Occidentul relansează politica de descurajare a Rusiei

Conţinutul şi tonul declaraţiilor făcute în ultimul timp de oficiali de rang înalt din administraţia americană şi sediul NATO atestă că Occidentul relansează strategia de descurajare a Rusiei.

Experţii consideră că momentul potrivit a fost pierdut şi tentativele Occidentului de a izola Rusia se vor transforma în noi probleme pentru el însuşi.

Hotărârea Consiliului NATO, care a aprobat pachetul de acţiuni privind consolidarea securităţii statelor est-europene în legătură cu criza din Ucraina, a devenit una din cauzele intensificării tensiunii în cadrul dialogului dintre Rusia şi Occident. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat după încheierea reuniunii că planurile privind apărarea vor fi consolidate şi revizuite. Vor fi mai multe avioane în aer, nave pe apă şi militari pe uscat.

Numărul tancurilor şi transportoarelor blindate ale NATO în Europa, care depăşeşte de trei ori pe cel al maşinilor ruseşti, reprezintă o altă dovadă a relansării strategiei de descurajare a Rusiei. Ministrul adjunct al Apărării, Anatoli Antonov, a menţionat că acest fapt dezavuează toate teoriile occidentale referitoare la faptul că Rusia ar ameninţa Ucraina şi Europa cu o intervenţie militară. Practic, lucrurile stau exact invers, este de părere Aleksandr Mihailov, membru al Consiliului pentru Politică Externă şi de Apărare.

„Noi simţim în permanenţă presiunea pe care o exercită Occidentul asupra noastră sub formele cele mai diferite. În Occident domină teoria conspiraţiei, adepţii căreia acuză Rusia de toate nenorocirile, iar mai înainte, URSS. Ca urmare, ei tensionează isteria antirusă.

De fiecare dată când situaţia internaţională se agravează, Occidentul acuză Rusia de faptul că se opune tuturor proceselor de reglementare paşnică. Aşa a fost în perioada Războiului Rece, aşa se întâmplă şi în prezent. Însă presiunea supra Rusiei contribuie la consolidarea ei”.

Concepţia de descurajare strategică a Rusiei (pe atunci, URSS) a apărut în 1947 şi a fost legată de politica externă a preşedintelui american Harry Truman. În etapa actuală, politica de descurajare probabil că nu va submina semnificativ puterea Rusiei, deoarece în Occident nu există o poziţie unică în această privinţă. În prezent, descurajarea Rusiei este o metodă promovată de liderii occidentali, care încearcă să justifice înrăutăţirea indicilor macroeconomici şi scăderea nivelului de trai al electoratului.
http://romanian.ruvr.ru/

Acest articol a fost publicat în RUSIA. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns