DOAR 66%?
La aproape 25 de ani de la evenimentele din 1989, românii se raportează masiv la perioada comunistă, dezamăgiţi de actuala situaţie politico-economică. Conform unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), fostul lider Nicolae Ceauşescu ar câştiga detaşat încă din primul tur alegerile prezidenţiale, la distanţă mare de Crin Antonescu sau Victor Ponta.
Întrebaţi de specialiştii IRES, mai mult de 66% dintre respondenţi au spus că ar fi dispuşi să-l voteze pe fostul lider al României comuniste. Deasemenea, aproape trei sferturi dintre români (73%) consideră că direcţia spre care se îndreaptă ţara este greşită, în timp ce doar 23% spun că este bună. La fel, 69% dintre persoanele chestionate au susţinut că trăiesc mai rău acum decât înainte de 1989.
Comunismul este asociat de români în primul rând cu siguranţa locului de muncă (23%) şi cu “traiul bun” (14%).
Sondajul de opinie a fost realizat de IRES între 3 şi 6 aprilie, pe un eşantion reprezentativ de 1349 de subiecţi.Sursa: FrontPress.ro
