Isi arunca hainele mototolite in graba prin sala de marmura. Era epuizata. Sfarsita de-a dreptul. Totul mersese cum nu se putea mai prost. Si o avertizasera. Consiliul Inteleptilor vorbise. Insa era prea mandra. Iar focul razbunarii fusese deja aprins. Abia isi mai purta trupul istovit. Din rana de pe bratul drept curgea sange.
Mii de glasuri ii urlau in urechi. Tropotul cailor de lupta, bataile ritmate ale tobelor, glasurile capitanilor ei si acel groznic urlet. Incerca sa-si ia gandul si se indrepta goala spre cada pregatita. In sala imensa, plutind, sub bolta rece a lunii. Pasi in laptele fierbinte si se scufunda incet. Parca dintr-o data, uita de toate grijile.
Dulcele fierbinte, inmiresmat in saruri din Apus ii imbata simturile. Liverna din continutul ei ii amorti durerile. Vanataile incepura sa se vindece iar culoarea lor se schimba incet din vanat in aramiu, apoi in galben opal si verde spre ruginiu. In cele din urma, cu o ultima sfortare, isi recapatara culoarea normala. Briza canta in parul reginei, iar vantul ii aducea soaptele din Miazanoapte.
Gradina dimprejurul salii era plina de trestii plangatoare ce-si alinau suferintele pe zidurile de piatra rece. Brazii negri cu acele poleite de roua impanzeau mirosul padurii in galerie. In Vechiul Ev, aceasta sala fara acoperis era destinata luptelor, dar reginei ii placea sa mediteze. Ochiul Lupului pe cer stralucea mai tare ca niciodata. Haita si suratele sale se ascunsesera in spatele lui Sildex centaurul. Jocul planetelor curgea, la fel ca viata ei. De trei luni regina si deja adusese cetatea in pragul distrugerii.
Batai in usa. Puternice. Nu putea fi decat el, gandi Saraya Regency.
– Intra, spuse ezitand si isi drese vocea.
Usile mari se deschisera si in lumina lunii pasi un capitan in armura de razboi. Pavaza umarului drept era distrusa si schiopata usor, dar nu voia sa se vada. Era patat de sange. La fel si spada sa imensa din otel de Turkis.
– Stapana … incepu venitul. Focurile din Bereria au fost stinse, armia lui X’lar Morgulos s-a retras in padurile Hundarilor. Am suferit pierderi mari. Va cer sa ma ocup de oamenii mei si sa ne pregatim in cetate. Barbatul inalt, impozant, cu o barba neagra neingrijita vorbi in continuare. Cer Inaltimii Voastre sa abandonam urmarirea. Tusi gros.
Hotarat si neclintit ca viforul din Umbria in toiul iernii, gandi regina.
– Capitane, daca m-as fi retras cand victoria era in joc, acum tu si oamenii tai ati fi fost hrana pentru grisi. Acum trei ani ar fi aruncat-o in inchisoare pentru vorbele astea. Sau poate mai rau. Se uita drept in ochii lui si vorbi apasat cantarindu-si fiecare cuvant: Urmarirea Va Continua!
– Doamna mea …. oamenii sunt epuizati, nu se dadu capitanul batut. Nu au avut un ragaz de patru zile, iar asediul ne-a costat multe vieti. Cea mai buna decizie strategica ….
– Strategica, capitane? il intrerupse manioasa. Strategica? Crezi ca am nevoie de lectii din partea ta? Se ridica brusc, iar laptele ii siroia din parul lung si negru. Abanos si lapte. Manie divina sub luna plina.
– Nu asta am vrut sa spun, ezita capitanul. Brusc, nu-si putea desprinde ochii si totusi isi indrepta privirea in pamant.
– Vei porni chiar acum si nu vei avea rabdare pana cand dusmanii Eyerdalului nu vor fi innvinsi. Laptele disparuse si il sfida doar poleita in razele Ochiului.
Era frumoasa. Nebuna, dar frumoasa, gandi capitanul. Daca ar fi fost acum trei ani, ar fi intrat peste ea in cada si ar fi supus-o vointei lui. Dar micuta copila razboinica ajunsese intre timp regina. Iar el trebuia sa isi respecte juramantul. Ingenunche si apoi iesi furtunos.
Se simtea din nou slabita. Si infrigurata. Geoffrey scotea intotdeauna ce era mai rau in ea. Sau mai bun? Cine mai stia? Voia doar sa doarma. Isi chema slujitoarea. Pe usa intra o namila de femeie, mai degraba un berbece de razboi decat o camerista de curte. Ygrinne ar fi fost in stare de una singura sa se masoare cu armata Zurilorpentru stapana sa. Parintii ei fusesera ucisi in lupta, iar regii Eyerdalului o crescusera la curte.
Dupa ce ii aranja patul si focul, Saraya se lasa din nou prada gandurilor. Oare Geoffrey isi mai aducea aminte de timpurile dinaintea Marelui Foc? Mai era acelasi? Cand il cunoscuse pe nebunul cu inima de leu manuia sabia ca nimeni altul. Asa se cunoscusera, dar foarte curand drumurile lor se separasera. Ajunsese capitan in garda regala destul de repede. Spada lui era recunoscuta in tot tinutul, iar vrajmasii invatasera sa se fereasca de muscatura ei. Adormi la gandul asta.
Visa. Era pe malul raului in Avignon. Acolo unde se nascuse. Era si Geoffrey cu ea. Voia sa-i spuna ceva foarte important. O vedea in ochii lui tristi. Dintr-o data, cerul se intuneca si apele incepura a fierbe. Intreaga armie neagra a Blestematului se arunca asupra lor. Si se trezi tipand. Parea asa real. Era doar o fantasma. Un vis lucid. Incerca sa uite, dar se zvarcoli pana dimineata.
O noua zi, o noua incercare, isi spuse in gand. Soarele arunca sulite asupra acoperisurilor. Isi chema camerista si se imbraca. Rochia de matase verde-umbrit si coroana de opal. Convoca Consiliul si se indrepta spre sala de ceremonii. Cu totii o asteptau.
Vazu privirile indreptate asupra ei, dar stia ca ce are de facut ca sa asigure viitorului tinutului. Morgulos si armata sa s-ar fi intors altfel si n-ar mai fi avut scapare. Erau prezenti cu totii. Salem, sfatuitorul ei cel mai vrednic, Majurat si Haintal comandantii armatelor rasaritene, viceregele Carliss si toti nobilii Varstei a Doua. Cu totii se ridicara.
– Stiti pentru ce ne-am adunat aici. Salem, vreau detalii despre urmarire. S-a intors Geoffrey?
– Stapana, Morgulos a fost alungat dincolo de Valea Rea. Avem doua mii de morti si inca pe atatia raniti. Geoffrey nu s-a intors inca, rezuma batranul pe un ton solemn. Umerii garboviti nu-i tradau slabiciunea. Se sprijinea intr-un toiag inalt cu o bufnita cenusie sculptata in varf. O barba lunga si ochi albastri incadrau un cap chel ca de bunic binevoitor. Dar acest “bunic” era sfetnicul tinutului inca de pe vremea tatalui sau. Oamenii imbatraneau, soldatii piereau, iar ea isi pierdea sprijinul. Unde esti Geoffrey?
– Poate ca ar fi mai prudent sa asteptam, se auzi vocea pitigaiata a lui Carliss. Toata curtea ii ura la fel de mult vocea ca si prezenta. Un tanar stangaci, cu parul negru lins si cu privire de sarpe veninos.
– Nu, e prea tarziu pentru asta. Stiti cu totii de ce e capabil Morgulos si mai ales armata aia spurcata de neoameni. Nu vor distruge cetatea ci o vor rade de pe fata pamantului. Fratii si fii vostri vor fi sfartecati, iar copilele voastre violate de monstrii aceia fara chip. Ceilalti vor fi luati in sclavie si tarati spre Nimdur Hagial. Stiti ce se intampla in Nimdur?
Cu totii stiau. In sala se asternuse tacerea. Se auzeau numai cerceii ei de onix zornaind nervos la fel ca un bici. Cand vorbea de razboi se inflacara.
– Stiti de ce v-a m chemat? Va mai intreb o ultima oara! si striga ca sa fie auzita si in ultimul capat al salii.
– Dar asta e nebunie, se smiorcai Carliss tragandu-se un pas inapoi.
– Stapana, incerca Salem gatuit. Sa ascultam vocea ratiunii, spuse impaciuitor.
– Vremea ratiunii a apus. S-a dus momentul tratativelor cand intregul Lan a fost ars de viu. Cand Jaynar a fost tras prin sabie si sfartecat. S-a dus vremea vorbelor. Acum e vremea razboiului. Eu insami voi conduce armata pe drumul spre Nyandor. Eu insami voi chema Strabunii si Focul. Eu insami, scrasni Regina. Iar Morgulos va pieri pe propria-i limba. Eu insami voi distruge cuibul nesabuitului si voi trece Nimdur prin sange. Capitanii aprobara, sabiile zanganira. Sange a fost varsat, capitanii mei! Si sange vom cere!
Sala intreaga se ridica in picioare. Zalele vechi se scuturau, scuturile zguduiau, peretii devenisera neincapatori. Zeci de urale scapau din piepturi ce le tineau captive. Zeci de glasuri se uneau in acelasi crez. Sange vom cere, se auzea adunarea. Aclamau. Iar sfatuitorii erau pierduti. Nici Inteleptii nu puteau tine multimea in frau.
– Spre Nyandor. Calarim in Focul Strabunilor. Glorie sau moarte. Si iesi furtunoasa din sala urmata de toti capitanii. Era innebunita de sange.
– Glorie sau moarte, se auzi corul soldatilor pana departe sub ziduri. Cetatea vuia.
Asteptase momentul asta toata viata. Morgulos ii luase tatal. Morgulos ii luase familia. Morgulos ii luase pamantul si Ahagia. Morgulos o luase de langa iubirea ei. Morgulos infectase tinuturile cu minciuna lui. Traise in mijlocul razboiului toata viata ei. Se nascuse din sange. Condusese atat de multe batalii incat capitanii ei o respectau mai mult decat pe insusi zeul razboiului. Ea va distruge Nimrudul si tot ce inseamna umbra lui odioasa. Ea va pune capat acestui cosmar.
***
A doua zi, in zori, era calare. Cerul si soarele ii straluceau in armura. Era imbracata de lupta, iar calul imens era plin de sabii si sulite de asediu. Stindardul Casei Ahagia era inaltat. Soarele si Luna pe un fond negru. Deviza Casei, tot ce mai ramasese din mostenirea Marilor Pastratori. O data de mult, pastratorii erau cei care adunau cunostintele si le tineau la loc secret, departe de ochii curiosi ai lui Morgulos si al fanticului Valenor. Asta pana cand, Morgulos aflase si ii rapise pe calugari. Ahagia fusese distrusa. Inghitita intr-o singura noapte de spasmele raului iesit la suprafata. Focul arsese toata noaptea. Nu ramasese niciun supravietuitor. Cand Cavalerii din Tass ajunsesera nu gasisera nicio suflare de om. Pana si animalele disparusera. Numai Intunericul putea distruge totul intr-o noapte.
Insa, intr-o casa daramata o gasisera pe Saraya. Avea sapte ani, plangea de mama focului si nu stia ce se intamplase cu parintii ei. Sevalmian, capitanul trupei o luase cu el. Contrar codului Cavalerilor Tass o crescuse ca pe un fiu. O invatase tot ce stia. In cativa ani, fata era in stare sa doboare un adversar calare. Pana la doisprezece ani manuia arcul atat de bine incat tatal sau o purta in raiduri asupra frontierelor Valinorului. Dupa inca un an tatal ei adoptiv i-a spus adevarul. Nu a avut incotro. Saraya era o forta de nestapanit. Furia sangelui o cuprinsese. In Padurile Chice a zdrobit de una singura un raid de neoameni care isi conduceau sclavii pe ultimul drum spre Nimdur. Colonistii au fost atat de inspaimantati incat au crezut ca se abatusera Demonii Muntilor asupra lor. Conducatorul lor ii spusese capitanului ca se misca ca o felina in noapte iar multi dintre neoameni erau rapusi inainte de a-i atinge. Atunci maestrul Tass si-a dat seama ca nu mai era cale de intoarcere si s-a hotarat sa o invete kwanmido, stravechea arta a Umbrelor. Pentru ca a lupta cu Intunericul inseamna a-ti cunoaste propria umbra. Oamenii incepusera sa vorbeasca de Intoarcerea Reginei Razboinice care va revendica tronul.
Imbracase armura Sixtina, straveche forta de temut a fierarilor Vechiului Pamant. Cu paru-i negru in vant si capa verde a tinutului se adresa razboinicilor:
– Astazi luptam pentru tara noastra. Se facu o liniste aprobatoare in jur. Pentru familiile noastre, pentru casele noastre si pentru dreptul la viata, continua ea cu voce tare. Cu tarie in glas, uitandu-se in ochii capitanilor sai: Tu, Yussuf ai fost primul care a atacat oastea lui Morgulos, iar tu uriasule Ern ai atacat monstrul in caverne.Symeros, ai luptat alaturi de talal meu si te-ai acoperit de onoare. Tu, Millsan si cavaleria ta mi-ati salvat viata. Razboinicii incredintara intr-un glas. Dar astazi nu luptam pentru onoare, nici pentru glorie. Astazi luptam pentru oameni. Luptam impotriva intunericului si a distrugerilor lui Morgulos. Multimea crestea, iar razboinicii devenisera agitati, nerabdatori, insetati de sange. Astazi galopam spre Focurile Strabunilor.
– Focul Strabunilor, urla adunarea. Turnurile se cutremurara, si Morgulos din tronul lui auzi chemarea de lupta. Lordul Nimrudului isi trimise cele mai bune iscoade sa caute. Cainii razboiului fura asmutiti.
***
Amaria, cea mai de temut arma a lui se puse in miscare. Zvelta ca un tipar, crescuta in intuneric, cu pielea de argint si parul ca zapada, Amaria facea parte din rasa stravechilor Valinor. Crescuse ca mana dreapta a acestora si le ducea la capat asasinatele. Ea fu trimisa dupa Geoffrey care isi facuse tabara in Padurea Pierduta. Morgulos stia unde sa loveasca. Drept in inima Reginei. Pe aripile cetii ajunse acolo chiar in amurg. Se lasa pe malul lacului si privi in oglinda lui rostind cuvintele invatate de Morgulos. Sorbi apa din causul palmei iar cu restul se spala pe fata. Invoca runele si ochii ei stralucira. Cand se intoarse in lumina lunii, regina Saraya aparea sub hainele asasinei. Stravechile puteri ale Uldarilor puteau fi invocate numai noaptea si numai de un jumatate-om. Se apropie de tabara nestingherita pana santinela ii aparu in fata.
– Opreste, spuse razboinicul de bronz, iar muschii lui se incordara pe sulita imensa.
– Nu-ti recunosti stapana, Jav-El? Spuse ea autoritar indreptandu-se direct spre el si folosindu numele ceremonial al Garzii de Onoare.
– Maiestate, icni luptatorul vadit nedumerit. Aici …. nu inteleg, cum si de unde spuse el precipitat.
– Condu-ma de indata la Capitanul tau si nu ma intrerupe. Avem treburi urgente de discutat. Inca surprins de aparitie, luptatorul se supuse si isi parasi postul.
Cand se deschise usa cortului, Geoffrey stiu ca e ceva important. Le spusese Garzilor de Sange sa nu se apropie nimeni pentru ca voia sa puna la punct atacul si trebuia sa aiba mintea limpede. Insa nu s-ar fi asteptat in veci sa o vada pe ea aici.
– Saraya, spuse el grabit, nerealizand ce se intampla.
– Capitane, ti-ai uitat locul, il dezaproba ea cu privirea, iar trupul ii soptea contrariul. Rochia rosie de catifea ii cadea pe umeri descoperindu-i sanii.
– Ce cautati aici? Schimba rapid subiectul deodata stanjenit. Si fara escorta. Drumurile sunt pline de trupele Valinorului.
– Ai uitat ca nu mai sunt o fetita, Geoffrey?, il apostrofa ea si atunci acel zambet i se paru ciudat.
Ceva nu parea a fi in regula, era distanta, dar nu cum era de obicei. Parea rece, dar neinchipuit de frumoasa. Oare ce cauta pana aici? Ce era asa de important incat parasise siguranta cetatii sa vina pana aici? Toate intrebarile se succedara repede. Insa taisul ochilor ei il coplesisera. Ochi verzi, de peruzea lasata in valurile marii amintirilor. Si ochii aceia il purtara inapoi in timp cand erau doar doi copii. Si el ii vorbise intr-o noapte cu luna plina intr-o padure departe de timp.
– Aranjai planurile de lupta? Intreba ea aruncand pionii pe masa. Crezi ca Morgulos nu-ti cunoaste miscarile? Sau vrei sa-l iei prin surprindere? Rase ea agitat.
– Nu cred ca ati venit pana aici sa discutam planuri de lupta, Maiestate. Si vocea lui era schimbata, mai profunda poate. Era prima oara in ultimii ani cand se aflau singuri intr-o incapere departe de holurile reci.
– Crezi ca nu pot afla, Geoffrey? Sau iti place sa ma provoci de fiecare data? Si se apropie de el amenintator si printr-o miscare brusca, demna de o zeita, ii puse cutitul la gat. Pumnalul aparuse din senin, iar ochii ei straluceau mai tare ca flacarile semineului. In ei Geoffrey citea ceva nedeslusit, o umbra de amagire si o ispita tot mai mare. Ochi de peruzea….
