Sa ne imaginam cistigul economic rezultat dintr-un proces, ca fiind o placinta, care este divizata intre salariile cistigate de munctori si cistigul realizat de patronul care detine capitalul si a investit, care poate fi profit, venit din inchirieri, din dobinzi si asa mai departe.
Pina la inceputul anilor 80, marimea acestor felii a fost stabila, iar constanta stabilitatii marimii lor devenise o regula economica. Economic privind, aceasta stabilitate ne ofera o legatura strinsa intre productivitatea muncii si prosperitate.
Daca muncitorii vor lua mereu aceasi felie de placinta economica, in conditiile unei stabilitati a preturilor si fara dorinta patronilor de a crea profit lateral prin importuri de produse similare ieftine si de calitate mai scazuta, atunci se va vedea o imbunatatire a productivitatii muncii, care la rindul ei ar crea o crestere economica, care in final ar trebui sa se reflecte intr-o crestere salariala.
In ultimii 30 de ani, felia luata de lucratori din placinta, a devenit din ce in ce mai mica. In America, salariile obisnuiau sa fie in jur de 70% din PIB. Acum salariile reprezinta mai putin de 64%, dupa cum arata un studiu al OECD.
De cind capitalul a inceput in proportie din ce in ce mai mare sa fie detinut de familii din ce in ce mai bogate, o parte din ce in ce mai mare din aceasta placinta care o reprezinta venitul national, revine capitalului, ceea ce duce la o crestere exponentiala a inegalitatii.
In tarile in care prapastia intre cei care cistiga cel mai mult si restul populatiei a crescut, exista doua efecte economice care se completeaza unul pe celalalt.
In America, parte din venitul national care merge la 99% din muncitori a scazut de la 60% la inceputul anilor 80, la sub 50% in acest moment. Cind cresterea economica este lenta si aproape stagnanta, asa cum este acum, aceasta schimbare arata evident o scadere a marimii feliei de placinta care se cuvine sa o primeasca muncitorii.
Din punct de vedere politic, acest aspect este extrem de periculos si va duce cu siguranta la convulsiile finale ale sistemului capitalist. Asistam la o atitudine diferita a parti stinga a politicii mondiale, fata de partea dreapta.
Stinga invinuieste corporatiile pentru politica lor economica si slabiciunile sindicatelor, pentru declinul masiv al felieli de placinta din ce in ce mai mici obtinute de muncitori. Partea dreapta a politcii gaseste ca principalul vinovat este guvernul si politica fiscala si monetara dictate in economie, dar in acealsi timp, aceste mari corporatii capitaliste platesc cele mai putine taxe, iar cele mai multe dintre ele ruleaza afaceri cu guvernul si cu banii contribuabililor.
Este foarte greu de pus sub forma unui tablou clar aceste acuzatii atit de la stinga cit si de la dreapta, mai ales ca dreapta detine banii in general, dar arata un apetit pentru exploatarea munctorilor in scopul unui profit din ce in ce mai mare de care lucratorii nu beneficiaza. Aceasta restringere a palcintei economice se intimpla in prea multe tari ca sa spunem ca exista o formula magica sau un cadru clar prin care sa se pastreze o anumita pozitie fiscala a guvernului, o anumita atitudine a corporatiilor sau un mod de gindire sablon al sindicatelor, mai ales ca marimea companiilor care actioneaza in cele mai multe state este diferita, guvernele au prioritati diferite si asa mai departe, iar economia nu este la fel de sindicalizata in toate tarile, iar marimea guvernelor este diferita, de multe ori debalansata fata de economie, dar totul se intimpla pe un fond capitalist de coruptie si dorinta de inavutire.
Marile banci joaca un rol extrem de important in crearea dezechilibrului si intretinerea lui iar in final valorificarea prin efecte speculative de catre marele capital.
O forta globala de luat in seama este inovatia, in special in tehnologia informatiei, unde salariile au crescut extrem de mult in ultima perioada, lovind pe altii din alte departamente ale economiilor capitaliste. Aceasta teorie poate fi valabila partial iar eu personal nu sint de acord cu faptul ca tehnologia a fost factorul de ne evitat care a scos din cimpul muncii oamenii. Ei au fost scosi dintr-un departament al economiei sau o zona economica dar asta nu inseamna ca ei ar trebui sa fie someri. Acesti oameni ar trebui sa se adapteze unui nivel tehnologic mai ridicat prin cursuri de calificare, iar tehnologia uzata moral sa mearga in zonele rurale sau micile orase, unde ar trebui sa se gaseasca aplicatii pentru o forta de munca mai ieftina si o cerere locala de anumite produse.
