Japonia nu se mai poate lăuda cu o economie de top, însă preia conducerea globală în alt aspect ce ține de economia țării, și anume numărul de sărbători naționale, în care angajații ar trebui să își ia liber, dar nu o fac. Premierul Shinzo Abe și-a propus să combată ideea că patria cere sacrificiul suprem la locul de muncă.
Vineri, parlamentul urmează să aprobe Ziua Muntelui, a 16-a zi de sărbătoare națională. Chiar și Franța, Spania și Italia, faimoase pentru programul lejer de muncă, au mai puține sărbători naționale. De exemplu, Statele Unite are doar 10, iar România 12. Însă față de americani sau români, japonezii își iau în medie doar 8,6 zile de vacanță pe an, adică mai puțin de jumătate din concediul de odihnă prevăzut în lege. Este un fenomen pe care cu greu îl putem înțelege și care a dus la o nouă formă de „suicid”.
Harakiri profesional
Harakiri este o formă de suicid specifică japonezilor. Karoshi este o altă formă de suicid, considerată echivalentul lui harakiri la locul de muncă. Karoshi se traduce ca „moarte prin suprasolicitare” și este o cauză de deces recunoscută legal încă din anii 1980. De atunci, numărul cazurilor a crescut, iar dățile în care guvernul a oferit o plată compensatorie familiilor îndoliate au crescut și ele.
Dacă un deces este considerat karoshi, familia supraviețuitoare poate primi compensații de aproximativ 20.000 de dolari pe an de la stat și uneori poate obține de la angajator până la 1 milion de dolari. Pentru decesele care nu sunt diagnosticate drept karoshi, familia nu primește nimic. Dacă în anul 1988, doar 4% dintre aplicațiile pentru compensare au fost acceptate de stat, până în 2005, procentul a crescut până la 40%, scrie The Economist. Ceea ce înseamnă că statul își face de două ori rău: pierde și oameni și bani.
Prin urmare, companiile sunt presate să își schimbe cultura și organizarea. În noiembrie 2005, o curte de judecată a acceptat cererea unei femei de recunoaștere a karoshi în dreptul soțului ei, care a murit la 30 de ani, după ce a lucrat 80 de ore peste program, în fiecare lună, pentru ultimele 6 luni. Bărbatul lucra la Toyota, care a considerat că orele din afara programului sunt voluntare și nesupuse plății. Decizia curții a vorbit întregului sistem corporatist din Japonia, unde este doar normal să lucrezi zilnic peste program.
Un mix de probleme
În medie, un angajat la bancă lucrează în Japonia câte 3.000 de ore pe an, adică 12 ore pe zi, timp de 250 de zile pe an, asta fără să se ia în calcul orele petrecute peste program. Fenomenul se repetă și în alte domenii. Muncitorii japonezi din industria prelucrătoare stau peste program de aproape trei ori mai mult decât omologii germani și își iau mult mai puține zile de odihnă decât aceștia.
„Este greu să-ți iei liber. Chiar și pentru o singură zi, când te întorci trebuie să îți ceri scuze că ai lipsit”, a declarat Mizue Narusawa, din Tokyo, despre noua sărbătoare națională, scrie Wall Street Journal.
Tendința de a munci în plus este consolidată de factorii culturali. Japonezii respectă țara și onoarea mai mult ca orice. Întotdeauna au muncit din greu, iar acest lucru a devenit respectat, dacă nu chiar venerat, drept fundamentul care a stat la baza revenirii economice a țării, după războiul mondial. Valoarea de sine vine cu sacrificarea sinelui, pentru ca grupul să beneficieze în detrimentul individului, explică într-o lucrareprofesorii Ishu Ishiyama și Akio Kitayama.
Neputința de a te opri
Chiar și dacă ar vrea să renunțe la aceste practici, presiunea din partea colegilor și competiția pe piață îi prinde pe managerii japonezi într-un vortex de presiuni psihologice, care îi forțează să își dea și viața pe altarul muncii.
Iar după ani întregi de muncă în acest ritm, mulți nu mai știu și nu mai pot să se odihnească nici când își iau liber. Fără stres se simt dezorientați. Masaaki Noda, profesor la Universitatea Kobe, spune că nu este greu de înțeles de ce atât de mulți bărbați japonezi muncesc în acest ritm, din moment ce s-au izolat total de familie, iar munca este singurul refugiu pshilogic, singurul loc unde regăsesc sentimente familiale. Este un cerc vicios.
Un alt aspect al problemei este cel religios. Pentru mult timp, națiunile credincioase, fie ele ortodoxe, catolice, protestante, musulmane, au luat o pauză de 24 de ore pe săptămână, de obicei duminica. O zi de pauză însemna o zi în care nu se mai lucra. „Magazinele se închideau, nu puteai să cumperi nici benzină, ci doar să mergi la spital. Astăzi funcționăm 24/7 și asta are consecințe. Ne îndreptăm spre un consens că asta duce la depresie și anxietate”, a declarat dr. Matthew Sleeth, autor al cărții 24/6: A Prescription for a Healthier, Happier Life, într-un interviu pentru CNN.
Japonia este însă majoritar atee, ca și China, unde se repetă fenomenul karoshi. Cele două țări ajung să învețe din lecții care costă vieți, care sunt beneficiile unei zile de pauză, fie ea și Ziua Muntelui. Dacă nu o fac pentru familie sau pentru starea lor mentală, ar trebui să se odihnească măcar pentru un simplu motiv: să supraviețuiască, scrie doctorul Matthew Edlund, autor al cărții Healthy Without Health Insurance and The Power of Rest, pentru Psychology Today.
