13 iunie 1944 – Bodnăraş unelteşte, la Palat, deschiderea frontului prin „Poarta Iaşiului” Anul 1942 aduce schimbări importante în situaţia de pe front. Este smulsă iniţiativa strategică din mâna Germaniei de către coaliţia Naţiunilor Unite: Barbu Ştirbei, trimis la Cairo Încă din februarie 1943, Mareşalul Antonescu îi propune lui Mussolini ieşirea comună din război, iar în septembrie 1943 încep negocieri secrete pentru încheierea unui armistiţiu cu anglo-americanii; mai au loc în octombrie, acelaşi an, la Lisabona, încercări de armistiţiu cu englezii; este abordat în acest scop inclusiv Suveranul Pontif. După întrevederea serviciilor secrete aliate la Cairo, s-a decis trimiterea misiunii colonelului De Castelaine în România, împreună cu alţi doi ofiţeri, pentru a lucra ca intermediari între aliaţi şi Bucureşti. Acesta este prins la paraşutare şi instalat, în Bucureşti, într-un apartament al Jandarmeriei, la ultimul etaj. Ca urmare a paraşutării colonelului De Castelaine în România, principele Barbu Ştirbei este trimis în cel mai mare secret la Cairo, sub numele de Bond, cu un paşaport dat de Antonescu, dar la Istanbul este demascat nemţilor de către englezi, care nu erau de acord cu ieşirea României din Axă. Churchill miza pe faptul că germanii şi românii vor temporiza înaintarea ruşilor spre Europa, iar o debarcare anglo-americană în Balcani ar tăia drumul ruşilor spre Europa. La acest plan s-a opus în mod special preşedintele american Roosevelt. La sprijinirea războiului antisovietic au contribuit şi cererile americane, din ianuarie 1943, reluate în ianuarie 1944, adresate ţărilor Axei, inclusiv României, de capitulare necondiţionată, cereri prezentate şi în negocierile de armistiţiu de la Cairo, din martie 1944 (respinse atât de către guvernul Antonescu, cât şi de opoziţia Maniu-Brătianu), fapt ce a dus la prelungirea războiului cu peste un an. Churchill urmărea o politică în doi cu S.U.A., iar Roosevelt voia o politică în patru şi lichidarea Imperiului Britanic. O problemă ridicată de către partea română la negocierile de la Cairo şi respinsă de catre anglo-americani a constituit-o problema Transilvaniei de Nord, răpită României prin Dictatul de la Viena. Anglo-americanii au declarat că aceasta problemă va face obiectul negocierilor la Conferinţa de Pace, după terminarea războiului. Deoarece partea română nu avea nici o garanţie ca anglo-americanii vor retroceda acest teritoriu, a respins propunerea. Ruşii îşi urmareau, şi ei, cu destula abilitate interesele. Încă din octombrie 1943, la Conferinţa ministrilor de externe de la Moscova şi apoi la Conferinţa de la Teheran a şefilor de state din U.R.S.S., S.U.A. şi Anglia, Molotov, ministrul de externe al U.R.S.S., a afirmat că „singurul om ce poate face o atare schimbare de front în România este Mareşalul Antonescu”. Pe la mijlocul lunii septembrie 1943, Mihai Antonescu aducea la cunostinţa lui Dulles că „participarea României la război nu mai e decât simbolică. A rupe cu acest simbol, înseamna a expune România celor mai grave represalii. Asta nu e cu putinţă decât în cazul unei debarcari aliate”. Cu acest prilej, el insista asupra inoportunităţii schimbării regimului Antonescu, care dispunea de 45 de vagoane de aur, de mari cantităţi de cereale şi de un milion de soldaţi înarmaţi. „Numai guvernul de azi poate refuza nemţilor aceste rezerve preţioase. În ziua când Mareşalul ar dispărea, nemţii ar lua totul pentru nevoile lor, iar la guvern ar aşeza slugi politice, probabil chiar pe foştii legionari, care ar suprima pe toţi antoneştii şi pe toţi rezistenţii, adică toata elita românească”. Temerile lui Mihai Antonescu s-au adeverit, rezervele de aur şi de cereale nu au fost luate de către nemţi, ci de către ruşi. Urmare a complotului Palatului Regal şi a grupului de complotişti – Dămăceanu, Aldea, Racoviţă, Bodnaraş milionul de ostaşi a fost dezarmat, circa 175.000 dintre ei au luat drumul lagărelor sovietice, iar „Poarta Iaşiului” a fost deschisă fără lupte, trupelor sovietice. Roosevelt susţine capitularea necondiţionată În negocierile de armistiţiu de la Cairo, a ieşit în evidenţă faptul că între Departamentul de Stat al S.U.A., reprezentaţii militari şi preşedintele american Roosevelt existau serioase divergenşe de opinie. Departamentul de Stat, prin secretarul sau, Cordell Hull, sprijinit de reprezentanţii militari, a salutat propunerile româneşti de armistiţiu arătând că „noi credem ca ei singuri (românii) trebuie sa decidă dacă vor o lovitura de stat a lui Maniu sau ieşirea din Axă o va face guvernul Antonescu. Dar, pentru o schimbare de front, recunoaştem că, dacă el, Mareşalul Antonescu, vrea şi este hotărât să o facă, numai el are mijloacele necesare şi cele mai mari sanse de succes. Autorităţile americane consideră acţiunea României de o importanţă excepţională. Ea (România) trebuie să aiba statut de cobeligerantă şi trebuie să acţioneze cât mai repede”. Dar Roosevelt ramânea neclintit în acţiunea de capitulare necondiţionată. De ce armisiţiul nu a fost făcut? – Cum s-a putut pierde acest atú militar extraordinar, scurtarea considerabilă a războiului, cu cel puţin un an şi chiar câştigarea lui atunci? Stockholm: primele negocieri cu U.R.S.S. De oare ce negocierile de la Cairo trenau din cauza poziţiei rigide a S.U.A. (care cereau capitularea necondiţionată), cât şi din cauza unor tratate încheiate anterior cu U.R.S.S. pentru crearea de zone de influenţă sovietică în Balcani, inclusiv în România, în decembrie 1943 guvernul Antonescu începe negocierile de armistiţiu la Stockholm cu guvernul sovietic, prin ambasadorul acestuia, doamna Alexandra Kolontay. În vederea asigurării succesului acestei acţiuni, guvernul Antonescu a făcut o serie de schimbări diplomatice în capitalele susceptibile de a oferi posibilităţi de contacte şi de negocieri. Astfel, este numit Creţeanu la Ankara, George Caranfil – la Helsinki şi Fred Nanu – la Stockholm, ca miniştrii plenipotenţiari. F. Nanu este contactat de catre sovietici în vederea negocierilor de armistiţiu Contactul, discuţiile şi negocierile din capitala suedeză se concretizează prin formularea unor condiţii precise de armistiţiu şi nu de capitulare necondiţionată, cum ceruse Roosevelt la Cairo. Privind problema Transilvaniei de Nord, U.R.S.S. considera Dictatul de la Viena nul şi neavenit, iar Transilvania va reveni în întregime României. În forma sa finală, proiectul de armistiţiu cu U.R.S.S. de la Stockholm conţinea următoarele conditii: Barbu Stirbei îl gazduieste pe Bodnaraş [2] După paraşutarea lui Emil Bodnaraş în România, în primăvara anului 1944, au avut loc frecvente întâlniri între cercurile Palatului şi delegaţii P.C.R. Prinţul Ştirbei i-a acordat chiar găzduire lui Emil Bodnăraş după paraşutare. În noaptea de 13/14 iunie 1944, are loc o întâlnire conspirativă (ultima) a reprezentanţilor P.C.R., Emil Bodnaraş şi Lucreţiu Pătrăşcanu, cu reprezentanţii Palatului Regal şi ai armatei: generalii Constantin Sănătescu, Aurel Aldea şi Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Dămăceanu, Ioan Mocsony Stârcea, Mircea Ioaniţiu şi Grigore Niculescu-Buzeşti, cifrator în Ministerul Afacerilor Externe român. Cu acest prilej, Emil Bodnaraş a criticat orientarea cercurilor palatului de a reduce acţiunea de răsturnare a lui Antonescu la o simplă lovitura de palat înfăptuită de un grup de persoane şi de a evita o participare mai largă a maselor la luptă. Emil Bodnaraş a prezentat în final planul Partidului Comunist care prevedea: Regele se împotrivea armistiţiului negociat de guvern, cu ruşii. Poziţia lui faţă de armistiţiu rezultă clar dintr-o declaraţie făcută lui Brătianu: „Dacă îl lăsăm pe Antonescu să facă singur armistiţiul, ne va ţine sub papuc”. Cu acest prilej, l-a sfătuit pe Brătianu să se retragă de la orice acţiune cu Antonescu. În acest spirit a acţionat şi Gheorghe Duca, trimisul regelui la Stockholm, care, şi la vârsta de 80 de ani, îşi facea un titlu de „glorie” din misiunea ce i-a dat-o Regele de a sabota tratativele de armistitiu româno-sovietice. Consfătuire secretă la Palat, pentru Planul „Poarta Iaşiului” O problemă ignorată până acum de istorici priveşte deschiderea frontului de la Iaşi, la 20 august În legatură cu situaţia frontului din Moldova, trebuie făcută următoarea precizare: pe frontul de est, începând cu anul 1944, Armata Română a fost încadrată în Grupul de Armate german „Ucraina Sud”, comandant general-colonel Hans Friessner. După marea confruntare de tancuri sovieto-germană de la Uman (5 martie 1944), din zona mijlocie a râului Bug, pierdută de armata germană, s-a deschis drumul armatelor sovietice care au atins graniţa de nord-est a României, pe Nistru. Treptat, prin ample replieri, frontul român, întărit cu trupe germane, s-a stabilizat la 17 aprilie 1944, pe linia est Carpaţi, pe râul Siret, până la Paşcani, apoi pe la nord de Târgul Frumos, nord Iaşi, trece peste Prut şi ajunge la Nistru, la sud de Dubăsari, apoi pe Nistru, Limanul Nistrului, Marea Neagra. Armata a 4-a româna, comandant General de C.A. Mihai Racoviţă, se apară pe linia est Carpaţi pe râul Siret şi, până la sud de Dubăsari, pe Nistru. Armata a 4-a română avea în compunere Corpurile 1, 5, 6, 7 A. şi Corpul 57 A. german si împreună cu Armata a 8-a germană făcea parte din Grupul de Armate „General Wohler”. Bodnaraş îl anunţă pe Stalin să se pregătească pentru data de 20 august La flancul drept, pe Nistru, se apară Armata a 3-a română cu C. 2 si 3 A. române, C. 29 si 72 A. germane şi Cdm. 110. Împreună cu Armata a 6-a germană constituiau Grupul de Armate „General Dumitrescu”. Pe acest aliniament, trupele româno-germane au respins numeroase atacuri sovietice, inclusiv ofensivele din mai şi iunie 1944 ale trupelor sovietice. La începutul lunii iulie 1944, o vizită discretă la Iasi a generalului Aurel Aldea, pentru a se întâlni cu generalul Racoviţă, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnaraş-Dămăceanu pentru deschiderea frontului în „Poarta Iaşiului”, iar la sfârşitul lunii iulie 1944, Bodnaraş i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programată a frontului; zona deschiderii; data prevazută – 20 august. Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia şi transferarea de trupe pe frontul din Moldova în sectorul stabilit. Ofensiva sovietică a început în dimineaţa zilei de 20 august, iar trupele române din „Poarta Iaşiului” s-au retras în cursul nopţii. La ora 13.00, trupele sovietice au intrat în Iaşi, depasind trupele Armatei a 4-a, aflată în retragere dezordonată. Mareşalul Antonescu a făcut o scurtă vizită de inspecţie pe front în perioada 20-21 august 1944 şi a constatat dezorganizarea frontului şi începutul retragerii disperate, dar s-a întors repede la Bucureşti, mai hotarât ca oricând să semneze armistiţiul cu ruşii. Arestarea Mareşalului Ion Antonescu, în Palatul Regal În dimineaţa zilei de 23 august 1944, Antonescu aştepta răspunsul de la Stockholm, pentru a semna armistiţiul cu U.R.S.S. În aşteptarea răspunsului, el a cerut scrisori de la Maniu şi Bratianu, pentru susţinerea armistiţiului. Între timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul Afacerilor Externe acceptarea sovietică la propunerile româneşti de armistiţiu. Telegrama în loc să-i fie înmânată lui Antonescu, Grigore Niculescu-Buzeşti, participant la conjuraţie, o înmânează Regelui. În situaţia data, Regele, fără să vorbească despre telegramă şi implicat în complot alături de comunişti, le comunică lui Maniu şi Bratianu că va intra în acţiune şi va face singur armistiţiul, fiind sătul de tutela lui Antonescu. Deşi Mareşalul Antonescu nu a primit telegrama aşteptata, a mers totuşi la Palat şi acolo a fost arestat. Că Antonescu era hotărât sa încheie armistiţiul cu U.R.S.S. rezultă şi din faptul că în seara de 22 august l-a convocat pe Clodius, ministrul german la Bucureşti, şi în prezenţa generalului Pantazi, ministru de război, i-a adus la cunostinţă că România a cerut armistiţiul. Armistitiul sovietic cu România era o necesitate şi pentru U.R.S.S. Poziţiile întărite româno-germane din Moldova, care au rezistat numeroaselor atacuri sovietice (începând cu 17 aprilie 1944) şi pe care trupele se aflau şi la data de 20 august, ca şi existenţa în spatele frontului, la nici 200 km, a unui aliniament puternic fortificat – linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi – prezenţa pericolul transformării României într-un teatru de război. De aceea, toţi factorii interesaţi în destinul României, inclusiv Rusia, căreia o rezistenţă pe linia de fortificaţii i-ar fi afectat interesele în Balcani, au considerat ca necesară ieşirea ţării din război prin încheierea unui armistiţiu. Prin trădarea de la Iaşi, de la 20 august 1944, frontul româno-german din Moldova a căzut fulgerător, zădărnicindu-se ăi organizarea unei rezistenţe pe linii de fortificaţii. La 23 august 1944, ora 13.00, trupele sovietice, aflate în marş prin Moldova, deoarece nu au întîmpinat nici o rezistenţă, se aflau la 60 km de Focşani, iar la ora 18.00, avangărzile sovietice au ajuns la linia de fortificaţii. Regele ordonă încetarea focului înaintea semnării Armistiţiului La ora 22.00, în ziua de 23 august, prin Comunicatul Regelui Mihai, s-a ordonat încetarea focului între trupele române şi cele sovietice, dar, pentru că armistiţiul cu sovieticii nu era semnat, ruşii au continuat să captureze militarii români. Aşa au luat drumul Siberiei circa 175.000 de militari români, 40.000 dintre aceştia au fost internaţi în lagarul de la Bălţi din Basarabia, unde au murit de foame sau de frig, de boli sau au fost executaţi de comisarii basarabeni din Armata sovietică, între ei numărându-se şi maiorul Alexandru Bârladeanu. Armistiţiul se semnează abia pe 12 septembrie 1944 Criticii actului de la 23 august 1944 (şi nu sunt puţini) îl considera unii ca „act de înaltă trădare”, iar alţii ca „gravă eroare politică”. Şi unii şi alţii au dreptate, el este atât act de înaltă trădare, cât şi o gravă eroare politică cu multiple implicaţii şi consecinţe nefaste pentru România. Aceştia susţin, şi le dam dreptate, că Mareşalul Antonescu trebuia lăsat să încheie şi sa semneze armistiţiul, deoarece el îl negociase şi putea să impună ruşilor, prin puternică sa armată de un milion de oameni, un alt mod de acţiune decât capitularea necondiţionată. Prin arestarea lui Antonescu şi capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnării armistiţiului cu ruşii, România a pierdut baza juridică şi morală a apărării drepturilor sale, s-a dezonorat singură. Capitularea necondiţionată a însemnat un dezastru naţional, un mare calvar pentru România, ce îl va purta o lungă perioadă de timp. Alături de cei circa 175.000 de militari români care au luat drumul lagărelor sovietice de prizonieri după 23 august 1944, au mai fost deportaţi în U.R.S.S. peste 20.000 de alţi români şi 72.000 de cetăţeni români de etnie germană. Prin nesemnarea armistiţiului şi capitularea necondiţionată, România şi-a pierdut definitiv libertatea, i s-a refuzat statutul de ţara cobeligerantă, deşi a fost a patra putere militară participantă la înfrângerea Germaniei. În decurs de un deceniu şi jumatate, după 23 august 1944, România a fost furată de către ruşi de cel puţin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin „armistiţiul” dictat de Moscova. Semnarea armistiţiului cu U.R.S.S., care conţinea destule condiţii împovărătoare pentru România, faţa de armistiţiul negociat cu Antonescu, a fost tărăganata pâna la 12 septembrie 1944, iar protocolul privind raporturile dintre Armata româna şi Armata sovietică a fost semnat abia pe 25 septembrie, ceea ce a făcut ca Armata română să se angajeze singura în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reuşind ca, pâna către jumatatea lunii septembrie, să fie respinse de pe teritoriul României, până la frontiera vremelnic impusă, trupele gernano-ungare. „Antonescu reprezenta România, voi nu reprezentaţi pe nimeni” Semnificativ pentru prestigiul de care se bucura la Moscova Mareşalul Antonescu este li raspunsul dat de Molotov lui Lucreţiu Patrascanu, la 12 septembrie 1944, prezent la Moscova cu delegaţia româna pentru semnarea armistiţiului. Când Pătrăşcanu a întrebat de ce condiţiile de armistiţiu impuse de către U.R.S.S. României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Molotov i-a răspuns: „Antonescu reprezenta România, voi nu reprezentaţi pe nimeni”. Dar orice trădare se plăteşte scump, iar preţul trădarii a venit destul de repede. Primii care l-au simţit au fost generalii Mihai Racoviţă şi Gheorghe Mihail, primul ajunsese ministru de război, iar al doilea – şef al Marelui Stat Major si ambii făcusera parte din comitetul militar care răspundea de implementarea deschiderii „Porţii Iaşilor”. Către începutul lunii septembrie 1944, s-au intensificat presiunile comandamentelor sovietice de subordonare a Armatei române, iar începând cu ziua de 7 septembrie, Armata română a intrat în subordinea Armatei sovietice, fiind împărţită la diferite grupuri de armate sovietice, iar Marinei române i-au fost debarcate echipajele la 3 septembrie şi înlocuite cu echipaje sovietice. Astfel, atribuţiile celor doi militari au fost serios ştirbite. Răsplata trădării După război, atât generalul Racoviţă, cât şi generalul Aldea, au fost întemniţaţi, primul la închisoarea din Sighet, unde moare în 1954, iar al doilea în închisoarea din Aiud, unde moare în 1949. Notă: Istoricul Aurică Simion, în lucrările sale despre perioada 1940-1944, explică documentat și logic comportamentul politic al Mareșalului Antonescu în situația politică de atunci a continentului european: Putea Antonescu schimba politica promovată de Regele Carol al II-lea, respectiv să reorienteze politica României, spre Anglia pierzând și garanțiile Germane? NU! Molotov a protestat deja împotriva împotriva garanțiilor germane. Pentru ofițerul de stat major Antonescu acest protest releva o fisură în prietenie. Se prefigura astfel un conflict care să însemne pentru România o posibilitate de a intra în război pentru recuperarea teritoriilor pierdute în est. Un război poate fi câștigat s-au pierdut. Cum a gândit un monarhist, ofițer de stat major, soarta monarhiei în varianta pierderii războiului? Simplu: conducătorul statului este un dictator care dictează inclusiv asupra regelui, declară războiul fără să se consulte cu regele, iar în caz de pierdere a războiului poate fi sacrificat, regele și partidele politice nefiind afectate. Ofițerul de stat major a gândit bine și s-a comportat conform acestui plan. Dacă este așa pe cine a trădat regele prin arestarea Mareşalului? Pentru a da răspuns la această întrebare trebuie să avem în vedere următoarele: |
Vizitatori
Abonează-te la blog prin email
Alătură-te celorlalți 1.350 de abonați.Calendarul Postarilor
Cele mai bune articole și pagini
- Îți recomand o carte bulversantă: "FALȘII UNGURI - Un popor făcut din pix", studiu istoric realizat de Centrul European de Cercetări și Studii Istorice din Veneția și tradus de profesorul Mihai Popescu.
- Adevărul murdar despre așa-zisa Casă Regală a României
- TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! partea 1 si 2
- TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (IV)
- Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.
- Nu exista materie! Doar energie condensata! Atomul este gol in mare parte! Traim intr-un Univers Holografic, totul este o iluzie prin care noi ne cream realitatea! Aveti grija ce ganditi ca se manifesta!
- Legenda Lupului Dacic
- DATORIILE FINANCIARE ALE UNOR ŢĂRI CĂTRE ROMÂNIA…
- STRABUNII CARE NE APARA
- Marian Tivilic Moroșanu, mai mult „Securilă” decât „Ceaușescu”
Comentarii Recente
Tita constantin pe Acuzații grave: După vizita lu… mdaurelian pe Sondaj cu rezultate BOMBĂ! „Fe… Vladimir pe Cel mai periculos om pus să ia… kluria pe Jumătate din Ilfov fără apă și… mdaurelian pe Paul Dragos Aligica: DESPRE CR… Categorii
- AFACERI (117)
- AGRICULTURA – PERMACULTURA (230)
- AL TREILA RAZBOI MONDIAL (33)
- ALIMENTATIE (164)
- ALIMENTATIE (vegetarian) (33)
- ALIMENTATIE( articole) (63)
- ALIMENTATIE(adevar) (20)
- ALIMENTATIE(apa) (42)
- ALIMENTATIE(bio) (7)
- ALIMENTATIE(carne) (49)
- ALIMENTATIE(diverse) (9)
- ALIMENTATIE(doc.) (58)
- ALIMENTATIE(engleza) (25)
- ALIMENTATIE(inghetata) (3)
- ALIMENTATIE(lactate) (47)
- ALIMENTATIE(legume) (42)
- ALIMENTATIE(McDonald’s) (17)
- ALIMENTATIE(miere) (16)
- ALIMENTATIE(O.M.G.) (134)
- ALIMENTATIE(paine) (17)
- ALIMENTATIE(pericol) (118)
- ALIMENTATIE(produse) (35)
- ALIMENTATIE(retete) (41)
- ALIMENTATIE(sanatos) (72)
- ALIMENTATIE(sare) (9)
- ALIMENTATIE(scandaluri) (4)
- ALIMENTATIE(sistem) (42)
- ALIMENTATIE(sucuri) (19)
- ALIMENTATIE(teste) (17)
- ANALIZA (199)
- ARMATA (158)
- ARMATA (distrusa) (23)
- ARMATA (istorie recenta) (18)
- ARMATA (U.E.) (5)
- ARMATA( adevar) (10)
- ARMATA(Afganistan) (11)
- ARMATA(arme) (65)
- ARMATA(Deveselu) (56)
- ARMATA(NATO) (155)
- ASEZARE ECOLOGICA (75)
- AUTOAPARARE (30)
- BANCI-FMI (611)
- BANCURI (umor) (209)
- BASARABIA (38)
- CALATORII (74)
- CANADA (72)
- CAPITALISM (166)
- CARTI (60)
- CLIMA (186)
- CLIMA ( engleza) (7)
- CONSTRUCTII (175)
- CORONAVIRUS (386)
- CORONAVIRUS(Romania) (500)
- CURIOZITATI (368)
- CUTREMURE (44)
- DESCOPERIRI (67)
- DESENE ANIMATE (189)
- DEZVALUIRI (256)
- DISTRUGERI (287)
- DIVERSE (467)
- DIVERSE(video frumoase-interesante) (71)
- ECONOMIE ROMANEASCA (440)
- ECONOMIE(engleza) (34)
- ECONOMIE-FINANCIAR ( international) (739)
- ECONOMIE-FIRME-BANI (756)
- EDITORIALE (375)
- EMINESCU (122)
- EUROPA (348)
- EUROPA ( editoriale) (101)
- EUROPA ( engleza) (48)
- EUROPA ( U.E) (413)
- EUROPA (politica) (76)
- EUROPA DE EST (199)
- EUROPA(Anglia) (70)
- EUROPA(Brexit) (33)
- EUROPA(Franta) (54)
- EUROPA(Germania) (69)
- EUROPA(imigranti) (176)
- EUROPA(imigranti-cazuri) (45)
- EUROPA(Italia) (14)
- EUROPA(progresism) (31)
- EUROPA(socanta) (30)
- EUROPA(Spania) (10)
- EUROPA(vestele galbene) (36)
- FILME (42)
- FILME ROMANESTI (170)
- FRUMUSETI DIN LUME (257)
- FUKUSHIMA -ENERGIE ATOMICA (274)
- Fără categorie (470)
- GANDESTE (518)
- GENERATIA TANARA (205)
- GENERATIA TANARA (istorie) (1)
- GLOBALIZARE (401)
