Economic, Rusia câştigă mai mult nerăspunzând sancţiunilor Occidentului

Privind obiectiv lucrurile, Rusia dispune de uriașe și diverse zăcăminte de materii prime energetice. Însă odată cu apariția crizei din Ucraina și cu sancțiunile din partea SUA și UE, la Kremlin au apărut câteva dileme :

1. Cum e mai convenabil pentru Rusia să fie vândute acestea ? 2. Către cine și la ce preţ ? 3.Ce state merită din perspectiva Rusiei să le fie alimentate energetic „motoarele” pentru a înregistra rate de creștere economice anuale ridicate

La forumul din 2006 al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS) președintele Putin a înfiinţat Clubul energetic, ca instrument al viitoarei Uniuni Economice Eurasiatice, necesar realizării proiectelor energetice comune ale ţărilor-membre ale organizaţiei. Principala sarcină este coordonarea acţiunilor comune şi strategiilor naţionale, nu numai ale furnizorilor de ţiţei și gaze ci şi ale consumatorilor şi ţărilor de tranzit. Au primit statutul de membru al acestui club Rusia, Kazahstan, China, Tadjikistan, Kârgâzstan şi Uzbekistan. Ulterior fiind primite în club Iranul, India, Pakistanul şi Mongolia, ţări care au avut în trecut statut de observator. Au manifestat interes faţă de proiect și alte ţări din Asia, deoarece costurile și riscurile transportului de ţiţei și gaze naturale din Orientul Mijlociu sunt în continuă creştere.
Cel mai dificil aspect pus în discuția Clubului energetic a fost legat de faptul că URSS a creat o rețea imensă de alimentare cu gaze a Europei de est, în timp ce în partea de est a Rusiei sistemul de conducte a rămas insuficient dezvoltat. Pentru a muta către Est, adică în Asia, echivalentul a de patru ori exporturile de materiale energetice ruseşti din Europa, a fost proiectată construcția a trei magistrale de rețele pentru produsele petroliere.

În anul 2009 a fost gata prima magistrală, odată cu conducta Kazakhstan–China, cu o lungime de 2.228 km. Care pornește de la malul mării Caspice și ajunge la Xinjiang în China. Construcția ei a fost realizată de compania petrolieră KazMunayGas (membru al Caspian Pipeline Consortium CPC în care compania rusă Transneft e acționar majoritar).

A doua magistrală a devenit funcțională odată cu gazoductul Asiei Centrale care din 2010 aprovizionează tot China, cu gaze naturale din Turkmenistan și Kazakhstan. Construcția a fost realizată de un consorțiu compus din compania petrolieră Stroytransgaz, (o companie uzbecăsubsidiară a Gazprom), compania KazMunayGas (cea care a cumpărat Rompetrol de la Dinu Patriciu) și Uzbekineftegaz (creată de firma rusă Lukoil). Conducta are o lungime de 1.833 km, pornește de la Saman-Depe din Turkmenistan și merge paralel cu conducta Bukhara–Tașkent–Bișkek–Alma Ata, construită în era sovietică prin Kazahstan.

Reuters informează că Rusia a încheiat un acord comercial, de tip barter ( petrol iranian contra produse de larg consum rusești ). Iranul va exporta prin conductele din marea Caspică gaze naturale și 500.000 de barili de petrol/zi. Lunar vor avea loc schimburi comerciale în valoare de 1,5 miliarde USD. Acordul se întinde pe doi ani și valorează 20 de miliarde USD. În anul 2012, UE și SUA au introdus un embargo împotriva petrolului iranian, astfel că în prezent, se exportă mici cantități de petrol în Japonia, Coreea de Sud și China. În privinţa gazului iranian, el nu poate fi livrat nicăieri, cu excepția Turciei.

Rusia, în calitate de coordonator al Clubului energetic, a finalizat construcţia unui scurt racord, ca ramificație a gazoductelor Asiei Centrale și Kazahstan–China, prin care va începe să alimenteze India și Pakistanul. Folosind în acest scop și surplusul de gaz iranian. Odată cu interconectarea acestor doi membrii ai Clubului energetic, în fața Rusiei se deschide o nouă piaţă imensă.
http://www.reuters.com/article/2014/04/02/us-iran-russia-oil-idUSBREA311K520140402

Aceste „mici detalii”, necunoscute de propaganda occidentală, l-au făcut pe președintele Putin să afirme la reuniunea Consiliului Economic Euroasiatic că nu este necesar ca Rusia să răspundă la sancţiunile impuse de Occident.

Valentin Vasilescu

http://romanian.ruvr.ru/

Acest articol a fost publicat în RUSIA și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns