Intamplare reala povestita de autor – Ticu G.
Si una din primul an de stagiatura pe care am intitulat-o:
Haideti sa va povestesc cum am fost eu cauza ‘alienarii’ populatiei de pisici a comunei Bordei Verde.
Fusesem repartizat in sus-numita comuna in urma metodei de repartitie numita “Trenul”: primii erau repartizati in locurile pe unde trecea trenul; urmatorii in locurile unde se auzea trenul si ultimii in locurile unde auzisera pomenit cuvantul (notiunea de) tren. Cum trenul de la Braila trecea la cativa km de comuna consideram eu ca faceam parte din cea de-a doua categorie.
Ca peste tot gaseai si oameni de treaba, dar si cretini care inca o mai tineau langa cu “societatea socialista multilateral dezvoltata”. Faptul ca astia erau de departe cei mai idioti, cred ca nu mira pe nimeni. Pana la momentul “tz” din decembrie mai era doar “un an si restul zile si veneau hainele civile”, adica randul 2 avea sa-i pregateasca randului 1 o surpriza de proportii: la fel ca-n bancul cu boul alb care i-a facut o surpriza vacii negre. Dar noi eram aici “departe de lumea dezlantuita” si din septembrie pana in decembrie ne ocupam cu sarg de traditionala ocupatie a unor elevi silitori si dascali model: strangerea recoltei.
Eu primisem toate clasele de fizica, chimie si vreo 2 de matematica plus misiunea din partea partidului sa-i aduc “cel putin la nivel de olimpiada, daca nu si mai sus” asa cum se exprimase cu aplomb tovarasu’ inspector general. Cei de la clasele mai mari (9 si 10) se apropiau lejer de limita retardarii, asa ca sansele de a-i face olimpici erau cam cele ale tovarasei (pe atunci ne-impuscata) de a intelege formula ‘codoiului’ (bioxidului de carbon).
Si apropos de tovarasa ca sa nu mai zica cineva ca poporul roman de la tara nu era inventiv si imaginativ: aveam chiar in clasa in care eram dirig o eleva care batea recordurile absolute de prostie si tampenie chiar si pentru populatia comunei in pricina, astfel ca toata lumea ii spunea cu drag “ceauseasca”. La ora mea, principala ei distractie era sa te intrerupa in mijlocul unei demonstratii despre relativitate ( cu un ras imbecil si sinistru ca sa te informeze ca ilustrul ei coleg de banca (unul asemanator cu ea) avea in buzunar un ochi de cal!
Se pare ca distractia favorita a individului in cauza era sa prinda cate una din gloabele de la ceape-ul local si apoi sa o calareasca pana bietul animal isi dadea duhul; dupa care ii scotea ochii cu o lingura si-i aducea la scoala pentru impresionarea cuconetului comunal. Am uitat sa spun ca, suparat pentru demascare, individul ii dadea un ‘raspuns evaziv’ scuipand-o scurt intre ochi si dupa ce ea il zgaria pe fata si se injurau de toti dumnezeii trebuia sa intervin eu si cu un flacau (ales special pentru calitatile musculare) ca sa-i potolim. Dupa cum vedeti aveam o viata normala pentru un tanar cadru didactic repartizat in mijlocul vietii pastorale romanesti.
Daca cei de la clasele mari erau asemanatori esalonului 1 politic romanesc, cei de la clasele mici (6, 7 si erau categoric altceva. Aveam toti copii colegilor mei repartizati uniform plus copii unor personalitati marcante ale comunei: fata presedintelui de ceapeu, nepoata secretarei ‘beobe’, baiatul directoarei si al celei cu pecereu’ pe scoala, fata moasei etc.
