Veronica Marinescu
Dialog cu directorul medical al Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”, conf. dr. Gabriel Prada
Se spune, adesea, că nimic nu este mai trist ca bătrâneţea… Dacă am recunoaşte însă că începem să îmbătrânim încă din clipa în care ne naştem, comentariile pe această temă ar deveni, pur şi simplu, un set de culegeri de natură filosofică. Dar noi ne îndârjim să trăim într-un elan de optimism şi dorinţă de speranţă, chiar şi pe timp de criză economică severă! Şi cu toate acestea, problemele înlăturării suferinţelor vârstei a treia şi ale prelungirii vieţii par a fi, adesea, străjuite de redute imbatabile. Adică imposibil sau dificil de rezolvat. Nu cumva şi din cauza faptului că Sănătatea – ca şi Învăţământul! – sunt păgubite de ceea ce se cheamă cheltuieli bugetare majore necesare funcţionării unui stat democratic şi social? Cert este că, fără Educaţie şi Sănătate, un popor se poate prăbuşi iremediabil. Deocamdată, nu ne-am propus să investigăm această stare de lucruri – în cădere spectaculoasă – ci să înţelegem dacă nu cumva ne aflăm în faţa unui paradox: acela de a ne situa printre ultimii cetăţeni din Europa, puternic afectaţi de maladii pe care nu le putem trata din cauza costurilor exagerate, şi – cu toate că suntem proprietarii primului Institut de Gerontologie şi Geriatrie din lume ! – simţim neglijenţa statului de a se implica în prevenţia şi tratarea afecţiunile caractersitice bătrâneţii.
Trebuie precizat că Institutul de Gerontologie şi Geriatrie, fondat în 1952, a devenit Institut Naţional în 1974, iar în 1992 i s-a atribuit numele de Ana Aslan, intrând în subordinea Ministerului Sănătăţii.
Nu putem vorbi însă despre Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie fără a sublinia, pentru cititorii noştri că, în urmă cu mai bine de şase decenii, primea recunoaştere ştiinţifică şi faimă internaţională, graţie doamnei profesor dr. Ana Aslan, cea care a descoperit medicamentul-miracol – Gerovital H3; singurul capabil să întârzie procesul de îmbătrânire, să stopeze sau să atenueze mecanismele de degradare a organismului la persoanele de vârsta a treia.
Au fost peste 30 de ani glorioşi, în perioada comunistă, timp în care România era, în privinţa solicitărilor tratamentului cu Gerovital H3 după „metoda Ana Aslan”, ţinta preferinţelor lumii mondiale, între care mari şefi de stat, politicieni, regi, împăraţi, vedete din sfera artelor, filmului, teatrului, etc., dobândind faimă şi mulţi bani – milioane de dolari ! Dar după ’89, institutul, şi întreaga afacere pe care acesta o genera pentru ţară, a alunecat în ruină şi uitare.
De câţiva ani, acelaşi institut reînvie din propria cenuşă. Semn că reprezentanţii conducerii actuale – directorii Bogdan Păltineanu şi Gabriel Prada – nu numai că au înţeles importanţa acestei uriaşe valori naţionale, dar au avut voinţa, curajul şi tăria de a continua eforturile pentru a o repune în drepturile ei legitime.
”Bătrâneţe, haine grele”… şi ponosite?!
Absolut nimeni nu-şi doreşte să fie bătrân, cu atât mai mult cu cât ideea preconcepută asupra „bătrâneţii” nu are o imagine… încurajantă. Dimpotrivă. „În limba română, cuvântul are un sens peiorativ; induce ideea unei persoane cu deficienţe, de aceea noi recomandăm folosirea termenului de vârstnic – pentru că este politicos, şi, pe de altă parte, este şi mai corect”, afirmă dr. Gabriel Prada. Împreună cu întregul corp medical, domnia sa încearcă „să modifice puţin modul de adresare”, pentru a evita opinia eronată că „o persoană în vârstă are, neapărat, multe deficite sau dizabilităţi”. Aşadar, preferă să folosească termenul de „vârstnic”, care se referă doar la vârsta cronologică. Regretabil este faptul că, „de multe ori, cuvântul bătrân se foloseşte incorect şi în mass-media” mai precizează directorul medical.