- HOMOSEXUALI (241)
- IGIENA-COSMETICA-DERERGENTI- NATURAL (105)
- INTELIGENTA ARTIFICIALA (1)
- INTERNATIONAL (538)
- INTERNATIONAL ( istorie) (33)
- INTERNATIONAL (engleza) (453)
- INTERNATIONAL (la zi) (93)
- INTERNATIONAL(globalizare) (1)
- INTERNATIONAL(razboi) (37)
- INTERNATIONAL(Ucraina) (9)
- INVATAMANT-EDUCATIE (498)
- ISTORIA DESCONSPIRATA (89)
- ISTORIE (europeana) (12)
- ISTORIE RECENTA (3)
- ISTORIE RECENTA (europeana) (92)
- ISTORIE RECENTA RO. (117)
- ISTORIE RECENTA RO.(Antonescu) (65)
- ISTORIE RECENTA RO.(Basarabia) (9)
- ISTORIE RECENTA RO.(legionari) (20)
- ISTORIE RECENTA RO.(razboi) (114)
- ISTORIE RECENTA RO.(socialism) (8)
- ISTORIE RO.(AL.I.Cuza) (32)
- ISTORIE RO.(batalii) (41)
- ISTORIE RO.(domnitori) (64)
- ISTORIE RO.(editoriale) (18)
- ISTORIE RO.(Mihai Viteazul) (27)
- ISTORIE RO.(personalitati) (67)
- ISTORIE RO.(sasi) (7)
- ISTORIE RO.(Transilvania) (29)
- ISTORIE RO.(unguri) (61)
- ISTORIE RO.(unirea) (48)
- ISTORIE RO.(vechime) (39)
- ISTORIE RO.(Vlad Tepes) (13)
- ISTORIE ROMANEASCA (198)
- ISTORIE UNIVERSALA (207)
- ISTORIE UNIVERSALA( personaje) (65)
- ISTORIE UNIVERSALA(civilizatii) (39)
- ISTORIE UNIVERSALA(descoperiri) (48)
- ISTORIE UNIVERSALA(Egipt) (60)
- ISTORIE UNIVERSALA(engleza) (47)
- ISTORIE UNIVERSALA(recenta) (20)
- LEGENDE (100)
- LOCURI DE MUNCA (224)
- LUMEA (172)
- LUMEA ( engleza) (1)
- LUMEA ALTADATA (79)
- LUMEA ANTICA SI MEDIEVALA (64)
- MASONERIE (143)
- MINUNATELE NECUVANTATOARE (403)
- MISTERE (310)
- MISTERE ( engleza) (2)
- MONARHIE (118)
- MONARHIE (capitalism) (43)
- MONARHIE (de azi) (64)
- MONARHIE(Ana de Bourbon) (2)
- MONARHIE(Carol I ) (7)
- MONARHIE(Carol II) (10)
- MONARHIE(Duda) (3)
- MONARHIE(editoriale) (27)
- MONARHIE(Paul Lambrino) (16)
- MONARHIE(Regina Maria) (7)
- MUZICA (134)
- NATIONALISM (45)
- OAMENI DEOSEBITI (20)
- OAMENI LONGEVIVI (14)
- OAMENI SI POVESTEA LOR (28)
- Pamantul gol in interior (4)
- PERICOL (5G) (98)
- PLANTE (64)
- politica (157)
- POLITICA ( USR, PLUS,PDL,PNL) (311)
- POLITICA (Liviu Plesoianu) (20)
- POLITICA (PDL-Elena Udrea) (25)
- POLITICA (PSD) (125)
- POLITICA (Rosca Stanescu) (28)
- POLITICA (Stolojan) (2)
- POLITICA STIRI (488)
- POLITICA( M.Ciolacu) (1)
- POLITICA( stenograme) (6)
- POLITICA(AdrianNastase) (7)
- POLITICA(analiza) (59)
- POLITICA(Basescu) (127)
- POLITICA(Bolojan) (17)
- POLITICA(Calin Gerogescu) (10)
- POLITICA(colonie) (55)
- POLITICA(coruptie) (36)
- POLITICA(DacianCiolos) (164)
- POLITICA(Dan Diaconu) (83)
- POLITICA(DanBarna) (12)
- POLITICA(E.Constantinescu) (3)
- POLITICA(editoriale) (113)
- POLITICA(guvernPDL) (286)
- POLITICA(Ilie Serbanescu) (49)
- POLITICA(Iohanis) (479)
- POLITICA(Ion Cristoiu) (69)
- POLITICA(Ion Iliescu) (14)
- POLITICA(istorie) (1)
- POLITICA(LiviuDragnea) (84)
- POLITICA(Luminita Arhire) (80)
- POLITICA(Maria Diana Popescu) (79)
- POLITICA(Monica Macovei) (9)
- POLITICA(Nicusor Dan) (9)
- POLITICA(Nistorescu) (32)
- POLITICA(parlament) (46)
- POLITICA(primari) (15)
- POLITICA(referendum) (20)
- POLITICA(Soros) (80)
- POLITICA(SRI) (153)
- POLITICA(straini) (311)
- POLITICA(Tariceanu) (3)