Se retrase incet in spate fortandu-i mana si strangand-o in brate. Armura lui ii zgaria pielea, dar regina nu renunta usor. Il impinse peste masa de fier si potirele de vin se rasturnara. Vinul aromat de Prisen le imbata simturile. Azurul lui stralucitor se contopi in ochii ei si Geoffrey se trezi la cativa centimetri de buzele ei. Buze rosii, moi, catifelate si ochi de peruzea. Si vinul din Insule, si copilaria si padurea. Si timpul acela pierdut. Nu se gandi decat la asta, inchise ochii o clipa si se pomeni sarutand-o. Nici macar nu realiza cand caldura ii inunda trupul si uita unde se afla. Nu era decat ea, dar ea parea mai straina ca niciodata. Rece si intunecata. Parca pierduse tot farmecul copilariei. Rochia ii aluneca si Geoffrey isi plimba mainile prin parul ei prins cu nestemate negre de …. jad? Reci petale prevestitoare de …. si ochii ei prevestitori de….Moarte….Blestematul ….. si acesta fu ultimul gand cand pumnalul ascuns tasni spre inima lui si se implanta adanc. Simti ca nu mai poate respira si un zid imens il apasa. Se sprijini de masa doborand scaunul si toate hartile intinse. Cu ultima sfortare vazu campia limpede a Xanoniei si padurea lipsita de timp…. si chipul ei…. Saraya.
– Asteptai asta de mult, nu-i asa nenorocitule? Chicoti Amaris care isi savarsise transformarea.
Il ucisese pe tanarul commandant, cel mai bun razboinic al Jav-El. Si inima intregii defensive. Aproape o daduse de gol. Si nu intelegea de ce. Deghizarea era perfecta. Dar Geoffrey citise ceva in ochii ei. Stia asta. El vazuse adevarul dincolo de trup si soapte. Trebuia sa-i spuna asta lui Morgulos. Asta le va da planurile peste cap. S-ar putea ca regina sa fie mult mai mult decat si-au inchipuit ei vreodata.
In aceeasi noapte, la cateva zile de mers calare, in vechiul bastion Akra, pe Insula Amagirii, Saraya cauta in piatra. Umbre grele, intuneric si ruina. Razboinicii de bronz, capitanii, garzile de sange si restul armatei ramasesera dincolo de Muntele de Sare. Calatoria asta trebuia s-o faca singura. Ajunse in cele din urma la altar si isi darui sangele respectand datina strabuna. Cutitul ascutit trasa o dunga rosie in palma-i alba. Urmele timpului lasasera amintiri vii in zidurile ruinelor, dar bastionul parea in acea noapte maret. Cetatea Umbrelor, Bastionul de Foc, legendarul Cuib de Foc, caci din Foc se nascusera Strabunii Zburatori. Si tot in foc s-au intors cand cetatea fusese mistuita de Focurile Galarilor. Acum mai bine de o mie de ani, cand razboiul cu intunericul era aproape pierdut, Focurile lor ajutasera ultimii oameni. Galarii zburasera spre armia Valinorului si aruncasera foc si pucioasa peste Valea Rea. Niciunul nu supravietuise. Dar platisera un cost imens. Tatal ei isi daruise viata. Caci numai un Intelept din Familia celor Cinci Stramosi putea indeplini profetia.
Stia ca ce face e periculos, dar asta era singura sansa de supravietuire a Eyerdalului. Stia ca lumina o va proteja, iar Galarul de Foc trebuia sa-i dea ascultare. Insula deveni dintr-o data tacuta. O atmosfera rece, ca si cum umbrele ar fi iesit la panda. Un zgomot inficosator rupse cerul, iar un tunet se arata dincolo de nori. Altarul se inrosi de sange si lua foc subit. Un foc misterios, cald, auriu. Din imensa valvataie iesi Galarul. In mantie de foc si haine de postav tesut in flacari. Si arsita i se juca timid in par neindraznind sa-l arda. Un tanar Galar cu sabie de onix la cingatoare si invesmantat in negru. Parea ca absoarbe lumina, iar ochii lui … ca doua focuri in timp de iarna. Galarul se indrepta sprea ea si focul il insoti la fiecare pas.
– De ce m-ai chemat, Saraya? Stii oare pretul platit? Se rasti cu voce de foc.
– Stiu, Galar si de aceea te-am chemat. Eyerdall are nevoie de tine. Pentru ultima oara, incerca ea sa para mai curajoasa.
– Eyerdall zici? Dar tu nu ai? Nu mai am nicio datorie fata de Eyerdall, i-o repezi el taios.
– Morgulos s-a intors. Mai puternic ca niciodata, se grabi ea. Armia lui a atins hotarele de Miazazi si a distrus tot ce intalnea. A ars Orasul dintre Ape si s-a repezit spre Padurea Pierduta.
– Datoria a fost platita, copila.
– Nu sunt o copila, zise apasat Saraya. Trebuie sa ma ajuti. Stii cine sunt. Si cine a fost tatal meu.
– Stiu, copila, continua Galarul fara sa ezite. Si tocmai de aceea. Crezi ca n-as vrea sa ajut? Dar pretul va fi prea mare. Chiar si pentru tine.
– Nu-mi vorbi enigmatic. Da-mi ce ti-am cerut. Eu sunt Saraya, regina Eyerdalului si fiica lui Tommen, neam de Stanca Arsa, tatal Galarilor de Foc si stapanitorul Vietii Vesnice, Unul din Cinci. Mi te vei supune, urla regina intrata in transa.
Galarul se uita la regina firava, imbracata in armura Sixtina, tremurand de manie in fata lui. O clipa paru a se gandi. Si focul crescu imens invaluindu-l. Parea ca ajunge si arde cerul si stelele.
– Paseste in foc, grai galarul ceremonios.
Se gandi un moment la viata de ieri, la acasa, la Geoffrey, la toti cei dragi. La Eyerdall. Si pasi….
– Uita-te in ochii mei, Saraya. Iti voi da focul dar trebuie sa stii ca daca nu-l vei stapani te va mistui pe tine si Casa ta. Si toti urmasii tai vor fi blestemati de puterea-i nefasta. Caci daca pleci de aici nu te mai poti intoarce. Galarul accentua fiecare cuvant cu voce cavernoasa, dincolo de realitate, de glas omenesc sau intelegere.
– Vreau doar focul. Focul, marai Saraya.
– Tine minte, intregul Eyerdall va fi pierdut altfel. Nu vei mai cunoaste iubirea sau oamenii.
Si focul crescu imens invaluindui-i. Si ochii lui scanteiara cristale, carbuni si mingi de foc cumplite. Una dupa alta, in eternitate, iar intreaga insula se scufunda ca un bulgare de stea cu luciri incandescente. Vremea se risipi si oamenii, si trecut, prezent sau viitor devenira aceleasi. Ochii lui se fixara in ochii de peruzea. Si incepura sa arda precum vazuse in ochii tatalui ei. Totul se destrama intr-o clipita, iar vantul incepu sa urle. Copacii isi plangeau destinul, iar lacul se agita ca intr-o furtuna teribila. Parasi bastionul invaluita in capa verde la fel cum venise, insa ochii ei erau stinsi, la fel ca neantul. Ajunsa dincolo, calari ca nebuna intreaga noaptea in timp ce in spatele ei se asternea o furtuna a distrugerii. Ploaia rapaia cumplit pe urmele ei, iar vantul ii arunca intreaga padure peste fata. Raul se umflase si el, iesit din matca, vijelios, plangea in vant. Galopara pana spre dimineata si vazu primele raze de soare dansand pe culmile Muntelui de Sare. Cobori usor si vazu intreaga tabara adunata. O asteptau. Multi se gandisera ca pierise. Salem incerca sa ii potoleasca si sa astampare spiritele.
Cand sosi in tabara se facu dintr-o data liniste. Multi razboinici ii vazura ochii goi si atunci stiura. Saraya avea in ea Focul Strabunilor. Regina era Focul. Fusese binecuvantata de Stramosi. Ochii de Peruzea nu mai erau. In schimb, erau doar Ochi de Foc. Salem vru s-o cheme sa vorbeasca in Consiliu dar era mult prea obosita. Se duse in cortul pregatit pentru ea si adormi in armura. Se trezi abia cand soarele era la amiaza. Trimise dupa Salem. Dupa o noapte de cosmar, vedea totul cum nu se putea mai clar. Totul devenise limpede. Decizii, hotarari, ganduri. Stia doar ca vrea sa marsaluiasca spre Valea Rea. Gandul ii fu intrerupt de intrarea lui Salem.
– Maiestate, m-ati chemat… zise batranul suspicios.
– A venit Geoffrey? Ce vesti imi aduci?
– Inca nu a venit niciun curier. Ultima oara a fost zarit in Padurea Pierduta. Era inconjurat de armata lui Morgulos si incerca sa iasa. Nu a cerut intariri nici macar acum.
– Razboinicii de bronz sunt puternici, Salem. Si mai ales el. Nu se va da batut. Va recuceri pentru mine Orasul dintre Ape.
– Dar ochii vostri, regina? Ochii…..
– Sunt Foc. Galarul a incuviintat. Vom merge la lupta. Maine.
– Dar profetia? Ati daruit….. Galarul? Ingaima ezitant.
– Nu-i treaba ta, batrane…..se rasti ea.
– Niciodata nu am vrut sa va supar, Stapana. Stiti unde imi este inima…. Spuse mosneagul cu lacrimi in ochi.
– Iarta-ma, Salem. Stiu ca ai fost mereu bun cu mine. Si intotdeauna m-ai ajutat. Nu stiu ce m-a apucat. Toropeala asta. Si armura e atat de fierbinte. Cheama-i sa ma ajute s-o dau jos. Maine vom pleca. Transmite-le asta. Si nu-ti face griji pentru mine.
– Numai bine, Stapana zise batranul si iesi impiedicandu-se.
Nu manca nimic intreaga seara. Se plimba zadarnic incercand sa-si potoleasca setea si neastamparul. Inspecta garzile, puse la punct planuri, verifica a mia oara rutele de atac. Simtea ca o cuprinde acea nebunie de a pleca singura la lupta. Pana dimineata, intreaga Vale Rea s-ar fi scufundat in flacari. Nu adormi pana dimineata. Era atat de cald. Sufocant. Incerca sa doarma dezbracata. Nici macar nu se putea privi in oglinda. Gandea ca pentru o clipa facuse ceva odios. Oare Geoffrey va intelege? Oare va sti ce-i cu adevarat in inima ei? Totul se precipita amar, si viata, si Luna si trecutul. Oare o va ierta? Si ochii ei. Voia sa planga, dar nu putea. Visa ca era in padurea uitata de timp cu Geoffrey. Erau iarasi copii, iar el o atingea. Ii promitea ca o va duce sa vada Marea de Cristal intr-o zi. Ca vor zbura deasupra Dealurilor Vii. Dar se trezi ca intreaga padure era acoperita de foc si Geoffrey se inneca. Tusea si era ametit de durere. O umbra si o perdea de fum ii desparteau. Si Geoff ii striga numele si totul ardea. Licarit imens de frica, si zgomote de naruiri ale lumii, totul trecea in ea. Si se trezi urland din nou.
Isi puse armura de foc cu petale argintii. Si lasa stindardul Casei. Il ridica pentru prima oara dupa o mie de ani pe cel al Galarilor. Un foc imens pe fond negru. Un foc al distrugerii, al neantului si nemuririi. Trecu calare in zbor pe langa capitanii sai. O data, de doua ori. Armasarul ruginiu sforaia, zabala ii era plina de spume. Parca innebunise la fel ca si stapana lui. Ochii lui straluceau venin. Dar ai calaretei aruncau vapai. Flacari vii. Un singur cuvant spuse. Unul singur. Atat de tare de parca ar fi izvorat din radacinile pamantului.
– Fooooc……urla cu glas de tunet fumegand.
– Foooooooccc. Raspunse armata intreaga.
Si toate stindardele se ridicara, tobele incepura sa bata, oamenii sa urle, caii sa necheze si armele sa se ciocneasca de scuturi. Intreaga armata striga intr-o singura voce. Si toti se avantara dupa regina. Ii lovira din spate pe neoameni si toate creaturile adunata de Morgulos. Le sparsera incercurirea, dar cu preturi uriase. Mii de vieti se pierdusera in cavalcada. Alte mii de raniti subtiasera si asa micuta armata stransa de regina. Doar cavalerii de bronz mai ramasesera in picioare si doi capitani: uriasul Ern si cavalerul Millsan. Majurat si Haintal pierisera in atac. Ii stranse in jur si intr-o cununa de flacari le facu semn sa o urmeze. Garda de Sange o urma. Pareau de neinvins, armie de otel, crunta si invapaiata in culori de apus sangeriu. Iar ea….ea arata ca o regina a mortii pe calul patat de sange si cu otelul de Turkis in flacari. Ardea toata iar ochii ii erau torte in padure.
Flancara armata lui Morgulos, iar monstrii se trasera ingroziti din fata ochilor ei. Fura calcati curand in picioare de cavaleria grea de bronz. Ajunsera in tabara lui Geoffrey. Foarte putini mai supravietuisera. Doar Nayg, mana dreapta a capitanului si cativa razboinici. Se aparau ca niste lei incoltiti. Regina se repezi la Nayg.
– Stapana, zise Nayg si ingenunchie printre morti. Nu credeam sa-ti vad Focul. Ne-ai salvat, zise recunoscator cu lacrimi in glas. Ochii vostri, Regina. Era prea mandru razboinicul sa planga.
– Unde e Geoff? E aici? E teafar, se repzi Saraya. Unde e?
Se asternu tacerea. Nayg nu avea curajul. Un altul din spate zise soptit.
– Capitanul e mort, Stapana. E mort. Si cu toti lasara capetele in jos.
Daca lumea s-ar fi terminat Saraya n-ar fi simtit o durere mai mare. Daca i-ar fi taiat carnea sau ar fi lasat-o prada grisilor cumpliti si nu s-ar fi simtit mai zbuciumata. Mai neputincioasa. In momentul acela, ceva se zdruncina si chipul ii deveni salbatic, ochii sfredelitori.
