Nu a fost suficient ”genocidul” la care i-am supus pe maghiarii din Transilvania, cum spunea Tokes peste tot în Europa, acum românii vor deveni țapii ispășitori și pentru alți extremiști, cu Nigel Farage și Marie Le Pen în frunte. Vom auzi că românii sunt vinovați pentru sărăcie, criză, nesiguranță și tot ce-i nemulțumește pe englezi, francezi sau alte neamuri. Ce va face România, va înghiți în sec ca întotdeauna, asumându-și prin tăcere vini absurde?
Lipsa de reacție a statului român la injuriile pe care ni le aduce Nigel Farage pe marile posturi de televiziune din lume nu va face decât să-i confirme pozițiile. Un singur om poate crea un prejudiciu de imagine imens pe care un stat întreg nu e în stare să-l contracareze? Nu cred, decât dacă statul este leneș și apatic. Decât dacă oficialii români își imaginează că rezolvăm asemenea atacuri ascunzându-ne după tufișuri. Așa cum am tot făcut, și nu am rezolvat, bineînțeles, nimic. Atacurile împotriva românilor în Europa au tot crescut în ultimii ani și au devenit, mai nou, magnet de voturi, iar semnalul dat de succesul la europarlamentare al extremiștilor anti-români este următorul: atacați-i pe români pentru că o să primiți voturi și nu există consecințe! Asupra acestui aspect ar trebui să reflectăm bine: dacă nu există consecințe, orice ai spune despre români sau despre România, ci numai beneficii (voturi, publicitate internațională, cum e cazul lui Farage, simpatia alegătorilor din anumite țări care se lasă pur și simplu prostiți cu minciuni), atunci în curând toate partidele din Europa vor sta la coadă care să ne jignească mai tare. Ne asumăm acest risc?
De aceea, prima misiune a europarlamentarilor trimiși de România la Bruxelles este aceea de a contracara această tendință de transformare a românilor în țintele perfecte și necuvântătoare ale amatorilor politici de senzații ieftine. Dar nu e suficient. Statul român la cel mai înalt nivel trebuie să ia poziție publică, la nivel european, de fiecare dată când România este împroșcată cu noroi. Altfel să nu ne mirăm dacă românii de bună credință care se află în Europa vor ajunge să fie vânați pe stradă, să li se spargă geamurile, să fie înjurați în public sau alte forme de violență și discriminare, cazuri de acest fel existând deja.
Statul român nu mai poate sta pasiv în timp ce cetățenii săi sunt fără apărare în fața furiei extremiste, iar imaginea sa de ansamblu este terfelită. Și să nu spună nimeni că merităm să fim ponegriți din cauza situațiilor nefaste în care sunt implicați unii cetățeni cu pașaport românesc. Cum ar fi dacă noi i-am acuza pe toți britanicii de pedofilie sau de alcoolism? Credeți că Marea Britanie ar sta cu mâinile în sân? Iar dacă instituții de presă din Europa se raliază la acest raid anti-românesc, cum s-a întâmplat în Marea Britanie, cu atât mai rău. Dar există și în acest caz organisme și pârghii de potolire a calomniatorilor, inclusiv calea în justiție. Stat român și oficiali români, ne trezim și noi din amorțeală și ne afirmăm dreptul la demnitate și respect în Europa?
