Prof. GEORGE LEGMANN – Brazilia
Dl. George Legmann, un important om de cultura brazilian, de origina romana, este si reprezentantul Universitatii”Vasile Goldis”din Arad in America de Sud. Ne face placere sa publicam in revista noastra cateva ganduri despre Romania si poporul roman.
Romanii sunt un popor care, de 2000 de ani, nu a putut fi nimicit de nenumaratii sai dusmani. De pe acest pisc al mandriei si demnitatii nationale, a privi in viitor a devenit un „sport” foarte usor pentru romani, deoarece pavaza trecutului ii ajuta enorm si le lumineaza calea. Sunt mandru ca, evreu fiind, ma trag, prin parinti, din aceasta minunata tara. De la distanta la care ma aflu, s-ar putea sa vad lucrurile prea in roz, dar drumul spre viitor al Romaniei imi apare pavat cu mari sperante. Cred in reusita acestui neam. Primul pas a fost deja facut, prin integrarea atlantica. Obisnuite sa scrie despre Romania numai cu ocazia unor evenimente dramatice ori numai despre vagabonzii de pe strazi si handicapatii din orfelinate, ziarele braziliene au paginat cu vadita surprindere stirea despre admiterea Romaniei in NATO. A curs ceva cerneala pe aceasta tema, si toti romanii din Sao Paolo au mers in acea zi cu capul ridicat, cu spatele drept. A fost o zi de sarbatoare pentru toti. Ma obsedeaza un lucru: sa promovez pe orice cale imaginea buna a Romaniei in tara Amazoanelor.
Evreii romani nu uita niciodata de unde au plecat. Le-am spus brazilienilor: haideti sa va arat Romania, tara legata de Amazoane printr-un invizibil „Pod al lui Dionysos” – simbol al unui stil de viata asemanator si al unor trasaturi antropologice comune cu voi. Haideti sa vi-i arat la ei acasa pe romani, cei care au creat, in istorie, miracolul supravietuirii.
Daca supravietuirea mea este accidentala, in schimb supravietuirea romanilor, ca popor, este parte a unei structuri de rezistenta, confirmata de istorie, a unui „lant genetic” indestructibil. Romanii sunt poporul care, de 2000 de ani, nu a putut fi nimicit de nenumaratii sai dusmani, dinauntru si din afara. Sunt mandru ca, prin locul nasterii parintilor mei si prin educatia primita la Cluj, apartin acestui popor.
Oamenii, in primul rand intelectualii, au inceput sa auda vorbindu-se tot mai des de o tara latina din indepartatul Est european, cu o limba foarte asemanatoare cu portugheza, cu moravuri si traditii latine bogate. Eu nu sunt diplomat de meserie. M-am angajat voluntar sa fac ceea ce stiu – management cultural, a doua mea specializare dupa chimie, obtinuta in Brazilia. Cunoasterea si promovarea imaginii corecte sunt fapte de cultura, cele mai credibile fapte de care sunt in stare. Eu nu pot dormi cand, navigand pe Internet, gasesc tot felul de „locatii” dusmanoase contra Romaniei, o adevarata conspiratie impotriva romanilor. Imi spun ca trebuie facut ceva si fac putinul de care sunt capabil: vorbesc, scriu, tin conferinte, traduc, editez, cumpar, merg „la pierdere” – ceea ce nu prea e in firea neamului meu. Dar este o pierdere calculata, din care va iesi un castig pe termen lung; nu al meu, ci al romanilor si brazilienilor.
Romania nu pune prea mare pret pe comertul cu Brazilia, desi posibilitatile sunt imense. Voi da cateva exemple: Brazilia isi schimba caile ferate. Cum intervine Romania, cu marea ei traditie si tehnologiile ei in domeniu? De ce sa importam de la altii, mai scump, traverse metalice, placute, vagonete, osii, boghiuri si alte materiale, si nu din Romania? Brazilia incepe exploatarea petrolului din zacamintele ei strategice. Unde sunt specialistii romani, cunoscuti a fi cei mai buni din lume? Unde sunt sondele produse la Ploiesti? Brazilia are mare nevoie de transformatoare electrice, de motoare, de cabluri din aluminiu cu inima de otel – produse executate foarte bine in Romania. S-a incercat cu importul de vinuri, dar s-a acreditat ideea ca sunt false; etichetele nu aveau serie si erau lipite stramb; dopurile erau putrede, bautura rasuflata. La fel s-a intamplat cu sampania. Au aparut multe articole in presa si afacerea a murit
O explicatie ar putea fi faptul ca Romania are personal putin la reprezentantele sale economice si diplomatice din Brazilia. La Sao Paolo, spre exemplu, are un singur atasat comercial. Daca acest atasat pleaca in oras sa-si cumpere tigari, n-are cine sa raspunda la telefon, deoarece nu are nici macar o secretara, din ratiuni de „economie”. Consulatul Roman este la Rio de Janeiro, desi acolo nu sunt romani. Comunitatea romanilor activeaza la Sao Paolo. Pana nu de mult, nicaieri n-am putut gasi un steag tricolor, nici macar la Consulat, unde, cu cativa ani in urma, exista un singur drapel romanesc, si acela cu gaura, de la Revolutie. Oficialitatile de la Bucuresti vad ,din pacate ,Brazilia ca pe un taram exotic de pe alta planeta, ignorand ca aceasta tara este pe punctul sa devina a cincea mare putere industriala a lumii. Daca tara li se pare „prea mare”, sa se concentreze cel putin asupra zonei Sao Paolo, unde traiesc 12 milioane de locuitori! Intre ei, cateva zeci de mii de romani. Numai la Filarmonica sunt angajati 15 violonisti din Romania! Lumea devine tot mai mica si nu e bine sa ne prinda pe picior gresit.
Intre mine si limba romana exista o iubire veche – iubirea primelor cuvinte rostite pe silabe: „ma-ma”, „ta-ta”. Sunt evreu doar prin credinta; prin natiune sunt roman. De altfel, evreii nu sunt o natiune, doar israelienii sunt cu adevarat o natiune. In plus, tu esti ceea ce crezi, iar eu marturisesc ca sunt roman. In general, evreii din Romania, ajunsi pe alte meleaguri, nu uita limba romana, traditiile si obiceiurile romanesti. De la New York la Ierusalim, de la Toronto la Sydney, de la Rio de Janeiro la Londra, exista o adevarata „retea” de vorbitori de romana, pe care nimeni nu i-a numarat pana in ziua de azi. Ei sunt o forta de care ar trebui sa se tina seama la Bucuresti.
http://www.agero-stuttgart.de/
