În perioada comunistă, a existat un conflict permanent între organele de conducere ale Partidului Comunist Român şi şefii serviciului naţional de informaţii din ţara noastră . Periodic, conducerea partidului „constata”, în urma unor analize, că Securitatea a fost „scăpată de sub control” şi intervenea, în consecinţă, cu măsuri politice, organizatorice şi legislative.
Un asemenea moment l-a reprezentat şi cazul doctorului Abraham Schächter, care prin consecinţele sale a marcat profund evoluţia relaţiilor dintre conducerea PCR şi organele de securitate.
După 1968, doctorul Schächter a fost numit medicul personal al familiei Ceauşescu, motiv pentru care şi-a instalat un cabinet în sediul Comitetului Central al PCR, având drept de acces în toate reşedinţele de vară şi de iarnă ale secretarului general. În această calitate era inclus în componenţa tuturor delegaţiilor care îl însoţeau pe Nicolae Ceauşescu în vizitele efectuate în ţară şi
străinatate. Personaj inteligent, Schächter îşi depăşea, cu mult tupeu, prerogativele de medic personal, implicându-se în decizii care se refereau la schimbări organizatorice şi de personal în Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului şi chiar în cadrul Gospodăriei de Partid, care printre altele se ocupa de aprovizionarea familiei prezidenţiale şi de recrutarea personalului de
deservire (cameriste, bucătari, ospătari, coafeze, frizeri etc.).
În acest context, a fost inclus în delegaţia care l-a însoţit pe Nicolae Ceauşescu în vizitele efectuate, în martie – aprilie 1972, în câteva state africane, respectiv Algeria, Zair, Congo-Brazzaville, Zambia, Tanzania, Sudan şi Egipt. Ca ofiţer în structura de informaţii al Direcţiei a V-a – Securitate şi Gardă, am făcut parte din colectivul de ofiţeri însărcinat să pregătească buna
desfăşurare a acestor vizite. Sarcina noastră era de a ne deplasa, cu circa o lună înainte, în statele prevăzute a fi vizitate, pentru a stabili cu omologii din serviciile de informaţii ale ţărilor respective măsurile de securitate care se impuneau. Colectivul a fost condus de Mr. Paul Antoniade, din el făcând parte şi Mr. Doner, cel care, câţiva ani mai târziu, în 1983, a murit eroic încercând să
dezamorseze bomba instalată sub un autorism amplasat lângă căminele din Complexul Studenţesc Regie.
În cadrul discuţiilor purtate la Cairo cu reprezentanţii serviciului de securitate egiptean, aceştia şi-au manifestat îngrijorarea în legătură cu prezenţa în delegaţia oficială a doctorului Schächter. Generalul Pleşiţă, şeful Direcţiei a V-a şi conducătorul grupului de ofiţeri români, a încercat să rezolve problema, afirmând că faptul că era evreu nu ar fi trebuit să constituie un impediment pentru prezenţa lui în delegaţie. Şeful serviciului de securitate egiptean i-a răspuns că nu etnia constituia motivul pentru care Schächter reprezenta o problemă, ci apartenenţa sa la două servicii de informaţii (israelian şi sovietic).
De menţionat că în perioada respectivă, relaţiile dintre Egipt şi Israel erau extrem de tensionate, iar armata egipteană era pregătită, instruită şi înarmată de sovietici, consideraţi aliaţi de nădejde în războiul care se pregătea. Pe moment, nu s-a luat nici o măsură. La o scurtă perioadă de timp, după revenirea în ţară, printr-un ordin strict secret emis de preşedintele Consiliului Securităţii Statului, Ion Stănescu, la indicaţia expresă a lui Nicolae Ceauşescu, a fost deschisă acţiunea specială „Apolodor”, care avea ca obiectiv principal identificarea şi luarea în evidenţă, indiferent de poziţia lor în ierarhia PCR sau în
administraţia de stat, a tuturor persoanelor care studiaseră în URSS, se căsătoriseră cu cetăţene sovietice sau erau cunoscute cu simpatii pro-sovietice.
În acest context, serviciul informativ al Direcţiei a 5-a a luat în lucru un grup numeros de activişti cu funcţii de răspundere din aparatul Comitetului Central al PCR, printre care se numărau Alexandru Drăghici şi soţia sa Marta, Gheorghe Apostol, Chivu Stoica etc. În vara anului 1972, doctorul Schächter a fost schimbat din funcţia de medic personal al secretarului general al PCR şi numit director adjunct al Spitalului de Urgenţă Bucureşti (Spitalul I.C.Frimu). După circa două luni, în condiţii neelucidate, doctorul în cauză s-a sinucis, aruncându-se de la ultimul etaj al spitalului. Înainte de suicid, a transmis Elenei Ceauşescu o scrisoare de
aproximativ 12 pagini, prin care îşi justifica gestul. Concret făcea referiri la teroarea instituită împotriva sa de către Ion Stănescu şi generalul Nicolae Pleşiţă, care i-ar fi cerut să-i urmărească pe unii activişti de rang înalt din cadrul PCR sub pretextul că ar pregăti o lovitură de stat cu sprijin sovietic.
Urmare acestui fapt, a fost constituită o Comisie de anchetă condusă de Ion Dincă, al cărui prim-adjunct a fost numit Emil Bobu, adus urgent la Bucureşti din funcţia de prim-secretar al judeţului Suceava. Comisia a propus destituirea din funcţiile pe care le deţineau a lui Ion Stănescu şi a generalului Nicolae Pleşiţă. Totodată, toţi ofiţerii serviciului de informaţii ai Direcţiei a V-a au fost reţinuţi la sediu sub pază militară, iar fişetele personale conţinând documentele operative aflate în lucru au fost sigilate.
După circa o săptămână de nesiguranţă, Ion Dincă şi Emil Bobu s-au deplasat personal la sediul Direcţiei şi au procedat la anchetarea individuală a tuturor ofiţerilor de informaţii, luând spre analiză fiecare dosar şi document din fişetul desigilat. Cazurile pe care le aveam personal în lucru nu au ridicat probleme pentru anchetatorul principal, Ion Dincă, Bobu menţinându-se în poziţia de simplu asistent, fără a interveni. Cazul Schächter a avut grave consecinţe asupra Direcţiei a V-a şi, în ansamblu, asupra serviciului naţional de informaţii.
– După o scurtă perioadă de timp, a avut loc o plenară extraordinară a Comitetului Central al PCR, în cadrul căreia s-a hotărât desfiinţarea Consiliului Securităţii Statului şi includerea unităţilor de securitate în cadrul Ministerului de Interne, sub directa coordonare a ministrului. În această funcţie a fost numit Emil Bobu, la 13 martie 1973, după destituirea lui Ion Stănescu.
– Serviciul de informaţii al Direcţiei a V-a a fost desfiinţat, iar ofiţerii fie au fost pensionaţi (cei care îndeplineau condiţiile), fie au fost trecuţi în rezervă sau, cei mai tineri şi cu studii superioare, mutaţi în alte unităţi operative. Din raţiuni strict pragmatice, acest serviciu, indispensabil pentru activitatea de asigurare a securităţii înalţilor demnitari, avea să fie reînfiinţat câţiva ani mai târziu.
– În toate unităţile de securitate a fost întărit controlul de partid asupra activităţii specifice, prin numirea unor activişti devotaţi în importante funcţii de conducere.
– În acest context, s-a ordonat distrugerea a numeroase documente referitoare la trecutul prosovietic al unor activişti ai PCR.
– O parte dintre membrii Comitetului Politic Executiv au refuzat serviciile de gardare ale Direcţiei a V-a. http://www.acmrr-sri.ro/http://deveghepatriei.wordpress.com/
Spun lucrul ăsta de 25 ani: introducerea aparatului de partid în MI şi MApN a fost una din marile greşeli ale lui Ceauşescu, care ne-au costat scump. Unde-şi bagă coada partidul (partidele) dispar profesioniştii. Aşa e la români.