Singura posibilitate viabilă pentru îmbunătăţirea solului este adăugarea, prin mijloace diverse, a materiei organice, cuprinzând atât minerale captate din adâncuri cât şi azot din atmosferă. Un studiu cuprinzător a publicat, pe blogul său, Harvey Ussery. Reiau, sintetizez şi dezvolt, în cele ce urmează, în limba română, principalele idei.
1. Cea mai răspândită şi cea mai veche metodă este adăugarea în sol de gunoi de grajd.
Acesta trebuie administrat cu prudenţă din cauză că:
– odată cu substanţele utile se administrează şi agenţi patogeni; nu trebuie recoltate, mai devreme de trei luni după aplicarea gunoiului de grajd proaspăt, legume cum ar fi salata, spanacul şi altele similare.
– este posibilă înfiltrarea unor substanţe, cum ar fi compuşi ai azotului, în apa freatică
– există riscul administrării în exces a unor componente utile, cum ar fi fosforul.
Se recomandă administrarea în sol a gunoiului fermentat, a mraniţei, urmând ca gunoiul de grajd proaspăt să fie utilizat în amestecuri pentru procesele de compostare. Cel mai bine este dacă se utilizează mraniţă cernută, scoasă din grămadă înaintea perioadei de depunere a ouălor de către coropişniţe.
O altă categorie de gunoi, cel uman, nu trebuie aplicat decât după compostare în instalaţii specializate.
2. Compostarea este un procedeu tehnologic utilizat la obţinerea, într-un timp relativ scurt, de componente organice utile pentru îmbunătăţirea calităţii solului. Compostul este, simultan, substrat, îngrăşământ şi amendament. Prin compostare poate fi reciclată aproape orice fel de substanţă organică care se descompune, obţinându-se humus.
Fenomenul nu este întâlnit, ca atare, în natură. Acolo se produce mulcirea spontană a solului cu resturi vegetale (ierburi şi frunze uscate, material lemnos, etc.) şi, în măsură mult mai mică, cu resturi animale (dejecţii, cadavre, etc.) care se descompun pe cale fizică (ploi, vânturi, îngheţ – dezgheţ, etc.) şi, mai ales, biologică (bacterii, viermi, fungi, etc.), adăugându-se, în straturi succesive, an de an, solului. Aceste straturi sunt amestecate, în timpul procesului de descompunere, dar, mai ales succesiv acestuia, prin acţiunea unor cărăuşi cum sunt râmele sau apa care, infiltrându-se, mută în straturile profunde, componente dizolvate sau aflate în suspensie.
Compostarea constituie, totodată, o metodă aproape unică şi aproape sigură, de neutralizare, prin căldură şi descompunere, a materialelor biologice infestate (plante bolnave, seminţe şi germeni, plante îmbibate cu chimicale provenind de la tratamentele fitosanitare aplicate anterior, dejecţii, plante care conţin, în mod natural, anumite substanţe dăunătoare altor plante, cum sunt frunzele de nuc, etc.). Se stabilizează astfel substanţele volatile, se elimină unele substanţe dăunătoare şi agenţi patogeni; în partea finală a procesului de compostare se produce înmulţirea masivă a vietăţilor benefice din sol, de la bacterii la râme. Acestea desăvârşesc procesul de humificare.
Împrăştierea, la suprafaţa solului, a unui strat, gros fie şi de numai 5 mm, de compost complet format, urmată de înglobarea superficială în sol a acestuia, în fiecare an, conduce la îmbunătăţirea vizibilă a calităţilor nutritive şi a capacităţii sale de reţinere a apei.
3. Activitatea păsărilor scurmătoare, în special a găinilor, ţinute în grădină, în perioada când aceasta nu este cultivată, şi aruncarea, la îndemâna lor, a tuturor deşeurilor organice din gospodărie, contribuie la îmbogăţirea solului în materie organică.
4. Mineritul vegetal, prin cultivarea unor plante, cum ar fi tătăneasa, brusturele, hreanul şi altele, care-şi înfig adânc rădăcinile în sol, aducând la suprafaţă numeroase minerale utile. Asemenea plante se cosesc periodic şi sunt utilizabile în compost, ca mulci, sau pentru producerea de îngrăşăminte foliare. Cum cele mai profunde rădăcini le au arborii, este recomandabilă utilizarea la compostare ori la mulcire a frunzelor căzute toamna sau a unor deşeuri provenind din industria lemnului: rumeguş, scoarţă de copac, aşchii de lemn, ramuri tocate.
5. Culturi de acoperire utilizând, în special, specii de leguminoase, prezintă un potenţial important de îmbunătăţire a calităţii solului, cu deosebire prin reţinerea azotului atmosferic şi înglobarea acestuia în sol. Trifoiul alb pitic poate fi utilizat cu succes ca mulci verde, controlabil prin tăierea sa regulată. Lucerna poate fi utilizată doar prin cultivare pe suprafeţe separate şi utilizarea sa ca mulci sau la compostare. Datorită rădăcinilor sale profunde are şi o activitate de minerit prin aducerea la suprafaţă a unor minerale utile. Mazărea şi fasolea, integrate într-un sistem de rotaţie a culturilor, pot îmbogăţi solul cu azot, odată la trei – patru ani. Alte opţiuni de luat în calcul sunt cerealele cu creştere rapidă (secara, grâul, orzul), soia sau sinensis, hrişca şi altele, conform unei strategii care să ia în calcul distribuţia sezonieră.
6. Acoperirea solului cu mulci bogat în carbon – paie, frunze uscate, aşchii şi rumeguş de lemn, crenguţe tocate. Reţine apa la suprafaţa solului şi este integrat treptat, în sol, prin descompunere pe căi naturale, fără a recurge masiv la rezerva de azot a acestuia.
Încorporarea în sol a resturilor vegetale nedescompuse, a unui compost incomplet format, este o acţiune total contraindicată, în primul rând pentru că procesul de descompunere continuă şi consumă din azotul aflat în sol, epuizându-l şi, în al doilea rând, pentru că, odată cu acestea, pot ajunge acolo seminţe de buruieni, germeni de boli (bacterii, viruşi, spori, ouă).
Mulcirea trebuie făcută cu precauţie, utilizând doar materiale provenind de la plante libere de seminţe, sănătoase şi care nu au fost supuse recent tratamentelor fitosanitare.
7.Realizarea unor poteci permanente între straturi. Aceasta evită bătătorirea pământului din straturi, care rămâne aerisit, graţie şi (mai ales) vietăţilor din sol, nederanjate de paşii sau de uneltele omului. Aceste poteci este bine să fie acoperite cu mulci organic grosier care, în timp, se va fărămiţa şi poate fi transferat, fără probleme, în straturi. Personal practic această metodă, prin acoperirea potecilor cu tocătură de crengi. O maşină de tocat crengi dotată cu un motor puternic, de 2500 – 3000 waţi, care toacă chiar şi “rămurele” cu un diametru de 4 cm este deosebit de utilă.
8. Evitarea, pe cât posibil, a răscolirii solului, minimizând, astfel, deranjarea vietăţilor găzduite acolo, cele mai multe prezentând influenţe benefice.
http://nelucraciun.wordpress.com/