Imi amintesc mereu cu placere de ani de dinainte de 89, cind in Romania exista structura economica numita UCECOM si care avea unitati de productie de la marile orase pina la cele mai indepartate comune si sate. Acei muncitori din mediul rural primeau tehnologie uzata moral de la unitatile economice mari, pe care o foloseau cu succes in realizarea unor produse de valoarea adaugata mica dar acoperitoare pentru salariile mai mici ale angajatilor din acele zone si obtinerea unui profit la care participau si ei. Parte din acest profit mergea la sediul cooperatiei si aceasta suma era folosita pentru aprovizionari din tara si din import cu diferite materiale, pentru cumpararea de marfa din import si vinzarea ei prin intermediul magazinelor cooperatiei si in felul asta se creau circuite economice de multiplicare a profitului si ocupare a fortei de munca din zone rurale, iar unul din marile cistiguri era faptul ca lucratorii din acele zone deprindeau un simt tehnic si se apropiau cu nivelul de pregatire de oras. Deci se poate evita somajul si multe aspecte negative fara sa se bata moneda ca inovatia aduce un efect economic rau.
Multe firme au substituit masinile cu un nivel tehnologic redus la care lucrau munctori cu pregatire inferioara cu alte masini de inalt randament, dar nici asta nu ar fi trebuit sa fie o piedica si ar fi trebuit ca progresul tehnologic sa se reflecte in standardul de viata al populatiei dar din pacate vedem o scadere a feliei de placinta adresata lucratorilor in contextul cresterii numarului de miliardari la nivelul tarilor capitaliste dar si a sumelor pe care le detin.
Politicienii capitalisti nu creaza o politica favorabila economiei si contribuabililor concentrindu-se prea putin sau deloc pe fiscalitatea indreptata catre cistigurile din speculatii cu capital.
Educatia este un alt aspect important si capitalisti au renuntat la preagtirea muncitorilor, nedorind sa investeasca in acest proces. Dupa cum vedem in toate cartile de economie capitalista, accentul se pune pe grafice si calcule legate de bani si profit, dar niciodata valoarea nu o reprezinta omul, care trebuie sa fie pregatit si el este aducatorul de valoare, dar pentru capitalisti acel om este un numar si el poate fi inlocuit, raminind in analiza numai cifrele legate de profit.
Cresterea pregatirii tineretului in matematica, mecanica, electrotehinca, electronica si in general in departamentele tehnice, ar duce fara discutie la o evolutie si ar elimina armatele de oameni necalificati care se plimba pe bulevardele capitaliste si unii chiar au renuntat sa isi mai caute un loc de munca, iar altii care au fost pregatiti, se degradeaza tehnic si moral pe zi ce trece.
Va putea capitalul sa creasca capitalul investit in oameni, in ideea ca in final, parte din placinta care li se cuvine muncitorilor sa fie mai mare iar profitul lor sa ofere stabilitate si un cistig pe termen lung? Asta ar insemna ca acest capital sa reflecte si sa accepte sa piarda o perioada sau mai bine zis sa faca o investitie gindita in forta de munca, pentru relaurea procesului, acest lucru fiind imposibil in acest moment, datorita mentalitatii capitalului si lipsei totale de respect fata de munctori.
In acest fel, capitalisti au creat o diviziune la vedere intre doua clase, care au inceput sa se urasca din ce in ce mai mult una pe cealalta. Muncitorii si patronii sau investitorii, au devenit dusmani, iar in aceasta situatie este foarte greu un proces de reconciliere, iar daca capitalisti asteapta de la munctori sa munceasca mai mult cu aceasi tehnologie sau mai mult timp, ei practic impartindu-si timpul intre fabrica si patul din dormitor pentru aceasi bani sau chiar mai putin, s-ar putea ca o revolutie de proportii sa se produca foarte curind. Sistemul capitalist nu mai este functional, iar muncitorii o simt din ce in ce mai mult.
Adrian Cosereanuhttp://www.alternativaromaniei.com/
