Vă supunem atenţiei un comentariu de Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992, despre situaţia energetică din România şi vecinătatea ei.
În perioada războiului rece, URSS a construit o întreagă reţea numită Drujba pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu gaze a Europei Centrale şi de Est. Traseul gazoductului Drujba se suprapune peste 3 din cele 4 direcţii strategice ale teatrului de acţiuni militare (TAM) Central şi Estic ale Europei (Baltică, Bielorusă și Ucraineană). Direcția strategică baltică străbate câmpia nord europeană şi se termină pe litoralul Mării Baltice, pe teritoriul Estoniei, Letoniei şi Lituaniei. Direcția strategică bielorusă străbate teritoriul bielorus, pe cel al Poloniei şi se opreşte la Berlin. Direcţia strategică ucraineană urmează estul şi sudul Ucrainei, ajunge la Bratislava (Slovacia), apoi la Viena şi se opreşte la Munchen.
(Vezi: Gazul rusesc, fundament al înfrăţirii Europei)
Începând din 2008, filosofia energetică a Rusiei a suferit modificări care s-au reflectat în traseele reţelei Drujba, prima fiind aceea că o mare parte din volumul de gaze ruseşti a fost redirecţionat de pe direcţia strategică bielorusă pe cea baltică. Politica de independenţă energetică faţă de Rusia implementată, de Polonia şi ţările baltice, precum şi multiplicarea de 5 ori a necesarului de gaze al Germaniei şi Franţei, au condus la construirea conductei Nord Stream, care transportă gaze din Rusia până în Germania, pe sub Marea Baltică, ocolind ţările baltice și Polonia. Primul tronson al Nord Stream a început să funcţioneze noiembrie 2011, iar în toamna anului 2012 a intrat în folosinţă şi al doilea. Volumul de gaze siberiene exportate în 2012 de Gazprom prin Nord Stream a fost următorul: Germania – 35,3 miliarde metri cubi/an (la un preţ de 271 dolari/1.000 mc); Finlanda – 4,8 miliarde metri cubi/an (la un preţ de 271 dolari/1.000 mc); Olanda – 4,3 miliarde metri cubi/an; Franţa – 8,9 (la un preţ de 306 dolari/1.000 mc) ; Italia – 13,1 (la un preţ de 331 dolari/1.000 mc); Marea Britanie – 10,7 (la un preţ de 191 dolari/1.000 mc).
A doua mare modificare a traseelor reţelei energetice a Rusiei constă în deschiderea celei de-a 4-a direcţii strategice a teatrului de acţiuni militare (TAM) central şi estic ale Europei, Direcţia strategică balcanică. Direcţia strategică balcanică este o punte de legătură cu continentele asiatic şi african, fiind compusă din 2 articulaţii sub forma unor fâşii înguste, numite direcţii operative. Direcţia operativă turcă porneşte de la Istanbul, străbătând teritoriul bulgar până la Burgas, după care cunoaşte 2 variante: prima variantă străbate Carpaţii Meridionali ai României, ajungând la Budapesta şi a doua variantă paralelă cu lanțul munților Balcani, ocolind teritoriul României prin Serbia, străbătând teritoriul Ungariei, oprindu-se la Viena. Direcţia operativă Greacă îşi are originea în portul Thesalonic, urmează culoarul râului Vardar până la Skopje (Macedonia), de unde schimbă cursul spre Serbia şi la Niş, face joncţiunea cu direcţia operativă turcă.
România, care în prezent importă din Rusia 2,6 miliarde metri cubi de gaze/an (la un preţ de 450 dolari/1.000 mc), are o poziţie centrală pe direcţia strategică balcanică şi o impresionantă infrastructură naţională de transport a gazelor creată în epoca socialistă, utilizată în prezent la 1/2 din capacitate. Cu toate acestea, conducătorii ei au refuzat să participe la South Stream şi gazoductul s-a orientat pe direcţia operativă greacă. El porneşte de la portul Anapa de pe litoralul rusesc, traversează Marea Neagră până în Bulgaria, la Varna, străbate teritoriile Bulgariei, Serbiei, Ungariei, Slovaciei, Cehiei şi Austriei. În paralel, o ramificaţie a South Stream aprovizionează zona Balcanilor de vest (Macedonia, Muntenegru, Bosnia-Heţegovina, Croaţia şi Slovenia), alimentând totodată Grecia, Albania şi sudul Italiei pe sub Marea Adriatică (100 km între Vlore şi Otranto). Gazoductul South Stream va deveni funcţional înainte de 2017 şi i se va aloca 44% din gazele livrate de Gazprom.
Odată cu intrarea în funcţiune a gazoductul South Stream, ruşii vor renunţa la tronsoanele existente pe direcţia strategică Ucraineană. Conducta prin care România este alimentată de Gazprom are punctul de intrare la Ostrov, în judeţul Tulcea şi prin ea se alimentează acum şi Grecia şi Bulgaria. Cuplarea Greciei şi Bulgariei la South Stream va conduce la dezafectarea acestei conducte şi la întreruperea alimentării cu gaze ruseşti a României. Întrucât toate celelalte state vor fi racordate la South Stream, doar Ucraina, Republica Moldova şi România (care sunt aprovizionate pe direcţia strategică ucraineană) vor rămâne fără gaz rusesc. Dacă Ucraina şi România şi-au făcut-o cu propria mână, Republica Moldova a picat ca musca în lapte, fiind poziţionată geografic între cele două ţări. Care sunt perspectivele energetice ale României?
O variantă ar fi AGRI (Azerbaidjan–Georgia–România Interconnector), care constă în transportul gazelor naturale provenite din Azerbaidjan, prin Georgia (terminalul de lichefiere Kulevi, de pe malul Mării Negre), apoi cu vase de tip tanc GNL (gaz natural lichefiat) la Constanţa (unde va fi construit un alt terminal, de regazeificare a gazului). Numai că, abia după 2017 se prevede o producţie suplimentară de gaz care poate aproviziona AGRI. Atunci când va fi lansată cea de-a 2-a fază de exploatare a zăcământului de la Shah Deniz din Marea Caspică, la care sunt acţionari BP, Statoil (Norvegia), Naftiran Intertrade Company (NICO – companie iraniană de petrol şi gaze), Total (Franţa), LukAgip (joint venture Lukoil Rusia – Agip Italia), TPAO (compania naţională turcă de petrol şi gaze) şi SOCAR (compania azeră de stat).
Banii încă nu s-au găsit încă şi de excesul de GNL pe pieţele internaţionale, face dificilă finanţarea externă a proiectului AGRI. Costurile estimate pentru AGRI fiind imense, în condiţiile în care nici unul dintre statele participante nu deţine know how în tehnologiile GNL şi nici nu dispun de un singur vas cisternă de tip GNL.
(Vezi: AGRI, o nouă ţeapă dată de CIA României?)
O altă variantă este proiectul Nabucco, în favoarea căruia au votat inutil toţi aleşii Parlamentului României. Nabucco, proiectul de suflet al preşedintelui Băsescu Traian şi al UE, porneşte de la Erzurum din Turcia, trece prin Istanbul şi se termină la Baumgarten, în Austria via Bulgaria, România şi Ungaria. Nici acest proiect nu poate începe înainte de 2017 întrucât gazele naturale provin tot din zăcământul de la Shah Deniz.
Cuplarea Greciei la South Stream înseamnă pentru această ţară scăderea preţului gazelor de la 357 dolari/1.000 mc la unul apropiat de cel al Germaniei, care este de 271 dolari/1.000 mc. În condiţiile în care la privatizarea companiei naţionale elene de exploatare şi transport ale gazelor naturale DEPA, singurii ofertanţi sunt rușii de la Gazprom (care este şi principalul acţionar al gazoductului South Stream).
Grecia = South Stream înseamnă şi interdicţia de tranzitare din Turcia a gazelor azere de la Shah Deniz pe teritoriul Greciei, fapt ce ar bloca definitiv construcţia gazoductului Nabucco.
În rest, tot gargară abisală: oceane subterane de gaze de şist pe care nimeni nu le-a descoperit încă, mări de hidrocarburi sub platoul continental al Mării Negre despre existenţa cărora urmează să aflăm abia după 2020, etc.
Hidrocarburile din Marea Neagra nu sunt vrajeala. Se exploateaza cu putin inainte de ’90. Sunt rezerve uriase. De vreo 25 de ani exploateaza fix acelasi loc, nici n-a fost nevoie sa mute… constructia aia (imi scapa acuma). E fabricata integral in Romania si la vremea aia a revolutionat constructia lor. Din cate stiu a fost vanduta sau concesionata exploatarea.