Cum eu nu stateam in comuna faceam naveta la Ianca unde aveam un apartament (cu apa calda si dus!) nu eram la curent cu jocul de culise si intrigile demne de Iago care domneau in spatele cortinei. Miza era bineinteles cine lua premiul cu coronita si cica se ajunsese la comploturi a-la Caterina de Borgia: moasa o chemase pe o baba la ea acasa si dupa ce-i daduse o tzuica o pusese sa dea in bobi ca sa afle ce am sa dau eu la teza de fizica de pe trimestrul 2 nu ca ar fi stiut baba fizica, dar ii pusese in mana manualul si aia deschisese la nu stiu ce pagina.
Ei, si acum vine povestirea mea: sa fi fost prin martie si la o ora de chimie le spun despre electroni, cum ca sunt mici si vioi si bla-bla (nu va plictisesc) “ca au masa nesemnificativa” (10 la puterea 31 kg ca sa fim exacti). Dupa care la o ora de fizica despre electricitate le demonstrez eu cum se incarca o linie de plastic cu electroni daca e frecata bine de haina profesorului. Si-mi vine o idee si scot porumbelu’: “duceti-va acasa si faceti urmatorul experiment, luati o linie si o frecati de blana pisicii. Ce o sa se intample? Electronii vor pleca din blana pisicii si se vor dispune pe linie. Si atunci cum va ramane pisica: mai usoara, mai grea sau la fel? Cine imi raspunde la intrebare si-mi demonstreaza raspunsul ia un 10 si 1 punct in plus la teza!”.
Ehehei, voinicii mei “si de abia pleca batranul/ ce mai freamat, ce mai vuiet”! Aoleo, daca as fi stiut ce avea sa iasa, dar in suficienta mea ma vedeam un talent pedagogic care explicase savant totul. Asta sa fi fost luni sau marti, vine si vineri ziua “Z” in care le cerusem sa vina cu raspunsul.
In nemernicia mea eu uitasem complet si de electroni si de bietele pisici, asa ca dimineata ma indreptam voios si nevinovat catre cancelarie, orb la privirile ‘cremenale’ ce mi se aruncau de pe marginile ulucilor. In timp ce ma apropiam auzeam voci ridicate si franturi de genul “iti spun io soro ie nebun de legat”; “pai asta e tema ‘r-ar dracului cu fizica lui cu tot”.
Am uitat sa spun ca eu eram singurul ‘alien’ din cancelaria respectiva: ei se cunosteau toti si stiau ‘cine cu cine a facut-o’ si ce au mancat fiecare aseara. Intru eu, dau frumos binete, pauza, si o liniste prevestitoare de furtunas. Cu exceptia celor care nu aveau copii in clasa cu pricina mi se raspunde cu chiu cu vai â il vad pe singurul prieten pe care-l aveam, congestionat tot la fata cum se chinuia sa nu izbucneasca in ras. Il intreb pe ala din ochi “ce dracu au astia azi?”, la care el imi arata doua dintre cele colege (si mame la clasa cu pricina) care de obicei si-ar fi scos ochii una alteia cu placere din motivele sus-mentionate in legatura cu coronita de la sfarsit de an. Numai ca de data asta stateau surprinzator de aproape cot la cot.
Ar fi trebuit sa mi se zbata mie ochiul stang, de la vreun semn divin… De obicei in cancelarie nivelul discutiilor purtate atingeau teme filozofic-Cioraniste cum ar fi fost cum trebuie uns pe rat porcul Ghitza ca sa scape de raie (la dame) sau teme din sinergia faptelor: cata tzuica au ingurgitat aseara inainte de a se taia lumina, la propriu si la figurat (in cazul unora dintre ‘gents’).
De data asta, insa, plutea o tacere ciudata care prevestea furtuna si mancandu-ma undeva n-am ce face si zic eu sa rup tacerea. Am uitat sa spun ca amandoua matracucile respective erau bandajate pe maini, ba una avea un plasture macabru care i se lungea de la gat pana la ureche. Si atunci ca sa-mi exprim simpatia fata de ceea ce credeam eu ca erau urmele vreunei cazaturi de noapte in drum catre buda sau arsuri de la oala cu fasole, intreb ca prostul: “Dar ce ati patit? V-ati ars cu ceva pe maini?”.
