Roxana Teodora Cozmanciuc, soţia deputatului Mugurel Cozmanciuc şi fina lui Relu Fenechiu, a devenit recent consilier juridic la Inspecţia Judiciară din cadrul CSM. În prealabil, ieşeanca a lucrat în ministerul Transporturilor şi la Garda Financiară Iaşi. Ea este doctorandă în creşterea vacilor şi licenţiată în drept la o universitate privată.
Alături de soţul ei, deputatul Mugurel Cozmanciuc, unul dintre protejaţii baronului Relu Fenechiu, Roxana Teodora a avut o carieră spectaculoasă în domeniul public.
Specialistă în creşterea bovinelor, ieşeanca a schimbat în ultimii ani ca pe şosete funcţiile publice, totul culminând la începutul anului trecut atunci când Relu Fenechiu, ministru al Transporturilor la acea vreme, a numit-o directoare a Corpului de Control din cadrul ministerului. Roxana Cozmanciuc a fost admisă, recent, pe un post de consilier juridic la Inspecţia Juridică din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Ieşeanca de 32 de ani este una dintre cele trei persoane admise la examenului desfăşurat la începutul acestui an de către Inspecţie iar funcţia sa, potrivit regulamentului concursului, este asimilată magistraţilor. Pentru a ajunge pe un post la Inspecţia Judiciară, instituţie condusă de magistratul ieşean Rica Cravelos, Roxana Cozmanciuc a avut de trecut trei probe. Prima dintre ele a fost la limba engleză (Vezi AICI subiectele), unde zoologul a luat notă aproape maximă. De remarcat că în CV-ul Roxanei Cozmanciuc (foto dreapta, sursă Ziarul Evenimentul) aceasta arată că nivelul său la limba engleză este B1, adică mediu. A doua probă a fost cea teoretică, unde au fost verificate cunoştinţele de Drept, iar ultima a fost proba orală. Tamara Manea, purtător de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, a precizat că un consilier juridic de la CSM participă la acţiunile derulate de această instituţie şi poate reprezenta unitatea în instanţă, în cazul acţiunilor introduse de Inspecţie. “Salarizarea aferentă consilierilor juridici de la CSM este aferentă funcţionarilor publici”, a explicat Manea. Familia “da Vinci”: soţii Cozmanciuc se pricep la toate Zoologul Cozmanciuc a ajuns în Capitală încă din ianuarie anului trecut, cu ajutorul direct al naşului. Înainte de a ajunge în puşcărie, Fenechiu a numit-o pe nevasta pupilului său director al Corpului de Control din cadrul ministerului condus de el. Ulterior condamnării baronului, Roxana Cozmanciuc a fost şi consilier personal al succesoarei lui Fenechiu, Ramona Mănescu (PNL). Ieşirea liberalilor de la guvernarea pare să o fi determinat pe Roxana să se reprofileze. Înainte de funcţiile deţinute la minister, Cozmanciuc a fost comisar la Garda Financiară din Iaşi. În 2005, ea a devenit inginer diplomat în Zootehnie la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi. În timp ce învăţa zootehnia, Cozmanciuc studia şi Dreptul, la Universitatea privată “Petre Andrei” din Iaşi. Avea, ulterior, să obţină un master în Drept European la aceeaşi “Petre Andrei”, dar şi un doctorat în “Activităţi didactice în cadrul disciplinei de creşterea bovinelor”. Mugurel Corneliu Cozmanciuc este şi el un nume prezent de-a lungul timpului prin organigramele mai multor instituţii publice. Deputatul de 36 de ani este licenţiat la universitatea privată “Mihail Kogălniceanu” şi cu master în drept la “Petre Andrei”. Aventura în sistemul public a lui Cozmanciuc a început acum 10 ani, când a devenit, la 26 de ani, consilier local din partea PNL. Ulterior, a ocupat şi fotoliul de consilier judeţean, director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, director al compartimentului juridic de la falimentara CET Iaşi, secretar de stat la Ministerul Mediului şi Pădurilor, deputat PNL. “Adevărul” i-a sunat ieri atât pe Mugurel Cozmanciuc cât şi pe Roxana Teodora Cozmanciuc, însă aceştia nu au răspuns la telefon. De asemenea, reporterii noştri au solicitat un punct de vedere şi de la şeful de cabinet al deputatului ieşean, Ionuţ Dulgheriu, care însă nu a mai revenit cu un răspuns până în prezent. Averea familiei “da Vinci” Cozmanciuc Potrivit declaraţiei de avere a parlamentarului Cozmanciuc, acesta deţine două terenuri agricole de 1.400 şi 5.600 de metri pătraţi în comunele Bârnova şi Rediu, dar şi un teren intravilan de 1.400 de metri pătraţi în comuna suceveană Pojorâta, pe care Mugurel îl împarte cu Ciprian Cozmanciuc, fratele său. Soţii “da Vinci” au două apartamente în Iaşi, tablouri, icoane sau bijuterii de 5.000 de euro şi au împrumutat în nume personal diferite persoane fizice cu 45.000 de euro. Firma SC Eastern Publishing SRL, unde este asociată mama lui Mugurel Cozmanciuc, a fost şi ea creditată de Cozmanciuc cu suma de 265.000 de lei.
http://adevarul.ro/
Vizitatori
Abonează-te la blog prin email
Alătură-te celorlalți 1.350 de abonați.Calendarul Postarilor
Cele mai bune articole și pagini
- Cimitirul DACIC din satul Loman, satul “scoborâtor din Zamolxis” – locul unde tradițiile precreștine încă se păstrează!
- Gregg Braden – Puterea subconstientului tau
- La Vatican exista o scrisoare prin care regele Carol isi cere scuze ca a topit tablitele de aur din vremea Dacilor | avea nevoie de bani pentru constructia Pelesului
- Actorul Mihai Gruia Sandu vorbește despre aurul, istoria și spiritualitatea geto-dacilor. Deosebit de interesant și pitoresc!…( video)
- Cum a falimentat infractorul Ponta Viorel Complexul Energetic Hunedoara
- Deznaţionalizarea României
- Material complet despre distrugerea Romaniei dupa 1989
- Plagiatorul Mircea Cărtărescu, analfabetul care îi urăște pe Eminescu și Noica, derbedeul care înjură Catedrala Mântuirii Neamului, vrea să fie violator simbolic în toate manualele de literatură română. Când va rămâne gravid el însuși?
- Dezvăluirile lui Ovidiu Zară: Klaus Johannis, omul masoneriei germane. Nume şi date (I)
- Trufia ungurească: pârțul care se visează trăznet
Comentarii Recente
Tita constantin pe Acuzații grave: După vizita lu… mdaurelian pe Sondaj cu rezultate BOMBĂ! „Fe… Vladimir pe Cel mai periculos om pus să ia… kluria pe Jumătate din Ilfov fără apă și… mdaurelian pe Paul Dragos Aligica: DESPRE CR… Categorii
- AFACERI (117)
- AGRICULTURA – PERMACULTURA (230)
- AL TREILA RAZBOI MONDIAL (33)
- ALIMENTATIE (164)
- ALIMENTATIE (vegetarian) (33)
- ALIMENTATIE( articole) (63)
- ALIMENTATIE(adevar) (20)
- ALIMENTATIE(apa) (42)
- ALIMENTATIE(bio) (7)
- ALIMENTATIE(carne) (49)
- ALIMENTATIE(diverse) (9)
- ALIMENTATIE(doc.) (58)
- ALIMENTATIE(engleza) (25)
- ALIMENTATIE(inghetata) (3)
- ALIMENTATIE(lactate) (47)
- ALIMENTATIE(legume) (42)
- ALIMENTATIE(McDonald’s) (17)
- ALIMENTATIE(miere) (16)
- ALIMENTATIE(O.M.G.) (134)
- ALIMENTATIE(paine) (17)
- ALIMENTATIE(pericol) (118)
- ALIMENTATIE(produse) (35)
- ALIMENTATIE(retete) (41)
- ALIMENTATIE(sanatos) (72)
- ALIMENTATIE(sare) (9)
- ALIMENTATIE(scandaluri) (4)
- ALIMENTATIE(sistem) (42)
- ALIMENTATIE(sucuri) (19)
- ALIMENTATIE(teste) (17)
- ANALIZA (199)
- ARMATA (158)
- ARMATA (distrusa) (23)
- ARMATA (istorie recenta) (18)
- ARMATA (U.E.) (5)
- ARMATA( adevar) (10)
- ARMATA(Afganistan) (11)
- ARMATA(arme) (65)
- ARMATA(Deveselu) (56)
- ARMATA(NATO) (155)
- ASEZARE ECOLOGICA (75)
- AUTOAPARARE (30)
- BANCI-FMI (611)
- BANCURI (umor) (209)
- BASARABIA (38)
- CALATORII (74)
- CANADA (72)
- CAPITALISM (166)
- CARTI (60)
- CLIMA (186)
- CLIMA ( engleza) (7)
- CONSTRUCTII (175)
- CORONAVIRUS (386)
- CORONAVIRUS(Romania) (500)
- CURIOZITATI (368)
- CUTREMURE (44)
- DESCOPERIRI (67)
- DESENE ANIMATE (189)
- DEZVALUIRI (256)
- DISTRUGERI (287)
- DIVERSE (467)
- DIVERSE(video frumoase-interesante) (71)
- ECONOMIE ROMANEASCA (440)
- ECONOMIE(engleza) (34)
- ECONOMIE-FINANCIAR ( international) (739)
- ECONOMIE-FIRME-BANI (756)
- EDITORIALE (375)
- EMINESCU (122)
- EUROPA (348)
- EUROPA ( editoriale) (101)
- EUROPA ( engleza) (48)
- EUROPA ( U.E) (413)
- EUROPA (politica) (76)
- EUROPA DE EST (199)
- EUROPA(Anglia) (70)
- EUROPA(Brexit) (33)
- EUROPA(Franta) (54)
- EUROPA(Germania) (69)
- EUROPA(imigranti) (176)
- EUROPA(imigranti-cazuri) (45)
- EUROPA(Italia) (14)
- EUROPA(progresism) (31)
- EUROPA(socanta) (30)
- EUROPA(Spania) (10)
- EUROPA(vestele galbene) (36)
- FILME (42)
- FILME ROMANESTI (170)
- FRUMUSETI DIN LUME (257)
- FUKUSHIMA -ENERGIE ATOMICA (274)
- Fără categorie (470)
- GANDESTE (518)
- GENERATIA TANARA (205)
- GENERATIA TANARA (istorie) (1)
- GLOBALIZARE (401)
- HOMOSEXUALI (241)
- IGIENA-COSMETICA-DERERGENTI- NATURAL (105)
- INTELIGENTA ARTIFICIALA (1)
- INTERNATIONAL (538)
- INTERNATIONAL ( istorie) (33)
- INTERNATIONAL (engleza) (453)
- INTERNATIONAL (la zi) (93)
- INTERNATIONAL(globalizare) (1)
- INTERNATIONAL(razboi) (37)
- INTERNATIONAL(Ucraina) (9)
- INVATAMANT-EDUCATIE (498)
- ISTORIA DESCONSPIRATA (89)
- ISTORIE (europeana) (12)
- ISTORIE RECENTA (3)
- ISTORIE RECENTA (europeana) (92)
- ISTORIE RECENTA RO. (117)
- ISTORIE RECENTA RO.(Antonescu) (65)
- ISTORIE RECENTA RO.(Basarabia) (9)
- ISTORIE RECENTA RO.(legionari) (20)
- ISTORIE RECENTA RO.(razboi) (114)
- ISTORIE RECENTA RO.(socialism) (8)
- ISTORIE RO.(AL.I.Cuza) (32)
- ISTORIE RO.(batalii) (41)
- ISTORIE RO.(domnitori) (64)
- ISTORIE RO.(editoriale) (18)
- ISTORIE RO.(Mihai Viteazul) (27)
- ISTORIE RO.(personalitati) (67)
- ISTORIE RO.(sasi) (7)
- ISTORIE RO.(Transilvania) (29)
- ISTORIE RO.(unguri) (61)
- ISTORIE RO.(unirea) (48)
- ISTORIE RO.(vechime) (39)
- ISTORIE RO.(Vlad Tepes) (13)
- ISTORIE ROMANEASCA (198)
- ISTORIE UNIVERSALA (207)
- ISTORIE UNIVERSALA( personaje) (65)
- ISTORIE UNIVERSALA(civilizatii) (39)
- ISTORIE UNIVERSALA(descoperiri) (48)
- ISTORIE UNIVERSALA(Egipt) (60)
- ISTORIE UNIVERSALA(engleza) (47)
- ISTORIE UNIVERSALA(recenta) (20)
- LEGENDE (100)
- LOCURI DE MUNCA (224)
- LUMEA (172)
- LUMEA ( engleza) (1)
- LUMEA ALTADATA (79)
- LUMEA ANTICA SI MEDIEVALA (64)
- MASONERIE (143)
- MINUNATELE NECUVANTATOARE (403)
- MISTERE (310)
- MISTERE ( engleza) (2)
- MONARHIE (118)