Prejudecăţile – un handicap dificil de tratat
Cât priveşte modul cum sunt percepute, adesea, persoanele de vârsta a treia – atât la nivel instituţional, cât şi în alte sfere de activitate – se pare că societatea noastră mai are încă un handicap de…”tratat”. i anume: prejudecata că persoanele în vârstă nu au resurse, asemenea celor tinere, pentru a-şi putea recupera o parte din energia şi sănătatea pierdute. „Mulţi au o atitudine apropiată şi de înţelegere faţă de pacienţii vârstnici. Este însă regretabil că, în unele sfere ale societăţii şi, din păcate, chiar în domeniul medical, există o atitudine rău-voitoare faţă de persoanele în vârstă. Pentru unii, această reţinere este motivată de faptul că vârstnicul are o patologie complexă, multiplă, inclusiv în domeniul cognitiv (fie are tulburări de memorie sau demenţă !), ceea ce sporeşte complexitatea cazului”, explică interlocutorul nostru, sperând că această percepţie greşită va fi corecată, cu timpul.
Metoda de tratament „Ana Aslan”, fidelă celei originale
Potrivit conf. dr. Gabriel Prada, Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie deţine brevetul pentru metoda originală de tratament „Ana Aslan”, dar nu mai este deţinătorul brevetului pentru medicament. „Poate nu s-a spus, până acum, suficient de clar că medicamentele sunt protejate de brevet maximum 15 ani (de obicei, cam 10 ani, dar maximum 15. După 15 ani, nu mai există protecţia pentru brevet. Gerovitalul a fost înregistrat în 1957. Este imposibil să mai deţii bevet pentru Gerovital după atâţia ani. Nici nu este fezabil. Dar trebuie să spun că Institutul este deţinătorul brevetului pentru metoda de tratament, care este originală. Această metodă s-a păstrat de-a lungul anilor, se aplică şi se va aplica în continuare, conform celor descoperite şi testate, prin experimente, de către doamna profesor Aslan. În acest sens, terapia este strict individualizată şi este adaptată fiecărui pacient, complexului patologic al acestuia”.
Inteligenţa românească, la ea acasă
Indiferent care au fost împrejurările şi posibilităţile economice, Institutul „Ana Aslan” şi-a continuat munca de cercetare, care, în contextul actual, nu se limitează la un singur domeniu. Directorul medical precizează că structura institutului, concepută de către prof. dr. Ana Aslan, cea care l-a condus încă de fondarea acestuia, avea trei mari departamente de cercetare: Cercetarea fundamentală (biologia îmbătrânirii); departamentul Clinic care se ocupa de studii referitoare la pacientul vârstic, şi departamentul de Gerontologie socială, axat pe studii demografice, sociologice şi, evident, de gerontologie socială. „Această structură tridimensională a fost foarte mult apreciată (ca şi acum !) şi în 1962 a fost recomandată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ca model de structură pentru alte institute de acest fel din lume. Un lucru foarte important !”, spune dr. Prada. De altfel, „această structură este menţinută în continuare, în acest moment existând trei mari colective de cercetare: Cercetare fundamentală, Cercetare clinică şi Cercetare în domeniul gerontologiei sociale „, adaugă interlocutorul. Pe de altă parte, complexitatea patologiei pe care o prezintă fiecare pacient impune lărgirea temelor de cercetare. Potrivit dr. Prada, încă se fac studii, nu numai la Institutul „Ana Aslan”, ci şi în străinătate, privind efectul procainei (ingredientul principal al Gerovitalului), acela de menţinere a viabilităţii unor celule extrem de sensibile, comparativ cu o serie de multe alte substanţe care au fost testate pentru a se vedea eficacitatea lor şi eficienţa în a păstra viabilitatea celulară. Articolele apărunte, recent, în străinătate, referitoare la procaină, subliniază tocmai acest efect. De asemenea, în anii 2003-2004 au fost publicate articole privind unul dintre efectele procainei, asemănător tratamentului cu acele medicamente care sunt foarte mult folosite, în ultimul timp, pentru readucerea colesterolului la nivelul normal sau la nivelul considerat optim în prevenirea bolile cardio-cerebro-vasculare. Se mai fac şi acum studii legate de efectul Gerovitalului asupra stresului oxidativ (un exces, o hiperproducţie de radicali liberi – evident, extrem de toxici prntru organism -, fenomen care se întâlneşte, frecvent, la vârstnici !), iar lista poate continua”, afirmă directorul medical al institutului.
Redobândirea gloriei de odinioară
Pentru foarte mulţi dintre aceia care au cunoscut anii de glorie ai institutului, problelmele vârstei a treia nu mai constituie un prilej de alarmare. Prevenţia şi tratarea afecţiunilor caracteristice vârstnicilor reprezintă o imensa binefacere. Şşi, totuşi… ” Nu ştim dacă vom putea atinge, acum, aceeaşi glorie, ca şi doamna profesor Aslan. Domnia sa avea o personalitate deosebită, şi-apoi erau cu totul alte vremuri… Dar atâta timp cât avem foarte multe solicitări şi foarte mulţi pacienţi, nu putem să spuneam că astăzi institutul nu este la un nivel ridicat de activitate”, subliniază interlocutorul nostru.
Se înţelege, va fi un altfel de drum, unul ancorat în realitatea acestor timpuri – cu multe câştiguri, în domeniul medicinei şi al electronicii, dar şi cu bariere aproape de netrecut, atunci când este vorba de capitolul „finanţare”. Important este că se menţine „metoda de tratament fidelă celei originale, spiritul de abordare a pacientului vârstnic propus de către dr. Ana Aslan – acela de apropiere, de căldură, de înţelegere, de empatie, tot personalul fiind bine selectat în acest sens” -, ne asigură dr. Prada.
Un important câştig este relevat de continuarea tradiţiei cercetării, atât în domeniul celor trei abordări ale problematicii vârstei – cercetarea fundamentală, cercetarea clinică şi de gerontologie socială, cât şi în sensul creării unor platforme şi a unui cadru de schimburi de informaţie în domeniul ştiinţific, prin Societatea Română de Gerontologie şi Geriatrie. „Există colaborări cu alte institute din ţară ; anual, sunt organizate manifestări ştiinţifice – conferinţe sau congrese – la care participă personalităţi din ţară şi străinătate. În cercetarea fundamentală suntem implicaţi în proiecte europene, împreună cu 28 de ţări din Europa. Acum participăm la un proiect care încearcă să stabilească nişte biomarkeri ai îmbătrânirii. Totodată, colectivul de cercetare fundamentală participă la proiectul Mark-Age, iar colectivul de cercetare clinică a fost implicat în mai multe studii internaţionale, studii de referinţă în medicină. Recent, am depus un proiect, ce urmează să se deruleze cu fonduri europene, în scopul creării unui Centru de excelenţă pentru studiul longevităţii active – chiar aşa l-am şi numit, prescurtat CELA – şi în care dorim să dezvoltăm această abordare tridimensională a problematicii vârstnicului, inclusiv prin dotarea cu aparatură specifică”, afirmă dr. Prada.
Ofertele terapeutice…
După o perioadă de dificultăţi financiare, în Clinica din Otopeni – unul dintre cele trei sedii ale Institutului „Ana Aslan” (celelalte două fiind: Sediul central, primul creat, situat lângă Piaţa 1 Mai, în str. Căldăruşani nr. 9, şi Ambulatorul de specialitate din str. Spătarului nr. 15 – între Biserica Armenească şi Calea Moşilor) au fost renovate, aproape în întregime, saloanele şi spaţiile de tratament. „E drept, cu un efort foarte mare, în decursul a câtorva ani” , spune dr. Gabriel Prada. Potrivit directorului medical, „ofertele terapeutice sunt foarte compexe; există atât asistenţă medicală de tip spitalizare continuă, adică la pat, prin internare, cât şi asistenţă medicală de tip ambulator. La fiecare tip de asistenţă medicală, avem o abordare complexă, mutidimensională a problematicii pacientului vârstnic. Se ştie că vârstnicul este, în sine, un pacient dificil, cu multe boli concomitente, cu multe boli cronice care se pot decompensa. Specific vârstei este faptul că nu se decompensează o singură boală, ci, de obicei, două sau trei afecţiuni concomitent, astfel încât e greu să reduci pacientul vârstnic la o singură afecţiune. i încă un lucru foarte important la vârstnici: de multe ori, o boală decompensată sau o boală acută se poate manifesta nu la nivelul organului afectat, ci în cu totul altă parte – într-o zonă de minimă rezistenţă, adică într-un organ sau un sistem preafectat. De aceea, manifestarea unei boli la vârstnic este atipică. i, de multe ori, silenţioasă, fapt ce poate ascunde o boală severă. Nu e de mirarea de ce, uneori, se pierde un timp foarte lung până în momentul diagnosticării, astfel încât bolile evoluează şi ajung în stare avansată, greu de tratat. Fapt care necesită, adesea, internarea şi investiţii mari pentru recuperarea medicală”, explică dr. Prada.
