TEROAREA UNGARĂ ANTIROMÂNEASCĂ DUPĂ INTRAREA ROMÂNIEI IN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

După intrarea României în război sunt luate măsuri draconice: românilor li se refuza dreptul de a cumpăra pământ; în zonele de graniţă locuite de români sunt colonizaţi unguri şi ceangăi aduşi din Moldova; legea electorală reduce procentajul votanţilor români; Appónyi „suprimă învăţământul confesional autohton al şcolilor române, instituie comisari ai guvernului cu puteri discreţionare şi creează de-a lungul frontierei româneşti o zonă culturală, în care etatizează toate şcolile primare româneşti”… „Oraşele şi satele ardeleneşti erau golite de toţi intelectualii şi fruntaşii care-şi păstrează credinţa lor şi nu se prosternaseră în ţărână înaintea tiranilor. Convoaie întregi de români erau îndreptate spre locurile de deportare din pusta ungurească, sau umpleau temniţele ungureşti. Numai în temniţa din Cluj s-au perindat timp de doi ani 26.000 români. O sută treizeci şi doi de preoţi au fost smulşi de la altarele lor şi din mijlocul credincioşilor, dintre aceştia, unsprezece nu s-au mai înapoiat, ci au îngroşat rândul mucenicilor neamului”. 
        Românilor nu le era permis nici să-şi venereze martirii neamului. Cei care cutezau să încalce această interdicţie aveau soarta lui Ioan Almăşan din Abrud. Aceasta avea ca icoană chipurile martirilor Horea, Cloşca şi Crişan, sub care ardea o candelă. Descoperit de autorităţile ungureşti din Abrud, este arestat, i se leagă cu un lanţ icoana în spate şi este purtat de acasă (azi str. Detunata nr. 40) prin oraş – ca să-l vadă lumea – până la gară. Cu trenul a fost dus în Ungaria unde a fost întemniţat în închisoarea de la Şopron.
        Intoleranţa şi cruzimea ungurilor era fără margini şi părea de nestăvilit până la obţinerea victoriei Antantei asupra Germaniei şi Austro-Ungariei.

Războiul româno-maghiar din anul 1919 (I)

Primul război mondial a însemnat pentru Ungaria ocazia de a reduce la tăcere elita naţionalităţilor trimiţându-i pe front. „În timp ce soldaţii aparţinând naţionalităţilor neungare erau decretaţi carne de tun – dintre mobilizaţii români 93Î erau pe front, imensa majoritate a soldaţilor de origine ungară erau reţinuţi acasă, ca mobilizaţi pe loc în diverse administraţii, îndeosebi la căile ferate şi poştă, în industriile de război şi în garnizoanele păstrate pentru paza internă, spre a preveni eventualele răzvrătiti. Din aproape 500.000 români (ardeleni) mobilizaţi, au fost pe front 449.796, iar numai 34.579 au fost sedentari sau auxiliari. Pe câmpul de luptă au murit 41.739 români şi încă 11.275 au pierit în spitale, în pribegie şi în temniţe. Au rămas după urma rănilor căpătate în lupte 24.406 invalizi. Dacă mai adăugăm 38.630 de văduve şi 79.226 orfani de război, avem icoana completă jertfelor aduse de populaţia română a Ardealului în primul războiul mondial”… pentru o cauză străină ei și contrară intereselor ei.

Miile de morminte româneşti sunt mărturia sângelui vărsat în mod inutil de către feciorii ardeleni şi ale criminalelor intenţii ale statului Austro-Ungar. Pe celebrul munte San Gabriele, regimentul austro-ungar 50 din Alba Iulia, compus exclusiv din români, a fost cu desăvârşire distrus. În timpul memorabilelor lupte din vara anului 1917. Regimentul 43 Caransebeş şi 61 Timişoara şi-au lăsat mai mult de jumătate din soldaţii lor români în pământul ce forma „zona di guerra” italiană.

http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro/