În februarie 1984 la Sarajevo a avut loc ediţia a XIV-a a Jocurilor Olimpice.
După 8 ani a început distrugerea oraşului şi a locuitorilor săi. În 1996, din multe obiective olimpice au mai rămas doar ruine. Pierderile au fost estimate la 100 de milioane de mărci germane.
În februarie 1996, în împrejurimile Sarajevo ardeau case: sârbii îşi părăseau locuinţele şi dădeau foc la case ca să nu ajungă în mâinile altora. Cartierul Vogosca din Sarajevo a trecut sub control musulman. A fost ars tot ce nu a putut fi luat sau demontat. Carl Bildt, principalul coordonator umanitar al acordului de la Dayton, îi implora pe sârbi să rămână. Imediat după semnarea acordului de pace de la Dayton, multe concerne europene şi americane şi-au exprimat intenţia de a investi în întreprinderile industriale din Bosnia-Herţegovina.
Însă nici Statele Unite, nici Japonia, nici ţările arabe nu şi-au consolidat promisiunile cu injecţii financiare. Până în 1999, în Sarajevo urmau să fie investite 5 miliarde. Au fost puţini amatori să investească într-o zonă instabilă şi Europa a fost cea care a plătit pentru circa un milion de refugiaţi bosniaci.
În timpul războiului şi imediat după încheierea lui, Europa a încercat să scape în Balcani de produse cu termenul de valabilitate expirat. Produsele stocate de mult timp în depozite au fost cumpărate pe nimic şi, ca să nu se piardă timpul cu lichidarea lor, ele au fost trimise în Bosnia-Herţegovina, cuprinsă de foamete. După încheierea acţiunilor de luptă, în magazine putea fi cumpărată carne congelată de 15 ani. Pe oamenii de afaceri nu i-a interesat de loc sănătatea oamenilor, ci faptul că puteau câştiga milioane de dolari. În februarie 1996, în Bosnia au fost foarte multe produse, cele mai ieftine şi de cea mai proastă calitate din Europa.
La Tuzla era dislocată cea mai mare parte a contingentului Pentagonului de 20.000 de militari. Refugiaţii adunau resturile rămase de la mesele militarilor americani ca să nu moară de foame. Izetbegovici şi fondurile umanitare nu aveau bani suficienţi pentru a-i hrăni cum ar trebui pe refugiaţi şi aceştia erau nevoiţi să umble prin gunoaie atunci când se termina raţia de conserve de carne, făină sau ulei. O imagine tristă, mai ales ţinând cont de faptul că aceşti oameni au avut casele lor, un salariu decent şi pace cu puţin timp în urmă.
http://romanian.ruvr.ru/
