Suntem oameni. Ce fiinte ciudate.Ma întreb uneori daca Dumnezeu, care se spune ca e creatorul nostru nu ne-a gresit structura. Sau poate ca a amestecat ingredientele gresite în asa numita „oala a vietii”. Suntem niste ciudati. Avem sentimente ciudate, ba chiar gândim si actionam ciudat. Avem sentimente. Dar ce sunt acestea de fapt? Sentimentul. Are atâtea si atâtea explicatii stiintifice si totusi nimeni nu poate explica ce sunt cu adevarat aceste sentimente.De unde se nasc îs unde le este sfârsitul. Nu vom afla niciodata. Viata e misterioasa si înca nimeni nu i-a descifrat misterele. Mi s-a spus ca viata e un drum lung care mai devreme sau mai târziu îsi are sfârsitul. Mi s-a spus ca acel capat de drum poarta numele de Rai, locul unde oamenii buni îsi gasesc somnul vesnic si Iadul, locul unde vor arde sufletele celor pacatosi. Îmi era frica când ma gândeam la aceste doua locuri. Nu eram nici prea buna nici prea rea. Oare unde voi ajunge? Exista oare si o cale de mijloc? De ce nu s-a întors nimeni din aceste locuri sa ma lamuresc si pe mine ce e cu acest drum numit „viata”?
Ieri visam amândoi la o lume perfecta. Ieri buzele noastre aveau prea multe cuvinte de spus. Pentru ca în ochi ne vedeam sufletul si adevarul reiesea mereu din priviri. Ieri am promis ca vom cucerii lumea întreaga. Ieri ne-am jurat ca iubirea noastra va fi vesnica. E suficient sa gresesti o singura data sa îti dea seama cât poti sa iubesti de mult. Ce ai facut? Ce am facut? Ne-am distrus visurile. Azi nu mai suntem noi. Sunt doar eu aici. Singura si fara tine. Tu nu mai esti. Nu vei mai fi niciodata. Ne-am darâmat casa cu propriile noastre mâini.
El simtea o durere inimaginabila.Îl durea imposibilitatea de a-mi putea spune ca a fost un las.Ca el a stricat totul.Ca el e cel vinovat.Ca el singur a darâmat tot ceea ce în atâta timp si cu atât efort am cladit împreuna.
Te strig în fiecare zi din toata inima mea. Te chem printre lacrimi si suspine. Te strig tot timpul. Îti simt lipsa în fiecare seara si te vreau lânga mine dar niciodata nu o sa pot sa te aduc înapoi. Nu mai îmi pasa de nimeni. Nu mai am nici un sentiment. Nu am nevoie de nimeni. Am nevoie de tine. Dar tu nu esti aici. Toate zilele, toate noptile, toata viata mea îti este închinata tie. Relatia noastra era atât de frumoasa.Eu te iubesc si mi-e dor de tine chiar daca stiu ca în fiecare moment tu esti aici si ai grija de mine. Îti cer astazi iertare pentru tot ce am gresit si sper doar sa nu fie prea târziu si înca sa ma poti ierta. Strig si tacut te chem lânga mine hranindu-ma din amintirea ta. Am nevoie de tine. Unde esti? Poate ca mâine vei fi si tu aici. Mâine o sa vin si o sa constat ca totul nu a fost decât un vis urât si o sa te strâng în brate si o sa-ti sarut buzele rosii asa cum nu am mai facut-o niciodata.
Ma întrebam mereu de ce îi spun toate aceste lucruri.. Nu stiam ca toate cuvintele mele îl dor? Ca poate înca mai simte ceea ce îi zic? Nu stiam ca înca nu a plecat din aceasta lume? Dar de unde sa stiu daca el nu mi-a spus niciodata sa nu mai plâng?Nu mi-a spus sa nu mai trec prin acest loc care astazi ne raneste pe amândoi.
Ar fi vrut probabil sa îmi zica atât de multe lucruri.As fi vrut poate sa ma întrebe daca nu as fi vrut acum sa fiu lânga el. Daca nu as vrea sa fiu si eu la fel de libera ca si el.As fi vrut sa îmi spun sa merg acolo unde e si el. Sa plecam amândoi spre eternitate fara sa spunem nimanui.În dimineata ce urmeaza sa fim undeva la jumatea drumului spre infinit unde iubirea înseamna mai mult decât un simplu cuvânt. Am visat o data un loc doar pentru noi doi. Unde nimeni nu ne-ar fi gasit niciodata. Unde i-as fi oferit lui toata viata mea de pâna atunci. Dar pâna la urma a fost doar un vis. Acum as vrea acum sa fugim împreuna.As fi vrut sa ma întrebe de ce nu merg lânga el. Sa ma cheme si sa uite de aceasta viata. Sa merg cu el. Sa nu ma uit înapoi. Sa stiu ca lânga el voi fi în siguranta. Sa-mi deschid inima si sa ma duc.. Sa nu ramâna nimic în urma mea.
Si-ar fi dorit atât de mult sa ma aiba lânga el. Dar cu ce drept mi-ar fi cerut ca eu sa faca acelasi lucru ca si el. Oare vroia ca într-un fel sa îmi iau viata? Dar nu. Aveam atâtia ani de trait. Nu ar fi avut nici un drept sa îsi doreasca sa îmi fure libertatea. Nu ar fi facut niciodata asa ceva deoarece sunt sigura ca vroia sa ia drumul Paradisului…
Vroiam un motiv sa cred ca a plecat cu adevarat.De ce îmi spun toti ca tu nu mai esti aici când eu te simt atât de aproape. Pot sa îti vad înca umbra mergând prin aceste locuri. Spune-le ca toti gresesc când zic ca tu nu mai existi. Luna o sa ma conduca în locul unde tu esti acum. Ei au fost cei care te-au luat de lânga mine dar acum o sa te iau în sufletul meu si o sa te duc înapoi acasa. O sa stau cu tine pentru totdeauna si o sa-ti ascult dulcile cuvinte pe care mi le ziceai mereu. Chiar si dupa moarte dragostea noastra va rezista.
Unii spun ca sunt nebuna din cauza dragostei pe care ti-o port dar nimeni nu o sa poate sa îmi ucida aceasta iubire. Ei nu stiu ca tu nu ma vei parasi niciodata. Ei nu aud când tu îmi vorbesti. Ei nu stiu ca oamenii chiar daca mor pot sa continue sa iubeasca. Ei nu stiu nimic.
Nu îmi dadeam seama niciodata ca poate toate aceste cuvinte înca îl dor. Dar simteam ca vorbesc mereu atât de frumos. Nu stiam cât îi e de greu sa asculte toate aceste povesti. Îngerul avea nevoie de liniste sufleteasca. Avea nevoie sa îl las sa plece. Avea nevoie sa doarma caci îi era somn…
Azi sunt tot aici. Tot singura. Da. Sau poate ca esti si tu aici cu mine. Dar daca esti aici unde pleci acum? Esti prea important pentru mine. Esti acela care plângea când nu eram lânga tine. Dar unde pleci? Crezi ca nu pot sa te privesc? Mi-e frica doar sa înfrunt realitatea. Nimeni nu pare sa îti auda plânsetul ascuns. Te-au lasat sa plângi aici singur. Adevarul e ca am realizat ca ti-e frica. Dar nu poti sa ne abandonezi pe toti. Stiu ca tu nu vrei sa pleci. Sunt atât de satul sa spun lucruri pe care ceilalti nu pot sa le înteleaga. Întelegi acum de ce nu poti sa pleci si ne lasi pe toti aici singuri? Dar ceilalti nu pot sa îti auda durerea asa cum eu o aud în fiecare seara.
Si-a tinut respiratia când viata a început sa o ia pe o cale gresita si mai târziu ai uitat sa mai respiri si sa mergi mai departe. Te-ai ascuns în spatele unui zâmbet care mi-a adus numai lacrimi mie si celor pe care îi iubesti si care azi îti simt lipsa. I-ai dezamagit si acum îti pare atât de rau pentru tot. Dar Doamne de ce l-ai obligat sa piarda acele lupte cu lucrurile pe care le-am adunat si le-am cladit cu atâta dragoste. Acum te-ai trezit cautându-ma pe mine în umbra lucrurile pe care le-ai creat cu mâna ta. Te-ai pierdut printre vise si sperante si ai uitat sa îti urmezi visele. Astazi totul este pierdut. Te-ai uitat în inima ta si simti ca esti un alt om.Ca nu esti tu.Ca te-ai transformat în ceva ce nu ti-ai fi dorit niciodata sa devii.
Vino sa te întâlnesti cu mine în întuneric când te voi îmbratisa asa cum nu am mai facut-o niciodata. Nu vreau decât sa te mai vad o singura data, sa pot sa te privesc îndelung si sa îmi zâmbesti la fel cum o faceai înainte.Si poate ca în aceasta seara o sa zburam împreuna spre asfintit iar spre dimineata ne vom pierde la intersectia dintre orizont si pamânt.Si daca noapte e singurul moment în care as putea sa te vad atunci as vrea sa fie noapte pentru totdeauna. Nu te-as mai lasa sa pleci niciodata de lânga mine. Sunt sigura ca într-o zi ne vom tine din nou de mâna si ne vom plimba prin parcurile pline de copii.Ne vom saruta si vom uita de toata lumea. Nimeni nu va mai exista în jurul nostru. Vom fi doar noi doi si soarele, copacii si întreaga natura va fi martora la iubirea noastra. Noi vom fi parte a naturii.Eu vei fi soarele meu si tu vei fi cerul pe care voi rasarii în fiecare dimineata…
Cum puteai sa vezi în ochii mei ca si într-o carte deschisa, alunecând încet cu privirea spre inima mea? Fara suflet, spiritul tau doarme acum într-un loc rece si friguros.Eu sunt cea care trebuie sa îl eliberez si sa te ajut sa pleci acolo unde ar fi trebuit de mult sa ajungi. Nu ar fi trebuit ca astazi sa te las sa ratacesti în acele locuri fara sa îti gasesti un loc în care sa poti sa îti duci somnul vesnic.Ar fi trebuit sa îti salvez spiritul si sa-l duc departe de întunericul în care acum esti prizonier.As fi vrut sa te ajut sa pleci înainte sa devii un suflet ratacit pe acest pamânt pentru totdeauna.Nu trebuie sa te parasesc tocmai acum în aceste locuri înfricosatoare.As vrea sa te ajut sa revii la viata.As fi vrut sa te ajut sa îti continui drumul spre eternitate înainte sa fie prea târziu si sa devii o umbra uitata între cer si pamânt. Înghetata în interior fara ca sa ma poti atinge, fara dragostea mea, stiu ca nu poti mergi mai departe singur. Stiu ca eu sunt cea care nu te lasa sa pleci.Ca eu sunt cea care te tine legat de aceste locuri care ne fac atât de mult rau amândurora. Fara sa poti sa vorbesti, fara spirit, nu vreau sa te las sa mori în acele locuri, trebuie sa sa fie ceva ce sa pot face pentru a te salva din aceste locuri întunecate. Am vrut o data sa plec si sa te las singur fara sa ma mai uit înapoi, nu pot sa fac aceiasi greseala si acum. Stiu ca sunt singura care te poate ajuta sa devii un înger.Eu sunt cea care te va elibera si atunci ma vei privi de sus si vei avea grija de mine.Ma vei îndruma pe drumul cel bun si ma vei ajuta sa fiu fericita fara tine. Vei fi îngerul meu asa cum mi-am dorit mereu. Noaptea când ma voi duce sa dorm vei fi lânga mine si îmi vei veghea somnul. Când voi plânge vei fi acolo sa îmi stergi lacrima si când voi râde vei râde si tu cu mine. Vei fi umbra mea dupa ce te voi salva si te voi lasa sa fi liber, sa zbori spre înaltele ceruri. Te voi ajute sa îti aprinzi din noua steaua si îti voi da puterea sa rasari din nou pe cer.
A trecu atât timp de când ai plecat de lânga mine si m-ai lasat singura în aceasta lume în care astazi parca nu îmi mai gasesc locul.Ma întreb uneori daca poti sa ma vezi sau daca îti mai amintesti de mine. Îmi amintesc de zilele în care ne trezeam împreuna, ne uitam unul la celalalt si zâmbeam strângându-ne în brate. Îmi vine sa plâng si mi-e greu când vad ca lânga mine e pustiu.Ca tu nu mai esti.Cât de mult as vrea sa fi din nou aici. A trecut atâta timp si în fiecare zi mi-e dor de tine tot mai mult. Mi-e dor de tine, mi-e dor de noi, mi-e dor de toate lucrurile pe care le faceam împreuna. Dar azi e prea târziu pentru noi. Nu a mai ramas nimic din tot ce a fost. Din noi doi nu a mai ramas nici unul caci eu am murit odata cu tine.
Stiu ca daca eu vreau sa traiesc atunci voi trai.Si ca daca o sa vreau sa plec o sa plec. Dar tie nu ti-e frica sa vizezi, sa dormi, sa dormi pentru totdeuna dar pentru asta ai nevoie sa atingi cerul, dar eu refuz sa te las sa faci acest lucru. Tu esti cel care a cazut si din cauza caruia totul s-a pierdut dar presupun ca asa trebuia sa se întâmple. Acum apartii unei alte lumi. Într-un vis poate o sa vi si sa îmi înapoiez toata dragostea si astfel inima ta o sa poata sa îsi reia bataile pe care într-o zi le-a pierdut din cauza mea. Dar acum ceva nu te lasa sa vi la mine si sa îmi înapoiezi tot ce îmi apartine.Ma ranesti pe mine dar tu esti cel care sufera cel mai mult caci nu poti sa îti salvezi viata, nu pot sa îti salvez viata. Nu poti sa mergi mai departe pe drumul ce ti-a fost scris. Nu poti sa urci scarile spre infinit atât timp cât sti ca eu înca plâng pentru noi. Tu înca plângi pentru noi…
Poate ca perfecta cum ma considerau unii punându-ma pe un piedestal de clestar, exacta asa cum toata lumea si-ar dori într-o lume plina de minciuni si falsitate. Nu am fost niciodata perfecta si nici nu as fi vrut sa fiu pentru ca perfectul înseamna plictisitor. Poate ca ceilalti au fost de vina pentru ceea ce am facut. Prin simplul fapt ca ma considerau asa cum si-ar dori oricine sa fie si de fiecare data când treceam îmi întindeau covorul rosu strigând parca „uitati-o ca vine… o cât te iubim de mult” pretinzând ca sunt ceva ce exista doar în imaginatia lor. Dar eu stiam ca nu sunt acea persoana puternica pe care toata lumea o stia. Stiti ca persoanele care par cele mai puternice sunt de fapt cele mai slabe? Toata lumea stie acest lucru doar ca nimeni nu vrea sa recunoasca. Dându-mi masca jos ma uitam în oglinda si ma pierdeam în propriile mele minciuni pe care de multe ori nici macar eu nu le credeam. Acum stiu adevarul despre mine. Acum stiu cine sunt cu adevarat. Acum sunt un nimeni pentru ca nici macar tu nu mai existi.Eu u am existat niciodata fara tine. Era doar umbra mea care bântuia pamântul. Ce cauta iubire si fura sentimente iar care acum nu poate sa le mai dea înapoi celor de la care le-a luat fara sa spuna nimic.
Îti doreai mereu sa stie care e numele celuilalt. Simteai nevoia sa sti. Vroiai sa cunosti modul în care ma priveste si cine era în realitate acel „el” pentru care urma sa plec. Vroiai sa îl vezi si sa întelegi cum noi am ajuns sa ne despartim. Vroiai sa îti spun odata si înca odata despre cine era cel care ti-a distrus toate visurile de ieri. Cine era cel care statea noaptea în pat lânga mine în timp ce tu stateai noaptea singur si te gândeai la mine si la momentul în care o sa revin la pieptul tau. Îti aminteai de momentele în care doar tu existai pentru mine.De momentele în care eram doar noi doi.
Nu ti-ai dat seaman niciodata ca nu exista un altul si ca totul era doar în imaginatia ta bolnava. Nu ti-ai dat seama niciodata ca erai singurul din lume pe care îl iubeam cu adevarat si ca niciodata nu a existat un al doilea. Acum însa e prea târziu sa încerc sa îti explic toate aceste lucruri. Sunt si eu vinovata de suferinta ta. Poate ca trebuia sa îti fi spus mai devreme toate aceste lucruri dar am preferat sa te las sa crezi ca mai exista si altcineva în viata mea. Am gresit crezând ca esti un om puternic când nu ai fost decât un las. Sunt si eu vinovata de nenorocirea ta si cel mai tare doar ca înca te iubesc doar ca tu acum nu mai esti aici. Poate ca acolo în cer e mai bine. Poate ca acolo vei fi mai fericit caci acum o sa te las sa pleci. O sa las sa zbori pe tarâmul zilelor lipsite de griji. O sa te salvez din întunericul în care pâna acum te-am tinut. Dar simteam nevoia de razbunare si eu. Din cauza ta am suferit atât. Nu trebuia sa pleci asa de repede si sa ma lasi singura. Nu te-ai gândit la mine nici o clipa. Te las sa pleci chiar daca ma întreb de ce fac lucru. Poate ca nu vreau sa par, sau sa fiu la fel de cruda ca si tine. Poate ca te iubesc mai mult decât ar trebui desii poate nu meriti acest lucru. Poate ca nu ai meritat niciodata. Dar acum pleaca spre infinit, dar te rog nu te uita înapoi. Mergi doar înainte si piei în lumina Raiului.Fi una cu ea si dormi în pace pentru totdeauna îngerule. Locul tau e departe de noi si de rautatile de pe acest pamânt. Într-o zi o sa vin si eu lânga tine si o sa fim împreuna pentru totdeauna sa cum mereu am visat. O sa fim amândoi într-o alta lume lipsita de invidie si rautate, de false prietenii si fara durere si dezamagiri. O sa fim amândoi într-o lume perfecta. Dar pâna atunci eu mai am multe de facut. Multe de înfruntat si de învins.. O sa fiu ceea ce tu nu ai stiut niciodata sa fi, o învingatoare indiferent de ce va urma…
M-am agatat de funia ta si acum tu m-ai ridicat deasupra tuturor lucrurilor. Stau deasupra lumii si deasupra a tot ce a fost cândva. M-am lasat condusa de tine si am ajuns sus. Deasupra tuturor. Dar cât voi mai putea rezista agatata de sfoara vietii tale? Pâna când va mai dura aceasta poveste? Aceasta calatorie catre înalturi, catre visuri, catre sperante? Într-o zi sfoara se va rupe si eu ma voi prabusi din nou în trecut.În locurile de unde tu m-ai salvat ca mai apoi sa ma iei cu tine spre infinita fericire. Sunt atât de aproape de cadere încât pot sa aud voci din trecut dar eu, însa, nu pot sa spun nimic. Nu pot sa spun ca nu vreau sa ma întorc înapoi si sa îti strig sa nu ma lasi sa cad în aceiasi prapastie a nebuniei. Pot sa aud vocea lui care acum îmi sopteste din departare ca are nevoie de mine si simt cum se îndreapta spre mine hotarât sa îmi grabeasca propria cadere. Dar stai putin. Acum vrei sa vi la mine si sa îmi spui ca îti pare rau