Poate că unii dintre dumneavoastră, citind rândurile precedente aţi şi gândit ceva de genul: « Ce tot bate câmpii ăsta cu conceptul lui, când eu am găsit cutând despre „free energy” termeni ca energia punctului zero, energia vidului, radiaţie cuantică, şi alte bazaconii de-astea… Ce-au acei termeni utilizaţi de toată lumea cu conceptul lui despre libertate şi culegerea energiei ca pe banane din natura înconjurătoare ?… »
Toate au, numai că pentru a înţelege asta trebuie să ne aplecăm un pic asupra definiţiei strict tehnice a energiei universale, sau aşa cum mai găsim uneori asupra energiei punctului zero sau energiei vidului.
Ce e, de fapt, energia vidului?
Pentru a înţelege acest concept trebuie să ne întoarcem un pic în timp înainte de vremea când au fost stabilite cele trei legi ale termodinamicii. Cea de-a treia lege a termodinamicii spune că temperatura de zero absolut nu poate fi atinsă.
Se presupunea pe aceea vreme că deoarece un gaz încălzit se dilată şi-i creşte agitaţia moleculară, având energie crescută unul răcit la zero absolut ar îngheţa total şi ar fi blocat într-un fel de nemişcare absolut lipsită de energie. Mai apoi s-a mers mai departe cu logica şi s-a considerat că dacă dintr-o incintă s-ar scoate tot aerul, în acea incintă ar scădea automat temperatura la zero absolut.
Prin experienţa vestită făcută de fizicianul german Otto von Guericke ( 1602 -1686 ) în 1654 se dovedeşte concetăţenilor săi din Magdeburg existenţa şi forţa fantastică a vidului.
Numai că prin asta apare prima contradicţie între teorie şi practică. Cele două sfere care nu aveau dimetrul mai mare de jumătate de metru se dovedesc a fi atât de puternic lipite între ele de forţa de atracţie a vidului din ele încât nici cei mai puternici cai nu reuşesc să le despartă.
De unde o asemenea forţă de vreme ce teoria spunea că de vreme ce e vid şi nu mai există mişcare moleculară, e logic că nu trebuie să fie nici energie…
De fapt pe vreme a aceea nu se înţelegea faptul că de fapt nu vidul dintre cele două semisfere era cel care le ţinea lipite ci diferenţa de presiune dintre interiorul şi exteriorul lor. Practic presiunea de sute de ori mai mare a atmosferei din jurul celor două semisfere nu le dădea voie să se despartă.
Pe de altă parte aşa cum am mai spus, se presupunea că odată cu vidul ar trebui să scadă şi temperatura astfel ca în momentul în care s-ar extrage tot aerul dintr-o incintă temperatura acesteia ar fi logic să ajungă la zero absolut. Din păcate avea să se dovedească mai târziu că acest lucru nu se întâmplă. Practic oricât s-au străduit oamenii de ştiinţă prin metodele din ce în ce mai sofisticate puse la dispoziţie de tehnologia pompelor de vid şi a maşinilor de lichefiere a gazelor, tot nu au reuşit să obţină temperatura de zero absolut.
Chiar şi în vid există radiaţie!
Oricât de mult se cobora temperatura într-o incintă oarecare, şi oricât de avansat ar fi fost vidul în ea, aparatura de detecţie a radiaţiei electromagnetice continua să înregistreze existenţa unei radiaţii de fond destul de puternice, şi de asemenea fireşte temperatura refuza să scadă la zero absolut. Astfel s-a postulat cea de-a treia lege a termodinamicii,
Dar odată cu constatarea că există radiaţie electromagnetică chiar şi în vid s-a format conceptul de radiaţie a punctului zero.
Acest concept spune de fapt că oricât de rece ar fi mediul şi oricât de rarefiată atmosfera, tot va exista în acel mediu radiaţie electromagnetică. Practic chiar dacă între sferele de magdeburg ar fi vid total, radiaţia provenită din mediul înconjurător, din afara lor, din atmosferă şi spaţiul cosmic, străbate şi acel spaţiu închis făcând ca să existe energie sub formă de radiaţie electromagnetică chiar şi în vid…
De aici provine expresia de energia punctului zero, sau energia vidului…
Dar această expresie spune un lucru pe care l-am spus şi-n textele anterioare, anume că întreaga materie universală, la nivel atomic, radiază prin mişcarea ei, unde electromagnetice, raze gama raze x şi o sumedenie de alte tipuri de radiaţie electromagnetică, care străbate universul fiind omniprezentă şi uniform distribuită.
Aşa se face că până şi în imensitatea necuprinsă a vidului cosmic, în spaţiul dintre planete, stele şi galaxii există radiaţie electromagnetică care este suficient de puternică pentru a asigura necesarul energetic al unei civilizaţii, dacă acea civilizaţie înţelege cum s-o colecteze şi s-o utilizeze.
Această radiaţie este de fapt energie. Aşa cum spunea şi Nikola Tesla în citatul de pe antetul acestui sait, energia electrică este omniprezentă…
Rămâne doar să înţelegem ce e, unde şi cum o putem colecta, şi cum o putem pune la muncă, astfel ca visul său de a vedea odată toate maşinile din lume propulsate de electricitatea colectată direct din mediu să poată deveni realitate.
Asta şi multe altele puteţi afla din cărţile mele unde sunt tot felul de detalii amănunţite despre aceste concepte şi despre modalităţi practice de a obţine electricitatea colectând-o din mediul înconjurător prin variate mijloace.
http://blog.catalindancarnaru.ro/
