După intrarea României în război sunt luate măsuri draconice: românilor li se refuza dreptul de a cumpăra pământ; în zonele de graniţă locuite de români sunt colonizaţi unguri şi ceangăi aduşi din Moldova; legea electorală reduce procentajul votanţilor români; Appónyi „suprimă învăţământul confesional autohton al şcolilor române, instituie comisari ai guvernului cu puteri discreţionare şi creează de-a lungul frontierei româneşti o zonă culturală, în care etatizează toate şcolile primare româneşti”… „Oraşele şi satele ardeleneşti erau golite de toţi intelectualii şi fruntaşii care-şi păstrează credinţa lor şi nu se prosternaseră în ţărână înaintea tiranilor. Convoaie întregi de români erau îndreptate spre locurile de deportare din pusta ungurească, sau umpleau temniţele ungureşti. Numai în temniţa din Cluj s-au perindat timp de doi ani 26.000 români. O sută treizeci şi doi de preoţi au fost smulşi de la altarele lor şi din mijlocul credincioşilor, dintre aceştia, unsprezece nu s-au mai înapoiat, ci au îngroşat rândul mucenicilor neamului”.
Românilor nu le era permis nici să-şi venereze martirii neamului. Cei care cutezau să încalce această interdicţie aveau soarta lui Ioan Almăşan din Abrud. Aceasta avea ca icoană chipurile martirilor Horea, Cloşca şi Crişan, sub care ardea o candelă. Descoperit de autorităţile ungureşti din Abrud, este arestat, i se leagă cu un lanţ icoana în spate şi este purtat de acasă (azi str. Detunata nr. 40) prin oraş – ca să-l vadă lumea – până la gară. Cu trenul a fost dus în Ungaria unde a fost întemniţat în închisoarea de la Şopron.
Intoleranţa şi cruzimea ungurilor era fără margini şi părea de nestăvilit până la obţinerea victoriei Antantei asupra Germaniei şi Austro-Ungariei.
http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro/