- MONARHIE (capitalism) (43)
- MONARHIE (de azi) (64)
- MONARHIE(Ana de Bourbon) (2)
- MONARHIE(Carol I ) (7)
- MONARHIE(Carol II) (10)
- MONARHIE(Duda) (3)
- MONARHIE(editoriale) (27)
- MONARHIE(Paul Lambrino) (16)
- MONARHIE(Regina Maria) (7)
- MUZICA (134)
- NATIONALISM (45)
- OAMENI DEOSEBITI (20)
- OAMENI LONGEVIVI (14)
- OAMENI SI POVESTEA LOR (28)
- Pamantul gol in interior (4)
- PERICOL (5G) (98)
- PLANTE (64)
- politica (157)
- POLITICA ( USR, PLUS,PDL,PNL) (311)
- POLITICA (Liviu Plesoianu) (20)
- POLITICA (PDL-Elena Udrea) (25)
- POLITICA (PSD) (125)
- POLITICA (Rosca Stanescu) (28)
- POLITICA (Stolojan) (2)
- POLITICA STIRI (488)
- POLITICA( M.Ciolacu) (1)
- POLITICA( stenograme) (6)
- POLITICA(AdrianNastase) (7)
- POLITICA(analiza) (59)
- POLITICA(Basescu) (127)
- POLITICA(Bolojan) (17)
- POLITICA(Calin Gerogescu) (10)
- POLITICA(colonie) (55)
- POLITICA(coruptie) (36)
- POLITICA(DacianCiolos) (164)
- POLITICA(Dan Diaconu) (83)
- POLITICA(DanBarna) (12)
- POLITICA(E.Constantinescu) (3)
- POLITICA(editoriale) (113)
- POLITICA(guvernPDL) (286)
- POLITICA(Ilie Serbanescu) (49)
- POLITICA(Iohanis) (479)
- POLITICA(Ion Cristoiu) (69)
- POLITICA(Ion Iliescu) (14)
- POLITICA(istorie) (1)
- POLITICA(LiviuDragnea) (84)
- POLITICA(Luminita Arhire) (80)
- POLITICA(Maria Diana Popescu) (79)
- POLITICA(Monica Macovei) (9)
- POLITICA(Nicusor Dan) (9)
- POLITICA(Nistorescu) (32)
- POLITICA(parlament) (46)
- POLITICA(primari) (15)
- POLITICA(referendum) (20)
- POLITICA(Soros) (80)
- POLITICA(SRI) (153)
- POLITICA(straini) (311)
- POLITICA(Tariceanu) (3)
- POLITICA(USR) (26)
- POLITICA(VictorPonta) (25)
- POLITICA(votare) (138)
- POLITICIENI (vanduti) (48)
- POVESTI ROMANESTI (223)
- POVESTIOARE (541)
- POVESTIRI-NUVELE (96)
- PREVESTIRI (61)
- PRODUSE ROMANESTI (141)
- RELIGIE (121)
- RELIGIE(abuz) (9)
- RELIGIE(biserica afacere) (81)
- RELIGIE(biserica in politica) (18)
- RELIGIE(caterdala) (12)
- RELIGIE(catolica) (84)
- RELIGIE(crestinism) (83)
- RELIGIE(crimele papapalitatii) (14)
- RELIGIE(diverse) (25)
- RELIGIE(editoriale) (27)
- RELIGIE(Europa) (18)
- RELIGIE(inchizitie) (9)
- RELIGIE(invatamint) (19)
- RELIGIE(islam Ro.) (29)
- RELIGIE(islam) (42)
- RELIGIE(ist.bisericii Ro.) (16)
- RELIGIE(ortodoxa) (60)
- RELIGIE(preoti) (18)
- RELIGIE(psihologie) (11)
- RELIGIE(Rusia) (14)
- REVOLUTIA ROMANA (87)
- ROMANI DESTEPTI (187)
- ROMANI UMILITI (84)
- ROMANIA (561)
- Romania ( Lupul Dacic) (67)
- ROMANIA (alogeni) (78)
- ROMANIA (datori) (3)
- ROMANIA (de ieri) (27)
- ROMANIA (distrusa) (1.000)
- ROMANIA (frumoasa) (312)
- ROMANIA (homosexuali) (67)
- ROMANIA (la sat) (69)
- ROMANIA (mea) (5)
- ROMANIA (miraculoasa) (165)
- ROMANIA (ref. familie) (127)
- ROMANIA (Suveranisti-Nationalisti) (2)
- ROMANIA NATIONALISTA (46)
- ROMANIA(actual) (26)
- ROMANIA(Bucuresti) (35)
- ROMANIA(Bucuresti-politic) (11)
- ROMANIA(cazuri) (36)
- ROMANIA(centenar) (25)
- ROMANIA(colonie) (13)
- ROMANIA(Corvin Lupu) (8)
- ROMANIA(Crimele Mafiei Globaliste) (47)
- ROMANIA(cultura) (28)
- ROMANIA(curiozitati) (11)
- ROMANIA(de altadata) (322)
- ROMANIA(depopulare) (11)
- ROMANIA(editoriale) (80)
- ROMANIA(initiative) (7)
- ROMANIA(istorie) (20)
- ROMANIA(jignita) (7)
- ROMANIA(judete) (22)
- ROMANIA(la zi) (58)
- ROMANIA(Larry Watts ) (11)
- ROMANIA(Luci Lucescu) (120)
- ROMANIA(manipulare) (46)
- ROMANIA(miscarea rezist) (167)
- ROMANIA(parasita) (1)
- ROMANIA(personaje) (28)
- ROMANIA(politic) (108)
- ROMANIA(primarie) (16)
- ROMANIA(Radu Golban) (19)
- ROMANIA(regionalizare) (29)
- ROMANIA(sondaje/statistici) (65)
- ROMANIA(straini) (85)
- ROMANIA(tezaur) (57)
- ROMANIA(tradare) (6)
- ROMANIA(transilvania) (41)
- ROMANIA(uitata) (1)
- ROMANIA(video) (22)
- ROMANIA-DIASPORA (203)
- ROMANIA-EUROPA (817)
- ROMANIA-INTELECTUALITATE (169)
- ROMANIA-JUSTITIE (418)
- ROMANIA-REFUGIATI (89)
- ROMANIA-RESURSE NAT. (689)
- ROMANIA-RUSIA (110)
- Rosia Montana ( istorie) (5)
- ROSIA MONTANA – GAZE DE SIST (101)
- ROSIA MONTANA – GAZE DE SIST (Chevron) (16)
- ROSIA MONTANA(alte cazuri) (20)
- ROSIA MONTANA(engleza) (6)
- ROSIA MONTANA(Gabriel Resources) (11)
- RUSIA (564)
- S.U.A. (222)
- S.U.A.(engleza) (81)
- SANATATE (109)
- SANATATE ( pericol). (67)
- SANATATE (adevar). (88)
- SANATATE (istorie). (21)
- SANATATE( afacere). (65)
- SANATATE( diverse). (103)
- SANATATE(boli). (122)
- SANATATE(canabis) (47)
- SANATATE(card) (10)
- SANATATE(donatori). (17)
- SANATATE(engleza). (92)
- SANATATE(homeopatie) (7)
- SANATATE(medicamente). (70)
- SANATATE(medicina) (75)
- SANATATE(politica). (27)
- SANATATE(sistem). (135)
- SANATATE(video) (3)
- SANATATE(vitamine). (30)
- SANATATE-CANCER (217)
- SANATATE-VINDECARE (675)
- SCLAVI (130)
- SECRETELE ZEILOR (71)
- SEX – FAMILIE (595)
- SOCANT (40)
- SOCIALISM (181)
- SOCIALISM(agricultura) (2)
- SOCIALISM(constructii) (44)
- SOCIALISM(imagini-video) (45)
- SOCIALISM(industrie) (18)
- SOCIALISM(istorie) (27)
- SOCIALISM(sondaje) (6)
- SOCIETATEA (39)
- SPATIU – EXTRATERESTRI (562)
- SPIRITUALITATE (1)
- STIINTA-TEHNOLOGIE (525)
- tehnologie(engleza) (20)
- SUFLET-INIMA (550)
- TERAPIA GERSON (3)
- TIGANI (148)
- TRADITII ROMANESTI (167)
- TREZIREA ROMANI (326)
- UMOR (402)
- UMOR ROMANESC (119)
- UNGURI (146)
- UNGURI ( Covasna-Harghita) (59)
- UNGURI (terosism) (43)
- UNGURI( la trecut) (19)
- UNGURI(editoriale) (56)
- UNGURI(istorie) (78)
- UNGURI(politic) (127)
- UNGURI(Tokes Laszlo) (18)
- UNGURI(tupeu) (95)
- UNGURI(Ungaria) (60)
- URMASII DACILOR (365)
- URMASII DACILOR (cucuteni) (20)
- URMASII DACILOR (editoriale) (53)
- URMASII DACILOR (legende) (42)
- URMASII DACILOR (romanizare) (37)
- URMASII DACILOR (Sarmizegetusa) (13)
- URMASII DACILOR (tablitele) (10)
- URMASII DACILOR (zei-zeite) (6)
- URMASII DACILOR(Densusianu) (5)
- URMASII DACILOR(descoperiri) (53)
- URMASII DACILOR(diverse) (55)
- URMASII DACILOR(doc.) (141)
- URMASII DACILOR(Drum către Zamolxe ) (8)
- URMASII DACILOR(genetica) (11)
- URMASII DACILOR(imparati) (16)
- URMASII DACILOR(limba) (58)
- URMASII DACILOR(religie) (9)
- URMASII DACILOR(societate) (40)
- URMASII DACILOR(tezaure) (39)
- URMASII DACILOR(traditii) (20)
- URMASII DACILOR(vlachii) (24)
- URMASII DACILOR(Zamolxe) (28)
- VACCIN (230)
- VACCIN (cazuri) (16)
- VACCIN (istorie) (11)
- VACCIN(articole) (41)
- VACCIN(diverse) (18)
- VACCIN(engleza) (79)
- VACCIN(sistem) (120)
- VACCIN(video-doc.) (15)
- VIATA (Big Brother) (134)
- VIATA (Big Brother-engleza) (44)
- VIATA (mediul online) (163)
- VIATA (mediul online-engleza) (56)
- VIATA INTERIOARA (1.234)
- VIATA INTERIOARA ( video) (467)
- VIATA LIBERA (358)
- VIATA LIBERA ( adn) (31)
- VIATA LIBERA ( engleza) (185)
- VIATA LIBERA ( oameni) (40)
- VIATA LIBERA ( VIDEO-DOC.) (214)
- VIATA LIBERA (creierul) (51)
- VIATA LIBERA (David Icke) (18)
- VIATA LIBERA (programe) (61)
- VIATA LIBERA (reincarnare) (23)
- VIATA LIBERA (Vasile Rudan) (65)
- VIATA LIBERA( elita) (95)
- VIATA LIBERA( sclavi) (8)
- VIATA LIBERA(adevarul la zi) (36)
- VIATA LIBERA(calatorie in timp) (9)
- VIATA LIBERA(chemtrail) (10)
- VIATA LIBERA(constiinta) (20)
- VIATA LIBERA(control) (69)
- VIATA LIBERA(Corrado Malanga) (11)
- VIATA LIBERA(doc.Daniel Roxin) (43)
- VIATA LIBERA(doc.spirituale) (22)
- VIATA LIBERA(energie) (46)
- VIATA LIBERA(fizica cuantica) (24)
- VIATA LIBERA(inteligenta artificiala) (2)
- VIATA LIBERA(iubirea) (4)
- VIATA LIBERA(manipulare) (152)
- VIATA LIBERA(matrix) (22)
- Viata libera(microcipare) (10)
- VIATA LIBERA(paranormal) (14)
- VIATA LIBERA(religie) (19)
- VIATA LIBERA(Romania) (12)
- VIATA LIBERA(secret) (34)
- VIATA LIBERA(timpul) (11)
- VIATA LIBERA(viata dupa) (13)
- VIATA LIBERA(video engleza) (122)
- VIATA LIBERA(video motivational) (8)
- VIATA LIBERA(video) (103)
- VIATA LIBERA(video-interviu) (12)
- VIATA LIBERAn(trezirea) (79)
- VIDEO DIVERSE (87)
- VIITOR (20)
- ZODIAC (132)