In momentul urmator pana la primul racnet de furie al celor doua harpii, se aude un boooom teribil: colegului meu – ala care chicotise pana atunci ca un iepure prin colturi â ii iese apa pe care tocmai o ingurgitase direct pe nas si o scuipa lung peste soba; celalalt mascul se chincea si el in hohote ireale si tinandu-se de cele lumesti zbiera ca un apucat “aoleo, ma pis pe mine!!”. Nici n-apuc sa-i intreb pe aia ce dracu i-au apucat ca ma iau cele doua scorpii la un tir de blesteme si injuraturi din care intelegeam franturi de genul “âŚsa hii tu al dracului ca ne-ai nenorocit copii!” “nemernicul naibii duce-te-ai sa te duci cu fizica ta” etc.
Incetul cu incetul, inteleg ca trebe sa fie ceva de scoala si cu vreo tema pe care le-am dat-o celor mici desi nici prin cap nu-mi trecea cum dracului ajunsesera ele bandajate pana-n gat din cauza temei pe care le-am dat-o copiilor. Cu chiu cu vai il ridic pe unul dintre cei doi masculi care se tavaleau deja pe jos si se jura ca nu mai are aer si printre poticneli aflu intreaga drama o adevarata “Pisica-saga”!
Cu o seara inainte de ziua cu tema dupa ce se chinuisera singuri sa raspunda la oedipiana mea dilema, vreo 4 sau 5 dintre cei care se bateau epic pentru nenorocitul ala de premiu intai au apelat la sprijinul neconditionat al familiei. Nestiind cum ar trebui sa demonstreze daca pisica e mai grea sau mai usoara de la “ielectonii aia” – dupa cum s-a exprimat matusa unui experimentator – s-au decis sa taie nodul Gordian si sa cantareasca pisica inainte si dupa operatia de frecare (a blanii!).
Drept ajutor au folosit un cantar de ala stalinist pentru varza si cartofi, in care-si faceau ei socotelile, avea sa incapa orice pisica. Mai intai au facut o provizie buna de pisici si motani pe care i-au ademenit de prin vecini asta ca sa aiba cat mai multe date experimentale, dupa cum mi-a explicat unul dintre pusti dupa aia. Pana sa inceapa experimentul pisicile incepusera sa sufere de rau de camera si unele se scuipau si miorlaiau infricosator, iar altele se dedasera la activitati nefiresti care aveau sa le schimbe cu siguranta masa, dar in timp.
A inceput apoi operatiunea de frecare â mai intai cu liniile de la scoala, dupa care vazand ca n-are efect s-au gandit ca “size does matter” si s-au gandit sa infasoare pisica intr-o punga de plastic si s-o frece frenetic “sa-i scoata dracului toti ielectonii din ea”. Mama colegului meu cica se dusese dupa ceva la una dintre intelectualele mele colege si cica era acolo ca la Verdun: sareau puricii in toate partile si efectiv plutea un nor de par si de scantei in toata casa. Se pare ca scanteile astea le-au dat siguranta ca se aflau pe drumul cel bun â asta era dovada de “ielectricitate” nu-i asa?
Asa ca a continuat chinul bietelor pisici. Initial alea mai blande au rabdat ele ce au rabdat, dar dupa a sasea sau a saptea cantarire-frecare-recantarire in sir si in inima celor mai blande dintre ele s-a nascut un firesc simtamant de revolta. Din cate am inteles mai tarziu fiecare membru al familiei avea propriul lui experiment, asa ca n-a durat mult pana un George Washington de pisica a decis rivulutia: au fost cateva miorlaituri feroce la inceput, carora li s-a raspuns cu un violent “stai hi-r-ai a dracului sa hii de mata, ca te omor”! Vazand ca specimenele umane (?) nu inteleg de avertisemente pisicile au inceput sa uzeze de “dreptul primei lovituri” si le-au zebrat manusitele.