Salvarea ar veni prin efectuarea unor controale şi evaluări periodice. „Noi propuneam două evaluări la personele între 65 şi 74 de ani, şi anume, cea efectuată de medicul de familie, care este anuală şi obligatorie şi, în plus, încă una, anuală, efectuată de către medicul geriatru. Iar peste 75 de ani, să fie o evaluare făcută de către medicul de familie şi două de către medicul geriatru, deoarce riscul de a apărea decompensări este mult mai mare decât la vârste puţin mai tinere. Acesta ar fi un sistem ieftin şi eficient care ar scădea presiunea de internare pentru pacienţii vârstnici”, mai precizează interlocutorul nostru.
…şi listele lungi de aşteptare
Cu un corp medical de 600 de angajaţi – „foarte puţini, totuşi, pentru că vârstnicii pun probleme complexe !”, consideră directorul medical -cu aparatura adecvată, pentru procurarea căreia s-au făcut eforturi mari, în ultimii ani, şi cu 580 de paturi pentru pacienţi, cărora le sunt oferite servicii terapeutice de bună calitate şi, desigur, cu o muncă de cercetare intensă, se poate spune, pe bună dreptate, că Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan” şi-a recâştigat, treptat, locul în conştiinţa publică… dovedind că ofertele terapeutice sunt apreciate de către pacienţi. Dar ce ne facem cu listele lungi de aşteptare, de 6-7 luni? „Numărul solicitărilor este extrem de mare, ceea ce, practic, devine o problemă. Peste 60% din internări sunt din afara Bucureştiului. Facem un efort să acoperim acest număr şi totuşi este insuficient. Avem circa 14.000 de internări anual şi cam 40.000 de consultaţii la Ambulator. Pare un număr mare, dar, raportat la populaţia vârstnică, e foarte puţin. Să ne gândim că sunt 5.000.000 (cinci milioane) de persoane în vârstă, din care noi acoperim un număr infim de 54.000 – 55.000 de pacienţi. De aceea, pentru a putea rezolva numarul mare de solicitări, susţineam foarte mult ideea dezvoltării unui sistem de asistenţă medicală geriatriacă de tip ambulator. De altfel, am propus Ministerului Sănătăţii crearea unei astfel de reţele, care ar putea să amelioreze situaţia vârstnicilor şi să contribuie la creşterea speranţei de viaţă, în general. A fost apreciată, dar, de 5-6 ani, aşteptăm să fie concretizată…”, conchide directorul medical.
Tratamentul pacienţilor români, plătit prin CAS
Plata tratamentului pentru serviciile oferite de către Institutul „Ana Aslan” este suportată de către Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). „Suntem consideraţi, din păcate, unităţi bugetare, dar nu luăm banii de la bugetul statului. Activitatea spitalului se finanţează, în mare majoritate, prin CAS şi reprezintă costurile îngrijirii pacienţilor vârstnici. Mai primim fonduri, din când în când, atunci când este posibil, de la Ministerul Sănătăţii, dar acestea sunt resurse mici, pentru că Ministerul nu are fonduri mari pentru finanţări, iar de câţiva ani, de când s-a înfiinţat CAS, nu mai este ordonator de credite pentru spitale”, spune dr. Gabriel Prada.
Beneficiul de imagine
În Sănătate, nu se poate vorbi, pur şi simplu, doar despre afacere. Chiar dacă rezultă şi câştiguri băneşti, cum a fost cazul mărcii Gerovital H3 şi a metodei de tratament „Ana Aslan”, care au adus beneficii mari statului român, timp de mai bine de trei decenii. „Afacerea”, aici, este vindecarea omului ; redarea lui societăţii, spre a redeveni productiv, creator de bunuri. Cât priveşte avantajul terapiei „Ana Aslan” a fost şi este unul special : pe lângă faptul că se adresează direct unui segment de populaţie – pacienţii vârstnici – este recomandat şi unei categorii mai largi de potenţiali clienţi. „Doamna profesor Aslan avea un concept foarte important şi interesant, conceptul de profilaxie. Concret, afecţiunea nu trebuie lăsată să se dezvolte, ci trebuie intervenit în faza incipientă pentru a spori şansele vindecării. De aceea, recomanda terapia de la vârsta de 40 de ani”, subliniază directorul medical.
În cazul tratamentului oferit străinilor, beneficiul financiar rezultă, în mod deosebit, din costul sejurului, aceştia solicitând o calitate superioară a condiţiilor de cazare şi consum. „La ora actuală, sunt persoane interesate să le oferim o metodă de tratament „Ana Aslan”, care se foloseşte numai în România, iar acest lucru poate să reprezinte şi un factor de stimulare pentru pacienţii străini. Ceea ce înseamnă un câştig pentru fiecare dintre partenerii noştri. Ce-i drept, până de curând, nu puteam primi pacienţi străini pentru că nu erau renovate spaţiile din Clinica Otopeni, şi încă mai avem de renovat; apartamentele sunt la un nivel de trei stele, dar intenţionăm să le aducem la nivel de patru stele pentru a putea creşte tarifele”, lămureşte directorul medical, domnia sa susţinând ideea promovării „turismului de sănătate”, foarte rentabil în străinătate. Pe de altă parte, datorită numărului foarte mare al solicitărilor din ţară şi din cauza spaţiilor reduse de cazare, Institutul nu-şi permite să frustreze pacienţii români de terapia pe care le-o oferă. În cele din urmă, s-au găsit posibilităţi de rezolvare a acestor probleme, şi anume nişte colaborări, foarte aproape de finalizare, între investitori privaţi care să asigure transportul şi cazarea pacienţilor la nişte hoteluri de lux, iar institutul să le ofere serviciile medicale. De asemenea, există colaborări cu parteneri din ţară, la Băile Felix, Oradea, Braşov, Poiana Braşov şi chiar pe lângă Bucureşti, unde Institutul le oferă metoda de tratament, consulanţă şi sprijin medical, iar aceştia pun la dispoziţie spaţiile lor de cazare şi de tratament. „În felul acesta, se reduce timpul de aşteptare pe lista de programări a Institutului”, afirmă dr. Gabriel Prada.
Multiplicarea centrelor „Ana Aslan” în străinătate
S-a crezut, la un moment dat, că multiplicarea „centrelor Ana Aslan”, în lume, după anii’ 90, ar fi condus la diminuarea solicitărilor către Institutul din România. Adevărul este cu totul altul. Potrivit directorului medical al Institutului, „problema, în exterior, este puţin mai complexă ; există o serie de centre care s-au dezvoltat, mai ales în America Latină, şi care folosesc ilegal numele Ana Aslan. Deocamdată, nu avem forţa financiară să deschidem procese, dar ne concentrăm pe altă formulă de promovare, foarte utilă pentru noi, şi anume, prin colaborarea directă cu nişte centre de calitate. Astfel, de câţiva ani, avem o colaborare cu parteneri din Japonia, care funcţionează foarte bine, reprezentând şi pentru noi o reclamă indirectă. Mai exact, partenerii noştri nu pot să acopere toate solicitările şi, în plus, mulţi pacienţi doresc să vină chiar aici, la sediul unde s-a dezvoltat metoda. Practic, nu ne reduc numărul de pacienţi”, precizează dr. Gabriel Prada.
Reducerea numărului de pacienţi străini, explică directorul Institutului „Ana Aslan”, a fost generată şi de alţi factori: în primul rând, de neînţelegeea unor probleme existente încă înainte de ’89, când grupuri de pacienţi din Japonia, China, Finlanda veneau în România, la tratament, şi aveau anumite solicitări, deloc exagerate (de pildă, doreau un suc de fructe la masa de prânz sau caldură adecvată în saloane). „Dar în anii aceia de criză, de mari dificultăţi economice, nu s-au putut asigura aceste cerinţe. Ca atare, grupurile de pacienţi străini au renunţat să mai vină. Apoi s-a mai adăugat şi degradarea fizică a clădirii din Otopeni, din cauza faptului că timp de zeci de ani nu s-a investit aproape nimic pentru renovarea spaţiilor de cazare şi tratament. În plus, a fost şi situaţia economică şi socială precară din România, în primii ani de după ’90 ; au fost campaniile negative în unele zone din Occident împotiva României, şi o serie de alţi factori, ceea ce a condus la diminuarea interesului turistic pentru ţara noastră”, conchide interlocutorul nostru.
Solidar cu nemulţumirile breslei
Solidar cu protestele, cu nemulţumirile breslei din care face parte, directorul medical al Institutului „Ana Aslan”, conf. dr. Gabriel Prada, consideră că „ar trebui propuse şi nişte măsuri concrete, deoarece salariile medicilor, comparativ cu puterea de cumpărare, cu posibilităţile de a-şi asigura existenţa, sunt mici. Este şi unul din motivele pentru care mulţi dintre aceştia emigrează, pe lângă dorinţa lor de a se perfecţiona profesional…”, adaugă domnia sa. Iar medicii români au demonstrat că sunt şi acasă, şi dincolo de hotare, profesionişti imbatabili…
Succesul picăturii de procaină
O confirmă şi povestea spectaculoasă a uneia dintre descoperirile importante, din ultimii 60 de ani, a şcolii româneşti de geriatrie…
Primul Institut de Gerontologie şi Geriatrie din lume, fondat în România, în anul 1952, a cunoscut faima internaţională, în perioada comunistă, şi decăderea naţională chiar la debutul „capitalismului” autohton. A strălucit, glorios, şi a apus în tăcere. Asemenea unui mare imperiu între graniţele căruia au fost învinse, la propriu, problemele specifice vârstei înaintate. Dar, în ultimii ani, aidoma păsării mitice Phoenix, reînvie, maiestos şi promiţător, din propria cenuşă. E semn că va rămâne mereu o legendă vie, reală, a celei mai frumoase poveşti despre tinereţea fără bătrâneţe concentrată într-o picătură de procaină. Pe care o mare Doamnă a medicinei româneşti – Ana Aslan – a dăruit-o omenirii.
Spre o mai bună înţelegere, directorul medical al institutului ne prezintă, pentru cititorii noştri, cinci perspective asupra noţiunii de vârstă:
- vârsta cronologică; semnifică timpul scurs de când ne-am născut până în momentul de faţă; vârsta trecută în documentele de identitate.
- vârsta psihologică; este modul în care ne percepem, fiecare în parte (ex.: am 80 de ani, dar mă simt ca la 20; sau am 40 dar mă simt ca la 70).
- vârsta socială; felul în care o persoană poate să îndeplinească un rol într-o colectivitate, dar nu orice rol, ci un rol la care se aşteaptă celălalt de la el. (ex.: dacă avem 20 de ani, trebuie să fim nepărat studenţi, dacă avem 50, nepărat bunici, etc.; dar vârsta socială depinde de profesie. De pildă, o gimnastă la 30 de ani e considerată în vârstă etc. Apoi există prejudecata legată de vârsta cronologică, iar de multe ori, vârsta cronologică se confundă cu alte tipuri de vârste. Pe de altă parte, sunt persoane care au vârstă cronologică foarte înaintată, dar care desfăşoară o activitate corespunzătoare unei persoane tinere. Nu trebuie să confundăm vârsta cronologică cu alte tipuri de vârste.
- vârsta biologică; din punct de vedere geriatric, îmbătrânirea biologică reprezintă o reducere a rezervelor funcţionale (ex.: dacă vedem două persoane – una de 30 de ani şi alta de 80, acestea merg la fel, nu e mare diferenţă, dar dacă vine un autobuz în staţie, cine îl prinde primul?). Când o persoană în vârstă este supusă la un efort suplimentar, atunci se vede că are rezerve reduse. Problemea este uşor de înţeles, dar, din păcate, este greu de măsurat. Din cel puţin două motive: pe de o parte, ar trebui să ştim nivelul ei de funcţionalitate – într-un fel face faţă unui efort fizic un cosaş, şi în altul un scriitor, sau invers. Pe de altă parte, a supune o persoană la un efort maxim, pentru care nu este pregătită să facă faţă, înseamnă să rămânem fără persoana respectivă…
- vârsta demografică; sintagma este folosită în studiile demografice; populaţiile sunt împărţite pe grupe de vârste; dacă sunt mai multe persoane în vârstă, avem de-a face cu o populaţie îmbătrânită, dacă sunt mai mulţi tineri, se spune că dominanta este o populaţie tânără.
Este foarte adevărat că, de multe ori, vârsta cronologică se confundă cu vârsta biologică. S-a încercat şi se încearcă şi acum să se stabilească nişte markeri biologici de vârstă, astfel încât dacă avem markerii x, y, z, atunci aceşti markeri ne arată că avem vârsta biologică de 40 de ani, deşi vârsta noastră cronologică este de 50 de ani ; sau de 70 de ani vârsta biologică şi de 50 de ani vârsta cronologică. Ei bine, nu s-a reuşit acest lucru; sunt nişte dificultăţi legate de concepte. Se consideră, uneori, că o vârstă cronologică înaintată reprezintă automat şi o vârstă biologică înaintată. Ceea ce este eronat.
http://www.curierulnational.ro/