- POLITICA(USR) (26)
- POLITICA(VictorPonta) (25)
- POLITICA(votare) (138)
- POLITICIENI (vanduti) (48)
- POVESTI ROMANESTI (223)
- POVESTIOARE (541)
- POVESTIRI-NUVELE (96)
- PREVESTIRI (61)
- PRODUSE ROMANESTI (141)
- RELIGIE (121)
- RELIGIE(abuz) (9)
- RELIGIE(biserica afacere) (81)
- RELIGIE(biserica in politica) (18)
- RELIGIE(caterdala) (12)
- RELIGIE(catolica) (84)
- RELIGIE(crestinism) (83)
- RELIGIE(crimele papapalitatii) (14)
- RELIGIE(diverse) (25)
- RELIGIE(editoriale) (27)
- RELIGIE(Europa) (18)
- RELIGIE(inchizitie) (9)
- RELIGIE(invatamint) (19)
- RELIGIE(islam Ro.) (29)
- RELIGIE(islam) (42)
- RELIGIE(ist.bisericii Ro.) (16)
- RELIGIE(ortodoxa) (60)
- RELIGIE(preoti) (18)
- RELIGIE(psihologie) (11)
- RELIGIE(Rusia) (14)
- REVOLUTIA ROMANA (87)
- ROMANI DESTEPTI (187)
- ROMANI UMILITI (84)
- ROMANIA (561)
- Romania ( Lupul Dacic) (67)
- ROMANIA (alogeni) (78)
- ROMANIA (datori) (3)
- ROMANIA (de ieri) (27)
- ROMANIA (distrusa) (1.000)
- ROMANIA (frumoasa) (312)
- ROMANIA (homosexuali) (67)
- ROMANIA (la sat) (69)
- ROMANIA (mea) (5)
- ROMANIA (miraculoasa) (165)
- ROMANIA (ref. familie) (127)
- ROMANIA (Suveranisti-Nationalisti) (2)
- ROMANIA NATIONALISTA (46)
- ROMANIA(actual) (26)
- ROMANIA(Bucuresti) (35)
- ROMANIA(Bucuresti-politic) (11)
- ROMANIA(cazuri) (36)
- ROMANIA(centenar) (25)
- ROMANIA(colonie) (13)
- ROMANIA(Corvin Lupu) (8)
- ROMANIA(Crimele Mafiei Globaliste) (47)
- ROMANIA(cultura) (28)
- ROMANIA(curiozitati) (11)
- ROMANIA(de altadata) (322)
- ROMANIA(depopulare) (11)
- ROMANIA(editoriale) (80)
- ROMANIA(initiative) (7)
- ROMANIA(istorie) (20)
- ROMANIA(jignita) (7)
- ROMANIA(judete) (22)
- ROMANIA(la zi) (58)
- ROMANIA(Larry Watts ) (11)
- ROMANIA(Luci Lucescu) (120)
- ROMANIA(manipulare) (46)
- ROMANIA(miscarea rezist) (167)
- ROMANIA(parasita) (1)
- ROMANIA(personaje) (28)
- ROMANIA(politic) (108)
- ROMANIA(primarie) (16)
- ROMANIA(Radu Golban) (19)
- ROMANIA(regionalizare) (29)
- ROMANIA(sondaje/statistici) (65)
- ROMANIA(straini) (85)
- ROMANIA(tezaur) (57)
- ROMANIA(tradare) (6)
- ROMANIA(transilvania) (41)
- ROMANIA(uitata) (1)
- ROMANIA(video) (22)
- ROMANIA-DIASPORA (203)
- ROMANIA-EUROPA (817)
- ROMANIA-INTELECTUALITATE (169)
- ROMANIA-JUSTITIE (418)
- ROMANIA-REFUGIATI (89)
- ROMANIA-RESURSE NAT. (689)
- ROMANIA-RUSIA (110)
- Rosia Montana ( istorie) (5)
- ROSIA MONTANA – GAZE DE SIST (101)
- ROSIA MONTANA – GAZE DE SIST (Chevron) (16)
- ROSIA MONTANA(alte cazuri) (20)
- ROSIA MONTANA(engleza) (6)
- ROSIA MONTANA(Gabriel Resources) (11)
- RUSIA (564)
- S.U.A. (222)
- S.U.A.(engleza) (81)
- SANATATE (109)
- SANATATE ( pericol). (67)
- SANATATE (adevar). (88)
- SANATATE (istorie). (21)
- SANATATE( afacere). (65)
- SANATATE( diverse). (103)
- SANATATE(boli). (122)
- SANATATE(canabis) (47)
- SANATATE(card) (10)
- SANATATE(donatori). (17)
- SANATATE(engleza). (92)
- SANATATE(homeopatie) (7)
- SANATATE(medicamente). (70)
- SANATATE(medicina) (75)
- SANATATE(politica). (27)
- SANATATE(sistem). (135)
- SANATATE(video) (3)
- SANATATE(vitamine). (30)
- SANATATE-CANCER (217)
- SANATATE-VINDECARE (675)
- SCLAVI (130)
- SECRETELE ZEILOR (71)