– Cum s-a intamplat? Spuse chinuita de jale si incerca sa-si stapaneasca spasmele.
– Asta-i ciudat, Maiestate, adauga Nayg. S-a intamplat noaptea trecuta. Ati venit sa-l vizitati, iar dimineata l-am gasit cu un pumnal infipt in inima. Garzile n-au banuit nimic.
– Eu? Eu eram peste Muntele de Sare. Ai innebunit, Nayg? Sau nu stii despre ce vorbesti?
– Suntem martori, Stapana. Ati fost aici invaluita in rosu, in noaptea aceea. Si capitanul v-a primit.
– Asta-i nebunie, simt cum imi pierd mintile. Cheama-l pe Salem. Du-ma la el. Acum! Si toti vazura o privire dintr-un alt animal.
Geoff zacea pe masa de fier si regina i se napusti la picioare. Voia sa planga dar nu avea lacrimi, voia sa tipe dar nu mai avea nici glas. Incerca sa-si innabuse orice traire. Caci era un chin sa-l vada asa pe el…. Tocmai pe el…. Il chinuise asa de mult, tot timpul. Fusese rea cu el….intentionat, vadit malefica uneori. Dar il iubea. Atat de mult.
– Geoff, iubitul meu. Se tangui. Uita ca erau de fata toti cavalerii si jumatate din curte. Nu-i pasa. Nu-i mai pasa. Vei fii razbunat. Vei fii….. Jur! Jur pe Focul Sfant si pe Galar.
Si-n timp ce rostea cuvintele astea, ochii ii cazura pe pumnalul de onix si atunci vazu insemnul Valinorului pe lama. Se intoarse spre cei prezenti cu pumnalul in mana.
– Asta nu-i decat un siretlic al lui Morgulos. Au patruns aici prin farmece si l-au ucis pe Geoff. Cel mai bun dintre voi. L-au ucis cu farmece, nu se putea altfel. Si vocea i se ridica in cupola padurii antice. L-au ucis pe cel mai drag mie si voua. Din cauza asta vor plati cu viata…..urla salbatic si ochii ei aruncara lumini incandescente.
Cu totii isi ferira fata. Cuprinsa de flacarile focului viu, Saraya se avanta pe armasaru-i ruginiu si disparu ca o naluca. Mult timp dupa plecarea ei stralucirea le ramase in priviri. Galopa prin campia deschisa, innebunita de durere, spre Fortareata Intunericului. Cerul se deschise si Focul ei urla la toti Galarii din lume. Muntii se deschisera si ei zburara in ajutorul ei. Focuri vii pe cer, pietre arzande cu un singur scop. Un singur tel. Distrugerea. Foc cazu din norii grei peste armia lui Morgulos, iar Nimdur cazu prada incediului si jerbe de lumini cresteau. Limbile lor ii invaluira pe neoameni si crescura spre turnurile ei negre. Se agatara de portile ei si intrata nepoftite. Se leganara pe poduri, pe ziduri si explodara intr-o iradiatie incinsa de lava. Totul pieri de pe suprafata pamantului in cateva ore. Vulcanii se stinsera acid si totul reveni la normal. Doar fumul si cioturile fumegande mai aratau ca un oras- fantoma dainuise aici.
Si din cer se cobori Galarul in fata ei. Era infricosator. Invaluit in piatra si onix si cu ochi de peruzea. Ochii ei.
– Saraya, nu lunga mi-a fost asteptarea. Ai dezlantuit Focul Viu asupra dusmanilor tai. Durerea te-a innebunit.
– Da-mi-l pe Geoffrey inapoi, Galarule. Iti voi da Focul. Iti voi da totul. Orice. Numai da-mi-l inapoi, urla disperata.
– Stii ca nu se poate, Saraya. Ai incalcat Vechile Obiceiuri. Si pentru asta vei plati cu ochii tai. Nici nu poti plange.
Si Galarul ii lua Focul si-i dadu ochii ei inapoi. Apoi disparu la fel cum aparuse.
Ramasa singura, Saraya se duse spre padure. Ajunse la cortul lui Geoffrey si cand il vazu incepu sa planga. Plangea amarnic, cu toata fiinta ei. Plangea dupa atata timp si lacrimile calde ii scaldau chipul. Plangea pentru prima oara.
– Geoffrey, urla regina. Intoarce-te. Geoff…. Si strigatul ei se pierdu in tacerea si calmul padurii. Vantul adia. Si ochii de peruzea plangeau.
(Se spune de atunci ca in Padurea Trista, caci asa i-a ramas numele, se aud si acum plansete iar Ochii de Peruzea vegheaza ca Intunecatul sa nu se ridice din Fortareata Neagra Nimdur).
