Pălinca de Satu Mare, în special cea din Țara Oaşului, este recunoscută în întreaga ţară ca o licoare aparte, specialiştii fiind de părere că în această zonă cresc cei mai buni pruni care dau fructele pentru această tărie. Chiar dacă istoria sa este una controversată, distilarea tăriilor fiind atestată din secolul al XVI-lea în Oaş, aceasta şi-a lăsat amprenta asupra populaţiei, fiind cert că a fost consumată aproape zi de zi. Dincolo de mit şi legendă, pălinca are secretele ei.
Unul dintre cei care a încercat să afle secretele pălincii este scriitorul Felician Pop, director al Centrului de Creaţie Satu Mare, el fiind autorul cărţii Povestea Pălincii. Potrivit acestuia, pălinca de Satu Mare s-a făcut cunoscută în întreaga ţară în perioada comunistă, când sătmărenii încercau “să-şi rezolve” problemele din Capitală cu un litru de pălincă.
Tare, dură şi cu o aromă aparte, pălinca de Oaş a ieşit imediat în evidenţă, având mare trecere. Dacă grecii se definesc prin ouzo, ruşii prin vodcă şi scoţienii prin whisky, românii ar trebui să se definească prin pălincă.
Controverse sunt astăzi şi în privinţa numelui, în general în sudul ţării unii îi spun palincă deşi în nord s-a încetăţenit deja de multă vreme termenul de pălincă. “Cert este că termenul de palinka apare pentru prima dată în documente în 1630, preluat din slovacă, cel mai probabil pe filieră maghiară”, a spus Felician Pop.
Până în ziua de azi nu se ştie cum a ajuns ca omul să distileze fructele pentru obţinerea unei mici cantităţi de licoare. “Se pare că distilarea ar fi fost inventată de călugării de la începutul Evului Mediu pentru obţinerea de elixiruri şi poţiuni în scop medicinal. Unii spun că probabil alambicurile sunt creaţia neobosiţilor alchimişti în căutarea unor instalaţii care să le producă aur”, a mai arătat scriitorul.
Primul mare secret al calităţii pălincii îl reprezintă fructele din care este distilată.Deşi există un mare sortiment de fructe, de la pere pădureţe, la pere, gutui, vişine, piersici, caise, cireşe, mere, soc, măceşe, cea mai renumită este pălinca de prune.
“Specialiştii susţin că România se află la limita nordică a culturii prunului, iar condiţiile pedoclimatice conferă acestor fructe o savoare deosebită bazată pe o bogată compoziţie în vitamine necesare organismului. Compoziţia solului, pantele mai mult sau mai puţin însorite, ariditatea solului şi umiditatea au un efect hotărâtor asupra pălincii. Nordul ţării este chiar limita nordică în care creşte prunul, prunele culegându-se la 100 de zile, atunci când s-au copt integral. Există o teorie conform căreia cea mai bună pălincă din lume este cea de prune din nord-vestul ţării deoarece condiţiile pedoclimatice şi soiurile arhaice fac posibile obţinerea unui produs cu un timbru original, cu o anumită savoare şi culoare”, a afirmat Felician Pop.
Calitatea pălincii nu este dată doar de fructe, cel mai important proces fiind distilarea. De multe ori improvizate, alteori ascunse de Fisc deoarece se impun anumite accize pe alcool, în judeţul Satu Mare se află sute de pălincii. Dacă în unele pălincii moderne de astăzi se pot determina cu exactitate gradele pălincii, în majoritatea acestora tăria nu este măsurată, băutura fiind produsă după metode tradiţionale şi având sub 60 de grade. Unitatea de măsură este numărul mărgelelor de pe marginea paharului. Se fierbe de două ori, experţii dându-şi seama după mărgele când este bine distilată.
“În general nu există posibilitatea determinării exacte a cantităţii de apă ce se poate adăuga, de aceea se agită pălinca iar când mărgelele sunt multe, mărunte, se învârt şi au tendinţa de a se deplasa spre marginea recipientului, înseamnă că procesul se apropie de final. Mărgelele trebuie să reziste cel puţin un minut într-un pahar agitat puternic”, explică Felician Pop.
De remarcat este faptul că în zona Oaşului, pălinca a avut şi are şi un caracter ritualic venit din rolul important pe care îl are în socializare. Viaţa întregii comunităţi a fost marcată de consumul de pălincă, bineînţeles în mod simbolic, devenind practic un liant între oameni. Nu degeaba se serveşte atât la botezuri, cununii, zile de naştere, sărbători cât şi la înmormântări.
“Consumul de alcool a fost aproape tot timpul blamat, dar în Țara Oaşului pălinca are un caracter ritualic, nu a avut menirea să se transforme într-un viciu. Printr-un pahar de pălincă se consfinţea o înţelegere, o târguială, se bea în pahare mici pentru a sublinia rolul ei de esenţă, nu de desfrâu bahic. Există şi acum obiceiul ca bărbaţii să bea pe rând din acelaşi pahar, primul care serveşte fiind chiar gazda. Toată lumea consuma pălincă, dar cu măsură, iar cei care ajungeau victime ale consumului excesiv, erau ţinta ironiei colective”, a mai punctat Felician Pop.
În ultimii ani nici acest produs tradiţional nu a scăpat de falsificatori. Se produc tot felul de băuturi, unele chiar periculoase pentru sănătate din cauza compoziţiei.
Totuşi, cea mai importantă calitate a pălincii, consideră Felician Pop, este aceea că dezleagă limbile şi patimile.
“În preajma pălincii oamenii se simt în general bine, veseli. Un pahar de pălincă, băut cu ştiinţă şi cu rost, face parte din micile bucurii ale vieţii”, a mai arătat autorul.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)
