Ne-am obișnuit să gândim cu lingura mare, să luăm cu ghiotura și să nu băgăm în seamă distincții mai subtile, atunci când ne referim la concetățeni din zone diferite ale țării. Spunem despre moldoveni că sunt așa și pe dincolo, fie ei botoșăneni sau din Galați, suceveni ori din Bacău. Oltenii sunt într-un anume fel, indiferent dacă au buletin de Vâlcea, Dolj ori Mehedinți, ardelenii sunt nu știu cum, din Satu Mare până la Sibiu, iar bănățenii, ce mai încolo-încoace, sunt otova, de la Beba Veche la Băuțar ori Berzasca.
Dacă aplecăm nițel lupa, sar însă în ochi diferențe ce separă cu atît mai vizibil spații altminteri luate ca un tot, cu cât distincțiile privesc buzunarul, atât pe cel al locuitorilor, cât și pe cel mai larg, al județului. Iar când este vorba de o zonă văzută drept una dintre cele mai dezvoltate economic din țară, discrepanțele sunt cu atât mai surprinzătoare.
A spune că Timișul e fruntaș „în ramură”, că șomajul, cu cei doi locuitori dintr-o sută aflați încă în căutarea unui loc de muncă, e un fenomen aproape neglijabil, că cifra de afaceri a companiilor locale este privită cu invidie prin alte părți de țară, corigente la economie, a devenit de multișor un truism.
A pune semnul de egalitate între Timiș și Banat ar fi însă o eroare, căci nu trebuie să întorci decât foarte puțin capul pentru a da de o jumătate a spațiului bănățean aflată, din punct de vedere economic, la polul opus.
Câteva diferenţe
În nici o regiune nu există o discrepanță atât de mare ca în Banat, unde Timișul, printre cele mai bogate județe din țară, contrastează flagrant cu vecinul cărășean. Polarizarea economiei bănățene este pe cât de îngrijorătoare, pe atât de clară. În 2012, cel mai recent an pentru care răbojul e clar întocmit, Timișul avea o cifră de afaceri de 8,7 miliarde de euro.
În Caraș-Severin, în dreptul acestui capitol apare puțin peste un miliard. Timișului îi mai lipseau, acum un an și ceva, o sută de angajați pentru a rotunji la 200.000 cifra salariaților din companiile locale. În Caraș erau ceva mai mult de 28.000.
Numărul firmelor timișene era în 2012 de 27.617, fiind inferior din acest punct de vedere doar Capitalei și Clujului, În Caraș numărătoarea s-a oprit la 5.300.
Alţi şomeri, alte lefuri
Șomajul de care aminteam se menține în Timiș la doi la sută, grație nivelului ridicat de pregătire, investițiilor producătorilor de componente auto, poate și apropierii de granița cu Ungaria și, prin urmare, de Europa cu E mare. La Reșița ori Caransebeș, proporția șomerilor din totalul populației apte de muncă era de două ori și jumătate mai mare.
Cât privește salariul mediu al celor care au deja o slujbă, timișeanul bagă lunar în buzunar cu cinci milioane de lei vechi mai mult decât cărășeanul, căci venitul salarial al celui dintâi era în 2012 de 1.782 de lei, în timp ce ultimul trebuia să se mulțumească cu 1.292 de lei.
Se poate şi mai rău
Desigur, lucrurile pot sta chiar și mai rău. Trecând de Orșova, descoperim că în Mehedinți fiecare al zecelea om bun de muncă e șomer și că zece dintre cei mai mari angajatori (capitol la care județul e codașul țării) sunt instituții de stat precum Agenţia pentru Protecţia Copilului, Spitalul judeţean ori Ambulanţa.
Niciunde, însă, nu există o diferență, în cadrul aceleiași regiuni, cum există între Banatul de câmpie și cel de munte, între al patrulea județ din țară ca performanță economică (incluzând aici și Bucureștiul) și al patrulea județ de la coada clasamentului național, perimetru care, cel puțin prin comparație, aproape că nici nu contează în economia românescă.
Desigur, zone mai bogate și altele mai sărace există peste tot în lume. Mai există însă, sau ar trebui să fie, și strategii naționale și, mai ales, regionale.
În Germania de după unificare, dicrepanța est-vest era cel puțin la fel de evidentă ca distanța ce separă economic jumătățile Banatului. După două decenii însă, diferențele s-au estompat, iar neamțul din Berlin, Dresda ori Leipzig este la fel de mândru că este german ca orice münchenez.
Nu ne rămâne decât să sperăm că, după mult trâmbițata regionalizare teritorial administrativă, caransebeșeanul va fi tot atât de fălos ca timișoreanul și că va avea tot atâtea motive să spună că „tăt Banatu-i fruncea!”. De Marius Horescu – Renasterea Banateanahttp://www.frontpress.ro/
