Papa Francisc, dispus să-i boteze pe extratereștri

papa asta, are toti boii acasa?

Papa Francisc nu ar refuza niciunei ființe dreptul de a fi creștinat, nici măcar extratereștrilor, având în vedere că  Duhul sfânt nu este întotdeauna previzibil.

În timpul unei slujbe ținută, luni, în Cetatea Sfântului Scaun, Suveranul Pontif a declarat că dacă marțienii ar veni la el pentru a-i boteza, el nu ar ezita, scrie huffingtonpost.com.

După ce a predicat din Faptele Apostolilor, Papa Francisc a mai spus că dacă mâine ar veni la el marțieni, chiar verzi, cu nasuri lungi și urechi mari, care vor să se boteze, i-ar creștina, susținând că orice fiinţă creată de Dumnezeu trebuie să fie botezată.

De asemenea, Suveranul Pontif i-a îndemnat pe clerici să promoveze o politică a ușilor deschise pentru toți cei care doresc să primească învățăturile bisericii.

Papa Francisc nu este primul care a făcut aluzie la un botez al extratereștrilor. În 2010, Guy Consolmagno, un savant de la Vatican, a sugerat că extratereștrii ar putea avea suflete și ar putea fi botezați, dacă doresc. „Orice entitate – indiferent de cât de multe tentacule are – are un suflet „, a spus Consolmagno.

http://www.dcnews.ro/

Acest articol a fost publicat în RELIGIE(catolica). Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns