Odată, un samurai grosolan şi aspru se duse la un biet călugăr:
– Frate, îi zise, învaţă-mă ce sunt raiul şi iadul!
Călugărul nostru ridică privirile, cântărindu-l pe puternicul războinic şi îi răspunse cu un negrăit dispreţ:
– Să te învăţ eu, pe tine, ce sunt raiul şi iadul? Ba n-am ce să te învăţ. Eşti murdar şi miroşi urât, briciul tău trebuie să se fi ruginit. Nu faci cinste castei samurailor, eşti o lichea. Pleacă din calea mea, pentru că nu te pot vedea în ochi! Samuraiul se înfurie. Începu să tremure, să se înroşească de mânie, nereuşind să-şi recapete graiul. Înşfacă sabia şi o ridică în aer, gata gata să-l omoare pe călugăr.
– Iată, acesta este iadul, murmură călugărul nostru.
Samuraiul era uimit. Câtă compasiune, câtă resemnare în omuleţul acesta, care era gata să-şi dea viaţa pentru a-i oferi această învăţătură, pentru a-i arăta ce este iadul! Încetişor, el lăsă în jos sabia, plin de recunoştinţă şi pace.
– Iar acesta este raiul, murmură iar călugărul.
