De respingere nu ne putem ascunde. De-a lungul vieții ne vom „lovi” de ea la un interviu pentru un loc de muncă sau la întâlnirea cu acea persoană care ne face inima să bată mai tare. Iar pentru că ne dorim atât de mult să fim acceptați, respingerea ne va provoca o mare durere interioară, care se poate transforma într-o frică aproape paralizantă de a fi judecați, criticați și chiar izolați de ceilalți.
„La nivel cognitiv, s-ar putea să ne temem de faptul că respingerea ne confirmă cele mai mari temeri — poate că suntem de neiubit, poate că ne este destinat să fim singuri ori valorăm puțin”, explică dr. John Amodeo într-un articol pentru Psychology Today. Astfel de gânduri și stări pot fi deprimante, pot naște anxietate, dăunează stimei de sine și ne alimentează teama de respingere care naște un fel de „scut” în jurul nostru. „Ne îndepărtăm de oameni, în loc să riscăm să ne deschidem în fața lor. Suntem reținuți în a ne exprima sentimentele autentice. Îi abandonăm pe ceilalți înainte ca ei să aibă șansa de a ne respinge”, punctează expertul.
Depășind frica
Indiferent de tipul ei, „frica este o emoție umană instinctuală concepută pentru a ne păstra vigilenți și în condiții de siguranță”, precizează Marc Chernoff, coautorul blogului de dezvoltare personală Marc and Angel. În vreme ce această stare ne ajută să rămânem alerți în momentele tensionate, atunci când devine copleșitoare „poate cauza pierderea acelui lucru pe care ni-l dorim”. Astfel, dacă pornești de la premisa că vei fi respins, comportamentul tău se va schimba. Vei deveni ostil și agitat, iar acest lucru va influența întreaga situație. „În loc să lași frica să îți arate lucrurile negative dintr-o relație, caută semnele lucrurilor pozitive”, sublinia Chernoff.
Frica de respingere mai derivă și din dorința noastră de apartenență. „Când căutăm constant să fim acceptați, înseamnă că suntem îngrijorați de faptul că ceilalți ne-ar putea judeca într-un mod negativ”, adaugă Chernoff. Mai întâi de toate însă, ar trebui să învățăm să ne acceptăm noi înșine așa cum suntem, autentici. Fiecare dintre noi este unic în felul său, iar această unicitate e de neprețuit. Uneori însă, pentru a simți că suntem integrați într-un grup, putem avea tendința de a renunța la ceea ce ne face autentici, pentru a semăna cu cei de la care dorim acceptul.
Indiferent de situația în care intervine, este poate inevitabil ca o respingere să nu fie luată personal. Însă acest episod nu trebuie generalizat, astfel încât frica de respingere să prindă rădăcini. Este doar „opinia unei singure persoane”, scrie eHow. Iar ceea ce nu ar trebui să ne scape din vedere e faptul că o singură judecată nu poate căpăta dimensiunea unei realități factuale. Așa cum puncta și dr. Amodeo, eșecul într-o relație „nu înseamnă că noi suntem un eșec”.
Mai mult decât atât, durerea acumulată de respingerile din trecut nu ar trebui să îți întunece perspectivele asupra situației prezente, ori asupra a ceea ce urmează. „Antrenează-te să trăiești aici și acum, fără să regeți modul în care ceilalți te-au făscut să te simți anterior ori să te temi de posibilitatea de a fi judecat pe viitor”, punctează Chernoff.
Respingerea — o oportunitate?
Dincolo de durerea respingerilor și de teama ce se naște din cauza lor, fiecare „nu” primit ascunde o oportunitate, chiar dacă pe moment aceasta nu este observată. Secretul constă în privirea acestor momente ca pe o critică constructivă care îți permite să te descoperi și să te dezvolți. Poate cea mai accesibilă metodă de a folosi respingerea în favoarea ta este să adresezi o simplă întrebare sursei de respingere: „De ce?”, punctează Stephen Key, cofondatorul Companiei InventRight, într-un articol pentru Entreprenur. Nu de puține ori se întâmplă să nu adresăm această întrebare în momentele de respingere, cu toate că răspunsul poate oferi detalii importante despre ce „nu merge”, fie că e vorba de o idee de afacere sau de o relație. Mai departe, oferă oportunitatea schimbării.