pentru tot dar nu te gândesti ca poate e prea târziu si acum nu mai am nevoie de tine.Ca o sa ma întorc si o sa îti spun: „E prea târziu sa îti para rau…”. E prea târziu sa vi acum la mine dar nu pot sa îti spun asta si pasii tai sunt tot mai grabiti si inima îmi bate tot mai tare. Nu vreau sa îti mai acord o sansa ca mai apoi sa ramân din nou singura caci tu vrei sa pleci plictisit de ceea ce eu pot sa îti ofer. A fost o vreme când nevoia de tine ma sufoca si erai precum bataile sunt pentru inima. Dar pentru tine nu conteaza toate aceste lucruri acum cum nu au contat niciodata. Te-am iubit cu o flacara rosie care acuma sa transformat în gheata dar tu nu sti.Vi si îmi zici ca îti pare rau cu vocea ta blajina de înger ce aproape ca ma atrage din nou în trecut dar mi-e frica sa mai cred în tine înca o data. E totusi prea târziu pentru regrete si poate ca ar fi mai bine sa te întorci înapoi. Dar pasii tai înca îmi suna în timpane si sunt tot mai aproape. Sunt aproape de perfectiune si ma grabesc sa o ating înainte ca tu sa vi si sa îmi tai elanul.În câteva secunde voi fi undeva departe iar tu nu vei altceva decât o amintire.Ai ajuns sa fi nesemnificativ amintire trista. Nu ai reusit sa ma dobori facându-ma din nou sa pacatuiesc so sa darâm tot ce cu atât efort am cladit. Temelia ai fost tu caci de la tine am învatat sa iubesc dar ai fost incapabil sa continui ceea ce ai început iar acum e prea târziu. Totul a fost deja cladit. Ramâi jos unde ti-a fost mereu locul.Eu voi fi sus cum am visat mereu.
Tu poate ca nu îti mai amintesti de mine dar pentru mine e imposibil sa te uit.Ma mint când sunt treaza ca nu mai stiu cine esti dar noaptea visele îmi arata adevaratele sentimente si mi-e asa de greu sa nu ma gândesc la tine dar cine poate sa îsi aleaga visele? Cine poate hotara ce va visa si ce nu? E imposibil.As vrea sa nu cred în tine si sentimentele pe care le am dar acesta e unul din adevarurile pe care as vrea sa le transform în minciuni. Esti atât de departe de mine dar as da orice ca sa te gasesc si sa te aduc înapoi de unde am plecat prima data. Trebuie sa fiu lânga tine sa pot sa respir aerul fericirii. Toate aceste simtiri simt ca o sa ma depaseasca si ca o sa cad la pamânt fara suflare. Oare tu ai uitat tot ce eu nu reusesc sa uit? Oare ai uitat tot ce am avut o data împreuna? Sau poate ca nu am avut nimic niciodata? Poate totul nu e altceva decât imaginatia mea bogata care ma duce de fiecare data când vi în mintea mea într-o stare de reverie. Ai fost prezent în momentul în care ti-am îngropat sentimentele dar totusi nu ai facut nimic sa ma opresti. Ai stat doar si ai privit cum am lasat la o parte toate lucrurile frumoase care ne-au legat cândva. Ziceai ca nu ma iubesti dar atingându-mi mana puteam sa simt ca înca sentimentele tale sunt neschimbate si tu singur te-ai încapatânat sa distrugi tot ce am avut o data împreuna. Astazi ma uit în oglinda si îti vad chipul pe care pot sa citesc durerea ca m-ai pierdut fara sa sti cum s-a întâmplat acest lucru. Fara sa ai cea mai mica idee despre când s-a întâmplat si mai ales cum. Doar indiferenta ta e de vina. Nepasarea de care te legi mereu si care pare sa te conduca pe un drum gresit. Dar mergi tot înainte nu te uita înapoi caci nu mai are nici un rost. Urmeaza-ti calea fara mine asa cum eu voi supravietui fara sa îti simt respiratia, zâmbetul sau privirea ta încalzindu-ma în timp ce îmi citesti sufletul. Poti sa pleci, sa pleci, sa pleci…
http://delliriums.blogspot.ro/