Infierbantate de draci si de posibilitatea ca “aia a lu’ moasa” sa fi avut raspunsul in fata odraslelor personale s-au tarat pe sub paturi si pe dupa sobe ca sa scoata afara pisicile ingrozite. Astora (pisicilor) au crezut ca le-a venit ceasul, asa ca se bateau cu energia pe care ti-o da numai disperarea. Atunci se pare ca se produsesera zgarieturile cu pricina pe care le vedeam acum cu totii.
La momentul asta din povestire a trebuit sa facem a 9-a pauza consecutiva pentru ca – cei neimplicati in treaba cu pricina â se rostogoleau efectiv pe jos si incepusera sa vina copii la cancelarie sa intrebe daca mai tinem ore in ziua aia. Mai departe am aflat ca se ajunsesera la accese de nebunie: cu o mana se tinea pisica de ceafa cu nasul in fundul cantarului si cu cealalta se freca frenetic blana ca sa se scoata nemernicii aia de electroni. Chestie la care eu am decis ca se incalcau flagrant conditiile initiale ale experimentului.
Deja nu mai ramasesera multe pisici martore la Golgota cu pricina: rand pe rand o zbughisera cu blana zburlita din care ieseau scantei carand dupa ele care o cuvertura, care o punga de plastic sau vreo fasie din pielea calailor in gheare. Am aflat ca pisica moasei ii sparsese doua bibilouri in focul luptei, iar la una din colegele mele una dintre pisici ii lasase o amintire mirositoare in cupa cantarului â probabil “sub presiunea evenimentelor”.
Din cate am tras concluziile finale in cel putin 3 sau 4 case-familii se incercasera mai mult sau mai putin germenii experimentului philadephian. Ii spun asa pentru ca timp de vreo doua zile au disparut mai toate matele de pe raza comunei: probabil ca si celelalte “au aflat” despre noile metode de tortura. In cele din urma, strangand din dinti si inghitindu-si mandria, fiecare familie si-a adunat ranitii si s-au deplasat cu totii la casa moasei pentru bandajarea betesugurilor si planuirea atacului impotriva noului inamic comun: nemernicul ala de fizica!
Initial se hotarasera la un plan de actiune cu doua directii: prima â discutarea mea in sedinta oamenilor muncii de la scoala la cererea tovarasei secretare beobe, care dealtfel era si cea mai “scrilejita” dintre combatante (sa fi fost oare o coincidenta, voi ce credeti?); si a doua: trimiterea unei “anonime nesemnate” la inspectorat unde trebuia sa fiu acuzat de “neprincipialism, lipsa unei etici socialiste in asa zisele mele metode de predare si punerea in pericol a vietii pionierilor de la scoala din Bordei Verde in urma experimentelor pe care le faceam”.
Dar cum va ziceam la inceput, mai erau si cativa normali in scoala aia care le-au spus ca “o sa rada si cu c*** de voi, daca va duceti la inspectorat cu tampenia aia”. Oricum mult timp de la chestia aia am suportat cu resemnare maraieli la salutul de dimineata si odata cand m-am zgariat de la tampenia aia de soba care nu voia sa porneasca, m-am gandit de doua ori daca sa ma duc la dispensar sa ma dau pe mana moasei care se pare ca jurase ca o sa-mi dea cu “vitrion ienglezesc” precum Mita.
Am uitat sa spun ca in cele din urma in clasa cu pricina a fost doar unul singur (pe asta l-am si trimis la Olimpiada in anul urmator) care sa-mi spuna, cu o limba lata de razes de a lui Stefan, “tovarashu, n-ati spus dvs ca electronii au masa virtuala zero, asa ca pisica ramane cu aceeasi masa”..! Din nefericire pentru succesul meu social in cadrul comunei taica-su nu era decat responsabilul de la carciuma si nu s-a oferit decat sa-mi dea o jumatate de secarica pe care am refuzat-o politicos.
Si cu asta am incheiat povestirea noastra absolut reala, desi apelative si subtitlurile apartin redactiei.
http://www.rufon.org/
