-1964), regimul a creat un întreg univers concentraţionar pe care pe drept cuvânt îl putem numi Gulagul românesc”. (pg 15)
    ”Practicile comunismului românesc şi-au avut originea în modelul leninist-stalinist de inginerie socială.. România a îmbrăţişat cu fervoare miturile bolşevice…” (pg 16)
Astfel de citate împănează până la refuz întreaga carte în așa fel încât după parcurgerea documentului cititorul rămâne cu convingerea că singurii vinovați pentru atrocitățile produse în România pe timpul comunismului din 1950 până în  decembrie 1989 sunt rușii.
Ca unul care am petrecut între 1985-1990 cinci ani în coloniile comuniste de muncă de muncă forțată din România lui Ceaușescu fiind etichetat ca ”element neadaptat realităților socialiste și  comuniste” și ca autor care am scris la rândul meu, printre multe altele, două cărți despre coloniile comuniste de muncă din România ceaușistă (ambele publicate de Editura Humanitas) sunt total împotriva ideii că de ororile comunismului românesc  sunt vinovați rușii.
Oricât de mult aș ține la dl Tismăneanu (un istoric harnic și merituos dealtfel) și la prestigiul intelectual al celor care au întocmit Raportul amintit mai înainte,  nu pot fi de acord cu un astfel de punct de vedere.
Cei care mă călcau în picioare și mă scuipau în suflet în lagărele și coloniile de muncă socialiste și pe mine și pe alți camarazi de-ai mei nu erau ruși și nu vorbeau rusește ci românește. Ei erau români și aveau nume cât se poate de românești: Mureșan, Mihail, Gheorghe, Vasilescu etc. Nu veneau nici de la Moscova, nici de la Stalingrad, nici  din Kiev ci veneau din Cluj, din Craiova, din Ploiești sau din alte localități din România. Nu erau (repet) ruși ci erau românași de-ai noștri! Cu preponderență oltenași! Și nu se purtau bestial pentru că așa le cerea funcția ci fiindcă pur și simplu  le făcea plăcere să te calce în picioare și să te scuipe în suflet.
Cum a devenit condamnarea comunismului în România expresia urii față de Rusia este o problemă extrem de interesantă și care merită studiată.
Ideea pe care se sprijină întreaga politică de condamnare a comunismului în țara noastră este una foarte simplă, dar cu o miză extraordinar de mare. Ea spune că mahării Securității Române și politrucii ceaușiști de la vârful propagandei comuniste din România au fost de fapt niște ființe inocente și neprihănite, patrioți români exemplari, însă ei  au căzut sub influența diabolicei doctrine bolșevice rusești.
Ca atare, nu ei sunt vinovați de atrocitățile comise de comunism în România ci Stalin și poporul rus care prin influența lor diabolică ne-au adus comunismul venind în România călare pe tancurile rusești. Noi, românii i-am văzut pe ruși venind  călare pe tancuri și cu steagul roșu în mână, și așa unii dintre noi am devenit și noi bolșevici. Iar dacă rușii ar fi intrat în București în 1944 călare pe mături, noi, românii, am fi devenit, evident, vrăjitori.
Totuși, în marea lor majoritate, rușii nu au intrat în România în 1944 călare pe tancuri ci călare pe caii lor de luptă și pe motociclete. Cu toate acestea noi, românii, nu am devenit nici maeștri în echitație (sau măcar crescători pasionați de cai)  și nici fabricanți de motociclete, iar Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România și dl Tismăneanu nu ne explică de ce nu s-a întâmplat așa. Raportul ne arată doar că nu românii sunt vinovați pentru atrocitățile și crimele comunismului din România ci rușii în cap cu criminalul de Stalin, ”călăul popoarelor”.
Acest neobișnuit și extraordinar de interesant mod de a ”condamna” comunismul  arată clar de ce în România și în întreaga Europă de Est, nu a existat până în prezent nici un vinovat tras la răspundere pentru atrocitățile comunismului, iar căpeteniile regimului ceaușist și ale vestitei SECURITĂȚI, comandanții poliției secrete est-germane STASI și alți sefi ai servicilor estice comuniste sau urmașii lor din eșalonul al doilea au devenit după 1990 parteneri de încredere ai Uniunii Europene, oameni de afaceri sau oameni politici (inclusiv europarlamentari) etc.
E plină Uniunea Europeană de falși disidenți anticomuniști și eroi ai revoluției anticomuniste (care au fost de fapt fruntași ai politicii comuniste sau chiar torționari comuniști)  în timp ce scriitori, filosofi sau oameni politici din Est care au îndurat persecuții și suferințe grele sub comunism și au crezut în ideea de libertate trăiesc azi ignorați, mulți dintre ei în mizerie și sărăcie, bolnavi sau uitați complet de Occident (dacă nu cumva sunt supuși în continuare unor drastice și crâncene supravegheri și cenzuri din partea autorităților).