- SEX – FAMILIE (595)
- SOCANT (40)
- SOCIALISM (181)
- SOCIALISM(agricultura) (2)
- SOCIALISM(constructii) (44)
- SOCIALISM(imagini-video) (45)
- SOCIALISM(industrie) (18)
- SOCIALISM(istorie) (27)
- SOCIALISM(sondaje) (6)
- SOCIETATEA (39)
- SPATIU – EXTRATERESTRI (562)
- SPIRITUALITATE (1)
- STIINTA-TEHNOLOGIE (525)
- tehnologie(engleza) (20)
- SUFLET-INIMA (550)
- TERAPIA GERSON (3)
- TIGANI (148)
- TRADITII ROMANESTI (167)
- TREZIREA ROMANI (326)
- UMOR (402)
- UMOR ROMANESC (119)
- UNGURI (146)
- UNGURI ( Covasna-Harghita) (59)
- UNGURI (terosism) (43)
- UNGURI( la trecut) (19)
- UNGURI(editoriale) (56)
- UNGURI(istorie) (78)
- UNGURI(politic) (127)
- UNGURI(Tokes Laszlo) (18)
- UNGURI(tupeu) (95)
- UNGURI(Ungaria) (60)
- URMASII DACILOR (365)
- URMASII DACILOR (cucuteni) (20)
- URMASII DACILOR (editoriale) (53)
- URMASII DACILOR (legende) (42)
- URMASII DACILOR (romanizare) (37)
- URMASII DACILOR (Sarmizegetusa) (13)
- URMASII DACILOR (tablitele) (10)
- URMASII DACILOR (zei-zeite) (6)
- URMASII DACILOR(Densusianu) (5)
- URMASII DACILOR(descoperiri) (53)
- URMASII DACILOR(diverse) (55)
- URMASII DACILOR(doc.) (141)
- URMASII DACILOR(Drum către Zamolxe ) (8)
- URMASII DACILOR(genetica) (11)
- URMASII DACILOR(imparati) (16)
- URMASII DACILOR(limba) (58)
- URMASII DACILOR(religie) (9)
- URMASII DACILOR(societate) (40)
- URMASII DACILOR(tezaure) (39)
- URMASII DACILOR(traditii) (20)
- URMASII DACILOR(vlachii) (24)
- URMASII DACILOR(Zamolxe) (28)
- VACCIN (230)
- VACCIN (cazuri) (16)
- VACCIN (istorie) (11)
- VACCIN(articole) (41)
- VACCIN(diverse) (18)
- VACCIN(engleza) (79)
- VACCIN(sistem) (120)
- VACCIN(video-doc.) (15)
- VIATA (Big Brother) (134)
- VIATA (Big Brother-engleza) (44)
- VIATA (mediul online) (163)
- VIATA (mediul online-engleza) (56)
- VIATA INTERIOARA (1.234)
- VIATA INTERIOARA ( video) (467)
- VIATA LIBERA (358)
- VIATA LIBERA ( adn) (31)
- VIATA LIBERA ( engleza) (185)
- VIATA LIBERA ( oameni) (40)
- VIATA LIBERA ( VIDEO-DOC.) (214)
- VIATA LIBERA (creierul) (51)
- VIATA LIBERA (David Icke) (18)
- VIATA LIBERA (programe) (61)
- VIATA LIBERA (reincarnare) (23)
- VIATA LIBERA (Vasile Rudan) (65)
- VIATA LIBERA( elita) (95)
- VIATA LIBERA( sclavi) (8)
- VIATA LIBERA(adevarul la zi) (36)
- VIATA LIBERA(calatorie in timp) (9)
- VIATA LIBERA(chemtrail) (10)
- VIATA LIBERA(constiinta) (20)
- VIATA LIBERA(control) (69)
- VIATA LIBERA(Corrado Malanga) (11)
- VIATA LIBERA(doc.Daniel Roxin) (43)
- VIATA LIBERA(doc.spirituale) (22)
- VIATA LIBERA(energie) (46)
- VIATA LIBERA(fizica cuantica) (24)
- VIATA LIBERA(inteligenta artificiala) (2)
- VIATA LIBERA(iubirea) (4)
- VIATA LIBERA(manipulare) (152)
- VIATA LIBERA(matrix) (22)
- Viata libera(microcipare) (10)
- VIATA LIBERA(paranormal) (14)
- VIATA LIBERA(religie) (19)
- VIATA LIBERA(Romania) (12)
- VIATA LIBERA(secret) (34)
- VIATA LIBERA(timpul) (11)
- VIATA LIBERA(viata dupa) (13)
- VIATA LIBERA(video engleza) (122)
- VIATA LIBERA(video motivational) (8)
- VIATA LIBERA(video) (103)
- VIATA LIBERA(video-interviu) (12)
- VIATA LIBERAn(trezirea) (79)
- VIDEO DIVERSE (87)
- VIITOR (20)
- ZODIAC (132)
