Un rege african era într-o zi la vânătoare, cu suita sa. Printre cei care îl însoțeau se afla și un vechi prieten al său. Indiferent de situația în care se afla, acesta obișnuia să vadă partea bună a lucrurilor.
Sarcina sa era sa încarce armele. Printr-o nefericită întâmplare, una dintre ele s-a descarcat și i-a retezat regelui o parte din degetul mare. Gândind că situația putea fi mult mai rea, prietenul regelui a spus:
-Este foarte bine!
-Nu, nu e deloc bine!, a spus regele și l-a aruncat în închisoare.
Peste un an de zile, regele vâna din nou într-o regiune periculoasă și a fost prins de canibali. Aceștia au început să-l pregătească pentru a-l mânca, dar au observat că îi lipsește o bucată de deget. Cum la canibali exista superstiția de a nu mânca nimic care nu este întreg, l-au eliberat pe rege. Acesta s-a întors și, plin de recunoștință, a mers să-și elibereze vechiul prieten, spunându-i:
– Îmi pare tare rău pentru felul în care m-am purtat!
Ca de obicei, după ce a examinat situația, acesta a spus:
– Dimpotrivă, este foarte bine!
– Cum poți să spui că e bine dacă ai stat un an în închisoare?
– Dacă n-aș fi fost în pușcărie, aș fi fost cu tine.
