În semiobscuritatea clubului, se întrevăd trupuri dezgolite, unduindu-se lasciv printre coloanele de marmură albă. Ici-acolo, perechi de tineri se sărută pătimaş, în timp ce alţii răsucesc ţigări, ori trag câte un gât de vodcă. Nu, nu e o scenă dintr-un film interzis minorilor, ci una întâlnită frecvent la mai toate balurile bobocilor organizate de liceele din ţara noastră.
Nu cu mult timp în urmă, balul bobocilor se organiza, prin tradiţie, în sălile de festivităţi ale liceelor, directorii şi diriginţii fiind responsabili de toate cele petrecute în incinta unităţilor şcolare. Rar se petrecea vreun incident. „Bobocii” făceau cunoştinţă cu noii lor colegi, gustau din momentele savuroase pregătite de organizatori, participau la celebrele concursuri deMiss şi Mister. Totul decurgea normal, în limitele bunului simţ şi sub supravegherea cadrelor didactice.
De câţiva ani, însă, nimeni nu mai este tras la răspundere pentru ceea ce se întâmplă la balurile bobocilor. Profesorii pasează întreaga responsabilitate pe umerii elevilor şi ai părinţilor, întrucât regulamentele şcolare nu îi obligă să îi supravegheze pe liceeni în afara unităţilor de învăţământ. De aceea, cazuri precum cel petrecut anul trecut, când un elev de la Colegiul Pedagogic din Constanţa a ajuns la spital în comă alcoolică, se repetă an de an, fără ca vreun adult să fie tras la răspundere. Cu atât mai mult cu cât adolescenţii recunosc că pot merge la bal cu băutură cumpărată din afara localului.
Dar nebunia nu se opreşte aici, căci profesorii devin consumatori de show-uri erotice susţinute chiar de elevele lor! În timp ce la unul din liceele din Bacău, fetele de clasa a IX-a au dansat în faţa dascălilor, îmbrăcate în pantaloni foarte scurţi sau chiar în lenjerie intimă, la Constanţa, elevii s-au dezlănţuit într-o orgie stropită din belşug cu whisky. «Balul bobocilor pe 2010 de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” a avut de toate: locaţie de fiţe – clubul Crush, concert care a încins băieţii, dar şi fetele din public – apetisanta Anna Lesko, tutun cât cuprinde – că doar sunt într-a IX-a, de acum şi multă băutură. Iar cine crede că vorbim doar de sucuri, se înşală amarnic. Câteva fotografii realizate la măreţul eveniment ne-au arătat mese încărcate cu sticle de whisky, pe lângă energizantele de rigoare, astfel încât se poate spune că puştii de 15 ani au început cu dreptul liceul. Ce-o fi fost în capul celor care au servit unor copii alcool combinat cu energizante, nu ştim, iar de ţigări nici nu mai are sens să vorbim, pentru că fumatul a fost, se pare, obligatoriu. Putem admira însă efectele secundare ale combinaţiei de whisky cu energizante în mişcările lascive a două tinere, reamintim, de maxim 15 ani, care se mângâiau de mama focului pe ritmurile focoasei Anna Lesko, una din cele mai senzuale artiste de pe la noi, invitată să înfierbânte minţile şi aşa flambate în alcool ale bobocilor de la „Mircea”.» (Balul bobocilor de la „Mircea cel Bătrân”, orgie cu whisky şi erotism, în publicaţia Atitudinea 16.11.2010)
Dacă inspectorii şcolari şi profesorii nu poartă nici un fel de răspundere pentru ceea se întâmplă cu adolescenţii români, părinţii nici atât, în grija cui se află ei? Ce se poate alege dintr-o generaţie uitată de noi toţi, prăbuşită pe podiumul unor cluburi de noapte, o generaţie care se dezbracă de tot ce e bun şi frumos, etalându-şi, în faţa noastră, propria ei neputinţă? O ruşine fără egal, pentru care vom da seamă. Oare putem întoarce capul, oare putem închide ochii, ca şi cum toată această demenţă colectivă NU AR EXISTA?
