Peste 400.000 de exponate extrem de valoroase pentru cultura şi istoria Transilvaniei, dar şi a întregii ţări, zac în condiţii improprii în beciul Muzeului de Istorie din Cluj-Napoca. Situaţia incredibilă e efectul unor litigii juridice şi a unor proiecte nerealizate.
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca se află într-o situaţie critică. O spune chiar prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan. Procesul de reamenajare a muzeului a fost demarat în 2009, însă după câteva luni, din cauza unui litigiu juridic, acesta a fost abandonat complet.
Valoarea proiectului, cu finanţare din partea Ministerului Culturii, se ridica la acea vreme la suma de 13 milioane euro, din aceşti bani fiind cheltuiţi doar echivalentul a 7 milioane lei, pentru lucrări de împachetare şi mutare a exponatelor, de eliberare a sălilor muzeale, precum şi de iniţiere a noului concept de reamenajare muzeală.
Numai că, în urma unor contestaţii, Camera de Conturi Cluj şi Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice au sesizat instanţa competentă cu privire la problemele constatate, instanţa urmând a se pronunţa asupra legalităţii contractului şi a decontării lucrărilor efectuate în urmă cu cinci ani.
Efectul – 450.000 de obiecte şi exponate de mare valoare pentru cultura transilvană, şi nu numai, sunt păstrate în condiţii improprii în demisolul şi subsolul clădirii, astăzi funcţionând doar mici expoziţii cu caracter temporar.
O altă problemă semnalată de prefectul Gheorghe Vuşcan şi discutată de acesta în cadrul vizitei a fost cu privire la un alt litigiu existent, de data aceasta, între Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei şi Primăria Municipiului Cluj-Napoca, aflat pe rolul instanţei de judecată, privind efectuarea unor lucrări de restaurare a faţadei clădirii efectuate în perioada 2008-2010.
“Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, va demara în perioada imediat următoare o serie de discuţii cu instituţiile responsabile pentru a găsi soluţii pentru deblocarea investiţiei şi redarea în circuitul turistic a unui impresionant patrimoniu istoric autentic al Transilvaniei, prin redeschiderea expoziţiei permanente a muzeului”, se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului Cluj.â
De asemenea, Vuşcan a promis că la următoarea întâlnire pe care o va avea cu vicepremierul Kelemen Hunor, ministrul Culturii, “îi va prezenta problemele grave cu care se confruntă instituţiile de cultură din judeţul Cluj”.
UPDATE Reprezentanții Muzeului de Istorie a Transilvaniei au menționat că exponatele sunt păstrate într-un depozit specific oricărui muzeu, fiind păstrate în ambalaje și cutii speciale.
Piesele sunt situată în depozit, o componentă normală a oricărui muzeu. E un spațiu imens, sunt de fapt mai multe săli, mari, chiar boltite, amplasate de-a întreg perimetrul muzeului. Nu are nicidecum imagine de beci. Nu ne-am permite să ne batem joc de piesele noastre, oamenii de aici lucrează din pasiune. Obiectele sunt așezate în dulapuri speciale, în cutii și ambalaje speciale. Și noi ne dorim ca muzeul să fie reamenajat și să expunem piesele”, a precizat pentru voceatransilvaniei.ro Sanda Man, purtătorul de cuvânt al Muzeului de Istorie a Transilvaniei.
Conform ei, deși expoziția de bază a muzeului nu mai este deschisă din 2009, exponatele fiind mutate în depozit, piese din depozit sunt incluse în expoziții temporare, atunci când este cazul.
Muzeu Național din 1994
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei deține un patrimoniu istorico-arheologic care numără peste 400.000 de bunuri culturale, ce ilustrează istoria și civilizația Transilvaniei din preistorie până în zilele noastre. Datorită bogăției vestigiilor, dar și a activității sale în 1994 a primit denumirea de muzeu național.
Exponatele, ce se află astăzi în depozitele de la demisolul muzeului, sunt grupate în opt colecții: istorie dacică, preistorie, istorie romană, colecția egipteană, istorie medievală, istorie modernă, istorie contemporană și cabinetul numismatic. O a noua colecție, de istorie a Farmaciei poate fi vizitată în prezent, în clădirea situată în Piața Unirii.
atorită valorosului patrimoniu istorico-arheologic, a activităţii deosebite expoziţionale şi ştiinţifice, muzeul primeşte denumirea de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei. Muzeul deţine un patrimoniu de peste 400 000 de bunuri culturale, ilustrând istoria şi civilizaţia Transilvaniei din preistorie până în zilele noastre.