Condamnarea comunismului a devenit o falsă cortină în spatele căreia diriguitorii politicii occidentale se îmbrățișează prietenește cu generalii și agenții serviciilor secrete comuniste europene.
Acest lucru nu ar fi însă un lucru rău și poate că nu ar deraja, cu condiția ca foștii agenți ai comunismului să dorească la modul cel mai sincer redresarea Europei și întărirea acesteia. Dar ei nu vor așa ceva. Ei vor doar distrugerea rivalilor din serviciile secrete ruse, vor dispariția foștilor scriitori sau filosofi pe care i-au avut odinioară ca deținuți în lagăre sau în închisori, vor puterea absolută în nume personal și vor acces nelimitat la bogății, vor cultivarea în continuare a rusofobiei și în acest scop au făcut din condamnarea comunismului expresia supremă a urii față de Rusia.
Acești noi aliați ai Europei Occidentale nu cred în Dumnezeu, nu au sentimente, nu au respect pentru adevăr și singura lor strategie este trădarea, căpătuirea cu orice preț, corupția și furtul (care de altfel s-au și extins azi ca o palgă în întreaga Uniune Europeană). Ei sunt aliații Uniunii Europene de 20 de ani, dar Uniunea Europeană merge din ce în ce mai rău: Biserica Catolică este profund destabilizată și stă pe punctul de a se prăbuși, preoții ei sunt forțați să batjocorească sfânta taină a cununiei și să recunoască și să oficieze căsătorii între homosexuali, lucru care distruge chiar baza Bisericii Catolice. Goana după avere, putere și bogății a cuprins ca un incendiu toată societatea occidentală (și avertismenetele papei Francisc că în acest fel uităm de săraci și ne îndepărtăm de Dumnezeu sunt primite cu zâmbetul pe buze), urmărirea și spionarea populației și a oamenilor simpli au devenit obsesia autorităților, libertățile cetățenilor sunt pe zi ce treceîngrădite, în Anglia și în alte state europene a apărut deja cenzura pentru presă. Mai nou, în UE se naționalizează bănci și se jefuiesc pe față conturile bancare ale deponenților în disprețul total al legii apărării proprietății private care constituie temelia și baza societății capitaliste.
Toate aceste rele și tot acest val malefic care vatămă societatea europeană în profunzimea ei sunt caracteristice comunismului est-european. Ele nu existau în Occident înainte ca țările Europei de Est și serviciile lor secrete să adere la UE și la NATO. Ele au fost aduse în interiorul UE de agenții SECURITĂȚII ceaușiste, ai STASI, ai SIGURIMI (deși Albania nu e încă membră a UE) și ai altor servicii secrete estice. Dar agenții amintiți nu au adus intenționat în UE aceste aspecte ci pur și simplu le-au introdus prin efectul aculturației.
Aculturația este fenomenul (incontrolabil) prin care două culturi diferite (aici comunistă și capitalistă) fac între ele schimb de instrumente economico-sociale în zona în care ele se ating și vin în contact. Este un fel de osmoză culturală și ea nu poate fi controlată de nimeni. Prin acest fenomen elemente (nu neapărat pozitive, cum ar fi de exemplu drogurile) ale civilizației capitaliste au trecut în societatea est-europeană după cum instrumente și elemente ale totalitarismului comunist au trecut în societatea capitalistă occidentală și ele se văd azi clar cu ochiul liber peste tot în Occident.
Confiscarea depozitelor bancare private ale deponenților la băncile cipriote și naționalizarea băncilor din Spania sunt elemente ale doctrinei comuniste clasice marxist-leniniste și cele mai recente dovezi ale transferului de ideologie comunistă către Occident. Așa ceva era de neconceput înainte de 1990 în țările Europei Occidentale, adică înainte de intrarea în NATO și în UE a fostelor țări comuniste. Azi aceste aspecte și ”măsuri de redresare” sunt firești și recomandate Occidentului direct de FMI.
Și asta încă nu este totul. Toată această nesiguranță și tulburare la care Europa asistă azi uimită și toată această agitație privind alimentația contaminată, schimbarea etichetelor la carne, anunțurile privitoare la faptul că în hamburgeri și shaorma se găsește carne de câine sau de șobolan, suspiciunea că alcoolul din magazine este contrafăcut, propaganda antirusească, întreținerea elementelor Războiului Rece sunt instrumente de învrăjbire și destabilizare a societății practicate înainte de 1989 de servicii precum SECURITATEA ceaușistă sau STASI. Este imposibil ca Uniunea Europeană să nu vadă asta!
Și lucrurile nu se vor opri aici. Fenomenul influenței de interfață al aculturației ascultă de legi științifice nu de legile birocraților de la Bruxelles. El va duce în interiorul UE germenii altor fenomene ale totalitarismului comunist.
Vom asista probabil în curând (deja asistăm) nu doar la confiscarea banilor privați din bănci ci și la legi care să limiteze libertățile presei (în Anglia a apărut deja așa ceva în aceste zile), care să încalce drepturile omului permițând tortura, care să permită  apariția cenzurei,  arestarea oamenilor de pe stradă sau internarea lor cu forța în ospicii și poate chiar înființarea sinistrelor tribunale populare de inspirație comunistă.
Totuși Uniunea Europeană nu-și face nici un fel de griji pentru drumul din ce în ce mai periculos pe care ea merge și singura ei preocupare este supravegherea Rusiei și a ”evoluției democrației în Rusia” precum și ”informarea” nonstop a cetățenilor europeni (adică a noastră) despre atrocitățile regimului stalinist (vezi desenele alăturate), care regim a dispărut de pe scena istoriei de peste o jumătate de veac.
În schimb popoarele UE presimt instinctiv că lumea lor a fost pătrunsă deja de un rău extrem de agresiv, ele știu chiar că răul acesta vine din Est, dinspre România, Bulgaria, Ungaria, Țările Baltice și tocmai de aceea se împotrivesc primirii de imigranți din aceste zone. Deocamdată viziunea lor asupra acestui rău care pătrunde în lumea lor este încă nebuloasă, ele cred că de vină sunt popoarele român, bulgar, maghiar etc și ne condamnă în bloc pe toți. Dar nu tot așa facem noi cu rușii? Nu-i condamnăm noi pe ruși în bloc pentru relele comunismului?
Acest lucru denotă că opinia publică occidentală ca și opinia publică est-europeană sunt influențate și ținute sub control de aceleași forțe. Știm și unde sunt localizate aceste forțe: în mass-media, în sferele înalte ale politicii și în afacerile economico-financiare, dar încă nu avem capacitatea de a identifica precis responsabilii acestor forțe, adică persoanele care dirijează respectivele forțe.
Deocamdată singura salvare a Europei nu poate veni decât din partea aripii eurosceptice a tinerilor politicieni occidentali. Aceștia practică un euroscepticism constructiv bazat pe patriotism economic și pe apărarea intereselor economice naționale. Faptul că ei acuză Uniunea Europeană că a ajuns un nou URSS arată clar că ei sunt bine orientați în direcția noilor parveniți politic și material care au penetrat adânc structurile NATO și ale UE și care provin din fostele servicii secrete din Est și din fostele aparate de propagandă comunistă est-europene.
Rămâne de văzut în ce măsură euroscepticii occidentali vor reuși să supună unei ”dialize” eficiente sângele politic al vechii Europe Occidentale și să-l purifice de influențele nocive ale fostelor servicii secrete și politice comuniste din Est.
Condamnarea comunismului se limitează azi la concluzia că vinovat de toate nenorocirile comunismului este poporul rus.
Efectele unei astfel de politici sunt însă catastrofale pentru ideologia europeană modernă, care rătăcește în acest fel calea combaterii corecte a părții nocive a comunismului (pentru că nu tot comunismul în bloc trebuie condamnat, el a avut și părțile lui bune).
Dacă singurii vinovați pentru crimele comunismului sunt Stalin și rușii, înseamnă că responsabilitatea pentru ororile comuniste din Europa de Est nu pot fi puse decât pe seama lui Stalin și pe seama națiunii ruse.
Ca atare nu există responsabili și vinovați est-europeni pentru atrocitățile comise în România, Ungaria, Bulgaria etc pe timpul comunismului. Neexistând călăi și torționari locali nu pot exista nici victime locale ale teroarei comuniste est-europene. Ca atare tot ce s-a scris despre procesul comunismului devine dintr-o dată minciună și dintr-o singură mișcare dispar disidenți, dispar eroi ai luptei anticomuniste, dispar martiri ai rezistenței comuniste, sunt supuși linșajului mediatic scriitori cu convingeri anticomuniste sau sunt luați în derâdere. Iată pe ce culmi de eroare și pe ce căi rătăcite  ne duce ideea că de atrocitățile comunismului sunt vinovați rușii și Stalin.
Iată de ce cărțile Hertei Muller (laureată a Premiului Nobel pentru literatură) și ale altora care au criticat comunismul (inclusiv ale lui Soljenițân)  sunt azi privite în batjocură. Soljenițân este azi considerat azi dușman al Occidentului.
Prezentatorul  Harald Schmidt, de la Televiziunea Germană, în timp ce îi lua anul trecut un interviu în direct Hertei Muller, a rupt romanele acesteia și le-a aruncat într-o găleată plină cu sânge de la abator, sugerând cu un rânjet: hai să terminăm odată cu acuzele la adresa dictaturilor, hai să încheiem odată cu acuzarea unora de crime și atrocități!
Romanul Robi pe Uranus al lui Ioan Popa, care înfățișează viața din coloniile comuniste de muncă de pe vremea lui Ceaușescu nu are nici el ”viză” de intrare în Uniunea Europeană, fiind oprit să treacă frontierele României.
Toată lumea este de acord că procesul de condamnare a comunismului trebuie să continue, dar comisarii Uniunii Europene îi caută pe vinovații pentru crimele comunismului nu prin București, Berlin sau Tirana ci prin junglele kampuchiană și africană pentru a-i aduce în fața judecății pe colaboratorii nonagenari ai lui Pol Pot (care a murit de bătrânețe în patul său pe la vreo 80 de ani) sau pe generalul comunist congolez Bosco Ntaganda (care s-a predat de bunăvoie americanilor).
Europa nu a încetat nici o clipă să condamne comunismul. Dar ce curios și bizar! Pentru Europa de azi singurul loc de căutare a autorilor crimelor comunismului rămâne Rusia și arhivele KGB! Întreaga acțiune de condamnare a crimelor comunismului are ca obiect Rusia.
Ideea că poporul rus este singurul vinovat pentru existența comunismului are un singur scop: culpabilizarea în masă a poporului rus ”pentru crima de a fi adus pe lume comunismul”. Asta are însă  drept consecință  spălarea de păcate a serviciilor secrete comuniste cele mai reacționare din Estul Europei care au devenit după 1990 prietene la toartă ale UE.
Conform acestei teorii  toți rușii, întreaga națiune rusă trebuie să cadă în genunchi în fața Europei și să strige plângând în hohote: ”Îndurați-vă de noi și iertați-ne, fraților! Rugăm întreaga omenire să ne ierte! Fiindcă am creat niște monștri ai rasei umane ca Stalin și ca Lenin! Iertați-ne, oameni buni, că suntem niște păcătoși. Noi, rușii, suntem un neam care am creat niște criminali înfricoșători!” (Alexandr Șirokorad – Антисталинизм как форма русофобии- Antistalinismul ca formă a rusofobiei).
Faptul că URSS a dispărut și că Rusia a îmbrățișat după 1991 ideologia capitalistă nu are nici o însemnătate. Ea nu are nici o șansă de a fi iertată.  În anul 2006, într-un celebru interviu acordat revistei Front Page, generalul Ion Pacepa (fost general în Securitatea lui Ceaușescu) declara: ”Cred că suntem cu toții de acord că și fără Partidul Comunist Rus, avem de-a face cu o Rusie extrem de periculoasă care trebuie distrusă  și reconstruită fiindcă ea conține un comunism remanent și acest comunism muribund deși nu are nici o șansă de a fi revigorat va continua să afecteze și să nenorocească viețile a  milioane de oameni multă vreme de aici înainte. Poate că Vladimir Putin nu este atât de tiran și criminal ca Stalin dar continuă să conducă Rusia cu aceeași politică criminală cu care a condus-o Stalin. Încă un mic efort din partea noastră și putem dărâma în sfârșit acest castel din cărți de joc numit Rusia!” (Ion Pacepa, Front Page, 2006). 
Cam așa arată în viziunea generalului Pacepa și în viziunea României lupta anticomunistă și acțiunea de condamnare a comunismului.
Cercetările crimelor comunismului efectuate de istorici europeni au făcut ca numărul oamenilor omorâți de Stalin în lagărele comuniste rusești să crească neîncetat de la un sfert de milion de oameni (câți erau în 1949) la 20 de milioane de oameni (câți erau în 2012), deși nu există nici pe departe documente în acest sens.
Stalin este numit în continuare  ”călăul popoarelor” în toate documentele de condamnare a comunismului fiindcă a omorât, chipurile, milioane de oameni. Totuși, Gingis Han (sau Temugin), care are statui în Mongolia sau în alte orașe, a omorât în anii 1200 în timpul năvălirii mongole aproape jumătate din populația lumii: 130 de milioane de oameni din cei 280 de milioane care trăiau pe vremea lui.  Dar el nu este considerat de istoricii moderni ”călău al popoarelor”. Nu este considerat nici măcar tiran. Dimpotrivă, enciclopediile europene moderne îl prezintă ca pe un bărbat foarte înțelept, care asculta de sfătuitorii lui, un iubitor de familie și un întemeietor de imperii, un erou și un ”cuceritor verde”. Poate vă întrebați ce însemnă această denumire ciudată de ”cuceritor verde”. Ascultați atunci.
Savanți precum dr. Julia Pongraz de la Institutul Carnegie (dar și alte foruri științifice)  insistă  că holocaustul lui Gingis Han a avut un efect benefic asupra ecologiei planetare. Dr Pongraz este de părere că prin invaziile lui sângeroase și prin omorârea celor 130 de milioane de oameni, Gingis Han a reușit curățirea atmosferei de bioxidul de carbon pe care oamenii aceia l-ar fi expirat în atmosferă dacă ar mai fi rămas în viață. Cu alte cuvinte,  omorârea de către Temugin  a 130 de milioane de ființe umane (dintre care 40 de milioane de copii) a fost un lucru…benefic pentru specia umană! Pe de altă parte, distrugerea satelor și a orașelor de către armatele lui Gingis Han a făcut ca pădurile să înainteze și să se extindă, lucru extrem de pozitiv din punct de vedere ecologic.
Iată de ce azi Gingis Han este privit azi ca fiind ”cel mai mare cuceritor verde din istoria omenirii”, omul și conducătorul ”providențial” care și-a dat primul seama cum trebuie combătută încălzirea atmosferei Pământului. Este drept că în acest scop a hotărât să măcelărească 130 de milioane de oameni (dintre care 40 de milioane de copii), dar ”meritele” lui sunt uriașe în ochii unor ecologiști moderni și el rămâne în istorie ca un personaj pozitiv. El nu este considerat nici călău, nici criminal pentru că nu a fost comunist așa cum a fost Stalin.
Nu este exclus ca în viitorul apropiat chiar și Holocaustul evreilor dirijat de Hitler să fie privit tot dintr-o astfel de perspectivă…verde și cât se poate de ecologică. Pentru unii titulatura de ”Hitler cel verde” ar arăta frumos în viitoarele manuale de istorie ale școlarilor europeni.
Acțiunea de condamnare a comunismului a devenit azi în România o expresie a rusofobiei. Este destul să privim orice cotidian care apare la noi în țară pentru a ne convinge de acest lucru. Pentru clasa politică românească (din care provine și rusofobul suprem al României, dl președinte Băsescu), utilitatea practică a unei astfel de strategii politice este reală și de mare ajutor guvernanților. Până acum ni s-a spus că plătim scump căldura din apartamente fiindcă rușii scumpesc gazele, ni s-a spus că șomajul crește fiindcă rușii (pe care i-a adus în România chipurile Cozmin Gușă) au închis oțelăriile din România, generalul Emil Străinu ne spune că dacă nu avem recolte agricole bune și în țară este secetă de vină sunt tot rușii, fiindcă folosesc împotriva noastră diferite arme meteo-paranormale.
Probabil va veni curând și momentul în care dl Isărescu ne va spune că nu mai sunt bani de pensii fiindcă rușii au furat pentru a doua oară tezaurul de la BNR chiar de sub nasul agenților de pază.
Nu contează dacă toate astea sunt minciuni. Important este ca operațiunea  ”condamnarea comunismului” să continue. Și continuă. O ultimă ”descoperire” în materie de crime ale comunismului arată că 80% din crimele împotriva umanității aparțin comunismului stalinist și numai 20% aparțin nazismului și fascismului.
În urmă cu 30 de ani proporția era exact invers: 20% dintre crimele împotriva umanității aparțineau comunismului și  80% nazismului și fascismului.
Prin anii 2000 proporția se echilibrase: 50% dintre crime aparțineau comunismului stalinist și 50% nazismului și fascismului.
Cu un mic efort, peste un an sau doi vom descoperi că de fapt toate crimele împotriva umanității aparțin numai comunismului stalinist și rușilor și că de fapt Hitler și Al Treilea Reich nu au existat, aceștia fiind de fapt născociri ale comunismului.
Cu asta va lua sfârșit probabil și lunga și istovitoarea acțiune de condamnare a comunismului în România și în Europa.
Rămâne să vedem ce zice Doamna Istorie, severa profesoară care până acum nu a dat niciodată notă de trecere celor care nu și-au învățat lecțiile și i-a lăsat mereu repetenți la materia respectivă.
Ioan  HERALDuniversulromanesc.ro