În cartierul de vest al unui mare oraș fericit din lumea liberă trăia un tânăr cuplu conjugal abia căsătorit.
Într-o zi poliția a anunțat-o pe soție că tănărul ei soț suferise un accident de automobil și se afla în comă profundă la spital, unde era menținut în viață de aparate.
Ea a ajuns la spital și, distrusă de durere, a exclamat:
-O, Doamne, ce nenorocire! Vai, ce ne facem, că nici nu a apucat să semneze declarația de donator universal de organe!
-Doamnă, i-au spus medicii, vă înțelegem marea durere și vă asigurăm că suntem alături de dumneavoastră în cumplita suferință prin care treceți. Ne bucurăm că, vorbind în acest fel demn de toată admirația, vă dați acordul ca soție pentru procedurile 
de recoltare a organelor la care noi vrem să recurgem. În acest fel ficatul și rinichii soțului dumneavoastră vor putea fi transplantate la alte persoane care au suferit accidente grave și ale căror vieți vor putea fi salvate cu succes.
Soacra tinerei soții și mama băiatului, doborâtă de durere, a spus indignată doctorilor:
-Cum puteți, domnilor, să vorbiți în felul acesta? Adică am vrut să spun că înainte de toate trebuie să procedați la extragerea din corp a inimii, care este organul cel mai important și care ar putea salva o viață importantă.
-Doamnă, a răspuns unul dintre doctori, suferința dumneavoastră ca mamă este mare și o înțelegem, dar reproșurile dumneavoastră sunt nedrepte, pentru că noi deja am făcut testele de compatibilitate a inimii fiului dumneavoastră cu un potențial primitor. Puteți fi mândră de fiul dumneavoastră: inima lui va bate curând în pieptul unui respectabil miliardar nonagenar foarte util societății noastre, a cărui inimă este foarte bolnavă și care în felul acesta va fi salvat de la moarte. Ne bucurăm să vedem în dumneavoastră o mamă exemplară, așa cum ar trebui să fie toate mamele din lumea noastră liberă.
Suspinând sub povara uriașei suferințe prin care trecea și neputînd să-și stăpânească lacrimile care o podideau, tânăra soție a mai avut totuși putere să spună:
-Atunci, domnilor doctori, înseamnă că trebuie să-l deconectați de la aparate pe scumpul meu soț, fiindcă ele au devenit inutile pentru el și alte persoane aflate în suferință au nevoie de ele.
-Altruismul dumneavoastră, doamnă, este unul care ne impresionează profund și ne copleșește, au spus medicii. Tocmai de aceea v-am și chemat, ca să vă dați acordul de deconectare. Mai rămâne doar o singură problemă. Cum doriți să procedați cu cadavrul soțului? Vreți să îl înmormântați sau să îl ardeți la crematoriu? Dacă doriți să îl ardeți, spitalul nostru dispune de un crematoriu și ne ocupăm noi de incinerare. Nu vă costă nimic.
Devastat de imensa durere a pierderii unicului fiu și cu ochii în lacrimi, tatăl tânărului a spus:
-Noi trebuie înainte de toate să gândim lucrurile din punct de vedere ecologic. Reciclarea corpului fiului meu nu trebuie să afecteze mediul înconjurător. Îngroparea cadavrului ar ocupa inutil un teren care ar putea fi folosit mult mai profitabil altfel, iar incinerarea lui va contribui la creșterea temperaturii globale și va polua atmosfera. Mai bine îi dizolvăm corpul într-o baie cu acid sulfuric.
-Excelentă idee! a exclamat unul dintre medici. Asta ne scutește de multe eforturi, birocrație și cheltuieli inutile. Se dizolvă în acest fel și oasele, și pielea și carnea, apoi vom deversa lichidul la canal.
-Cum puteți gândi în acest fel? a spus indignat și cuprins de o adâncă durere unchiul tânărului, care era chimist. Cum să-l deversați la canal? După dizolvarea corpului tratăm lichidul acid rezultat cu săruri de cupru și obținem calcantit albastru pur pe care apoi îl putem pisa și face din el vopsea și acuarele.
-Tati, a spus entuziasmată micuța fetiță a unchiului, îmi dai mie apoi acuarelele să desenez floricele și cățeluși?
Medicii au zâmbit relaxați și unul dintre ei a mângîiat-o pe micuță pe cap cu blândețe. Apoi a zis:
-Iată ce înseamnă o familie adevărată pe care suferința în loc s-o doboare și s-o destrame o unește și o întărește. Iată de ce societatea noastră pune pe primul plan familia și valorile familiare. Ele stau la baza umanismului profund al societății noastre și constituie temelia de bază pe care se sprijină celelalte valori ale lumii noastre libere.
Așa că până la urmă toate lucrurile au ieșit cum nu se poate mai bine. Organele tânărului au fost prelevate, corpul lui a fost dizolvat în acid și apoi reciclat complet, fără să afecteze în nici un fel mediul sau echilibrul ecologic. Fetița a primit acuarelele și a desenat cu ele multe floricele albastre și cățeluși albaștri. Și poate mai desenează și azi trăind fericită o viață fericită în marele oraș fericit din lumea liberă. Aici se încheie povestea.
Marina CALIOPEhttp://universulromanesc.ro/
