Legea malpraxisului medical nu prezinta interes pentru Parlamentul Romaniei desi mor multi pacienti prin spitale!

malpraxis medical

În condiţiile în care pacienţii mor pe capete, Legea malpraxisului zace în Parlament, Guvernul neconsiderând oportună o astfel de lege, deşi ,, lucrează” la un proiect de lege pe această temă, după cum consideră deputatul Tudor Ciuhodaru.

Proiectul meu de lege va fi respins din cauza punctului negativ de vedere al Guvernului, fără niciun argument raţional! Singura justificare e că, poate, cândva, cine ştie când, Guvernul va binevoi să facă un copy-paste pentru o astfel de lege! Proiectul meu de lege a fost elaborat după ample consultări cu asociaţiile de pacienţi, asociaţiile profesionale şi asiguratori şi reprezintă o speranţă pentru victimele malpraxisului“, a spus dr. Tudor Ciuhodaru.

Medicul ieşean a mai precizat că soluţionarea cazurilor de malpraxis este greoaie în România, iar, pentru obţinerea de compensaţii financiare, pacientul prejudiciat este nevoit să ajungă în instanţă: „În România, Legea malpraxisului e mai mult de formă şi făcută parcă să apere societăţile de asigurare! Cazurile în care pacienţii au fost despăgubiţi sunt rarisime, putându-se număra pe degetele de la o mână, deşi vorbim despre o piaţă a asigurărilor de trei milioane de euro anual, la care numărul garantat al clienţilor este de circa 200.000, dintre care o treime sunt medici şi sute reclamaţii înregistrate la Colegiul Medicilor. Sumele asigurate sunt impuse de CNAS şi ajung de la 5.000 de euro, în cazul asistenţilor, până la 62.000 de euro – pentru chirurgi!

http://romaniafarajustitie.wordpress.com/

Acest articol a fost publicat în SANATATE(sistem). și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns