Societatea trăiește în această perioadă o schimbare majoră de paradigmă economică. Deși mai greu acceptată de adepții neoliberalismului și ai monetarismului, trecerea de la un model utilitarist de gândire la unul sustenabil are de fapt o dublă semnificație: a) pe de o parte, vorbim de un prag cognitiv, care tinde să fie depășit la nivel individual. Mult așteptata trezire individuală semnifică de fapt conștientizarea ”inutilității” marginale a multor produse și servicii, care satisfac acea parte a nevoilor imaginare, forțate, care determină excesul de consum și un stil de viață nesănătos. Excesul trebuie înlocuit cu calitatea; b) Pe de altă parte, la nivel extins, vorbim de un sistem economic, până în prezent bazat pe utilizarea extensivă și irațională a resurselor, care pune presiune asupra capacităților ecosistemului de rezistență și regenerare. Acest sistem economic va tinde să includă tot mai mult dimensiunea ecologică și costuri sociale externalizate, generate de poluare. Raportul dintre sistemul uman și ecosistem trebuie să fie unul de echilibru și conviețuire, nu unul unidirecționat, de subordonare.
Filosofia antropocentrică, specifică societăților conservatoare, a pus accentul pe supremația omului și capacitatea acestuia de a folosi natura doar în scopul asigurării propriei existențe. Acest mod de gândire a constituit fundamentul utilitarismului. Utilitarismul este filosofia care stă la baza gândirii economice clasice, relația om-natură este privită din perspectiva utilității resurselor naturale spre valorificare în activitatea economică. Valoarea de utilitate a bunurilor naturale este dată de valoarea intrinsecă a bunurilor de a satisface nevoile curente ale oamenilor. Spre deosebire de antropocentrism, care nu privește mediul decât ca instrument aflat la îndemâna oamenilor, utilitarismul consideră ca valoare intrinsecă și utilitatea spirituală a bunurilor de mediu și nu numai pe cea materială, de instrument. (Kolstad, 2000)
Sustenabilitatea este un mod de gândire apropiat de ecologie, care are în vedere asigurarea prosperității omului, dar în condițiile respectării constrângerilor de mediu, a conservării biodiversității și a resurselor naturale. (Kolstad, 2000) Sustenabilitatea reprezintă așadar o detașare de gândirea utilitaristă, deci un nou prag cognitiv. Drept urmare, acest salt în paradigmă este foarte ușor confundat cu o criză economică. Este fără îndoială o criză, dar nu așa cum pare la prima vedere, o criză de conjunctură economică și financiară, generată de exacerbarea lăcomiei din sistemul financiar-bancar, ci mai mult decât atât, este o criză determinată de revoluția sustenabilității.
”Dezvoltarea sustenabilă (durabilă) reprezintă acel tip de dezvoltare care răspunde nevoilor prezentului fără a compromite șansele generațiilor viitoare de a răspunde propriilor nevoi.” (WCED, 1987) Dezvoltarea sustenabilă poate fi privită prin trei aspecte esențiale (JM Harris, N Goodwin, 2001):
- Economic: un sistem economic durabil ar trebui să producă bunuri și servicii în mod continuu, să mențină un nivel echilibrat al guvernării și al datoriei externe și să evite dezechilibre sectoriale majore, care ar afecta producția agricolă sau industrială,
- Ecologic: un mediu sustenabil ar trebui să mențină o bază stabilă de resurse, să evite supraexploatarea resurselor regenerabile și a capacității naturale de captare, precum și epuizarea resurselor neregenerabile. Aceasta înseamnă o bună întreținere a biodiversității, stabilității atmosferice și a altor funcții ale ecosistemului,
- Social: un sistem social sustenabil trebuie să tindă spre echitate în distribuție și oportunități, măsuri adecvate de protecție socială, inclusiv în sănătate, educație, egalitate de șanse între sexe, responsabilitate politică și participare.
România are toate condițiile necesare pentru a deveni într-un timp mult mai scurt decât țările dezvoltate un model de economie sustenabilă. Economia României este în acest moment o combinație ineficientă de model centralizat, capitalism de cumetrie și economie naturală. Pornind de la un model de economie bazat pe întreprinderi mici și mijlocii, pe cooperații meșteșugărești și economie locală, România poate dezvolta un sistem de comunități sustenabile tip rețea. Această rețea ar genera atât un spirit de competiție necesar pentru îmbunătățirea calitativă a produselor oferite și creșterea productivității, dar ar determina și o specializare inteligentă pentru valorificarea avantajelor comparative ale diferitelor comunități și accesul echitabil la resursele existente la nivel național. O cultură a comunității sustenabile s-ar îmbina armonios cu tradițiile și educația dobândite din tată-n fiu.
România nu trebuie să reinventeze roata, dar poate oferi cu siguranță o practică originală a dezvoltării durabile. Au avut loc în ultimele două decenii multe runde de consultări la nivel local (Masa Rotundă despre Mediu și Economie din Ontario, ORTEE Canada), național (Planul Național de Mediu al Olandei) sau global (Comisia Pământului, ONU). ORTEE a definit câteva principii care să însoțească modelul ales de comunitățile locale în scopul dezvoltării durabile (Andres Edwards, 2005). Acestea sunt:
- Recunoaște limitele creșterii economice, în capacitatea limitată a ecosistemului de a purta povara economiei,
- Valorizează diversitatea culturală,
- Respectă alte forme de viață și sprijină biodiversitatea,
- Împărtășește valori comunitare între membrii comunității (promovate prin educație),
- Implică un proces ecologic de luare a deciziei (respectiv integrează criteriile de mediu în guvernarea locală, în deciziile de business și în inițiativele personale),
- Realizează planuri și acțiuni într-o manieră echilibrată, deschisă și flexibilă, care include dimensiunile sociale, medicale, economice și de mediu ale comunității,
- Urmărește utilizarea cea mai bună a resurselor și activelor locale (prin soluții născute la nivel local),
- Utilizează resurse regenerabile și potrivite de energie,
- Minimizează impactul negativ asupra mediului,
- Încurajează activitățile care utilizează materiale în circuit continuu (reciclare),
- Comunitatea sustenabilă nu afectează sustenabilitatea comunităților vecine,
- Comunitatea sustenabilă nu afectează sustenabilitatea viitoarelor generații.
ORTEE accentuează semnificația factorilor de mediu, de care comunitățile trebuie să țină cont în planificare și de asemenea, accentuează importanța găsirii soluțiilor în interiorul comunității. Astfel de principii ar fi valabile oriunde în lume, dar și în România.
Este timpul să ne așezăm la masa discuțiilor și să vedem cum putem pune în practică aceste lucruri. Șansa zilei de mâine nu o reprezintă nicidecum așteptarea unor soluții miraculoase sau soluții de laborator, care să vină de undeva din neant. Șansa o creează oamenii, prin ceea ce știu și ceea ce pot. Românii au înzestrarea genetică de a transpune aceste principii în fapte, așa cum ne este datul natural. De aceea, lucrurile nu trebuie să fie complicate. Un mare savant român, Nicolae Georgescu-Roegen (1971), uitat din păcate de pleiada intelectualilor români, dar la mare căutare prin mediile academice occidentale, spunea că la un moment dat oamenii vor trebui să conserve resursele subsolului și să revină cât mai mult cu putință la ”darul soarelui”. Aceste timpuri sunt foarte aproape, iar românii o pot face și pot da un exemplu întregii lumi.
http://www.initiativepentruromania.ro/
